Horoscop special Începe sezonul Taurului aprilie-mai 2024

Horoscop special Ce aduce sezonul Taurului Horoscop zilnic. Horoscop Urania săptămânal, predicții și previziuni astrologice 2024. Vezi...

Horoscop Urania săptămâna 1–7 Decembrie 2018 în funcție de zodie

Written By NIKE B. on sâmbătă, 1 decembrie 2018 | 08:17



Horoscop Urania săptămâna 1–7 Decembrie 2018 în funcție de zodie.

Horoscop Urania zilnic, săptămânal, lunar si anual.
Site de astrologie cu informații complete despre orice tine de horoscop, de la horoscopul european zilnic, pana la cel anual. Horoscopul zilnic va informează despre cum va fi ziua dvs si la ce evenimente sa va așteptați. Vrei sa stii ce spun astrele despre viitor? Pagina de horoscop zilnic sau horoscop saptamanal îti spune ce evenimente îti pregatesc stelele, asa încât sa nu fii luat prin surprindere, în timp pentru a fi la curent cu surprizele pe care Cupidon ti le rezerva pe plan sentimental, verifica lunar pagina de horoscop lunar. Pentru un tablou astrologic complet, îti recomandam pagina de zodiac chinezesc cu descrieri amanuntite pentru fiecare zodie din horoscop.

Află ce-ți rezervă astrele săptămâna aceasta! Horoscopul săptămânii 1–7 Decembrie 2018. Previziuni astrale pentru toate zodiile.


Horoscop Berbec pentru săptămâna 1–7 Decembrie 2018

Horoscop Urania Berbec

În prima parte a zilei de 1 decembrie, activități profesionale curente. Discrete tulburări digestive; nevoia de a urma o dietă, un regim sau o alimentație care să le protejeze organismul. Între 1 decembrie, după ora 16:49‘, și 3 decembrie seara, nativii vor fi diplomați în abordările parteneriale delicate. Berbecii vor da o tentă „împăciuitoristă' discuțiilor care vin în siajul unor tensiuni sau conflicte anterioare, în ideea de a nu le amplifica sau chiar de a tempera spiritele. Între 3 decembrie, după ora 21:55‘, și zorii zilei de 6 decembrie, informații incorecte, încercări ale unor persoane rău-intenționate de a oferi o perspectivă deformată a unei probleme financiare pe care aceia nu pot sau nu vor să o rezolve (dacă depinde de ei) ori din dorința de a le abate atenția pentru a rămâne ei cu întregul beneficiu. Este nevoie de vigilență și de maturitate pentru a nu cădea în plasa intrigilor și minciunilor acelora. Respingeți ofertele vicioase care v-ar permite săobțineți un avantaj material în schimbul unei recompense sau al unui stimulent. Între 6 decembrie, după ora 4:49‘, și 7 decembrie, abordări energice ale unui plan major de viață. Pe fondul impactului Lunii Noi în Săgetător, din 7 decembrie, nativii pot lua decizii importante sau se pot hotărî să facă acele schimbări, în viața și activitatea lor profesională, pe care nu au avut curajul să le abordeze și care, acum, li se par oportune, necesare și de viitor. Vești, răspunsuri și mesaje esențiale privitoare la o călătorie de interes, secundar de relaxare, care pun pe tapet nevoia rezolvării unei chestiuni oficiale, legale, juridice. În cazul unor persoane cu funcție, rang și responsabilități majore se pot înregistra contestări sau ipostaze bizare de viață care să-i oblige să ia decizii rapide ori să retracteze și să renunțe la un proiect, o atitudine, o afirmație, un proiect.

Horoscop Taur pentru săptămâna 1–7 Decembrie 2018

Horoscop Urania Taur

În prima parte a zilei de 1 decembrie, sentimente trăite cu măsură, temperate de logică și rațiune ori chiar de spiritul practic. Părinții vor avea răbdare cu copiii lor, în efortul de a le oferi un cadru metodic, organizat de creștere și educație. Supravegherea și controlul vieții și activității acestora vor fi sporite. Între 1 decembrie, după ora 16:49‘, și 3 decembrie seara, regim echilibrat al muncii; prudență în ceea ce privește regimul culinar și efortul fizic. Nativii vor dori să-și conserve energia, ferindu-se de stres și de surescitare, evitând munca în asalt și conflictele la locul de muncă. Între 3 decembrie, după ora 21:55‘, și zorii zilei de 6 decembrie, perioadă nepotrivită discuțiilor parteneriale, indiferent de natura relațiilor în care Taurii vor fi implicați (conjugale, de afaceri, contractuale, negocieri). Tensiuni între soți pornind de la informații, descoperiri personale întâmplătoare sau concluzii care indispun și îngrijorează. Pe fond, se conturează destule pericole și factori care pot perturba dialogul firesc și folositor părților. Atenție la dezinformările pe care le pot practica partenerii de dialog. Aspect delicat sau chiar riscant în cazul audierilor, anchetelor, depozițiilor, mărturiilor în cadrul unui proces. Între 6 decembrie, după ora 4:49‘, și 7 decembrie, demersuri legale (în justiție, notariale) menite să pună ordine în regimul de proprietate al bunurilor care le revin sau li se cuvin nativilor (succesiuni, împărțeli). În preajma zilei de 7 decembrie, când va avea loc faza de Lună Nouă în Săgetător, se conturează ipoteze plăcute (favoruri materiale, daruri, cadouri, gesturi de cumsecădenie, de filantropie) sau evenimente: dialoguri, semnarea documentelor, obținerea aprobărilor necesare intrării în posesia unui bun sau a unei sume de bani (sponsorizare, mecenat, stipendiu, etc.).






Horoscop Gemeni pentru săptămâna 1–7 Decembrie 2018

Horoscop Urania Gemeni

În prima parte a zilei de 1 decembrie, activități curente în casă și gospodărie, preocupări organizatorice legate de funcționalitatea locuinței, de buna administrare a averii ori a bunurilor legate, în principal, de pământ care trebuie să funcționeze și să producă bani (terenuri, clădiri, utilaje, instalații); activități agricole legate de specificul și nevoile momentului și ale anotimpului (recoltare, depozitare, conservare, prelucrare, valorificare). Între 1 decembrie, după ora 16:49‘, și 3 decembrie seara, dispoziție bună, chef de relaxare prin activități care să nu-i solicite prea mult din punct de vedere fizic (sporturi epuizante sau petreceri zgomotoase). Disponibilitate spre cochetărie, jocuri sentimentale fără angajament real ori serios. Context astral agreabil pentru cei care practică meserii legate de scenă, spectacol, public. Între 3 decembrie, după ora 21:55‘, și zorii zilei de 6 decembrie, tulburări ale stării de sănătate provocate de răceli, gripe, viroze, infecții dentare, mici intervenții chirurgicale sau acutizarea unor disfuncții endocrine mai ales la nivelul aparatului genital și renal/urinar. Momente dezagreabile din punct de vedere relațional la locul de muncă (șicane ale colegilor, dialoguri provocatoare, acuzații și critici nedreptate). Între 6 decembrie, după ora 4:49‘, și 7 decembrie, etapă favorabilă relațiilor parteneriale pe toată gama ipostazelor: dialog, negociere, împăcare, apărare. Secvență semnificativă în cazul administrării de probe și dovezi în anchete și procese, a depoziției martorilor, a parcursului unui proces, în ipoteza semnării actelor și contractelor, în finalizarea unor înțelegeri. În alte cazuri, se poate vorbi despre căsătorie. Perioadă interesantă și pentru carieră, unde, pe fondul Lunii Noi în Săgetător, din 7 decembrie, se poate debloca o direcție utilă nativilor și de succes.

Horoscop Rac pentru săptămâna 1–7 Decembrie 2018

Horoscop Urania Rac

În prima parte a zilei de 1 decembrie, nativii vor simți nevoia să-și lămurească niște idei, să obțină precizările necesare într-un domeniu de viață și activitate prin consultare, lectură, studiu, învățare. Efort de a nu se entuziasma și a-și păstra cumpătul în fața unor perspective încântătoare legate de o deplasare sau o plecare din țară la muncă, studiu, într-un stagiu de perfecționare. Între 1 decembrie, după ora 16:49‘, și 3 decembrie seara, Racii se vor simți bine în sânul familiei și vor „cosmetiza' locuința (ordine, curățenie, rearanjarea mobilierului, cumpărarea unui obiect decorativ). Relații bune cu rudele în vârstă sau cu părinții, menținute din politețe și din simț al datoriei fără să fie vorba de o împăcare. Între 3 decembrie, după ora 21:55‘, și zorii zilei de 6 decembrie, accent puternic pe viața afectivă. Celor tineri, această baie de emotivitate și complicitate sentimentală, le va prii. Cei maturi se vor confrunta cu amintiri neplăcute, cu trăiri marcate de spaima de singurătate, de neîncredere ori de gelozie. În sufletul unora va încolți, chiar dacă asta nu-i va face mai fericiți, sâmburele răzbunării. Poate renunță la această idee. Momente generoase pentru cei care desfășoară activități de creație sau interpretative datorită trăirilor artistice intense și autentice. Între 6 decembrie, după ora 4:49‘, și 7 decembrie, posibile normalizări, reglementări sau gesturi necesare, bine venite, de reașezare a activității profesionale pe cadre firești și profitabile din punct de vedere juridic. Pe fondul efectului de Lună Plină din 7 decembrie, unele persoane pot câștiga un proces, un litigiu sau li se poate da dreptate în cadrul procedurilor de recuperare materială a prejudiciilor provocate de măsurile financiare și reparație morală profesională care s-au produs din eroare, din neînțelegere dar și din reaua-credință a cuiva.







Horoscop Leu pentru săptămâna 1–7 Decembrie 2018

Horoscop Urania Leu

În prima parte a zilei de 1 decembrie, moment al stabilității financiare, al chibzuinței, al înfrânării dorințelor costisitoare, al economiei și al micilor investiții utile. Între 1 decembrie, după ora 16:49‘, și 3 decembrie seara, capacitate de a vorbi cu suplețe și cu efect în public. Talent în a se face plăcuți, admirați sau ascultați prin metode blânde și delicate, mai puțin obișnuite lor, ceea ce nu înseamnă, însă, prefăcătorie sau lingușeală ci doar un plus de umor, de delicatețe, de amabilitate, de cumsecădenie. Deplasări cu scop de agrement. Între 3 decembrie, după ora 21:55‘, și zorii zilei de 6 decembrie, secvențe dezagreabile între un nativ și una sau mai multe rude coalizate împotriva lui și unite de un interes comun, de obicei material, sau de un secret: dezamăgire și revoltă. Nu e indicat să se rostească promisiuni, cu atât mai puțin amenințări sau „cuvinte grele'. Atenție majoră în cazul în care unii Lei intenționează să cumpere o casă și se pune problema unui avans sau a unei plăți integrale. Dacă proprietarul (vânzătorul) vă forțează mâna, opriți-vă din elan și verificați; sigur acolo este un viciu, al casei sau al documentelor ori al statutului ei juridic. Nu acceptați tranzacțiile bazate pe schimburi sau bunuri predate ca diferență a contravalorii, etc. Între 6 decembrie, după ora 4:49‘, și 7 decembrie, viață afectivă intensă. Teoretic, beneficiari pot fi Leii de toate vârstele dar, firește, cu unele, nuanțe: cei tineri vor căuta aventura, „senzațiile tari', sporturile periculoase, speculațiile financiare și jocurile de noroc riscante. Cei maturi vor căuta bucurii mai „inteligente', superioare sau chiar nobile. Pentru toți, însă, mai ales pe fondul fazei de Lună Noi din 7 decembrie, dragostea și aventura plutesc în aer. Unii vor fi chiar fericiți. Relații bune între părinți și copii.






Horoscop Fecioară pentru săptămâna 1–7 Decembrie 2018

Horoscop Urania Fecioara

În prima parte a zilei de 1 decembrie, calm, răbdare și metodă în activitățile curente. Între 1 decembrie, după ora 16:49‘, și 3 decembrie seara, preocupări legate de nevoia de se realiza sau păstra echilibrul financiar ori de a rezolva niște disfuncții apărute în bugetul lor ca rezultat al plăților salariale întârziate ori efectuate parțial. Între 3 decembrie, după ora 21:55‘, și zorii zilei de 6 decembrie, dialoguri dificile, vești care irită sau revoltă. La rândul lor, nici Fecioarele nu vor umbla cu duhul blândeții. Context delicat pentru cei care vor susține examene, mai ales în ipostaza probelor orale. Deplasări marcate de conflicte verbale, de situații stupide care le pun pe Fecioare în încurcătură sau în imposibilitatea de a efectua deplasarea programată. Totuși, pentru că unele informații se vor dovedi, peste o săptămână – două, eronate, a fi minciuni ori provocări, înțelept ar fi ca nativii să nu le ia pe toate ad litteram și nici să nu „pună la inimă' știrile care îi privesc direct și tind să-i destabilizeze. Între 6 decembrie, după ora 4:49‘, și 7 decembrie, chestiuni de principiu abordate ferm de către nativi cu rudele și părinții în vederea rezolvării corecte a unei chestiuni locative. Recurs la lege pentru a se face dreptate în regimul patrimonial în devălmășie sau care face obiectul unor pretenții, revendicări ori recuperări. Pe 7 decembrie, va avea loc faza de Lună Nouă în Săgetător, moment astral menit să pună capăt unei situații vechi de un an sau, într-un plan extins, datând de trei, șase, nouă sau chiar doisprezece ani și să deschidă un ciclu nou de viață și preocupări legate de specificul casei a IV-a, ori, în cazul celor care își cunosc exact ora nașterii și care se vor referi, în această situație, la lor harta personalizată, de specificul casei locuite de zodia Fecioarei.


Horoscop Balanță pentru săptămâna 1–7 Decembrie 2018

Horoscop Urania Balanta

În prima parte a zilei de 1 decembrie, etapă care vizează casele sănătății: posibile, mai degrabă, rare și trecătoare stări digestive alterate, pe fond de stres, de oboseală, de enervare. Somnul, tihna, relaxarea vor fi remedii mai eficiente decât tabletele iar acestea chiar sunt de evitat în acest răstimp. Între 1 decembrie, după ora 16:49′, și 3 decembrie seara, de revenire la normal. Femeile vor arăta bine, vor avea farmec și se vor lăsa seduse de deliciile modei sau ale cosmeticii. Între 3 decembrie, după ora 21:55′, și zorii zilei de 6 decembrie, pot continua situațiile nemulțumitoare provocate de bani (salarii, recompense și diferite forme de retribuire a muncii) care pleacă, mai ales, de la comportamentul incorect al celor care ar trebui să le efectueze. Dacă, totuși, cei în drept să-i plătească pe nativi sunt de bună-credință, atunci este vorba de situații mai grave, mai profunde care își au originea în neputințele financiare ale instituției (firmă, societate, cooperativă) unde nativii își desfășoară activitatea. În absența nemulțumirilor financiare, sectorul muncii le poate aduce unora, prilejul unei frumoase „ieșiri la rampă'. Între 6 decembrie, după ora 4:49′, și 7 decembrie, casa comunicării este dinamică și profitabilă pe toate planurile. Vor fi avantajați cei care se exprimă public, în situații care presupun apărarea drepturilor unei persoane, unui grup sau a unei cauze. Noroc și succes la capătul unor examene. Avantaj pentru cei care stăpânesc bine una sau mai multe limbi străine. Pe 7 decembrie, pe fondul influxurilor puternice ale Lunii Noi în Săgetător, sunt posibile coagulări ale unor dialoguri utile în plan educațional și profesional în ipoteza efectuării unor studii sau stagii de pregătire în alte țări. Noroc la drum ori la o călătorie care se va dezvălui mai profitabilă decât pare la prima vedere.





Horoscop Scorpion pentru săptămâna 1–7 Decembrie 2018

Horoscop Urania Scorpion

În prima parte a zilei de 1 decembrie, interes vădit pentru persoanele cu care nativul poate colabora sau cu care poate pune bazele unei activități interesante (nu afacere). Între 1 decembrie, după ora 16:49‘, și 3 decembrie seara, dorință de calmare a spiritelor, aprinse în ultima vreme de evenimentele în care Scorpionul s-a implicat. Nevoie de obiectivitate. Scorpionii vor dori să analizeze, în beneficiul personal, cât mai logic și fără implicarea sentimentelor și a resentimentelor starea de lucruri care se conturează în viitorul apropiat dar cred că singurul profit real al acestui răstimp va fi doar o benefică izolare de provocări și forfota obișnuită care dezorganizează orice activitate, oricât de bine ar fi fost programată. În final, nu e tocmai rău, pentru că, odată ieșiți din ochiul ciclonului, se vor reechilibra psihic și, poate, și energetic deși ipoteza din urmă va fi cu adevărat intensă între 3 decembrie, după ora 21:55‘, și zorii zilei de 6 decembrie, când Luna va străbate zodia Scorpionului și le va oferi exact ceea ce au nevoie nativii: tărie de caracter, ambiție, rezistență fizică și psihică la stres și la presiuni, radicalism, gândire subtilă, strategie redutabilă. Între 6 decembrie, după ora 4:49‘, și 7 decembrie, bună capacitate de a rezolva chestiunile bănești mai ales de a intra în posesia unor recompense, datorii, despăgubiri, etc. Pe 7 decembrie, când va avea loc faza de Lună Nouă în Săgetător, nota de implicare a legii, a justiției indică și eventualitatea unor câștiguri „în instanță' sau prin intervenția unor instituții menite să controleze și să reglementeze erorile va fi evidentă. Alteori, ar putea fi vorba de încetarea unui tip de activitate bazată pe anume raporturi de serviciu și, implicit, de plată și abordare a altora noi, cu un frumos potențial de creștere, de stabilitate și onestitate.

Horoscop Săgetător pentru săptămâna 1–7 Decembrie 2018

Horoscop Urania Săgetător

În prima parte a zilei de 1 decembrie, atenție concentrată pe sarcinile de serviciu, pe echilibrul între autoritate și imagine, între provocare și eficiență. Între 1 decembrie, după ora 16:49′, și 3 decembrie seara, întâlniri cu acei prieteni în prezența cărora nativii se simt în largul lor, în care au încredere. Între 3 decembrie, după ora 21:55′, și zorii zilei de 6 decembrie, univers interior complicat. Firește, nu toată lumea va trăi zbuciumul pe care îl sugerează predispoziția astrală dar, cu variațiuni mai mari sau mai mici de intensitate, în sufletul multora se vor da lupte: unii vor dori să alunge amintiri dureroase, născute din atașamentele care au fost dezise sau curmate de cursul evenimentele (înstrăinări, conflicte, drame ale rudelor și apropiaților); întrebări retorice, dorința de a ieși din ceața gândurilor apăsătoare. Între 6 decembrie, după ora 4:49′, și 7 decembrie, se va trece dintr-o ipostază în alta: Săgetătorii vor fi plini de viață și încrezători, vor deborda de optimism și siguranță de sine, vor emana o vigoare fizică, psihică și morală demnă de admirație. În preajma zilei de 7 decembrie, când va avea loc Luna Nouă în Săgetător, sunt posibile evenimente cu o semnificație aparte pentru biografia lor: vor pune capăt secvențelor de viață care nu i-au condus la succes și se vor dedica, cu entuziasm noilor drumuri care li se deschid. O relație aparte, în acest context, o vor juca cele patru cuadraturi între Luminariile care construiesc faza de Lună Nouă și planetele Marte și Neptun, aflate în conjuncție la grad perfect, chiar pe 7 decembrie, care se vor mai întâlni de două ori în următorii cinci ani, după care abia în…2176! Așadar, este de valorificat întregul potențial al acestor cuadratură care le vor permite nativilor să frângă barierele, cenzurile și blocajele pe direcțiile pe care acestea operează pe harta cerului lor de naștere.





Horoscop Capricorn pentru săptămâna 1–7 Decembrie 2018

Horoscop Urania Capricorn

În prima parte a zilei de 1 decembrie, nativii vor ajunge la concluzia că unul sau mai multe sectoare din pregătirea lor profesională are nevoie de un up date sau chiar de completarea temeinică a golurilor de cunoaștere și experiență practică. Acceptare lucidă a unor minusuri în pregătire care trebuie să fie remediate prin studiu. Între 1 decembrie, după ora 16:49‘, și 3 decembrie seara, figuri, piruete și trasee sinuoase socio-profesionale care să le permită să-și păstreze funcția. Joc dificil pentru aceste persoane care se vor vedea obligate să facă niște concesii sau, poate chiar, compromisuri, pentru a nu sacrifica imaginea, a nu-și compromite rangul, demnitatea, respectabilitatea sau onorabilitatea de care se bucură și care sunt un capital prețios. Cu ce șanse? Depinde de vârstă și miză socială. Între 3 decembrie, după ora 21:55‘, și zorii zilei de 6 decembrie, vecinătăți greu de suportat. În jurul Capricornilor pot gravita foștii lor prieteni, colaboratori și apropiați care s-au întors împotriva lor sau care nu mai prezintă încredere. Cu unii, nativii se află deja în relații încordate, dar, din varii motive, ori doar pentru a salva aparențele, nu-i îndepărtează și-i tolerează cu mare greutate. Efort de supraviețuire între dușmani și oameni incomozi ori periculoși prin versatilitate. Între 6 decembrie, după ora 4:49‘, și 7 decembrie, ciudată, uneori de-a dreptul inexplicabilă întorsătură de situație: stare de optimism și încredere, vigoare și moral ridicat. Pe 7 decembrie, când va avea loc faza de Lună Nouă în Săgetător, unii nativi pot pune punct, repede și simplu, unui lung șir de dorințe, convingeri, intenții, planuri în favoarea unor abordări diferite. Frumoasă va fi, întreaga săptămână, casa comunicării care le permite acestor persoane să se exprime elegant, cu sensibilitate și putere de convingere. Unii vor stârni, chiar, admirația auditoriului.


Horoscop Vărsător pentru săptămâna 1–7 Decembrie 2018

Horoscop Urania Vărsător

În prima parte a zilei de 1 decembrie, preocupări practice, metodice menite să pună la punct toate detaliile legate de o chestiune materială. Fără a se limita la aspectul strict de alcătuire a unui dosar necesar discuțiilor preliminare și, evident, aprobărilor, grija lor pentru detalii și corectitudine privește, mai cu seamă actele, latura administrativă și, într-o proporție mai redusă latura juridică.Între 1 decembrie, după ora 16:49′, și 3 decembrie seara, etapă diferită ca stare de spirit și univers de preocupări care le pune Vărsătorilor în prim-planul atenției nevoia de satisfacție intelectuală, de echilibrare a practicii cu teoria, ceea ce pentru ei nu este de loc un aspect greu de rezolvat, ba dimpotrivă, deseori, este vorba de o adevărată vocație. Șansa de a se afirma printr-o luare de poziție în public, cu ecou sau care va „face valuri', în care vor da dovadă de măsură și abilitate mentală. Între 3 decembrie, după ora 21:55′, și zorii zilei de 6 decembrie, mecanisme socio-profesionale vor pune la încercare, răbdarea și rezistența ori întreaga construcție umană a câte unui Vărsător care va trebui să se confrunte din nou cu ecourile a ceea ce s-a întâmplat, s-a petrecut ori s-a decis în trecut. Între 6 decembrie, după ora 4:49′, și 7 decembrie, etapă bună, intensă și pentru unii chiar memorabilă, și din cauza intensității cu care va „lucra' Luna Nouă în Săgetător din 7 decembrie care le va permite să capteze rezonanțele utile lor în plan personal, profesional sau social prin intermediul prietenilor. Ajutor providențial, cunoștințe care vor juca un rol mai acum sau mai târziu, în viața acestor persoane. Sunt de reținut toate ideile, proiectele, ofertele sau premisele care se vor pune în timpul unor discuții, de circumstanță sau cu scop precis, și care, puse în practică în mod corect și inteligent, le pot aduce un beneficiu mare Vărsătorilor.






Horoscop Pești pentru săptămâna 1–7 Decembrie 2018

Horoscop Urania Pești

În prima parte a zilei de 1 decembrie, posibilitatea de a purta o discuție pe teme organizatorice, de principiu legate de un proiect comun ori de un contract. Relațiile conjugale pot evolua oarecum plictisitor, monoton sau exasperat prin banalitatea aspectelor de viață care le vor acapara gândurile, atenția și prin răspunsul pe care aceștia vor trebui să-l dea solicitărilor partenerului de viață. Între 1 decembrie, după ora 16:49′, și 3 decembrie seara, mici gesturi de amabilitate, de politețe sau de tandrețe exprimate prin atenții, cadouri, servicii, ajutor și susținere morală transmisă ca subtext. Între 3 decembrie, după ora 21:55′, și zorii zilei de 6 decembrie, universul conștiinței de sine, al credinței și al convingerilor este intens solicitat de niște tranzite care, în sine, nu sunt deloc comode, dar care le „convin' nativilor din Pești pentru că vor scoate la suprafață gânduri uitate ori marginalizate care acum, la o analiză atentă, par valoroase și actuale. Dar, pentru a le pune în practică și a le da viață, Peștii trebuie să facă niște sacrificii și să opereze niște schimbări în mintea și sufletul lor, transformare spirituală pe care cele trei planete care tranzitează acum Scorpionul o vor face subtil dar temeinic. Între 6 decembrie, după ora 4:49′, și 7 decembrie, „pe hârtie' contextul astral este spectaculos. Sperăm că Peștii nu se vor speria de intensitatea vibrațiilor din casa a X-a, amplificare și radicalizate de Luna Nouă din 7 decembrie, care îi vor urca în rang, admirație și prețuire în ochii celor apropiați, ai colaboratorilor, al străinilor, al specialiștilor sau al publicului. Atragem atenția asupra conjuncției Marte/Neptun la 13 grade în Pești, pe 7 decembrie, care are un grad incidență rar sau extrem de rar. În următorii cinci ani, se va mai produce de două ori dar, după aceea, el va fi posibil abia în 2176.






0 comments:

Trimiteți un comentariu

Horoscop Urania Facebook

Termeni si condiții