
Horoscop zodia Sagetator, luna Noiembrie 2013
Luna noiembrie nu vine nici aceasta cu veşti bune. Multe evenimente nu se vor consuma acum, ele se declanşează în registru în care activează şi tind să-i ducă pe săgetători în zona unde puterile lor să slăbească, să fie diminuate ori să nu se manifeste aşa cum doresc ei. Îşi pierd optimismul, expresivitatea, nu mai au la ei cuvintele şi realizează că pentru orice va trebui să fac un mare efort.
În noiembrie Jupiter le intră în mers retrograd prin casă a VIII-a şi vor fi tentaţi să-şi coordoneze gândurile spre acumulări materiale, spre un gen de judecată care, oricât de înaltă şi eleganta ar fi, se termină cu un element de factură materialistă, că există sau nu, că poate fi obţinut sau nu. Toate acestea duc spre o anume tristeţe, spre o apăsare, pentru că oscilaţia acesta nu este ceea ce poate suporta săgetătorul chiar dacă el se ştie cât de plăcut îi este balansul, cât de mult îl reglează. Va trece prin momente de criză în noiembrie, dar fără să provoace aceleaşi crize celor din jur.
Finalul lunii noiembrie vine spre săgetători cu propuneri interesante. Sunt avansaţi, încurajaţi să se exprime, daţi ca exemplu de supravieţuire, de soluţionare elegantă a problemelor.
Este un moment puternic pentru săgetători pentru că se vor mobiliza să se facă remarcaţi și să-şi ofere sprijinul în domenii legate de consiliere, medierea conflictelor, acte de caritate, terapii. Vor fi însă tentaţi să abordeze problemele prea mult după ceea ce au învăţat în 2013 şi nu după întreaga lor experienţă. Ideal ar fi să integreze experienţa bogată a lui 2013 în cadrul general al cunoştinţelor pe care le deţin, oricât de bogat este fondul de acum.


0 comments:
Trimiteți un comentariu