Prietenii sunt foarte importanti pentru tine si le acorzi ceva mai mult timp din programul zilei. Ziua e perfecta pentru a iesi undeva cu amicii, pentru a socializa, a conversa, pentru a-ti face noi prieteni. Totul e sa accepti imediat invitatiile care ar putea aparea azi din mai multe directii. Te poti trezi cu un musafir cand nici nu credeai sau te decizi in ultima clipa sa mergi undeva cu un prieten, iar deciziile luate pe nepusa masa se vor dovedi a fi pozitive. Nu-ti face planuri prea detaliate, ci mai lasa-te condus si de intamplare!
Trebuie sa ai rabdare pana vei culege roadele eforturilor tale actuale. E un demers de durata, dar care va ajunge la rezultate profitabile. Singurul dezavantaj al acestei reusite este, asadar, durata excesiv de lunga. Desi esti una din zodiile care sta bine la capitolul rabdare, acum ai o motivatie in plus sa astepti, oricat ar mai dura, atat timp cat stii ca la final te asteapta o reusita de toata frumusetea. Daca primesti pe parcurs garantii ca te indrepti spre scopul cel mare, esti capabil sa mai astepti oricat!
Muncesti cu placere, pui mult suflet in proiectul pe care l-ai inceput si, daca mai atragi de partea ta si un colaborator la fel de implicat sufleteste, ati putea ajunge la o reusita comuna de exceptie. In doi veti ajunge mai repede la rezultatele visate, dar nu cauta pe cineva care sa faca acelasi lucru ca tine, ci pe cineva care sa te completeze, care sa vina in acest tandem cu alte calitati si cu alte detalii care vor forma imaginea finala de ansamblu. Vei aprecia mult ajutorul sau prietenesc.
Simti o dorinta de schimbare, dar ti-e greu s-o exprimi in cuvinte, de parca ti-ar fi teama sa nu fie o directie inselatoare. Mai bine mai astepti un pic sa se aseze lucrurile inainte de a spune tuturor ce intentii ai, pentru ca un pic de discretie nu strica. Mai bine taci si faci si, cand vei ajunge la rezultatele dorite, vei putea povesti lumii ce ai realizat. Unele lucruri e mai bine sa fie facute in taina, ca nu cumva sa apara pe parcurs aspecte care sa te opreasca din avant.
Daca ai programata vreo intalnire pentru azi, nu te astepta ca celalalt sa fie parolist si sa vina la ora exacta. Este o zi in care orice intalnire poate cunoaste amanari, intarzieri, blocaje de comunicare, tocmai de aceea trebuie sa te inarmezi cu multa rabdare si toleranta ca sa poti suporta nazurile celor cu care intri in contact. Nici tu nu esti mai serios, deci poti ajunge si cu doua ore mai tarziu, gasind o scuza oarecare. Cu o gluma poti salva situatia, dar imaginea ta are de suferit.
Starea psihica precara nu e deloc potrivita activitatilor zilei care te vor solicita mult la nivel emotional. Treci prin tot felul de stari emotionale profunde, dar pe care nu le poti lasa sa se manifeste in afara, de parca ti-ar fi teama sa nu fie gresit interpretate sau sa tradeze despre tine vreo slabiciune. Nu tine in tine ceea ce simti, fie ca e vorba de tristete, fie ca e vorba de fericire, cu cauta o forma de a le scoate la suprafata. In interior, mai mult te macina!
Pentru adevar, merita sa te lupti pana la capat, mai ales daca detii un argument forte pe care stii sigur ca nu ti-l poate desfiinta nimeni. Daca te simti suta la suta corect in ceea ce ai facut, vei avea curaj sa te prezinti in fata oricarei judecati, sigur ca ai facut totul ca la carte, dar nu inseamna ca nu vei genera controverse si furtuni. Tu fii ferm pe pozitie in ciuda tuturor criticilor si vino cu dovezi incontestabile in avantajul tau, ceea ce sigur va dezamorsa conflictul. Cel care are dreptate esti tu!
Starea psihica este la pamant si o influenteaza si pe cea fizica, deoarece azi toate merg de-a-ndoaselea doar pentru ca pesimismul te copleseste. Insomnia isi face si ea simtita prezenta pe parcursul noptii, deci sunt intrunite toate conditiile unei zile esuate: nici nu te-ai odihnit, nici nu apar vesti bune de care sa te agati, ca atare risti sa aluneci si mai adanc in depresie. Lupta impotriva emotiilor si gandurilor negative, deoarece totul depinde de vointa ta de a trece peste toate cu capul sus.
Esti sfatuit sa duci mai departe un proiect inceput de multa vreme de care te-ai cam plictisit. Daca ar fi numai dupa tine, l-ai fi terminat demult, pentru ca tu esti adeptul rezultatelor rapide, fiind mai iute din fire, dar de data aceasta ti se spune ca mai astepti, sa nu te grabesti la primul rezultat la care ajungi. E posibil ca lucrurile bune sa nu vina din prima ci dupa o perioada de asteptare, de sedimentare a tuturor aspectelor. Inarmeaza-te cu rabdare pentru ca vei vedea ca timpul are un cuvant greu de spus aici.
Nu tii cont de avertismentele care vin de la prieteni si te implici intr-o situatie cu factor de risc suficient de mare cat sa dai piept cu un esec. Regreti amarnic ca nu ai ascultat sfaturile celor din jur care ti-au atras atentia asupra acestui pericol, pentru ca te-ai lasat dus de val, considerand ca pe tine nu te poate atinge. Iata ca ai fost direct afectat si trebuie sa suporti consecintele propriei tale imprudente. E o lectie buna de viata ca sa nu te mai bagi singur in gura lupului cu gandul ca esti intangibil.
Totul mergea atat de bine pana intr-un punct in care esti nevoit sa te opresti din elan. Vestea care apare azi te tine pe loc, pentru ca e o usa inchisa in continuarea planurilor tale. Probabil depinzi de interventia unei alte persoane care momentan nu este disponibila si din aceasta cauza, bati pasul pe loc, ceea ce devine frustrant pentru tine. Nu strica sa iei o pauza, pentru ca, detasat de ritmul alert in care se desfasoara actiunea, poti observa daca ai scapat ceva din vedere.
Ti se pregateste o surpriza neplacuta la serviciu care poate avea efecte neplacute asupra reputatiei tale. Esti nevoit sa faci un compromis, desi orgoliul se opune, pentru ca exista altul mai puternic langa tine care te obliga sa apelezi la aceasta solutie daca vrei sa duci mai departe ce ai inceput. Daca nu accepti situatia aceasta, totul s-ar putea destrama, incat, din doua rele, accepti totusi sacrificiul. Esti constient ca e necesar acum, pentru a putea depasi impasul, dar iti vei lua revansa.



0 comments:
Trimiteți un comentariu