
Horoscop zodia Rac, luna Octombrie 2013
În luna octombrie racii se ocupă de ceilalţi. Ştiu ce să le spună pentru a-i consola, pentru a le oferi încredere, pentru a-i îmbărbăta, pentru a le întări convingerea că viaţa nu este chiar atât de grea şi orice modalitate de a ataca un obiectiv constituie nu un element care să-i împingă pe oameni spre suferinţă, ci spre victorie. În cele mai multe din cazuri aceste elemente nu sunt specifice
Racului, însă acum, luând în considerare şi semnele pe care le citesc greşit, dar le exprimă corect, le vor manifesta de parcă toată viaţa au făcut asta.
Nu se va pune problema unei experimentări, ci mai curând a unei relansări, Oamenii, în octombrie, sunt pentru raci punte de relansare, mijloace de exprimare într-o altă limbă, într-un ton aparte, într-un alt registru sonor prin care orice ţintă se sprijină într-o suită de puncte laterale, ca siguranţă, în cazul în care elementul din vârf se desprinde şi cade. Având conştiinţa eşecului ştiu să se ridice spre culmi înalte prin acest gen de prudenţă şi nu se opresc din a-i învăţa şi pe ceilalţi să procedeze la fel.
Avându-l pe Marte încă în casa a II-a, în leu şi o accentuare a Scorpionului din casa a V-a, dar şi pe Pluton în semnul complementar, Capricorn, racii se tem de conduita duplicitară a celorlalţi şi, în dorinţa lor de a ajuta şi deopotrivă de a se proteja de ceea ce-i poate răni ca în lunile anterioare, se pot dovedi prea duri, prea agresivi, prea rigizi în a învăţa, transfera o imagine, ajuta, conduce, ghida. Sunt categorici în mesajele lor şi când li se opune rezistenţă sunt duri şi intransigenţi.
Frica îi va cuprinde din ce în ce mai mult pentru că debutul lunii următoarea se face printr-un eveniment pe care în primăvară ei nu l-au gestionat corespunzător: careul Uranus-Pluton.
Dovezile pe care le vor avea în favoarea acestor griji sau temeri sunt cele care vin din sfera medicală. Se simt slăbiţi, devitalizaţi, cuprinşi de o stare de neputinţă. Unii vor considera că aşa se simte bătrâneţea, însă nu se vor lăsa pentru că mult mai mult va conta pentru ei aprecierea venită cel care nu ar veni decât dacă valoarea este incomparabil mai mare decât a adversarului îi încânta atât de mult şi îi va consola mult mai mult decât o vorbă bună sau o prezenţă caldă. Asta nu înseamnă că nu va aprecia ceea ce vine din jur. Va fi în consonanţă cu acestea, însă acum în 2013 sunt cuprinşi de spiritul războinic şi respectul adversarului va conta mai mult decât îndemnul şi laudele colegilor de arme.
nu am inteles mare lucru...chiar nimic as spune... din alegatia de mai sus; poate alt rac , mai inteligent, sa ma lamureasca?
RăspundețiȘtergerePerfect scris .abia aştept horoscopul lunii Noembrie mulţumesc .
RăspundețiȘtergerecum sta racul in octombrie din punct de vedere al dragostei(singur sau in cuplu), al sanatatii, al banilor, al carierei?????
RăspundețiȘtergere