duminică, 5 mai 2013

Horoscop Capricorn Mai 2013


Horoscop zodia Capricorn, luna Mai 2013

Luna mai vine să le aducă capricornilor probleme cu sentimentele. Fiind vorba despre o opoziţie Marte-Saturn cu care chiar începe luna, se va pune problema deschiderii unei supape. Că ea se va realiza prin exprimare, adică de acei capricorni care nu vor ţine cont de recomandarea lunii anterioare, sau că survin elemente noi nu mai contează. Ceea ce vine acum spre ei este atât de dinamic şi delicat încât într-o simplă libertate de a simţi îşi pot îndrepta paşii spre alte tărâmuri.
Capricornii aceia rezervaţi şi reci, cei care ştiu să-şi ţină în frâu gândurile, care nu se crizează şi care, orice formă de frământare o exprima cel mult printr-o încruntare, devin acum expuşi unor elemente care nu înseamnă mai mult decât a-şi pierde capul, a uita care le este locul, a se comporta dinamic, agresiv, puternic, într-un ton neadecvat, rece, periculos pentru cei din jur.
În prima jumătate a lunii sunt încurajaţi să se canalizeze spre o formă de revendicare a sentimentului, a emoţiei, a iubirii. În mod firesc, așa cum ştim că au evoluat lucrurile până în momentul acesta, nu se va pune problema unui risc, nici măcar nu se ştie care sunt părţile implicate, dacă ele sunt din familie, ori dacă problema apare din aventurile pe care şi le-a permis capricornul în luna anterioară. Exact în registrul în care şi-a acordat libertate anterior aşa se va manifesta acum şi nimic nu va reuşi să-i stea în cale, să-l constrângă atât de mult şi atât de puternic să nu ducă mai departe ori în direcţia pe care o gândeşte. Trebuie însă să ştie că plăcerea se plăteşte ca şi prostia de altfel şi destinul, cel puţin în 2013, nu poate fi indulgent cu el nici măcar atât de cât să-şi poate reveni după un şoc.

Junon în careu cu Axa Dragonului, dar acţionând dintr-o casă a muncii pentru câştigul personal, cu un Jupiter lezat într-o casă a profesiei, capricornii sunt constrânşi să suporte simpatii sau antipatii din sectorul afirmării socio-profesionale. Multe complicaţii care au venit prin apreciere acum vin prin dispreţ, prin respingere, prin lezarea imaginii. Nu este deloc puţin lucru un conflict generat de axa caselor V-XI pentru că asta înseamnă axa iubirii, a ceea ce este oferit şi primit ca sentiment. Ceea că este mai dur vine din faptul că Marte, pe casa iubiri dăruite, a celui care declanşează procesul de schimb afectiv, atinge Coada Dragonului, adică pedeapsa, recompensa, karma şi poate aduce capricornilor un final tragic, o ieşire dintr-o schemă organizatorică, o risipire a ideilor, a încrederii, a curajului, a puterii de a se încrede că a urmări echilibrarea emoţională este una dintre intenţiile cele mai puternice pe care şi le poate stabili cineva.
Pe acest fond capricornii experimentează careul dintre Uranus şi Pluton, cu Pluton retrograd, adică se întorc din nou la problemele anului 2012 când şi-au făcut griji pentru stabilitatea familiei, pentru faptul că au sau nu ce să ofere familiei, că sunt sau nu puternici în a-i proteja pe cei care depind de ei.

Acum, când în jurul acestei idei este brodat un alt fir, când au făcut atât de mult efort, când au muncit atât de mult şi nu au cerut în schimb decât un pic de linişte, constată că lumea s-a schimbat, însă viaţa lor nu. Ceea ce urmează este o luptă, însă una cu un adversar pe care şi-l schimba de la o perioadă la alta pentru a-şi oferi privilegiul de a fi ridicat la rang de luptător, dacă de învingător pacifist nu a reuşit.
Capricornul luptător este de temut. Are o gândire strategică şi fiecare situaţie o gândeşte geometric, în plan și în spaţiu, cu o rapiditate impresionantă. Mai ales că are abilitatea contactului, ştie ce să spună şi cum celui din faţă, nu pentru că este inspirat, ci pentru că-şi face de acasă un plan care de fiecare dată este corect, capricornii sunt adversari ce nu pot fi învinşi uşor. Nu uită, nu se pierd, nu au nimic de pierdut, decât lupta în sine, aşa că sunt cu adevărat motivaţi de tot ceea ce fac să învingă.
Finalul lunii, cu Marte în Gemeni îi duce pe capricorni pe alte tărâmuri, îi temperează ori le mută interesul spre arta oratorică la care, de asemenea pot excela dacă au o motivaţie în acest sens.
Ceea ce au făcut de-a lungul acestei luni rămâne însă ca un blazon, ca un stigmat, că o formă de conduită despre care puţini ştiau.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu