duminică, 15 ianuarie 2012

Horoscop Leu saptamana 15 - 21 Ianuarie 2012




Horoscop Leu saptamana 15 - 21 Ianuarie 2012


Pentru cei care s-au născut în zodia Leului perioada cuprinsă între 21 şi 22 ianuarie este indisolubil legată de locul de muncă. Se nasc o serie de preocupări, discuţii, angajamente, mai puţin negocieri, cât mai mult, aş spune, nişte situaţii limită.

Cineva pierde locul de muncă şi, implicit, începe să se agite pentru a rezolva această situaţie. Alţii se pot angaja, pot să discute condiţiile uui contract.
Iarăşi, insist, nu este vorba de negociere, ci mai mult de o acceptare a unei situaţii date, ca şi cum li s-ar pune în faţă, de la început, un contract cu nişte termeni care nu pot să fie schimbaţi, nu pot decât să fie la limită acceptaţi şi, evident, multe lucruri nu le plac. Dar sunt obligaţi să accepte.

Condiţionarea muncii de bani este evidentă, dar relaţia nu este chiar atât de proastă. Vor putea să discute şi despre bani, folosesc termenul discuţie şi nu negociere, subliniez din nou acest lucru, ca şi cum ar fi o aluzie, o propunere sau o precizare pe care pot să o formuleze în preajma datei de 25, 26 ianuarie. La un moment dat, însă, o serie de elemente se vor precipita şi atunci ei vor trebui să răspundă într-un chip înţelept, echilibrat şi judicios, în aşa fel încât să nu-şi lezeze nici starea materială, nici sănătatea şi nici postura socială, cam greu de împăcat cele trei ipostaze.

De asemenea, îi îndemn pe cei care sunt născuţi în semnul Leului şi au probleme legate de locul de muncă să nu facă prea multe nazuri, să nu ridice prea multe condiţii, să nu îşi exprime un punct de vedere emis de undeva foarte sus, ca şi cum ar fi un efort de control, pentru că pot să piardă şi acea mână întinsă de ajutor care le vine într-un moment greu. Nu este momentul să facă un caz, fie de locul în care muncesc, fie de postul ori postura care li se oferă ori de banii care li se dau în schimbul unei activităţi pe care o prestează.

Marte va intra în mişcare retrogradă pentru câteva luni de zile şi până la sfârşitul primăverii, ca să nu spun aproape de începutul verii, deci undeva spre mai, s-ar putea, dacă emit prea multe pretenţii şi ridică prea multe condiţii, să rămână fără absolut nicio formulă de subzistenţă. Acceptaţi ceea ce vi se oferă, este un fel de a trece puntea, este un moment greu pe care trebuie să-l înţelegeţi ca atare, să-l acceptaţi fără prea multă dramă interioară şi, mai mult, pe acest stadiu de acalmie, chiar dacă nu este maximum ce vă doriţi, să încercaţi să vă construiţi etapa viitoare.

Ea, cu siguranţă, va veni şi va veni după luna iunie-iulie. Aşadar, acum este momentul concesiilor, al toleranţei, al îndurării, al răbdării, dar şi al acceptării. Ideea de a refuza tot timpul ideea de a întoarce spatele la orice fel de postură sau de loc de muncă, ideea de a pretinde ceea ce în aceste momente nu poate fi oferit este o atitudine contraproductivă, ea creează nu numai o imagine proastă, dar îl destabilizează pe nativ, aruncându-l fie într-o criză financiară, fie într-o stare de depresie ori într-o postură care poate să circule negativ în legătură cu statutul lui, educaţia, numele, manierele sau firea şi comportamentul.

Nu uitaţi, aveţi, totuşi, Luna neagră pe Casa a X-a până pe 13 septembrie şi, deocamdată, Jupiter nu poate să vă ajute foarte mult. De altfel, întreaga primăvară Jupiter este destul de stingherit de multe alte aspecte astrale, aşa încât nu vă bazaţi prea mult pe acest loc din harta dumneavoastră, bazaţivă mai mult pe propriile puteri şi pe muncă, ceea ce până la un punct nici nu este chiar atât de prost sau de rău, sau de anapoda aspectat.

Ţineţi cont mai mult de riscurile care se pot naşte pe termen lung şi pe care nu le mai puteţi rezolva chiar atât de simplu şi chiar atât de repede, cum ar fi stricarea imaginii.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu