Horoscop zodia Sagetator, luna Mai 2015
Previziuni astrologice pentru Sagetator luna Mai 2015
Oamenii din jurul tau iti fac viata mai placuta si mai usoara gratie tranzitului initiat de Mercur, pe 1 mai 2015, in Gemeni si a VII-a casa a Sagetatorului. Abilitatile tale mentale si comunicationale sunt calauzite catre optimizarea interactiunii sociale si profesionale, si preferi sa te implici mai degraba in activitati colective sau parteneriale decat in demersuri individuale. Pari sa dai dovada de un fin simt diplomatic, sa oferi indrumare altora si sa impaci persoane aflate aparent pe pozitii ireconciliabile.
Opozitia dintre Mercur si Saturn din 3 mai iti faciliteaza abordarea unor proiecte necesitand concentrare si precizie. Esti inclinat sa te canalizezi asupra detaliilor, un lucru bun atata timp cat nu pierzi imaginea de ansamblu. Obstacolele minore asezate in cale par sa te irite mai mult decat de obicei, dar ai totusi rabdarea sa te apleci asupra lor si sa le depasesti. Incearca sa nu exagerezi importanta unor probleme banale.
O profunda intelegere a realitatii exterioare si mai ales interioare este favorizata de Luna plina rasarita pe 4 mai 2015 in Scorpion si a XII-a casa a Sagetatorului. Poti fi indemnat astfel catre o schimbare de proportii a destinului tau, care nu poate avea loc insa peste noapte si care impune meditatie si autodisciplina. Daca iti infrunti temerile, ai ocazia sa iti extinzi sfera de influenta si sa-ti creezi notabile oportunitati.
Incepand cu 8 mai, tranzitul lui Venus in Rac si a VIII-a ta casa te poate lua fericit prin surprindere sau nu, in functie de satisfactia pe care o simti atunci cand esti sub luminile reflectoarelor. Carisma cu care te invaluie planeta dragostei tinde sa-i determine pe oameni sa-ti acorde mai multa atentie decat altadata, sa iti descopere calitati chiar si in aspecte ale personalitatii tale pe care nu le vedeai pana acum drept atuuri.
Pe 15 mai, Marte in opozitie cu Saturn intrerupe pentru scurt timp sirul de influente de bun augur din aceasta luna. Poti cade prada unor frustrari din pricina unor piedici sau amanari. Alte persoane par sa aiba o mai mare putere asupra ta sau sa iti rapeasca simtamantul de siguranta personala. De asemeni, este posibil sa inmagazinezi si sa pastrezi in tine insuti o sporita energie negativa, si sa izbucnesti, ocazional, in accese violente de nervozitate ce iti pot face mai mult rau decat bine. Straduieste-te sa te concentrezi asupra realizarilor tale si a punctelor forte ale personalitatii tale.
O vindecare fizica, sufleteasca sau spirituala este adeseori asociata cu Luna noua aparuta pe 18 mai 2015 in Taur si a VI-a casa a Sagetatorului. Poti avea astfel cateva strafulgeratoare revelatii despre ceea ce iti intuneca nejustificat seninatatea ori iti afecteaza tonusul fizic sau mental. Munca iti rezerva impliniri, dar nu atat de mari precum cele izvorate din impulsul de a le da ajutor altora si a le imbogati emotional vietile.
Sub impactul tranzitului Soarelui in Gemeni si a VII-a ta casa, din 21 mai, iti este netezit pe mai departe drumul catre vitalizarea legaturilor de parteneriat. Ai predispozitia sa iti intetesti colaborarea cu un asociat ori cu oamenii impreuna cu care formezi o echipa. Pe de alta parte, ai posibilitatea sa iei mai frecvent contact cu persoane situate in varful unei ierarhii sociale sau profesionale.
Desi opozitia Soarelui cu Saturn de pe 23 mai 2015 iti aseza in fata niste noi oprelisti, acestea au rolul sa iti indice, cu limpezime, care sunt granitele vointei tale si in ce fel iti poti impune, cu succes, obiectivele. Nu este exclus sa primesti o lectie de viata de la cineva care iti pune sub semnul intrebarii autoritatea sau abilitatile de lider.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu