Mesaj Special luna iulie 2025

Horoscop Urania zilnic, săptămânal, lunar și anual . Site de astrologie cu informații complete despre orice tine de horoscop, de la hor...

duminică, 5 mai 2013

Horoscop Berbec Mai 2013


Horoscop zodia Berbec, luna Mai 2013

Luna mai vine pentru berbeci cu reguli, cu disciplină şi tocmai de aceea poate fi pentru ei una dintre cele mai neplăcute şi respingătoare luni de peste an. Alte luni, mai grele pentru alţii, nu vor reuşi să-i impresioneze prea tare pe berbeci, însă ceea ce închide, limitează, restrânge, constrânge, adică impune precizie şi disciplină, aşa cum se va întâmpla în luna mai, înseamnă pentru ei cea mai mare neplăcere care li se poate întâmpla.

Debutul acestei luni survine cu o opoziţie Marte-Saturn, cu Saturn retrograd şi îi ajung din urmă restanțele, facturile neplătite, creditele, abia acum realizează că au datorii şi că enervându-se vor fi pe punctul de a contracta o alta pe care să o achite mult mai greu. În felul acesta, prieteniile şi relaţiile pe care le vor dezvolta vor fi marcate de noile necesităţi, de nevoile ce au apărut acum şi care vor pune un stigmat pe tot ceea ce însemna devenire personală, progres, dobândirea unor certificate de recunoaştere sau chiar de valorificare a muncii.

În această lună berbecii îşi vor manifesta dorinţa de a schimba ceva substanţial în existenţa proprie, în ideea că vor scăpa de ceea ce-i constrânge. Fiind în fereastra careului Uranus-Pluton, în situaţia în care Uranus şi-a pus un accent puternic asupra personalităţii lor, orice formă de revoltă pe care o vor manifesta în această luna îi va duce spre pierzanie. În încercarea de a repara, în realitate, vor strica pentru că nu vor reuşi să gândească prea bine situaţii, ghidându-se mai mult după nevoia acută de a fi liberi fără a mai ţine cont de reguli, persoane, scheme de lucru, proceduri.

Chiar dacă pentru ei luna mai va fi una dificilă, pentru ceilalţi, berbecii vor părea utili şi inspiraţi, puternici şi deschişi, dispuși să le ofere soluţiile bune. Nu vor spune tot, nu se vor implica cu toate forţele pentru că, ştim, ceva îi reţine şi misterul îi va face să se simtă în siguranţă, dar agitaţia şi teama constituie elementele cele mai dificile pentru ei, nefiind capabili să le transfere celorlalţi. Mijlocul lunii mai îi va găsi pe berbeci în postura de a cere de la viaţa schimbări majore. Mulţi berbeci vor dori să-şi schimbe garderoba, mobila din casă, poate chiar casa, iar ceea ce aveau, să ofere spre vânzare pe preturi mici, să ofere drept cadou numai să scape şi să se simtă cuprinşi de un suflu nou, să se poată schimba aşa cum îşi doresc.


0 comments:

Trimiteți un comentariu

Horoscop Urania Facebook

Termeni si condiții