Economie este cuvantul de ordine al acestei zile, ca atare incearca sa faci totul cu masura, fara sa aluneci spre vreun exces. Orice consum peste puterile tale (de timp, de bani, de energie, de ambitie) se poate solda cu neplaceri si cel mai mult vei regreta ca nu te-ai oprit la timp. Fii mai rezervat, mai chibzuit, fara sa faci nimic in cantitati mai mari decat trebuie, eventual stabileste-ti niste limite pentru perioada urmatoare ca sa nu risipesti resursele si asa cam saracacioase.
Nimeresti intr-un spatiu aglomerat in care joci si tu un rol important. Te simti excelent printre oameni si azi ai ocazia de a-ti satisface pe deplin aceasta imensa dorinta de socializare. Intalnesti persoane cu care ai ceva in comun, ori o afacere colectiva, ori un hobby care va uneste pe toti pentru aceleasi rezultate finale, si cand sunteti uniti de o motivatie similara, parca si relatiile dintre voi sunt mult mai serioase si mai consistente.
Fizic si psihic, esti foarte sensibil azi. Ai motive de intristare pentru ca vin vesti cu un impact major asupra ta. Desi, de obicei, esti o fire puternica ce nu se lasa impresionata de orice, de data aceasta e vorba de oameni la care tii sau de lucruri de care esti atasat si care sunt vizate de un ghinion si e firesc sa te doara. Aproape ca nu mai esti in stare de nimic din cauza stirilor negative si, in loc sa-ti aduni fortele pentru a reveni la normal, aluneci incet-incet spre depresie.
Esti ceva mai romantic si mai idealist iar gandurile tale nu sunt ancorate in realitate. Visezi frumos, dar cineva, alaturi de tine, are o problema cat se poate de concreta, care nu poate fi rezolvata cu iluzii si povesti, asa cum ai fi tu tentat sa-i oferi. E nevoie de o solutie pragmatica, dar nu esti, cel putin acum, persoana cea mai potrivita sa o descopere. Esti atat de aerian, incat ai impresia ca pe lume exista doar iubire, frumusete si bunatate, cand amicul de alaturi iti demonstreaza pe pielea sa ca nu e asa!
Conflictele care se incing azi au la origine dorinta de suprematie a doua puteri egale. Ai alaturi de tine o persoana infatuata, care nu stie altceva decat sa-si puna orgoliile in valoare. Si tu esti o fire orgolioasa, si vei vedea in modul acestuia de a se comporta un obstacol greu de trecut, pentru ca doua personalitati puternice nu pot coopera eficient. Te vei opune cu incapatanare, ori dintr-o usoara invidie fata de valoarea celuilalt, ori doar din principiu nu poti fi de acord cu parerile celuilalt, chiar daca sunt bune.
Ai grija la tonul pe care-l folosesti astazi in discutiile mai aprinse, pentru ca exista riscul ca o banala replica se devina scanteia unui scandal de proportii. Se poate strica orice intr-un moment de furie: o relatie de iubire, o colaborare la un proiect la care ai si tu un rol, dar totul poate fi evitat daca nu torni gaz pe foc mai mult decat e cazul. Nimeresti printre oameni nervosi, agresivi, pusi pe fapte periculoase si, daca nu te abtii sa fii si tu la fel ca ei, risti sa strici totul, fara nicio sansa de a mai recupera ceva.
Privesti spre un proiect care se apropie dar, analizand la rece situatia, iti dai seama ca mai e timp suficient pana ajungi acolo, deci n-are rost nici sa te grabesti, nici sa intri in panica. Ai tot timpul din lume, deci relaxeaza-te un pic si ocupa-te de alte planuri, pe care a trebuit sa le lasi pe linie moarta din cauza scopului care te preocupa cel mai mult. Eliberat un pic de termene limita sau de stresul asteptarii, te poti bucura si de altele.
Joci un rol stimulativ in mediul in care te afli pentru ca tu stii sa-i mobilizezi cel mai bine pe cei din jur, esti acel hei rup de care au nevoie unii care sunt capabili de multe, dar nu au si curajul de a porni. Fiecare contribuie la succesul acestei bune relatii cu ce stie mai bine: unii vin cu participarea, altii vin cu ideile, iar tu esti cel cu stimulentele de ordin emotional pentru ca stii sa-i motivezi pe toti cu vorbele cele mai potrivite.
Conflictele dintre generatii ajung astazi intr-un punct maxim, cu riscul unei dispute de zile mari intre copii si parinti. Cei maturi o tin numai pe a lor si insista ca au dreptate doar pentru ca sunt mai in varsta, pe cand cei tineri considera ca au si ei ceva de spus si se ridica vehement pentru dreptul lor la opinie. Din aceasta confruntare de forte se naste o stare conflictuala care poate fi rezolvata doar de intelepciunea celor mai in varsta, care trebuie sa se retraga inainte de a fi prea tarziu.
Trebuie sa pleci la drum, dar nu te astepta la o calatorie iesita din comun. Ai mai fost pe aici de zeci de ori inainte, cunosti locurile pe din afara si te vei intalni cu exact aceleasi persoane pentru a discuta aceleasi subiecte ca de fiecare data. Este, asadar, o deplasare banala, care nu aduce nimic nou in program, dar este o obligatie pe care trebuie sa o onorezi. E nevoie sa ajungi la aceasta destinatie pentru a mai rezolva cate ceva chiar daca nu sunt foarte importante.
A venit vremea unor dovezi concrete de iubire, deci nu mai ajung doar declaratiile siropoase si tandreturile adolescentine. Ca sa fii crezut, trebuie sa-i arati celui drag ce esti in stare sa faci pentru relatia voastra, luandu-va reciproc angajamente solide. Discutiile pe care le ai ochi in ochi cu partenerul au menirea de a instala o stare de claritate in relatia voastra si de a trasa directii mai sigure pentru viitor. Respectul si fidelitatea sunt subiectele principale ale discutiilor voastre.
Bucuria dispare peste noapte si buna intelegere din grupul in care te simteai foarte bine se strica pe nepusa masa din cauza unei vesti proaste sau a intervenției negative a unui intrus. Orice gand negativ, orice intentie rea indreptata spre tine si cei care iti tin companie va transforma ceea ce trebuia sa fie o zi superba intr-un motiv de stres. Singura parte buna in acest caz e ca sunteti uniti si, daca unul are de suferit, toti ceilalti isi aduna fortele in acelasi sens pentru a lupta cu cel care va vrea raul. Nu va poate dezbina nimeni cu una, cu doua!
0 comments:
Trimiteți un comentariu