Horoscopul Lunii Februarie 2026

Horoscop Urania februarie 2026 pentru toate zodiile!Vești bune pentru 2026! Horoscop Urania 2026. Vezi ce spune horoscopul zil...

sâmbătă, 11 mai 2019

Horoscop Urania săptămâna 11-17 Mai 2019 în funcție de zodie



Horoscop Urania săptămâna 11-17 Mai 2019 în funcție de zodie.

Horoscop Urania zilnic, săptămânal, lunar si anual.
Site de astrologie cu informații complete despre orice tine de horoscop, de la horoscopul european zilnic, pana la cel anual. Horoscopul zilnic va informează despre cum va fi ziua dvs si la ce evenimente sa va așteptați. Vrei sa stii ce spun astrele despre viitor? Pagina de horoscop zilnic sau horoscop saptamanal îti spune ce evenimente îti pregatesc stelele, asa încât sa nu fii luat prin surprindere, în timp pentru a fi la curent cu surprizele pe care Cupidon ti le rezerva pe plan sentimental, verifica lunar pagina de horoscop lunar. Pentru un tablou astrologic complet, îti recomandam pagina de zodiac chinezesc cu descrieri amanuntite pentru fiecare zodie din horoscop.

Află ce-ți rezervă astrele săptămâna aceasta! Horoscopul săptămânii 11-17 Mai 2019. Previziuni astrale pentru toate zodiile.


Horoscop Berbec pentru săptămâna 11-17 Mai 2019

Horoscop Urania Berbec

Între 11 și 12 mai după-amiaza, bună dispoziție și entuziasm, energie canalizată pe activități care fac plăcere, destind sau le permit nativilor să se afirme în domenii de viață și activitate care compensează activitatea lor curentă, profesională. Dorință de afirmare în plan creativ, artistic, sportiv, ludic. Afectivitate intensă. Între 12 mai, după ora 19.22, și seara zilei de 14 mai, obligații de serviciu care necesită atenție, răbdare, muncă asiduă. Discrete stări organice: oboseală, plictiseală, tulburări hepatice sau digestive. Între 14 mai, după ora 21.51, și începutul zilei de 17 mai, trecătoare chestiuni parteneriale, care pun problema unei împăcări, a atenuării disputelor, a temperării reacțiilor în cazul unor provocări. Pe 15 mai, Venus va intra în zodia Taurului și până pe 9 iunie va crea situații favorabile celor născuți în Berbec să câștige bani sau să găsească soluții financiare avantajoase și, mai ales, stabile. Nota generală a acestor avantaje materiale pare să fie legată, în principal, de salarizare, de plata unei activități derulate în varii ipostaze de către nativi (angajare, colaborări, preocupări alternative la regimul stabil de muncă, ocazii, oferte). Pe 16 mai, Marte va intra în zodia Racului și până pe 2 iulie a. c. va tranzita sectorul casei, al familiei, al patrimoniului, introducând o notă dinamică, dar, totodată, va sublinia și nevoia ca Berbecii să reziste în fața unor necazuri sau presiuni și să se-ngrijească de conservarea bunurilor și a relațiilor de familie. Din 17 mai, după ora 0.26, solicitare intensă a axei celor două case ale banilor și bunurilor materiale, context care va evidenția nevoia unei strategii de obținere a lor. Cei maturi sau care se îndreaptă spre sfârșitul carierei vor începe să se confrunte cu situații speciale, în planul menținerii puterii și al stabilității în derularea unor funcții și atribuții publice.

Horoscop Taur pentru săptămâna 11-17 Mai 2019

Horoscop Urania Taur

Săptămână intensă cu o viguroasă susținere astrală pentru trup și suflet. Între 11 și 12 mai după-amiaza, atitudine fermă în legătură cu treburile familiale, atât cele concrete, practice, cât și în planul relațiilor dintre nativi și părinți. Între 12 mai, după ora 19.22, și seara zilei de 14 mai, echilibru afectiv, detașare sau evitare a stărilor sufletești costisitoare. Concentrare pe chestiunile de conștiință, de mentalitate sau pe analiza lucidă a opțiunilor mai vechi, care nu mai sunt în concordanță acum cu realitatea pe care o trăiesc. Nevoia de consolidare interioară, efort de luciditate și metodă. Între 14 mai, după ora 21.51, și începutul zilei de 17 mai, relații ambigui la locul de muncă. Stare de spirit fluctuantă în funcție de provocările cotidiene. Pe 15 mai, Venus va intra în zodia Taurului și va începe să tranziteze casa I a personalității acestor native, care vor avea de partea lor, până pe 9 iunie a. c., Micul Benefic în principalul sector astral al cerului lor de naștere. Pe 16 mai, Marte își va începe tranzitul prin zodia Racului. Până pe 2 iulie a.c., Marte își va pune amprenta pe sectorul comunicării (învățare, dialoguri, studii, deplasări, relații cu frații și cunoscuții ocazionali) și va introduce un factor util de acumulare a informațiilor, dar, totodată, va pune într-o ecuație dificilă multe idei, convingeri, idealuri și determinări personale vechi de paisprezece sau chiar de douăzecișiopt – treizeci de ani, ceea ce i-ar putea conduce spre o criză de conștiință și la decizii majore. Din 17 mai, după ora 0.26, relații parteneriale stinghere, dificile, marcate de neîncredere sau de ostilitatea celor alături de care trăiesc sau cu care desfășoară activități comune. Posibilă tendință de păcălire a nativilor, dar și posibilă surpriză, încercare sau provocare, în preajma zilei de 17 mai, de care Taurii trebuie să țină cont și pe care trebuie să o evalueze corect.






Horoscop Gemeni pentru săptămâna 11-17 Mai 2019

Horoscop Urania Gemeni

Între 11 și 12 mai după-amiaza, reacții autoritare în contextul unor activități ce presupun contacte umane, relații publice, dialoguri oficiale (ședințe, sesiuni de comunicări) în cadrul cărora Gemenii vor să se afirme sau pot să influențeze cursul evenimentelor prin punctul de vedere susținut și argumentele invocate. Între 12 mai, după ora 19.22, și seara zilei de 14 mai, obligația de a fi prezenți în viața de familie sau de a rezolva chestiuni curente în casă și gospodărie; eficiență și pragmatism. Între 14 mai, după ora 21.51, și începutul zilei de 17 mai, Gemenii vor dori să se relaxeze prin abordarea unor activități care să le facă plăcere, să le dea satisfacții culturale sau artistice ori să le permită să schimbe atmosfera prin glume, destindere, veselie și abandon al preocupărilor obositoare sau antipatice. Pe 15 mai, planeta Venus va intra în zodia Taurului. Tranzitul Micului Benefic prin sectorul casei a XII-a, până pe 9 iunie a.c., le va permite nativilor să-și recupereze forțele fizice risipite din cauza stresului sau a suferințelor organice anterioare. Acest tranzit le va permite să atragă norocul de partea lor într-un chip subtil, mai puțin obișnuit. Pentru unele persoane se poate pune problema unor izbucniri existenţiale (revolte, revelații, decizii) cu profundă motivație karmică. Întreaga săptămână, șansa de a obține informații pe căi ”discrete”. Pe 16 mai, Marte va intra în zodia Racului și va rămâne în sectorul banilor obținuți din muncă proprie până spre 2 iulie a.c. Acest tranzit îi va face pe Gemeni mai chibzuiți și mai tenace ori de câte ori se va pune problema unui venit. Odată risipită opoziția Marte/Jupiter din săptămânile anterioare, nativii vor sesiza relaxarea relațiilor parteneriale. Din 17 mai, după ora 0.26, posibile îngrijorări trecătoare sau nemulțumiri legate de activitatea curentă la locul de muncă.

Horoscop Rac pentru săptămâna 11-17 Mai 2019

Horoscop Urania Rac

Între 11 și 12 mai după-amiaza, unele persoane pot lua decizii din orgoliu, din mândrie sau din vanitate, cu privire la cuantumul salariului sau la onorariul pretins pentru a fi corespunzător valorii lor profesionale. Între 12 mai, după ora 19.22, și seara zilei de 14 mai, nativii nu vor fi dispuși să-și piardă timpul cu discuții gratuite, iar în cazul schimburilor de idei și opinii, necesare desfășurării activităților publice sau profesionale, Fecioarele vor fi atente, supravegheate și responsabile pentru fiecare cuvânt rostit din grijă pentru imaginea lor, dar și din respect față de orizontul de așteptare al celor care îi receptează. Posibile deplasări cu scop precis, efectuate cu intenția de a ”pune lucrurile în ordine”. Între 14 mai, după ora 21.51, și începutul zilei de 17 mai, stare de spirit afectată de considerente personale, familiale, casnice, parteneriale, procesuale, socio-profesionale sau de imagine. Pe 15 mai, planeta Venus va intra în zodia Taurului și le va oferi celor născuți în zodia Racului posibilitatea să primească, în următoarele trei săptămâni, ajutorul prietenilor pe multiple planuri. Pe 16 mai, Marte va intra în zodia Racului. Astrologii nu consideră acest tranzit unul favorabil dezvoltării în plan personal, pentru că slăbește voința, instalează entuziasmul și înflăcărarea pentru a împinge apoi nativul spre delăsare și dezinteres, accentuând, până la aroganță, mândria și permițând nedreptățile. Tranzitul, care va dura până pe 2 iulie a.c., este însă unul special, pentru că este vorba de prima opoziție Marte/Saturn, pe direcția Rac/Capricorn, după treizeci de ani (ultima a avut loc între 29 aprilie 1989 – 16 iunie 1989); ea va pune punct multor aspecte de viață personală și partenerială declanșate în acea perioadă sau complicate paisprezece ani mai târziu. Din 17 mai, după ora 0.26, amărăciune sau dezamăgire la locul de muncă.







Horoscop Leu pentru săptămâna 11-17 Mai 2019

Horoscop Urania Leu

Între 11 și 12 mai după-amiaza, Luna va tranzita zodia Leului și le va da nativilor influxuri utile sectorului casei I: energie, voință, ambiție, forță fizică și, mai ales, psihică. Între 12 mai, după ora 19.22, și seara zilei de 14 mai, nevoia de a administra cu grijă banii obținuți din salarii și, mai ales, de a interveni, în chip avantajos lor, în derularea unor contracte. Uneori, această situație s-ar putea manifesta fără ca Leii să fi făcut un demers anume în această privință, ea fiind rezultatul unor condiții exterioare, imperios necesare, cărora ei trebuie să le dea curs. E de reținut că presiunea care s-ar putea exercita asupra lor cu privire la acceptarea noilor condiții va fi cu atât mai intensă și mai deranjantă, cu cât Marte (care va intra pe 16 mai în zodia Racului) se va apropia de opoziția cu Saturn și Nodul Sud (care va avea loc la jumătatea lunii iunie) în tranzit prin casa a VI-a. Între 14 mai, după ora 21.51, și începutul zilei de 17 mai, tentative de a negocia, de a atenua niște asperități relaționale, de a compensa niște relații oficiale prin amabilitate și diplomație. Pe 15 mai, planeta Venus va intra în zodia Taurului și va marca, până pe 9 iunie a.c., în chip favorabil, sectorul înălțării în rang, al funcției, al puterii, al imaginii publice. Din 17 mai, după ora 0.26, îngrijorări familiale și domestice. Scorpionii vor simți tot mai puternic dorința de a se afirma, de a se fixa într-un proiect socio-profesional și de a onora provocările existențiale ori de a face o breșă în hățișul de blocaje care funcționează de ceva vreme. Sfârșitul săptămânii introduce o notă accentuată de oboseală sau de limitare fizică, fiziologică, în timp ce în planul vieții publice sau al exercitării meseriei, ei pot primi oferte și soluții demne de interes, oneste și stabile, dar care, pentru a fi onorate, vor necesita mult efort: un fel de ”a se înhăma la greu”.






Horoscop Fecioară pentru săptămâna 11-17 Mai 2019

Horoscop Urania Fecioara

Între 11 și 12 mai după-amiaza, moment mai puțin semnificativ. Între 12 mai, după ora 19.22, și seara zilei de 14 mai, Luna va traversa semnul Fecioarei, dându-le nativilor care aparțin acestui semn zodiacal un spor de echilibru, de stabilitate psihică și fizică, disponibilitatea de a verifica, de a controla și a se concentra pe detalii în diferitele sectoare de viață și activitate. Între 14 mai, după ora 21.51, și începutul zilei de 17 mai, preocupări, nu toate concretizate, privitoare la nevoia de a găsi soluții financiare alternative veniturilor rezultate din salariu. Pe 15 mai, Venus va intra în zodia Taurului și va contribui la abordarea pragmatică și inspirată a capacității lor de muncă și evoluție profesională, nativii arătându-se dispuși să progreseze prin învățare metodică, practică riguroasă și meticuloasă. Nota generală este de temeinicie și de consolidare pe termen lung. Uneori însă, mai ales în cazul celor care sunt deja afirmați într-o direcție de activitate, Fecioarele pot avea o șansă nebănuită. O astfel de situație s-ar putea petrece în preajma zilei de 17 mai. Pe 16 mai, Marte va intra în zodia Racului și va tranzita sectorul relațiilor de prietenie până pe 2 iulie a.c. Contextul introduce rezerve și atitudini mai crispate timp de două-trei săptămâni de acum încolo, dar devine mai conflictual și mai strident între 13 iunie-2 iulie a.c., pe fondul unei viguroase opoziții cu planeta Saturn și cu Nodul Sud al Lunii. De asemenea, noul context astral va implica și relațiile afective care vor trece prin stări de spirit și comportamente extreme: înflăcărare, entuziasm, urmate de dezamăgire, dezinteres, uneori chiar de repulsie față de o persoană sau de revoltă față de o situație trăită. Din 17 mai, după ora 0.26, atitudine bănuitoare, de neîncredere față de ceea ce aud (știri, informații, relatări).

Horoscop Balanță pentru săptămâna 11-17 Mai 2019

Horoscop Urania Balanta

Între 4, 5 și 6 mai dimineața, interese materiale privind multiple ipostaze de viață (partaje, succesiuni, donații, favoruri, scutiri, împrumuturi, ajutoare, etc.). Nativii se vor gândi atât la micile, cât și la marile câștiguri sau avantaje cu aceeași intensitate și cu același interes. Atașamentele lor față de o premisă care să-i conducă la un beneficiu financiar sau material vor căpăta o dinamică specială în preajma zilei de 5 mai, când se va produce faza de Lună Nouă în Taur, care îi va motiva și îi va face să condiționeze niște ipostaze de viață și proiectele personale de siguranța financiară pe care rezolvarea acestor probleme le-ar oferi-o. Din 6 mai, în același sector, își va începe tranzitul, până pe 21 mai, Mercur. Felul de a gândi, de a vorbi, de a recepta informațiile utile, de a negocia, precum și conduita și deciziile lor vor fi marcate de pragmatism, de logică și de o înțelegere adecvată a situației. Între 6 mai, după ora 6.40, și 8 mai, la prânz, posibilă furtună interioară, născută ca urmare a unor divergențe de opinie, a unui sentiment de neputință în ceea ce privește rostul lui într-o activitate care acum se dovedește a fi fost o manipulare, o cauză falsă, iar rezultatul final atât de modest ca avantaj sau câștig, încât va ajunge la concluzia că nu merită speranța, investiția de încredere și pierderea de timp. Unele persoane născute în acest semn zodiacal se pot retrage din structuri la care au aderat, nemaidorind să-și amaneteze numele, imaginea și cariera de o postură care nu e corectă, legitimă sau utilă lor de-acum încolo. Între 8 mai, după ora 12.07, și după-amiaza zilei de 10 mai, abordare rigidă a chestiunilor profesionale, imposibilitatea de a ceda în principiile, stilul de muncă și miza activității lor chiar dacă impulsul astral indică nevoia de suplețe. Din 10 mai, după ora 16.14, dorința de a se impune într-un cerc de prieteni.





Horoscop Scorpion pentru săptămâna 11-17 Mai 2019

Horoscop Urania Scorpion

Între 11 și 12 mai după-amiaza, moment al orgoliului sau al mândriei satisfăcute de un succes. Între 12 mai, după ora 19:22', și seara zilei de 14 mai, întâlniri cu scop precis, cu persoane alături de care desfășoară activități extraprofesionale, de compensare sau de delectare. Uneori, nativii vor cultiva „relațiile necesare” fără a pune în joc atașamentele sau simpatia. Între 14 mai, după ora 21:51′, și începutul zilei de 17 mai, etapă destinsă, eliberată de preocupări și stres, dornică de evadare; discrete recuperări și reechilibrări organice. Pe 15 mai, Venus va intra în zodia Taurului și va introduce o binefăcătoare notă de stabilitate în reacții și comportament, premiză necesară înțelegerilor parteneriale de orice fel și semnării unor contracte. Moment al pragmatismului și al lucidității care le va permite nativilor evaluări și decizii corecte. Pe 16 mai, Marte va intra în zodia Racului și se va instala, până pe 2 iulie, a. c., în tranzit prin casa a IX-a, cea care privește conștiința superioară, crezurile, idealurile, opțiunile majore de viață, profesia și erudiția. În primele trei săptămâni, Scorpionii vor fi entuziasmați, simțindu-se în stare să-și asume multe sarcini și premize majore. Unele dintre ele pot reprezenta un ideal mai vechi care acum pare posibil de pus în aplicare dar, de la jumătatea lunii iunie, situația se va complica, uneori dramatic, obstacolele ivite la tot pasul destabilizându-l pe nativ care va avea, din nou, tendința să-și abandoneze proiectele. Din 17 mai, după ora 00:26′, Luna va începe să tranziteze zodia Scorpionului, ceea va fi un punct forte pentru acești nativi care vor experimenta beneficiile unui Trigon regal pe semn de Apă care le va alimenta cu energia subtilă necesară multe sectoare de viață și activitate, sporindu-le, totodată, intuiția, forța telepatică, capacitatea de a-i influența și a-i impresiona pe cei din jur.

Horoscop Săgetător pentru săptămâna 11-17 Mai 2019

Horoscop Urania Săgetător

Între 11 și 12 mai după-amiaza, idei și planuri de „mărire”, de succes, de împlinire profesională. Între 12 mai, după ora 19:22', și seara zilei de 14 mai, etapă judicioasă, în care sarcinile profesionale vor fi corect duse la îndeplinire. Obiectivitate în atitudinea manifestată față de colaboratori. Între 14 mai, după ora 21:51′, și începutul zilei de 17 mai, Săgetătorii vor avea mai avea chef să-și piardă timpul cu unii prieteni: moment al individualismului sau al dorinței nativilor de a se distra pe cont propriu, fără să fie nevoiți să țină cont de intențiile unor grupuri și coterii apropiate lor. Pe 15 mai, Venus va intra în zodia Taurului, ceea ce va reprezenta un factor astral bun, chiar foarte bun, dacă ne referim la sectorul sănătății, pe care îl va tranzita până pe 9 iunie a. c. Astfel, anticipăm că Săgetătorii vor avea posibilitatea să se refacă repede după o afecțiune, un accident, o intervenție chirurgicală. Nota generală a viitoarelor săptămâni va fi de stabilitate și rezistență organică. Posibilă surpriză și eveniment neașteptat la locul de muncă ori în legătură cu activitatea profesională care deschide o perspectivă nou pentru afirmarea nativilor chiar dacă ea nu va fi dublată, neapărat, și de un câștig material. Pe 16 mai, Marte va intra în zodia Racului și își va exercita influența asupra sectorului banilor, bunurilor și serviciilor înlesnite de persoane particulare sau de instituții în beneficiul nativilor. Nota generală este de efort pentru a se debloca niște bani sau a se crea conjunctura favorabilă unei lămuriri patrimoniale doar că, atenție, din 13 iunie a.c, tranzitul nu va mai fi unul prietenos ci, dimpotrivă, unul care va amplifica ostilitățile, limitele și blocajele. Din 17 mai, după ora 00:26′, univers tulburat de amintiri neplăcute, stări de spirit marcate de revoltă, mânie și, implicit, de dorința de revanșă.





Horoscop Capricorn pentru săptămâna 11-17 Mai 2019

Horoscop Urania Capricorn

Între 11 și 12 mai după-amiaza, mici victorii în plan material obținute prin capacitatea nativilor de a-și impune punctul de vedere. Între 12 mai, după ora 19:22', și seara zilei de 14 mai, răstimp al obiectivității și al gândirii practice, aplicate, fără subiectivism, care le va permite Capricornilor să înțeleagă corect o premiză și să aleagă cea mai dreaptă, eficientă ori puțin costisitoare soluție de viață. Preocupare pentru buna administrare a propriei lor persoane. Între 14 mai, după ora 21:51′, și începutul zilei de 17 mai, constrângeri indirecte care provin de la celelalte trei sectoare ale Crucii Cardinale, care se realizează în acest răstimp, și care pun în prim-planul atenției lor, câte o urgență și câte o încurcătură, în fiecare dintre ele. Pe 15 mai, Venus va intra în zodia Taurului și va crea premizele multor satisfacții în plan sentimental dar și în ipostaza inspirației și forței creative a persoanelor active în domeniul artistic. Uriașă rezistență fizică și ambiție în cazul celor care pratică sport de performanță. Pe 16 mai, Marte va intra în zodia Racului. Astrologii nu consideră acest tranzit favorabil dezvoltării în plan personal pentru că slăbește voința, instalează entuziasmul și înflăcărarea pentru a-l împinge, apoi, pe nativ în delăsare și dezinteres, accentuând, până la aroganță, mândria și permițând nedreptățile. Tranzitul, care va dura până pe 2 iulie a. c., este însă unul special pentru că este vorba de prima opoziție Marte/Saturn, pe direcția Rac/Capricorn, după treizeci de ani (ultima a avut loc între 29 aprilie 1989 – 16 iunie 1989); ea va pune punct multor aspecte de viață personală și partenerială declanșate, în acea perioadă, sau complicate paisprezece ani mai târziu. Din 17 mai, după ora 00:26′, încăpățânare și inflexibilitate atât în relațiile dezamăgitoare sau nesigure în an sentimental sau doar amical.

Horoscop Vărsător pentru săptămâna 11-17 Mai 2019

Horoscop Urania Vărsător

Între 11 și 12 mai după-amiaza, (mici) orgolii în contextul unor relații parteneriale, dialoguri și negocieri. Între 12 mai, după ora 19:22', și seara zilei de 14 mai, efort de administra cât mai bine, mai eficient și mai prudent o sumă sau efort de a valorifica, cât mai înțelept, un bun patrimonial. Între 14 mai, după ora 21:51′, și începutul zilei de 17 mai, gânduri care vin și trec, instabilitate (volatilitate) mentală și intelectuală, atenție captată de aspectele „soft” ale vieții și de activitățiile curente sau dorință de a evada din cotidian prin cufundare în preocupări care să-l „poarte” pe nativ pe aripile imaginației, fanteziei, visării, și al complicităților senzoriale. Pe 15 mai, Venus va intra în zodia Taurului și se va afla într-o postură clasică, și, prin asta, profitabilă și stabilă. Venus, Guvernatoarea zodiei Taur, care controlează „pământul de sub picioare”, la propriu și la figurat, le va da Vărsătorilor, timp de trei săptămâni de acum încolo, o adevărată vocație a spiritului domestic dar și al dorinței de integrare în natură ceea ce, lor, care sunt naturi dominate de mental, le va permite o necesară și sănătoasă recuplare cu forțele naturii. Pe 16 mai, Marte va intra în zodia Racului și va începe să tranziteze sectorul muncii dar, deopotrivă, și al sănătății. Unele afecțiuni, care au evoluat până acum, „în surdină”, pot căpăta forme acute sau pot apărea, acum, pentru prima dată în viața acestor persoane, pe fond de stres. Din 13 iunie, până pe 2 iulie a. c., acest tranzit se va încărca cu semnificațiile opoziției pe care Marte o va face cu Saturn, retrograd, în tranzit prin sectorul bolilor lungi și cronice. Din 17 mai, după ora 00:26′, radicalizare a relațiilor publice, disconfort născut din sensul și implicațiile unor ipostaze publice care intră în contradicție cu convingerile și interesele nativilor.





Horoscop Pești pentru săptămâna 11-17 Mai 2019

Horoscop Urania Pești

Între 11 și 12 mai după-amiaza, orgoliu profesional manifestat deschis sau nevoia de a face apel la valorile personale care îl definesc pe un nativ (vocație, experiență, seriozitate, originalitate). Între 12 mai, după ora 19:22', și seara zilei de 14 mai, posibilitate de a aborda corect, deschis, firesc și pragmatic orice subiect. Între 14 mai, după ora 21:51′, și începutul zilei de 17 mai, tendința de a uita, de a abandona, măcar pentru moment, preocupările materiale sau de a se detașa de o cauză de care, până nu demult, erau legați afectiv, costisitor de mult. Acum, vor să-și recapete liniștea interioară și independența față de factorii materiali sau financiari. Pe 15 mai, Venus va intra în zodia Taurului și le va insufla nativilor un binefăcător bun-simț și o logică fermă. Capacitate bună de a învăța, de a memoria, de a acumula experiență practică. Stabilitate și rezistență în fața tendințelor exterioare de a-i manipula, de a-i influența sau de a-i păcăli pe nativi. Deplasări asociate cu un rezultat pozitiv, cu un succes sau cu o împrejurare fericită. Pe 16 mai, Marte va intra în zodia Racului și își va începe tranzitul, până pe 2 iulie a. c., în sectorul sentimentelor, al creativității și al relațiilor dintre părinți și copii. Timp de două-trei săptămâni, el poate reprezenta un factor în plus de sensibilitate și de efervescență creatoare necesar artiștilor și interpreților dar, după 13 iunie, el va stârni valuri de sentimente tulburi și de percepții deformate de subiectivism și de slăbiciunile afective mai vechi. Din 17 mai, după ora 00:26′, Luna se va plasa în sectorul conștiinței și al preocupărilor superioare, realizând, cu planetele din zodia Peștilor și cu cele din Rac, mai multe Trigoane regale. Dintre toate semne de apă, Peștii vor fi singurii în stare să asimileze această combinație astrală puternică, complicată și profund motivantă.





0 comments:

Trimiteți un comentariu

Horoscop Urania Facebook

Termeni si condiții