
Horoscop zodia Berbec, luna August 2013
Trigonul lui Marte cu Capul Dragonului, îi va face pe aceştia revendicativi şi când cei din jur se aşteptau ca necazurile să-i doboare, brusc se ridică asemenea păsării Pheonix din propria cenuşă, se lupta cu cei din jur, îşi cer drepturi pe care şi le-au văzut în ultimele două luni strivite şi se vor pricepe să o facă foarte bine.
Cerând, invocând motive, pretexte ori situaţii reale, vor reuşi să rănească din nou şi puţini vor reuşi să vadă că de această dată intervenţiile berbecilor sunt motivate de scopuri nobile. Dacă în iulie mulţi dintre cei apropiaţi berbecilor i-au părăsit pe aceştia acum, în august, se întorc sau sunt chemaţi, le este oferit un loc privilegiat, sunt rugaţi şi, din suita de ipostaze stranii în care berbecii reuşesc să procedeze ca în trecut, invocarea iertării situaţie cu care aceştia la finalul primăverii reuşeau să sucească minţile celor din jur, acum vor fi tentaţi să procedeze la fel, însă fără a avea un succes asemănător.
Trecerea lui Marte în Leu în 28 august va avea un rol edificator în sensul acesta şi îi va duce în punctul în care să se ridice prin nobleţe şi mândrie, prin demnitate şi stimă de sine. Berbecul nu a dus niciodată lipsă de mândrie sau stima de sine, însă acum, în aceste momente complicate, îi vor prinde foarte bine, îi vor fi apa atât de necesară unui călător prin deşert.


0 comments:
Trimiteți un comentariu