
Horoscop Urania săptămâna 7-13 Septembrie 2019 în funcție de zodie.
Horoscop Urania zilnic, săptămânal, lunar si anual.
Site de astrologie cu informații complete despre orice tine de horoscop, de la horoscopul european zilnic, pana la cel anual. Horoscopul zilnic va informează despre cum va fi ziua dvs si la ce evenimente sa va așteptați. Vrei sa stii ce spun astrele despre viitor? Pagina de horoscop zilnic sau horoscop saptamanal îti spune ce evenimente îti pregatesc stelele, asa încât sa nu fii luat prin surprindere, în timp pentru a fi la curent cu surprizele pe care Cupidon ti le rezerva pe plan sentimental, verifica lunar pagina de horoscop lunar. Pentru un tablou astrologic complet, îti recomandam pagina de zodiac chinezesc cu descrieri amanuntite pentru fiecare zodie din horoscop.
Află ce-ți rezervă astrele săptămâna aceasta! Horoscopul săptămânii 7-13 Septembrie 2019. Previziuni astrale pentru toate zodiile.
Horoscop Berbec pentru săptămâna 7-13 Septembrie 2019
Horoscop Urania Berbec
În prima parte a zilei de 7 septembrie, posibile conexiuni cu persoane și instituții din străinătate; unele pot fi pur personale (rude, prieteni), altele pot îmbrăca un caracter oficial. Dorința de a călători îi poate face pe unii să facă planuri în vederea unei deplasări dincolo de granițele țării. Între 7 septembrie, după ora 13.38, și începutul zilei de 10 septembrie, ascensiune anevoioasă pentru cei tineri, probleme în menținerea echilibrului într-un colectiv condus de un Berbec, mai ales dacă acesta nu se apropie de 60 de ani, motiv pentru care între el și subalterni, colegi, superiori pot apărea divergențe de opinii, de stil și metodă de a conduce, de a coordona sau chiar de abordare a problemelor de muncă și de viață. Între 10 septembrie, după ora 0.24, și 12 septembrie, la prânz, surprize, mai mari sau mai mici, de la prieteni, informații care îi pot pune pe gânduri, întâmplări speciale prin care nativii pot trece alături de cei apropiați. Între 12 septembrie, după ora 12.52, și 13 septembrie, axa celor două case ale sănătății va fi marcată de numeroase opoziții între planetele care vor tranzita zodia Peștilor și cea a Fecioarei, născând stări de disconfort organic și psihic. Întreaga săptămână se vor menține marcajele care funcționează de mai mult timp pe sectorul muncii. Aici, se pot identifica motivații și conjuncturi speciale, care îi pot obliga pe nativi să muncească mai mult decât în alte dăți. Posibile înțelegeri deformate ale realității sau dezinformări formulate de cei interesați să-l abată pe nativ de la convingerile, deciziile și acțiunile acestuia cu privire la o chestiune ce se desfășoară la locul de muncă, mai ales dacă se preconizează schimbări semnificative (restructurări de personal, reașezări pe funcție, redistribuirea sarcinilor de serviciu, revizuirea unor încadrări salariale), care pot genera tensiuni între colegi și superiori.
Horoscop Taur pentru săptămâna 7-13 Septembrie 2019
Horoscop Urania Taur
În prima parte a zilei de 7 septembrie, meditații pe o temă care ar trebui să le ofere un beneficiu material; efort de a găsi cele mai oneste formule de rezolvare a unei premise financiare. Între 7 septembrie, după ora 13.38, și începutul zilei de 10 septembrie, posibil blocaj ideatic: nativii nu (mai) știu ce să creadă despre o persoană, o idee, o inițiativă, un program de acțiune în care s-au implicat și care acum pare a fi intrat în criză. Blocajul poate apărea atât în cazul dificultății de a se rupe de respectivul context, cât și de a continua să activeze în susținerea lui. Nemulțumiri și dezamăgiri în plan subtil care privesc, direct sau indirect, profesia, pregătirea profesională, stadiul actual al activității, prin lipsa acestora de eficiență, succes, strălucire sau împlinire în care nativul (încă) mai speră. Relații dificile sau întrerupte cu o persoană sau un organism internațional căruia un nativ din zodia Taurului i s-a adresat într-o chestiune personală și care întârzie să fie soluționată sau analizată. Între 10 septembrie, după ora 0.24, și 12 septembrie, la prânz, evoluții surprinzătoare în planul imaginii (succes, afirmare, manifestare de simpatie a publicului), evenimente care mobilizează resursele nativului. Între 12 septembrie, după ora 12.52, și 13 septembrie, context relațional solicitant, complicat de cele opt sau douăsprezece opoziții, dacă luăm în considerare și contribuția Lunii Negre, pe direcția Fecioară/Pești. În planul relațiilor de prietenie, posibile atașamente ale nativului față de persoanele de care se simte atras pentru bunăvoința, amabilitatea sau cumsecădenia acelora. În planul relațiilor sentimentale, vor interveni însă tot felul de calcule și analize. Cântărire atentă atât a persoanei de care sunt atașați afectiv, dialoguri, mai mult sau mai puțin incomode, în funcție de vârsta și educația celor doi sau a temei puse în discuție.
Horoscop Gemeni pentru săptămâna 7-13 Septembrie 2019
Horoscop Urania Gemeni
În prima parte a zilei de 7 septembrie, posibile consultări, negocieri în care nativul ar putea fi chemat să dea o explicație, să depună o mărturie, să participe la o expertiză, anchetă, verificare din partea unor instituții prin reprezentanții ei. Implicații sau amestec al problemelor de familie cu cele conjugale, sociale sau de imagine. Uneori, lucrurile se pot complica prin presiunea pe care diferitele laturi ale existenței nativului o exercită asupra evoluției unui conflict. Între 7 septembrie, după ora 13.38, și începutul zilei de 10 septembrie, se va menține blocajul creat de multă vreme în sectorul rezolvărilor financiare cu ajutorul altor persoane sau instituții, inclusiv al donațiilor și al moștenirilor, redactare a unor testamente sau acte oficiale “între vii”. Între 10 septembrie, după ora 0.24, și 12 septembrie, la prânz, nevoie de noutate, de schimbare, de împrospătare a impresiilor și convingerilor cu argumente noi, cu speranțe sau cu perspective care să-i motiveze pe Gemeni. Între 12 septembrie, după ora 12.52, și 13 septembrie, răstimp complicat, marcat de cele opt sau douăsprezece opoziții, dacă luăm în calcul și Luna Neagră, care se formează pe direcția caselor IV/X, de unde și amestecul ciudat, inegal ca valoare și importanță, în economia vieții de fiecare zi a nativilor, între momentele plăcute sau situațiile măgulitoare în planul relațiilor sociale (deși, și acolo, e o doză de pericol și de falsitate) și chestiunile legate de casă, patrimoniu sau relații de familie unde administrarea acestora, în mod eficient și corect, se va lovi de rigorile birocratice, administrative sau de mentalitate a rudelor implicate. Atenție la ceea ce se poate întâmpla sau, de la caz la caz, afirma ori hotărî, la sfârșitul săptămânii, pe fondul unui aspect care viciază obiectivitatea tuturor și îi poate face pe Gemeni să greșească în percepții și în decizii.
Horoscop Rac pentru săptămâna 7-13 Septembrie 2019
Horoscop Urania Rac
În prima parte a zilei de 7 septembrie, posibile reglementări care aduc o notă de normalitate sau de dreptate ce li se face nativilor la locul de muncă. Demersuri oficiale pentru a rezolva o chestiune medicală pentru care cei născuți în zodia Racului au nevoie de aprobări și documente. Între 7 septembrie, după ora 13.38, și începutul zilei de 10 septembrie, se va accentua blocajul mai vechi pe sectorul comunicării, de unde și câteva ipostaze posibile sub forma cărora acesta se poate manifesta: imposibilitatea de a purta un dialog sau de a participa la o ședință, întrunire, discuție sau chiar proces unde este abordată o chestiune de interes personal, dificultatea nativului de a se apăra sau de a furniza (toate) probele necesare soluționării unui litigiu, eliminării unei neînțelegeri care persistă. Între 10 septembrie, după ora 0.24, și 12 septembrie, la prânz, mici surprize de natură material, dar și un fel de a trece pe lângă un pericol, mai ales dacă Racii vor fi atenți la toate semnalele (mesajele) care le vor parveni pe căi diferite și care îi vor pune în gardă și mai ales dacă în această perioadă, ei vor efectua deplasări sau activități cu grad sporit de risc. Între 12 septembrie, după ora 12.52, și 13 septembrie, axa celor două case ale comunicării, învățării, valorificării cunoștințelor și a deplasărilor va fi pusă la încercare de cele douăsprezece opoziții generate de planetele în tranzit prin Pești și Fecioară. De aici, un noian de stări de spirit sau de conștiință marcate de dubii, de erori de judecată sau de percepție, de atașamente mai puțin motivate, de dificultăți în a lua o decizie sau de deziluzii ori de câte ori vor avea impresia că s-au lămurit și când, dintr-odată, li se va revela o altă față a situației abordate. Alții vor încerca să afle adevărul ori să-l consolideze prin decizii, declarații, adeverințe, documente oficiale.
Horoscop Leu pentru săptămâna 7-13 Septembrie 2019
Horoscop Urania Leu
În prima parte a zilei de 7 septembrie, entuziasm și disponibilitate spre mișcare, sport, activități colective (publice), care să le permită să se afirme sau să se relaxeze (concursuri distractive). Între 7 septembrie, după ora 13.38, și începutul zilei de 10 septembrie, obligațiile de serviciu li se vor părea nativilor mai dificile și mai complicate ca de obicei. Asumare greoaie a unor activități la locul de muncă și care li se pare că îi pun în situații neconvenabile, obositoare sau care nu îi privesc direct (să țină locul unui coleg, să își asume decizii ce nu decurg din fișa postului etc.). Stare organică marcată de un fel greoi de a se mobiliza ori de câte ori trebuie să plece la serviciu, să-și ducă la bun sfârșit activitatea, să facă față unor termene riguroase de predare a unor lucrări. Mental marcat de stres, de enervare și de lipsa vigorii fizice. Între 10 septembrie, după ora 0.24, și 12 septembrie, la prânz, posibile surprize de la partenerul de viață, de afaceri, de proiect, de negociere; în funcție de harta personală, ele pot îmbrăca o nuanță relativ plăcută, alteori, deranjantă. Între 12 septembrie, după ora 12.52, și 13 septembrie, marcaj puternic pe axa celor două case ale banilor obținuți în varii condiții (salariu, ajutor), care va pune în evidență o eroare de apreciere mai veche, o neînțelegere a realității, o decizie anterioară neinspirată, care acum va scoate la suprafață și adevărata motivație pentru care acestea au fost posibile, de unde și obligația reevaluării datelor unei probleme de natură financiară sau materială. Atenție la perioada13/14 septembrie, când se pot petrece și evenimente noi, care să marcheze regimul bănesc, manifestat sub forma unor pagube sau pierderi prin obligația de a-și asuma plata unor datorii, prejudicii sau cheltuieli provocate de copii ori chiar de o persoană dragă lor (iubit/iubită).
Horoscop Fecioară pentru săptămâna 7-13 Septembrie 2019
Horoscop Urania Fecioara
În prima parte a zilei de 7 septembrie, obligații de familie, solicitări domestice, evenimente care pun față în față mentalități și interese ale nativilor, părinților și soțului sau soției acestora ce cu greu pot fi împăcate. Între 7 septembrie, după ora 13.38, și începutul zilei de 10 septembrie, se menține conduita principială, dar rigidă, concentrată pe câteva idei dominante, prin intermediul cărora câte un nativ aparținând acestui semn zodiacal încearcă să controleze o relație afectivă, ceea ce nu va fi ușor, pentru că atitudinea lor va stârni replici, riposte sau contradicții din partea celor dragi. Între 10 septembrie, după ora 0.24, și 12 septembrie, la prânz, evenimente care tulbură apele la locul de muncă. Discretă solicitare a sistemului locomotor și a circulației periferice. Între 12 septembrie, după ora 12.52, și 13 septembrie, perioadă specială pentru cei născuți în Fecioară, care se vor confrunta cu douăsprezece opoziții alcătuite de postùrile astrale în tranzit prin casele I/VII, care îi vor pune în situația de a se controla, de a rămâne calmi, de a-și economisi energia fizică și psihică. Fecioarele vor trebui să recurgă la raționamentele logice ori de câte ori un eveniment în plan partenerial pare să-i deruteze sau să-i pună în dificultate. Un aspect numit “foarfecă” va opera în două rânduri, la grad perfect, creând situații a căror consecință este posibil să reverbereze în timp, până la epuizarea lor definitivă. Atenție la ceea ce se va întâmpla între 13 și 14 septembrie, când vor opera mai multe aspecte ce pot naște dizarmonii sau reacții afective care le pot lăsa un gust amar. Unele îi pot privi personal, alteori poate fi vorba de familie, casă, posesiuni materiale și/sau patrimoniale ori relații parteneriale; alteori, ele ar putea afecta, prin rezonanță, și alte sectoare de viață afectate, în funcție de harta personală a fiecăruia.
Horoscop Balanță pentru săptămâna 7-13 Septembrie 2019
Horoscop Urania Balanta
În prima parte a zilei de 7 septembrie, informații privitoare la chestiuni legale sau la felul în care urmează să se desfășoare niște concursuri și examene la care unii nativi au de gând să se prezinte și pentru care trebuie să pregătească un dosar de participare. Întâlniri cu străini sau contexte profesionale/oficiale în care cei ce stăpânesc una sau mai multe limbi străine vor fi avantajați. Între 7 septembrie, după ora 13:38′, și începutul zilei de 10 septembrie, presiuni din partea familiei sau constrângeri domestice care pot afecta modul de viață cotidian. Între 10 septembrie, după ora 00:24′, și 12 septembrie, la prânz, disponibilitate spre relaxare și cochetărie, curiozitate artistică sau culturală, inventivitate și fantezie în plan interpretativ cu un plus de susținere pentru cei care se exprimă oral/verbal/vocal. Între 12 septembrie, după ora 12:52′, și 13 septembrie, marcaj intens din partea celor șapte postùri astrale care vor controla axa celor două case ale sănătății. Dacă stările de spirit fluctuate pot fi trecute cu vederea sau nu le pot tulbura stilul de muncă și viață cotidian, tranzitele prin casa a XII-a pot naște disfuncții abdominale, intestinale, biliare, gastrice sau metabolice. Atenție, spre sfârșitul săptămânii, la dialogurile în care nativii se pot angaja și care ar putea avea consecințe la locul lor de muncă (să li se aducă observații critice de către șefi, în principal, sau de către colegi, secundar). De asemeni, nu este exclusă varianta ca unii dintre cei născuți în Balanță să comenteze negativ recentele decizii luate la locul lor de muncă ceea ce le poate atrage antipatia. Partea bună, dacă poate fi numită astfel, este și varianta ca niște documente care privesc realitățile cu care aceștia se confruntă la serviciu să iasă la iveală și să pună în lumina adevărului o situație care nu le era clară nativilor, obligându-i să țină cont de ele în viitor.
Horoscop Scorpion pentru săptămâna 7-13 Septembrie 2019
Horoscop Urania Scorpion
În prima parte a zilei de 7 septembrie, preocupări bănești sau dintre cele obișnuite care îi aduc pe nativi în fața unor ghișee sau instituții. Între 7 septembrie, după ora 13:38', și începutul zilei de 10 septembrie, se menține activ contextul astral dificil, care operează de mai mult timp în sectorul comunicării, punând sub un semn al întârzierii, al încetinirii sau al piedicilor un proces de învățare și asimilare a deprinderilor practice. Unele călătorii pot fi contramandate, amânate sau regândite ca timp alocat, traseu și disponibilitate de a face cheltuielile aferente. Posibile contradicții interioare și/sau regrete privitoare la o decizie anterioară luată sub impresia momentului (au fost constrânși, s-au speriat de consecințe, nu au știut despre ce e vorba, au fost dezinformați). Între 10 septembrie, după ora 00:24′, și 12 septembrie, la prânz, întâmplări ciudate în viața de familie sau în spațiul domestic. Între 12 septembrie, după ora 12:52′, și 13 septembrie, relațiile afective, de prietenie, de simpatie și de bună cooperare vor sta sub semnul celor douăsprezece opoziții care vor afecta casele V/VII. Nu este nici pe departe un moment oportun pentru a tranșa nemulțumirile, îndoielile sau contradicțiile apărute în sufletul sau în mintea nativilor. Pe fond, riscul de a se înșela dar și de a ceda sau renunța ușor privește latura sentimentală; în schimb, relațiile de prietenie îi pot soma pe unii dintre cei născuți în zodia Scorpionului să cântărească atent natura relației lor cu un prieten sau cu un grup, care pare să nu mai fie solidar cu nativul, și care îl dezavantajează sau îi grevează imaginea și credibilitatea. Uneori, aceste relații defectuoase pot da un prim semn sau chiar un avertisment, de care Scorpionul trebuie să se țină cont, că inițiativele și deciziile acelora îl pot leza sau amenința din punct de vedere material, social, profesional.
Horoscop Săgetător pentru săptămâna 7-13 Septembrie 2019
Horoscop Urania Săgetător
În prima parte a zilei de 7 septembrie, dimineață plină de energie, timp în care vor fi în bună formă fizică și psihică. Între 7 septembrie, după ora 13:38', și începutul zilei de 10 septembrie, posibile restricții financiare, limitări ale cheltuielilor, nevoia de a face plăți care le consumă disponibilitățile de moment, demersuri pentru a lămuri o încurcătură fiscală. Între 10 septembrie, după ora 00:24′, și 12 septembrie, la prânz, informații, schimb de impresii, vești de toate felurile dintre care una îi poate pune pe gânduri sau le poate atrage atenția în mod special. O deplasare de scurtă durată efectuată în mod neprevăzut. Între 12 septembrie, după ora 12:52′, și 13 septembrie, sentimente amestecat stârnite de situația prin care trece o rudă (un părinte): nevoia de a fi prezent, de a fi solidar cu aceia, de a le acorda sprijin material, susținere morală, suport social și căldură sufletească. Greul momentului provine de la sectorului carierei și al ascensiunii sociale unde impactul celor douăsprezece opoziții, care acționează pe axa caselor IV/X, poate a genera delimitări importante de vise și proiecte pe fondul confruntării cu o realitate ce-i obligă să devină pragmatici și rezonabili. Este, de asemeni, nevoie să se țină cont și de ceea ce se va întâmpla la sfârșitul săptămânii, pe fondul altor cuadraturi la grad perfect, cu vârful de scurgere în Săgetător, prin intermediul Guvernatorului lor, Jupiter, care va strânge și va metaboliza întregul stres astral al momentului. Săgetătorii vor simți această chemare la ordine chiar dacă sunt (încă) tineri, doar soluția va fi diferită în funcție de vârstă, educație și scop în viață. Unii pot fi stăpâni pe situație și pot ieși la lumină prin acțiuni corecte, bine gândite și puse în practică, prin inițiative care pot sugera celor din jur că sunt de nădejde în moment grele și prin competență.
Horoscop Capricorn pentru săptămâna 7-13 Septembrie 2019
Horoscop Urania Capricorn
În prima parte a zilei de 7 septembrie, efort de a se întrema moral sau sufletește, de a privi situațiile cu care se confruntă cât mai obiectiv și de a nu se mai „inflama”, ca în alte dăți, atunci când împrejurările nu vor fi de partea lor. Între 7 septembrie, după ora 13:38′, și începutul zilei de 10 septembrie, perioadă în care, Luna, traversând semnul lor zodiacal, va accentua atât calitățile personale cât și dificultățile momentului. Cei mai avantajați de acest context vor fi cei care desfășoară activități în plan politic, ideologic, moral, religios și care pot forma conștiințe sau caractere prin modelul pe care ei îl reprezintă sau prin valoarea pregătirii lor din care, în diferite forme, cei apropiați lor pot beneficia (elevi, studenți, masteranzi, doctoranzi, cercetători, cadre universitare la început de drum profesional). Între 10 septembrie, după ora 00:24′, și 12 septembrie, la prânz, (mici) surprize bănești dar și posibile soluții ingenioase în plan financiar. Între 12 septembrie, după ora 12:52′, și 13 septembrie, unele schimburi de opinii și impresii vor avea darul să-i liniștească pe nativi sau, măcar, să le facă plăcere. Dar există și o latură negativă a acestei etape: riscul de a se lăsa influențați de ecoul afectiv al unor știri, afirmații, informații care să-i împingă să ia decizii disproporționate sau, pur și simplu, neadecvate. Perioada este marcată de douăsprezece opoziții care privesc casa a IX-a. Deși contextul astral nu este unul armonic, el poate avea darul de să-i facă pe Capricorni să iasă din blocajul în care se află de la o vreme și să se hotărască într-o direcție sau alta (acceptare/renunțare, implicare/dezinteresare, etc.). Pentru cei tineri poate fi vorba de studii sau de drum în viață, pentru cei maturi va fi vorba, de decizii care să le permită o mai mare stabilitate și greutate în plan public și profesional.
Horoscop Vărsător pentru săptămâna 7-13 Septembrie 2019
Horoscop Urania Vărsător
În prima parte a zilei de 7 septembrie, ajutor de la un prieten, sfat util, avertisment necesar. Evenimente curente legate de cadrul oficial al unei acțiuni în a cărei desfășurare Vărsătorul s-a angajat. Între 7 septembrie, după ora 13:38′, și începutul zilei de 10 septembrie, stare interioară apăsătoare, lipsa unei motivații suficient de mobilizatoare pentru a-i scoate din plictis și apatie, sentiment al inutilității unor gesturi și demersuri, refuz sau ostilitate de a comunica problema care îi frământă celor apropiați, poate, chiar, mic acces de secretomanie. Discrete disfuncții organice legate de fiziologia sistemului osos și a membrelor inferioare (suferință cronică, recuperare greoaie în urma unei intervenții, a unui accident, meteo-sensibilitate, tratament precar). Între 10 septembrie, după ora 00:24′, și 12 septembrie, la prânz, Luna va tranzita semnul Vărsătorului și le va da celor care s-au născut în această zodie o stare de spirit mult mai bună și diferită față de cea care le-a mohorât zilele anterioare: fantezie, spontaneitate, dorință de a participa, de a răspunde la solicitări și a se implica în activități sociale, de divertisment sau profesionale. Între 12 septembrie, după ora 12:52′, și 13 septembrie, oarecare beneficiu material și speranța unei rezolvări financiare. Totuși, axa celor două case ale banilor și avantajelor financiare prezintă o latură de care e bine să se țină cont, măcar, din perspectiva celor douăsprezece opoziții care operează pe direcția Pești/Fecioară și care pot ridica probleme de administrare a unor bunuri, de a intra în posesia lor, de a tranșa legal sau administrativ un litigiu patrimonial. Atenție la tot ceea ce se va petrece în preajma zilelor de 13/14 septembrie și care va indica aspectul important asupra căruia nativii trebuie să se aplece cu responsabilitate. Nu implicați prietenii în chestiunile dvs. materiale.
Horoscop Pești pentru săptămâna 7-13 Septembrie 2019
Horoscop Urania Pești
În prima parte a zilei de 7 septembrie, dimineață plină de eficiență; întâlniri oficiale, implicare în chestiuni importante. Între 7 septembrie, după ora 13:38′, și începutul zilei de 10 septembrie, se păstrează vechea predispoziție instalată pe casa prietenilor, cu mult timp în urmă; acum, situația nu se va schimba ci doar percepția ei va fi mai greu de suportat, va fi mai apăsătoare sau mai nemulțumitoare pentru nativii care se vor dovedi, totodată, și mai puțin dispuși să tolereze derapajele unor cunoștințe care întrec măsura sau care au reacții deplasate. Alteori, vor avea prilejul să constate că romanii au avut dreptate în dictoanele lor cu privire la vremurile bune care strâng oamenii și a celor rele care alungă oamenii din preajma cuiva. Sentiment de singurătate dublat, uneori, de dorința de izolare. Între 10 septembrie, după ora 00:24′, și 12 septembrie, la prânz, idei de tot felul îi vor pune la încercare pe cei născuți în zodia Peștilor. Un strop de fantezie nu strică și nici o evadare din perimetrul problemelor banale, curente, antipatice. Refugiu în gânduri și activități care să-i rupă de prezent, de contingent. Între 12 septembrie, după ora 12:52′, și 13 septembrie, Luna va tranzita zodia Peștilor și le va da nativilor un plus de farmec, o înfățișare plăcută (mai ales femeilor). Totuși, contextul general este unul apăsător prin felul în care se vor manifesta cele douăsprezece opoziții între casa I, a personalității, și casa a VII-a, a relațiilor parteneriale. Aici, lucrurile se vor manifesta în funcție de situația de viață ce-l definește pe fiecare nativ în parte. Cei care au probleme în cuplu, care au procese, au neînțelegeri cu asociații sau cu partenerii de proiect ori care au litigii și procese vor fi obligați să „stea strâmb și să judece drept”, să se refere la faptele concrete, dincolo de impresiile lor subiective și de considerațiile sau trăirile personale.


0 comments:
Trimiteți un comentariu