
Pentru cei care s-au născut în zodia Taurului săptămâna viitoare aduce un accent în plus faţă de săptămâna care s-a încheiat pe latura conştiinţei, a crezului, a convingerilor şi a ideaologiei. Îi rog pe cei care aparţin acestei zodii să-şi aducă aminte ori să revină în formele cunoscute asupra analizei pe care am făcut-o eu, pentru a nu mai repeta ceea ce a reprezentat un element important în această perioadă pentru evoluţia şi mai ales pentru reaşezarea lor într-un cadru mai bun.
Intervine şi Luna, deci un factor sentimental, alături de Mercur, care poate să presupună comunicare, dar şi învăţare sau luare aminte, lecţie de viaţă, pildă, sugestie, lucruri care uneori pot să vină nu numai indirect, chiar absolut neintenţionat.
De exemplu, să se uite la televizor şi să vadă un film în care să fie abordată o chestiune de viaţă prin care trăiesc ei. Se înţelege că acel film nu a fost făcut cu nişte ani în urmă special pentru domnul Popescu sau Ionescu care are cine ştie ce chestiuni pe sufletul lui sau pe conştiinţa lui, sau care este acum ambalat, angrenat în tot felul de situaţii dintre cele mai speciale care ţin de ţară, loc, moment.
Dar atât de tare seamănă povestea eroului din film sau a personajului din carte cu situaţia pe care o trăieşte nativul, încât acest model, fie unul negativ, să spunem în film eroul suferă un eşec sau este înfrânt, sau trece prin greutăţi, sau îşi complică singur viaţa, toate acestea reprezintă tot atâtea fanioane, tot atâtea semnale rutiere pe acest drum de cunoaştere şi transformare. Totul începe să fie un fel de şcoală din mers. Fie că citeşte o frază care îi dă de gândit, de aici consecinţele, concluziile, meditaţia pe teme date din afară, toate acestea nu sunt deloc întâmplătoare şi reprezintă o şansă în această săptămână pentru limpezirea de care vorbeam săptămâna trecută, un factor în plus.
Mercur este şi mai bine poziţionat şi le dă metodă şi le dă un soi de tenacitate, de îndârjire, se ţin de treabă, încep să se restabilească înlăuntrul lor şi încep, chiar dacă nu le convine sau chiar dacă la finalul acestui demers vor fi foarte fericiţi, încep să renunţe la o serie de idei, dorinţe, patimi, pasiuni, vanităţi sau încleştări şi cramponări de tot felul de detalii minimale de viaţă. Încep să aleagă drumul drept, miza importantă şi se reaşează deciziile şi factorii de viaţă. Începând cu 20 ianuarie Soarele intră în Casa a X-a, este un lucru pe jumătate bu, jumătate interesant şi aducător de surprize. Bun în sensul că dinamizează acest sector. Acum depinde ce culoare are surpriza. Că este roz sau că este mai întunecată, depinde şi de harta fiecăruia, de vârsta fiecăruia. Pentru moment combinaţia e cam strepezită, pentru că chiar pe 21 ianuarie Soarele deja face cuadratură la grad perfect cu Jupiter la un grad în Taur şi apoi, pe 22 şi 23 ianuarie, va face cuadratură cu Luna neagră la 3 grade Taur.
Nici acum şi, probabil, că nici săptămâna care va urma nu va fi la capitolul viaţă publică sau rol social dintre cele aducătoare de profit, de linişte sau de succes ori de mulţumire şi împlinire. Probabil că după 1 februarie Soarele va începe să funcţioneze cumva mai lejer. Deocamdată, pentru cei născuţi în semnul Taurului această combinaţie încă este complicată sau poate să le aducă o stânjeneală, o stinghereală, o nemulţumire, o piedică, poate că secvenţa este banală şi se face mai mult caz decât trebuie.
Totuşi, ea există. Cu Venus în Casa XI-a, a prietenilor, reiau anticiparea de săptămâna trecută, care vorbeşte despre relaţii bune, în general cu oameni dragi, cu oameni cu care se regăseşte pe aceleaşi coordonate sufleteşti, spirituale sau artistice, oameni cu care un nativ din Taur îşi poate petrece timpul liber, poate să se plimbe, poate să facă muzică în familie, se poate duce la teatru, poate să joace remmy. Dar mai există un factor care nu trebuie neglijat şi care vorbeşte despre o vindeicare prin socializare.
Toţi cei care s-au însingurat, care s-au acrit, toţi cei care s-au înnăsprit stând acasă şi uitându-se chiorâş când la unul, când la altul, au acum posibilitatea să renască printr-o terapie de prietenie. De aceea, reluarea relaţiilor cu o serie de persoane cu care s-a trăit măcar o bucată de timp armonic la şcoală, la locul de muncă, în familie, într-un context de vecinătate, este bine să fie cultivate.
Ele aduc nişte valori umane, sociale, cu un impact asupra stării sufleteşti, mentale, dar chiar şi intelectuale profitabile. Se vor înveseli, se vor deschide spre comunicare, s-ar putea acceptând nişte invitaţii, nişte plimbări, nişte participări la activităţi sociale să fie bucuroşi. Celebrul „am mai ieşit şi eu din casă” este cunoscut de foarte multă lume, cel puţin la o anumită vârstă. Poate că tinerilor această frază nu le este pe deplin cunoscută, nu au trăit-o, dar cei maturi sau chiar cei care au depăşit vârsta maturităţii ştiu ce înseamnă să treacă zile în şir în care să nu te caute nimeni, să nu ai unde să te duci şi viaţa să treacă pe lângă tine.
Acum este un moment bun să facă acele gesturi necesare pentru a se reintegra în nişte grupuri în care a fost o dată, poate chiar strălucitor, şi din care s-a extras din varii motive, a fost bolnav, supărat, ocupat sau alte probleme l-au mânat pe alte drumuri. Şi în felul acesta s-a rupt de viaţă şi de societate.


0 comments:
Trimiteți un comentariu