
Horoscop zodia Rac, luna Decembrie 2013
Ultima lună a anului le va aduce racilor neplăceri, multe dintre ele putând merge şi în direcţia celor legate de administraţie, sistem juridic, celor legate de administrarea unui patrimoniu ori celor din gestionarea unui drept de proprietate intelectuală. Pentru că de-a lungul întregului an au fost cât se poate de dinamici, acum când Jupiter şi Lilith au ajuns din nou în conjuncţie totul în jur devine tendenţios, complicat, dureros şi obositor, ca şi cum se repetă din nou schema negativă a lunii iulie pe care racii nici atunci nu au gestionat-o corespunzător. Atunci având soarele pe semnul lor au putut mult mai uşor să depăşească momentele de cumpănă, însă acum când cea mai mare parte a lunii Soarele le trece prin casa muncii şi a sănătăţii, limitările de ordin profesional, sănătatea acolo unde este deja afectată, vor reuşi să-şi impună punctul de vedere punând în dificultate anumite decizii pe care trebuie să le ia, unele dintre ele care ţin de orientarea lor profesională, de stabilitatea la locul de muncă, de o eventuală promovare.
Aşa după cum se poate constata, anul 2013 este pentru raci unul exploziv care îi va motiva să acţioneze şi apoi le va arăta cât de uşor se pot pierde în lucruri care nu ţin de strictele necesităţi, de nevoile imediate ale acestora, ci de ambiţii pe care doresc cu ardoare să şi le împlinească. Racul nu este semnul ambiţiilor, ci al tenacităţii şi cei care vor confunda tenacitatea şi perseverenţa cu ambiţia şi vanitatea, abuzând de putere, forţă sau de prerogativele funcţiei vor atrage energii complicate în 2014 când li se va cere maturitate afectivă, nu medalii, diplome, certificate de recunoaştere sau brevete de inventatori.


0 comments:
Trimiteți un comentariu