
Horoscop Urania săptămâna 9–15 martie 2019 în funcție de zodie.
Horoscop Urania zilnic, săptămânal, lunar si anual.
Site de astrologie cu informații complete despre orice tine de horoscop, de la horoscopul european zilnic, pana la cel anual. Horoscopul zilnic va informează despre cum va fi ziua dvs si la ce evenimente sa va așteptați. Vrei sa stii ce spun astrele despre viitor? Pagina de horoscop zilnic sau horoscop saptamanal îti spune ce evenimente îti pregatesc stelele, asa încât sa nu fii luat prin surprindere, în timp pentru a fi la curent cu surprizele pe care Cupidon ti le rezerva pe plan sentimental, verifica lunar pagina de horoscop lunar. Pentru un tablou astrologic complet, îti recomandam pagina de zodiac chinezesc cu descrieri amanuntite pentru fiecare zodie din horoscop.
Află ce-ți rezervă astrele săptămâna aceasta! Horoscopul săptămânii 9–15 martie 2019. Previziuni astrale pentru toate zodiile.
Horoscop Berbec pentru săptămâna 9–15 martie 2019
Horoscop Urania Berbec
Între 9 și 10 martie dimineața, perioadă în care nativii se vor simți plini de energie și în stare să-și asume activități solicitante, pe care în ultimul timp, poate, le-au amânat. Moment al curajului și al entuziasmului. Între 10 martie, după ora 9.10, și după-amiaza zilei de 12 martie, atitudine pragmatică, preocupări bănești; unele vor intra la capitolul activități curente (plăți, cumpărături), altele vor viza achizițiile și investițiile pe termen mediu care să le procure un beneficiu stabil. De altfel, cuvântul de ordine în această perioadă va fi stabilitatea financiară. Uneori se pot ivi și clipe de îngrijorare cu privire la viitorul lor bănesc sau material, ceea ce îi va obliga pe nativi să mediteze serios și aplicat cu privire la găsirea unor soluții realiste pentru a-și spori veniturile altfel decât cele obținute din salarizare. Între 12 martie, după ora 17.48, și sfârșitul zilei de 14 martie, răstimp favorabil comunicării obișnuite între nativi și vecini sau cunoscuții ocazionali. Posibilitatea de a afla un detaliu util lor și de a se consulta cu o persoană competentă. Context favorabil pentru cei care vor susține probe orale în cadrul unor examene, teste, audiții și vizionări sau interviuri în vederea angajării. Șansa de a face unul sau două drumuri scurte, cu scop turistic sau de agrement. Între 14 martie, după ora 23.50, și 15 martie, preocupări domestice, nevoia de a proteja sau conserva un bun de familie, dar și clipe de enervare provocate de una sau mai multe situații neconvenabile care îi pun în dificultate ori de câte ori vor fi nevoiți să opteze între familia din care fac parte (care-i solicită) și activitatea profesională. Cei maturi conștientizează aspectele șubrede din trecut lor, care acum îi pun în situația de a retracta o promisiune, de a deconta un angajament neonorat ori de a-și revizui un plan de viață.
Horoscop Taur pentru săptămâna 9–15 martie 2019
Horoscop Urania Taur
Între 9 și 10 martie dimineața, posibilă perioadă agitate, mai ales în timpul nopților; Taurii pot simți o neliniște inexplicabilă sau un stres lăuntric. Sursa lor poate fi o stare organică destabilizată de enervările de peste zi și incapacitatea de a se decupla, în timpul liber, de preocupările profesionale, de factorii solicitanți pentru organismul lor. Între 10 martie, după ora 9.10, și după-amiaza zilei de 12 martie, răstimp echilibrat, temperat în reacții ceea ce le va permite să abordeze cu măsură evenimente cotidiene solicitante, să fie mai eficienți și, totodată, mai raționali. Efort de a nu-și (mai) pierde cumpătul și de a se ține la distanță de peroanele care le-ar putea strica cheful de viață. Între 12 martie, după ora 17.48, și sfârșitul zilei de 14 martie, discuții pe teme bănești; unele se vor purta la locul de muncă; altele pot avea loc în varii contexte care să-i pună în fața posibilității de a câștiga niște bani ori chiar de a face o (mică) speculație financiară. Consultări pe teme financiare, nevoia de a se informa și de a se înarma cu date și repere corecte și precise în privința felului în care trebuie să acționeze în vederea unui câștig. Între 14 martie, după ora 23.50, și 15 martie, prudență în abordarea unor teme de discuție, mai ales dacă acestea se poartă într-un cadru oficial și reținere în privința informațiilor care vin spre ei și îi obligă să ia atitudine. Moment bun pentru învățare, asimilarea unor cunoștințe și fixarea unor noțiuni esențiale pentru pregătirea lor profesională. Persoanele timide ar putea să se simtă, uneori, intimidate de împrejurările dinamice și solicitante care par că ”îi iau pe sus”. Continuă să funcționeze plăcut sau util lor relațiile de prietenie: Taurii vor simți solidaritatea și sinceritatea unor persoane care le sunt alături sufletește, dar și prin cooperarea și demersurile concrete în beneficiul lor.
Horoscop Gemeni pentru săptămâna 9–15 martie 2019
Horoscop Urania Gemeni
Între 9 și 10 martie dimineața, situații speciale care au menirea de a atrage atenția nativilor asupra unui prieten ori a naturii relației cu o cunoștință care nu e tocmai onestă cu ei. Gemenii trebuie să ia aminte la tot ce se întâmplă în legătură cu o persoană de care sunt apropiați (evenimente, reacții, comentarii, declarații, intenții, atitudini, comportament, decizii) și să tragă concluziile necesare cu obiectivitate, fără să treacă cu vederea sau să minimalizeze importanța și semnificația respectivelor situații. Între 10 martie, după ora 9.10, și după-amiaza zilei de 12 martie, tumult interior provocat de una sau mai multe împrejurări care au loc în viața lor și care îi obligă să analizeze, să cântărească și să se lămurească. Principala preocupare va fi să dea stabilitate vieții și activității lor. Posibile tulburări organice legate de fiziologia organelor situate în zona anatomică cuprinsă între maxilarul inferior și claviculă (osatură, musculatură, sistem nervos din zona cefei și a gâtului, dantură, dar și de regim hormonal). Între 12 martie, după ora 17.48, și sfârșitul zilei de 14 martie, perioadă destinsă, relaxată chiar, care le va permite acestor nativi să se manifeste ca niște persoane plăcute în familie și în societate, să fie vesele, optimiste, comunicative și expresive. Între 14 martie, după ora 23.50, și 15 martie, repliere de atitudine și preocupări care se vor concentra pe chestiunile bănești sau materiale, în general. Gemenii vor fi obligați să găsească o soluție la o chestiune destul de greu de rezolvat cu resursele de care dispun pe moment. În această privință, sunt de luat în calcul ostilitatea unor persoane sau blocajele pe care le generează niște instituții prin reprezentanții ei care ridică un noian de condiții, interdicții sau amânări. Idei interesante, inspirație, originalitate în planul activităților intelectuale, bună formă mentală.
Horoscop Rac pentru săptămâna 9–15 martie 2019
Horoscop Urania Rac
Între 9 și 10 martie dimineața, situații speciale care au menirea de a atrage atenția nativilor asupra unui prieten ori a naturii relației cu o cunoștință care nu e tocmai onestă cu ei. Gemenii trebuie să ia aminte la tot ce se întâmplă în legătură cu o persoană de care sunt apropiați (evenimente, reacții, comentarii, declarații, intenții, atitudini, comportament, decizii) și să tragă concluziile necesare cu obiectivitate, fără să treacă cu vederea sau să minimalizeze importanța și semnificația respectivelor situații. Între 10 martie, după ora 9.10, și după-amiaza zilei de 12 martie, tumult interior provocat de una sau mai multe împrejurări care au loc în viața lor și care îi obligă să analizeze, să cântărească și să se lămurească. Principala preocupare va fi să dea stabilitate vieții și activității lor. Posibile tulburări organice legate de fiziologia organelor situate în zona anatomică cuprinsă între maxilarul inferior și claviculă (osatură, musculatură, sistem nervos din zona cefei și a gâtului, dantură, dar și de regim hormonal). Între 12 martie, după ora 17.48, și sfârșitul zilei de 14 martie, perioadă destinsă, relaxată chiar, care le va permite acestor nativi să se manifeste ca niște persoane plăcute în familie și în societate, să fie vesele, optimiste, comunicative și expresive. Între 14 martie, după ora 23.50, și 15 martie, repliere de atitudine și preocupări care se vor concentra pe chestiunile bănești sau materiale, în general. Gemenii vor fi obligați să găsească o soluție la o chestiune destul de greu de rezolvat cu resursele de care dispun pe moment. În această privință, sunt de luat în calcul ostilitatea unor persoane sau blocajele pe care le generează niște instituții prin reprezentanții ei care ridică un noian de condiții, interdicții sau amânări. Idei interesante, inspirație, originalitate în planul activităților intelectuale, bună formă mentală.
Horoscop Leu pentru săptămâna 9–15 martie 2019
Horoscop Urania Leu
Între 9 și 10 martie dimineața, nemulțumiri legate de felul în care progresează pe calea afirmării personale. Leii vor identifica motivele, mai mult sau mai puțin importante care le stau în cale și care indică o slăbiciune personală. E bine să acorde toată atenția acestor concluzii, chiar dacă ele nu-i mulțumesc și nu-i liniștesc, pentru că, odată limpezite, la nivelul conștiinței lor, respectivele planuri vor fi mai ușor de pus în practică. Între 10 martie, după ora 9.10, și după-amiaza zilei de 12 martie, unele personale din categoria celor tineri sau a celor care au între 41 și 42 de ani vor fi obligate să-și păstreze luciditatea, tăria de caracter și stăpânirea de sine sau, de la caz la caz, răbdarea, pentru că s-ar putea afla în dificultate de a continua o activitate în datele de până acum, iar pentru o schimbare, momentan, ei nu se simt pregătiți, de unde și tendința de a refuza orice provocare de a se adapta la nou. Între 12 martie, după ora 17.48, și sfârșitul zilei de 14 martie, discuții superficiale (de politețe, de circumstanță, din obligație socio-profesională), care nu le deschid noi orizonturi, ba, uneori, chiar îi derutează prin răstălmăcirea unei evidențe sau distorsionarea unui eveniment (informație). Între 14 martie, după ora 23.50, și 15 martie, oboseală trupească, dorința de a rămâne, pentru o vreme, singuri cu gândurile lor; stări organice care nu le permit să fie activi și eficienți și care îi obligă să limiteze și să trieze alimentația, să recurgă la regim, la terapii, la medicamente. Întârzieri, amânări și limite sau blocaje impuse de acte normative într-o chestiune profesională, eventual salarială. Relații parteneriale dinamice, dar care conțin un procent de vulnerabilitate (lăudăroșenie, exagerare, interes ascuns, teatralism, etc.). Leii pot fi beneficiarii unor promisiuni care ”se ajustează din mers”.
Horoscop Fecioară pentru săptămâna 9–15 martie 2019
Horoscop Urania Fecioara
Între 9 și 10 martie dimineața, reprezentări subiective, uneori pătimașe, cu privire la un câștig bănesc care, consideră Fecioarele, li se cuvine; informații care le vor pune pe gânduri legate de posibilitatea de a obține o susținere materială. Între 10 martie, după ora 9.10, și după-amiaza zilei de 12 martie, energie și determinare, manifestare categorică a voinței de a construi, de a se dezvolta în plan personal/profesional, de a pune în practică un plan de viață. Unii vor putea specula o oportunitate, nu fără combativitate și efort. Pe fondul unor nemulțumiri mai vechi, pentru a căror rezolvare nu mai au răbdare să aștepte, unii se pot încumeta să ia decizii radicale, surprinzătoare pentru cei din jur prin radicalismul și capacitatea de a renunța la un statut câștigat în vederea unei construcții viitoare în cu totul alte condiții de muncă și viață. Între 12 martie, după ora 17.48, și sfârșitul zilei de 14 martie, conversații mondene, efort de a face o figură plăcută în fața colegilor, colaboratorilor, subalternilor, publicului (”strategii de marketing și comunicare”). Între 14 martie, după ora 23.50, și 15 martie, prudență față de noii veniți în cercul lor de apropiați, disponibilitate redusă spre exuberanță și deschidere sufletească, ba poate chiar studierea atentă a câte unui apropiat care le-a stârnit nativilor neîncrederea. Relații parteneriale bântuite, de-o parte și de alta, de dorința de a corecta o exagerare, de a revizui o afirmație, de a cere scuze, de a nuanța ceva: o promisiune, o afirmație, o decizie. Situații relativ bune la locul de muncă, născute în împrejurări mai puțin obișnuite sau constatări (descoperiri?) fericite, produse în timp util pentru a se lua măsurile necesare. În planul sănătății, sunt de luat în calcul salturile rapide de la o stare organică proastă (o criză, o afecțiune) la normalitate sau vindecare.
Horoscop Balanță pentru săptămâna 9–15 martie 2019
Horoscop Urania Balanta
Între 9 și 10 martie dimineața, detalii care deranjează în relațiile parteneriale; dialoguri care lasă un gust amar sau sentimentul neîmplinirii și al ineficienței. Între 10 martie, după ora 9.10, și după- amiaza zilei de 12 martie, efort de a obține un ajutor material, de a conserva un bun, mai ales dacă dreptul de proprietate asupra lui îi este contestat nativului sau acela face obiectul unui litigiu în indiferent ce context de dezbatere (în fața unui notar, cu ajutorul unui avocat, în instanță, anchete, etc.). Atitudini stârnite de informațiile și întâmplările care îl provoacă pe cel născut în Balanță. Între 12 martie, după ora 17.48, și sfârșitul zilei de 14 martie, nativii vor simți nevoia să schimbe atmosfera din jurul lor și să-și lărgească universul de cunoaștere prin dialoguri inteligente, participarea la activități culturale, științifice, vocaționale, de formare și educare , călătorii cu scop educativ. În alte cazuri, Balanțele pot constata că atestatele lor profesionale sunt depășite ori nu sunt suficiente față de exigențele unui context profesional la care aspiră și atunci, firește, vor lua în calcul completarea sau aprofundarea studiilor de bază. Între 14 martie, după ora 23.50, și 15 martie, discrete suprapuneri ale obligațiilor profesionale, publice, sociale cu cele familiale. Univers mohorât din cauza relațiilor cu unii membri de familie afectate de dizarmonie și neîncredere ori înstrăinare. Funcționează corect sectorul relațiilor cotidiene cu reprezentanții instituțiilor; acestea pot căpăta culoarea plăcută a șansei de a rezolva repede un întreg parcurs birocratic. Persoanele preocupate de situația locului lor de muncă pot să restrângă evantaiul motivelor de entuziasm stârnit de perspectiva unei schimbări spectaculoase și, mai practice sau mai realiste, să evalueze judicios oferta. Bucurii sentimentale, mici aventuri care repară tristețile mai vechi.
Horoscop Scorpion pentru săptămâna 9–15 martie 2019
Horoscop Urania Scorpion
Între 9 și 10 martie dimineața, Scorpionii s-ar putea așeza pe poziții de ostilitate la locul de muncă, arătându-se refractari la măsurile organizatorice care au fost luate și care îi afectează. Numeroase relații parteneriale pot intra, în acest răstimp, într-o criză de comunicare, de cooperare, de înțelegere. Părțile implicate nu vor ceda, nu vor negocia și nu Scorpionii vor fi cei vehemenți; dimpotrivă, ei vor fi cei care vor rămâne stabili de poziția pe care însă, e drept, nu o vor negocia. Apărarea cauzei personale, a drepturilor și a intereselor realizându-se, de astă-dată, prin uriașa lor capacitate de a rezista la presiuni morale, la tensiune nervoasă, la stres sau chiar la amenințări. În cazul persoanelor de până în 40 de ani, se pot naște dușmănii și rivalități care să funcționeze, cu intensități diferite, câteva luni (în funcție de tranzitul lui Marte) sau șapte ani (în funcție de tranzitul planetei Uranus). Între 12 martie, după ora 17.48, și sfârșitul zilei de 14 martie, consultări pe teme financiare sau patrimoniale cu sau fără implicare juridică. Atenție la clauzele unui contract de muncă sau al oricărei activități plătite: se poate strecura o prevedere care, la un moment dat, să nu-i avantajeze. Între 14 martie, după ora 23.50, și 15 martie, nativii vor simți nevoia să-și consolideze convingerile și atașamentele. Analiza lor va fi judicioasă și va avea tot timpul, în primplanul atenției lor, sensul vieții, destinul, deciziile majore și consecințele importante asupra carierei și a împlinirii socio-profesionale. Întreaga săptămână va fi favorabilă vieții sentimentale și universului de plăceri și satisfacții emoționale sau culturale, artistice și spirituale cultivate de Scorpioni. Etapă minunată pentru creatorii și interpreții din toate genurile artei. În schimb, spre sfârșitul săptămânii, deplasările pot fi anevoioase sau pot fi anulate.
Horoscop Săgetător pentru săptămâna 9–15 martie 2019
Horoscop Urania Săgetător
Între 9 și 10 martie dimineața, tranzitul va opera discret, dar, în funcție de vârstă și de context biografic, unele persoane născute în acest semn zodiacal pot simți deja adierile kironiene în relațiile dintre părinți și copii ori în viața sentimentală. Mesajele primite subtil, presimțirile sau chiar îndoielile care li se vor strecura în suflet este bine să nu fie ignorate, pentru că ele vor conține un adevăr nespus sau esența unei realități de care acum, pe cale rațională, nu au cunoștință. Între 10 martie, după ora 9.10, și după-amiaza zilei de 12 martie, în cazul unor Săgetători, în planul sănătății, se poate vorbi de o afectare tiroidiană, de ”încercări” stomatologice (mai ales în ipostaza intervențiilor chirurgicale pe maxilar, inclusiv implanturi). Alte simptome, care țin de alte secvențe anatomice, pot să debuteze brusc, sub forma unei crize, dar, la o analiză atentă, să se constate că respectiva degradare fiziologică data de mult timp (suferință ascunsă). În planul muncii, activitate intensă, epuizantă, solicitantă fizic. Risc de accidente de muncă, mai ales în cazul celor care mânuiesc aparatură complicată și utilaje grele. Între 12 martie, după ora 17.48, și sfârșitul zilei de 14 martie, dialoguri superficiale, fără consistență și fără consecințe reale, în planul relațiilor parteneriale (tatonări, verificări, provocări verbale, consultări preliminare, schimb general de opinie). Între 14 martie, după ora 23.50, și 15 martie, cramponare de bunurile patrimoniale care aparțin familiei sau care trebuie să-i revină unui nativ în urma unei dezbateri succesorale. Alături de interesul pentru valoarea materială în sine, nativii vor fi motivați și de valoarea sentimentală a acelor bunuri, de spiritul de dreptate sau de ambiția și vanitatea personale. Șansa de a intra în posesia unor informații surprinzătoare în legătură cu frații, vecinii sau cunoscuții ocazionali.
Horoscop Capricorn pentru săptămâna 9–15 martie 2019
Horoscop Urania Capricorn
Între 9 și 10 martie dimineața, preocupări legate de casă, familie, gospodărie, dar și ipostaze care privesc un posibil litigiu sau conflict. Capricornii vor încerca să identifice o cale de mijloc sau să rezolve integral numeroasele detalii care ridică, una câte una, piedici semnificative, dar faptul că vor constata că puterile lor sunt limitate nu va avea darul să-i liniștească. În cazul celor maturi sau care se află în preajma vârstei de 56-58 de ani, se poate vorbi de pricini vechi, ”de o viață”, care acum revin în actualitate. Între 10 martie, după ora 9.10, și după-amiaza zilei de 12 martie, unii părinți vor simți că este cazul să schimbe strategia de creștere și educare a copiilor și să pună în aplicare alte principii pedagogice, mai ales dacă au survenit evenimente care impun o intervenție rapidă, autoritară și adecvată contextului. Mai special, mai delicat, mai puțin util și mai puțin inspirat pare a fi același tip de comportament inflexibil în chestiunile sentimentale care, din cauza unei abordări lipsite de măsură și nuanță, poate conduce la sfârșitul relației. Între 12 martie, după ora 17.48, și seara zilei de 14 martie, dialoguri pe teme de muncă, informări, verificări de opinie. Posibil demers abil menit să reglementeze un drept salarial sau o plată cuvenită nativilor pentru munca prestată. Posibile surprise, dar și abilitatea de ”a prinde din zbor” informația necesară lor. Între 14 martie, după ora 23.50, și 15 martie, disponibilitatea Capricornilor spre speculații, târguieli și ”despicarea firului în patru” este scăzută: nimic nu-i va determina să-și piardă timpul cu discuții pe marginea unei situații în legătură cu care atitudinea lor este clară și definitivă. Chiar în alte tipuri de dialog oficial (prezentarea unor argumente, pledoarie , justificare, negociere politică, economic, juridică), ei se vor dovedi parteneri ostili concesiilor și împăcării.
Horoscop Vărsător pentru săptămâna 9–15 martie 2019
Horoscop Urania Vărsător
Între 9 și 10 martie dimineața, deplasări care, în funcție de speranțele sau orizontul de așteptare, îi dezamăgesc pe Vărsători. Conversații care nu plac prin ton și conținut, neastâmpăr mental, iritare, ambalare excesivă în dispute și controverse. Chef de învățare viciat de preocupările alternative care le mănâncă timpul și abat atenția nativilor pe chestiuni neimportante. Între 10 martie, după ora 9.10, și după-amiaza zilei de 12 martie, interese majore care îi împing să dea adevărate bătălii pentru păstrarea unui patrimoniu (avere, bunuri de familie). Unele persoane pot trece prin momente de panică provocate de avaria unei case, a unui imobil în urma unor accidente, alunecări de teren, dislocări de maluri, condiții meteorologice speciale. Între 12 martie, după ora 17.48, și sfârșitul zilei de 14 martie, schimbare de registru: Vărsătorii vor simți nevoia de relaxare, dorința de a evada în plăceri superficiale, care să le ”descrețească fruntea” și să-i decupleze de la preocupările obositoare și solicitante nervos. Tipul de distracție preferat de Vărsători vor fi manifestările publice și spectacolele, din dorința de a comunica, dar și de a se manifesta ei înșiși într-o direcție în care vădesc un talent sau au experiență și pregătire. Între 14 martie, după ora 23.50, și 15 martie, (hiper) sensibilități alimentare, reacții organice deranjante, care îi fac să se abțină de la mâncare, să facă pauze prelungite pentru refacerea forțelor fizice, să recurgă la terapii pentru ameliorarea durerilor musculare sau osoase, a răcelii, a insomniei, a migrenei, a uzurii psihice, a depresiei sau a stresului acumulat în timp. Norocul lor însă, în această perioadă, va fi Micul Benefic, care, în tranzit prin casa I a cerului lor de naștere, le va asigura protecție și șansa de a depăși destul de repede aceste momente precare pentru trup și pentru suflet.
Horoscop Pești pentru săptămâna 9–15 martie 2019
Horoscop Urania Pești
Între 9 și 10 martie dimineața, nemulțumiri financiare, îngrijorări cu privire la stabilitatea și consistența veniturile lor, acum și pe termen lung. Între 10 martie, după ora 9.10, și după-amiaza zilei de 12 martie, disponibilitatea celor născuți în zodia Peștilor de a învăța va fi mare. Vor fi vizați de acest context, care nu se va epuiza săptămâna viitoare, cei tineri (adolescenții în postură de elevi și studenți, proaspeții absolvenți care trebuie să se perfecționeze), dar și cei în preajma vârstei de 40 de ani care trebuie să facă un salt calitativ, teoretic și practic, pentru a fi, în continuare, eligibili pentru un loc de muncă sau pentru cariera pe care și-o doresc. Predispoziția astrală le va permite învățarea în asalt, asemănătoare cu regimul ”de sesiune” sau efortul constant și temeinic pentru a dobândi în timp scurt o cantitate mare de informații. Posibile deplasări presărate cu evenimente, cu întâmplări bizare, dar și cu riscul unor accidente (alunecări, căderi, răsturnări). Între 12 martie, după ora 17.48, și sfârșitul zilei de 14 martie, schimburi de impresii și dialog (banal!) cu rudele. Între 14 martie, după ora 23.50, și 15 martie, secvență frumoasă, în linii mari, care predispune la sentimentalism, la trăiri emoționale intense, la efuziuni lirice ori, într-un registru mai scăzut ca satisfacție, la melancolie, dor și regrete. Momentul este unul special pentru actori, interpreți și creatori din toate genurile artei care vor avea resurse inepuizabile de sensibilitate, de forță creativă, de originalitate, dar și capacitatea de a se concentra pe un proiect artistic cu întreaga lor ființă, fără să resimtă oboseală sau plictiseală, ci, dimpotrivă, să se bucure de satisfacția unor realizări valoroase. Jupiter le supraveghează imaginea publică și rosturile socio-profesionale. Relațiile de prietenie nu vor ieși din tiparul precar al ultimelor luni.
0 comments:
Trimiteți un comentariu