
Horoscop Urania săptămâna 11-17 Aprilie 2020 în funcție de zodie.
Horoscop Urania zilnic, săptămânal, lunar si anual.
Site de astrologie cu informații complete despre orice tine de horoscop, de la horoscopul european zilnic, pana la cel anual. Horoscopul zilnic va informează despre cum va fi ziua dvs si la ce evenimente sa va așteptați. Vrei sa stii ce spun astrele despre viitor? Pagina de horoscop zilnic sau horoscop saptamanal îti spune ce evenimente îti pregatesc stelele, asa încât sa nu fii luat prin surprindere, în timp pentru a fi la curent cu surprizele pe care Cupidon ti le rezerva pe plan sentimental, verifica lunar pagina de horoscop lunar. Pentru un tablou astrologic complet, îti recomandam pagina de zodiac chinezesc cu descrieri amanuntite pentru fiecare zodie din horoscop.
Află ce-ți rezervă astrele săptămâna aceasta! Horoscopul săptămânii 11-17 Aprilie 2020. Previziuni astrale pentru toate zodiile.
Horoscop Berbec pentru săptămâna 11-17 Aprilie 2020
Horoscop Urania Berbec
Între 11 și începutul zilei de 13 aprilie, sentiment resimțit acut de către Berbecii tineri sau “în puterea vârstei” că e imperios necesar să-și reevalueze opțiunile profesionale, să cerceteze și identifice noi posibilități de dezvoltare personală, care acum sunt susținute de disponibilitatea de a accepta schimbările socio-profesionale radicale fie și cu riscul unor costuri mari. Moment al neliniștii existențiale pe fondul multor evenimente de dată recentă care le-au anulat sau chiar pus în criză reperele anterioare pe care își bazau existența. Între 13 aprilie, după ora 2:06, și dimineața zilei de 15 aprilie, pentru unii se va pune problema păstrării lor într-o funcție; tensiuni în cazul celor care au răspunderi publice pe fondul unor evenimente care încing spiritele și care se pot produce între 13 și 16 aprilie, cu un vârf al intensității lor între 13 și 14 aprilie. Berbecii vor fi puși în situația să-și sacrifice funcția sau responsabilitatea cu care au fost învestiți pentru a-și apăra imaginea sau onoarea. Între 15 aprilie, după ora 9:37, și seara zilei de 20:30, ipostaze inedite, unele de-a dreptul bizare, se pot naște în relația nativului cu unul sau mai mulți apropiați care vor acționa haotic, nejustificat sau abuziv, obligându-l pe cel născut în Berbec să ia atitudine și să riposteze la fel de imprevizibil. Din 17 aprilie, după ora 20:30, răstimp ceva mai temperat, măcar la nivelul psihicului, în care nativii vor dori să se izoleze de factorii de stres și să-și regăsească somnul, tihna, plăcerea de a trăi. Întreaga săptămână va sta sub semnul celor patru posturi astrale care traversează zodia Berbecului, ce le vor da nativilor energie și determinare (Soare), disponibilitate în chestiunile de comunicare (Mercur), risc de a acționa impulsiv (Luna Neagră) și nevoia de a ține cont de un avertisment, sfat, îndemn (Kiron) ori de câte ori existența lor se va complica.
Horoscop Taur pentru săptămâna 11-17 Aprilie 2020
Horoscop Urania Taur
ntre 11 și începutul zilei de 13 aprilie, dialog la distanță între soluțiile practice inspirate și interesele materiale sau bănești importante care au nevoie de o rezoluție juridică; nota generală va fi mai degrabă de corectare a unei erori de înțelegere a legii sau de strategie financiară. Între 13 aprilie, după ora 2:06, și dimineața zilei de 15 aprilie, moment intens pentru unele persoane care trăiesc din plin momente de stres ideologic; conștiința lor se luptă cu vechile atașamente, cu educația insuflată de părinți ori de întregul bagaj de informații care le-a permis până acum o anume dezvoltare personală și socială. De-acum încolo, însă, aceste persoane își vor da seama că trebuie să accepte o serie de limite, interdicții sau neputințe personale. Aceștia vor considera că pe unele le pot depăși prin pregătire, evoluție, adaptare la realitate, alteori, vor accepta eșecul într-un domeniu, vor părăsi terenul unei activități depuse, până acum, poate chiar cu succes, dar care se conturează fără viitor sau vulnerabilă din punctul de vedere al stabilității: conștiința lor are nevoie de repere clare. Între 15 aprilie, după ora 9:37, și seara zilei de 20:30, continuă procesul de reașezare în viața publică și în activitatea profesională în urma unor crize, șocuri, conflicte, situații-limită care le-au zdruncinat o anume ordine a lucrurilor ori convingerile și stilul de muncă și viață. Cuadraturile între planetele care străbat în acest răstimp Vărsătorul și Taurul îi vor pune pe cei născuți în zodia Taurului în ipostaze menite să-i țină în priza unor continue schimbări. Din 17 aprilie, după ora 20:30, dorință de a (re)stabili armonia în relațiile parteneriale; unii pot avea o bună comunicare cu câte o persoană de care îi leagă amintiri plăcute. Cei tineri pot trece prin momente de tensiune psihică sau neliniște născute din factorii de stres ai momentului.
Horoscop Gemeni pentru săptămâna 11-17 Aprilie 2020
Horoscop Urania Gemeni
Între 11 și începutul zilei de 13 aprilie, relațiile parteneriale par să fie oneste sau se pot ameliora fără ca prin asta să se pună capăt divergențelor mai vechi și fără ca recenta bună înțelegere să risipească argumentele unei dispute în planul cooperării, al relațiilor contractuale și mai ales acolo unde există o ostilitate manifestată de ambele părți de multă vreme. Între 13 aprilie, după ora 2:06, și dimineața zilei de 15 aprilie, nemulțumiri față de felul în care se soluționează o dispută pe teme patrimoniale, o dezbatere succesorală, de exemplu, sau un dosar ce le-ar permite o soluție financiară favorabilă. Uneori, ei vor fi nemulțumiți de felul în care gândesc și procedează niște persoane, alteori vor fi nemulțumiți de felul în care se va pune o rezoluție în aplicare (restricții, limitări, condiții greu de suportat, refuzul acceptării unor capete de cerere sau puncte de vedere ori chiar al prevederilor legale). Între 15 aprilie, după ora 9:37, și seara zilei de 20:30, unele persoane își pot schimba repede atitudinea față de un om, un proiect, o idee, o premisă ce angajează convingerile lor; schimbări de atitudine și posibile atașamente bruște față de o ipostază de viață socială sau profesională operată în speranța că aceasta va aduce o schimbare fericită în viața lor. Din 17 aprilie, după ora 20:30, unii Gemeni pot face o impresie bună în public, pot avea inițiative fericite, pot fi priviți cu simpatie, în funcție de natura inițiativei și a activității lor publice. Nativii vor avea în continuare planeta Venus în tranzit prin semnul lor zodiacal natal, ceea ce va constitui nu doar un factor de protecție, ci și șansa de a specula niște oportunități care se pot manifesta chiar în condițiile actualelor restricții. Unii Gemeni se vor certa cu un prieten, indiferent dacă motivul care generează respectiva discordie este unul important sau este un fleac.
Horoscop Rac pentru săptămâna 11-17 Aprilie 2020
Horoscop Urania Rac
Între 11 și începutul zilei de 13 aprilie, preocupări de natură juridică, interes pentru chestiunile legale ce privesc o abordare profesională curentă (obligații contractuale, salarizare) sau una ce privește o chestiune de sănătate; pentru moment, deși nu este vorba de un ghinion sau de un refuz, situația nu oferă soluții solide și nici premise acceptabile, iar nota generală este de amânare, de așteptare. Între 13 aprilie, după ora 2:06, și dimineața zilei de 15 aprilie, relațiile parteneriale vor evolua în nota cu care Racii s-au obișnuit de luni bune: aceleași probleme, aceleași limite, aceleași eforturi de a ieși dintr-un tipar negativ, aceleași dușmănii care le mănâncă nervii, aceeași imposibilitate de a găsi o rezoluție asupra căreia să cadă de acord toți cei implicați într-o chestiune partenerială (căsnicie, despărțire, divorț, partaj, competiție, rivalitate, proces, anchetă). Între 15 aprilie, după ora 9:37, și seara zilei de 20:30, evenimente cu consecințe asupra stării materiale a nativului sau asupra unor bunuri patrimoniale (nevoia, de exemplu, de a vinde un bun de valoare pentru a face rost de bani într-o situație de criză financiară sau pentru a acoperi alte nevoi). Din 17 aprilie, după ora 20:30, mici “alinări cu gândul” născute mai degrabă din dorința de a se liniști și de a nu mai trăi la tensiunea înaltă a stresului, a spaimei de viitor, a confruntării cu realitățile cotidiene, deloc comode. Nevoia de a evada în zone de confort mental, spiritual, care să le ofere compensații, echilibru, bucurii, care constituie “hrană sufletească”: activități culturale, artistice, creative, religioase, educaționale, formative, adaptate la restricția de moment a activităților publice; astfel, nativii se vor concentra pe activitățile desfășurate pe cont propriu, în domenii liber alese. Stres major socio-profesional întreaga săptămână.
Horoscop Leu pentru săptămâna 11-17 Aprilie 2020
Horoscop Urania Leu
Între 11 și începutul zilei de 13 aprilie, nevoia de bucurii, de evadare din cotidian, dar și motive de frustrare cu privire la felul în care sunt abordate niște chestiuni de principiu sau cum sunt puse în aplicare niște premise ce privesc viața publică, profesională, mecanismele sociale care îl vizează (îl lezează?) și pe nativ. Furie interioară, consum nervos, mânii și ambalări. Între 13 aprilie, după ora 2:06, și dimineața zilei de 15 aprilie, fără a fi vorba de o suferință fizică, se poate vorbi de o etapă apăsătoare, cu greutăți în mobilizarea rapidă, în care Leii vor resimți o oboseală accentuată, o lipsa de entuziasm față de activitățile curente pe care mai degrabă le-ar lăsa baltă decât ar face efortul să le ducă la bun sfârșit. Uneori, la acest tablou mai mult psihic decât fizic se pot adăuga și suferințele osoase. La locul de muncă, mecanism dificil care impune limite, restricții, interdicții și care le lasă nativilor puțină libertate de mișcare și inițiativă, obligându-i să amâne acele activități sau secvențe dintr-un proces al muncii care nu se pot desfășura normal. Între 15 aprilie, după ora 9:37, și seara zilei de 20:30, surprize venite de la parteneri pe o paletă largă de manifestare relațională: conjugală, contractuală, procesuală, de colaborare și asta nu pentru că unul dintre parteneri ar fi incorect, ci pentru că acela va intra pe un culoar existențial care îi va pune în dificultate sau chiar în imposibilitatea de a acționa în condițiile care i-au adus alături într-un proiect de muncă, de viață sau de afaceri. Leii vor fi obligați să se redreseze din mers, să se adapteze la noile condiții venite peste noapte și să încerce să depășească etapa actuală fără pagube, necazuri sau complicații majore. Din 17 aprilie, după ora 20:30, context puțin semnificativ în plan material. Forfotă mentală, preocupări, frământări întreaga săptămână.
Horoscop Fecioară pentru săptămâna 11-17 Aprilie 2020
Horoscop Urania Fecioara
Între 11 și începutul zilei de 13 aprilie, activități casnice curente, întrerupte de alte preocupări sau priorități de ordin profesional. Între 13 aprilie, după ora 2:06, și dimineața zilei de 15 aprilie, blocaj afectiv sau doar relațional care nu este nou, ci este doar mai acut resimțit în această perioadă, când operează, în continuare, conjuncția Jupiter/Pluton în Capricorn. Pentru scurt timp, ea a mai operat și în 2008, de aceea este posibil ca persoanele mature să retrăiască situații asemănătoare celor prin care au trecut atunci din punct de vedere afectiv ori relația lor cu aceleași persoane să reediteze ipostazele de atunci. Nota generală este fie de absență a unei soluții (blocaj), fie de abordare rigidă (conservatorism) ori de cramponare de o relație sau de o situație (fixism). Între 15 aprilie, după ora 9:37, și seara zilei de 20:30, surprize la locul de muncă. Uneori, e suficientă o singură surpriză, dar importantă, care să le dea viața peste cap, alteori se poate vorbi de un șir de surprize, mai mari sau mai mici, care modifică în permanență relațiile și stilul de muncă. În planul sănătății, solicitare a sistemului nervos central și periferic, a circulației periferice, venoase și a fiziologiei aparatului locomotor. Din 17 aprilie, după ora 20:30, tendința de a atenua asperitățile ivite în relațiile parteneriale sau în dialogurile de orice fel pentru a nu se da loc la răstălmăciri și a se genera tensiuni. Griji, așteptare încordată a unor decizii ce-i privesc sau care le pot afecta echilibrul material și financiar. Enervare, stres și imposibilitatea de a accepta, renunța sau ceda, la schimb, cotele lor de participație pe fondul unor constrângeri sau propuneri venite de la părțile interesate, la rândul lor, în același tip de avantaj, câștig sau bun ce urmează să fie acordat (atribuit); risc de judecată eronată, de evaluare greșită sau de neînțelegere a unui mesaj.
Horoscop Balanță pentru săptămâna 11-17 Aprilie 2020
Horoscop Urania Balanta
Între 11 și începutul zilei de 13 aprilie, fel de a vorbi responsabil, judicios, precis și cu grijă pentru formă și conținut. Relații cu instituțiile statului, mai ales de natură administrativă. Balanțele vor dori să se pună la punct cu informațiile și precizările în plan juridic pentru a avea o viziune corectă asupra chestiunilor referitoare la studii, examene, învățătură, în general, deplasări viitoare sau formare profesională și perfecționare, mai ales în varianta modernă, tot mai prizată, de „studii la distanță”. Între 13 aprilie, după ora 02:06′, și dimineața zilei de 15 aprilie, preocupări curente în plan domestic dar executate fără tragere de inimă, din obligație sau pentru că nu au încotro. Între 15 aprilie, după ora 09:37′, și seara zilei de 20:30, din punct de vedere afectiv, casa a V-a a celor născuți în Balanță va fi plină de surprize mai greu de anticipat, însă, sub ce formă se vor concretiza ele pe fondul realității cu care ne confruntăm, în care domină regulile, indicațiile și interdicțiile. Astfel că, mișcarea în sensul de circulație nestingherită, de petreceri, vizite, de participare la manifestări colective ne mai fiind posibilă, o mare parte dintre ipostazele prin intermediul cărora nativii ar fi putut să se bucure de aceste provocări vor fi aproape imposibil de pus în practică iar între indisponibilitatea unora de a găsi soluții de moment și marea lor dorință de a trăi liber și fără constrângeri se va nașe un conflict interior: în loc să se bucure de un context interesant din punct de vedere astral, aceștia își vor rosti în of-urile și ah-urile nemulțumirii lor alături de o doză de irascibilitate și de incapacitatea de a-și găsi liniștea sau mulțumirea „și cu mai puțin”. Din 17 aprilie, după ora 20:30′, locul de muncă nu pare bântuit de nereguli, cel puțin, nu în acest răstimp. În schimb, sectorul relațiilor parteneriale va arăta ca o butelie de Leyda.
Horoscop Scorpion pentru săptămâna 11-17 Aprilie 2020
Horoscop Urania Scorpion
Între 11 și începutul zilei de 13 aprilie, preocupări de ordin financiar privind obligațiile fiscale curente ale nativului sau generate de deciziile care se vor lua la locul lor de muncă și care instaurează noi reguli și măsuri de natură să-i facă să privească cu neîncredere viitorul sau chiar să-i înfurie și puțini vor fi cei care se vor putea abține să nu dea glas revoltei lor. Între 13 aprilie, după ora 02:06′, și dimineața zilei de 15 aprilie, unii nativi se vor „închide în sine” nefiind dispuși să poarte discuții care nu au o temă clară și justificată. Tristețea, îngrijorarea sau diferitele motive de viață personală îi vor transforma pe Scorpioni în niște persoane meditative, responsabile, care caută răspunsuri și soluții și care nu au nici timp, nici chef să se risipească în conversații mondene. Deplasările vor fi atât de dificile și presărate cu atâtea piedici încât ar fi bine ca nativii să cântărească dacă este necesar să-și asume riscul unei călătorii sau chiar al unui drum obișnuit. Între 15 aprilie, după ora 09:37′, și seara zilei de 20:30, surprize în planul relațiilor de familie, pe linia părinților sau a rudelor apropiate, mai în vârstă decât ei. Situații limită care îi obligă pe unii nativi să ia decizii imprevizibile. Din 17 aprilie, după ora 20:30′, nevoie de bună înțelegere în plan afectiv, de emoții împărtășite, de sentimente calde. Sunt indicii astrale care indică o suprasolicitare cerebrală pe fond stresului și al încurcăturilor provocate de un regim defectuos de muncă. Vor fi posibile, fără ca, prin asta, să sugereze o boală, ci doar stări organice trecătoare, amețeli, tulburări de vedere, de auz (zgomote în ureche), dificultăți în coordonarea unor mișcări, anxietate, insomnie, enervare, reacții bruște. Atenție la dialogurile angajate la serviciu între 15 și 17 aprilie când nativii pot spune lucruri pe care mai târziu să le regrete.
Horoscop Săgetător pentru săptămâna 11-17 Aprilie 2020
Horoscop Urania Săgetător
Între 11 și începutul zilei de 13 aprilie, Luna va străbate zodia Săgetătorului și le va da celor care s-au născut în acest semn o binefăcătoare porție de energie și susținere astrală, care va fi resimțită de către nativi printr-o bună formă fizică și psihică ori printr-o mai mare capacitate de mobilizare. Între 13 aprilie, după ora 02:06′, și dimineața zilei de 15 aprilie, analiză lucidă a pieței în vederea schimbării unui loc de muncă, impuse de logica evenimentelor sau sugerate de nemulțumirea că pregătirea profesională, experiența și valoarea personală a nativului nu mai pot fi plătite pe măsură ori că o anume criză depășește puterile angajatorilor de a-i face față de unde și nevoia reorientării lor profesionale. Între 15 aprilie, după ora 09:37′, și seara zilei de 20:30, dialoguri bulversante, informații șocante, descoperiri care miră și aruncă o lumină specială asupra unor oameni, fapte, idei sau chiar asupra nativului însuși; deși circulația în oraș sau în țară este supusă unor reglementări drastice, totuși, nu este exclus ca un Săgetător să facă un drum neprevăzut sau dintr-un motiv pe care, acum, nu-l intuiește. Notă de bruschețe în felul în care Săgetătorii vor primi știrile, le vor înțelege, le vor asimila și vor reacționa la conținutul și semnificația lor. Din 17 aprilie, după ora 20:30′, nevoie de calm, de izolare, de tihnă, de somn, de relaxare, de recuperare în sânul familiei. Se păstrează activă, întreaga săptămână viitoare, funcția protectivă a planetei Venus, în tranzit prin sectorul relațiilor parteneriale, pe care le va proteja de excese și ipostaze nedemne. Posibile tensiuni în plan afectiv, stări de îngrijorare, trăite mai ales de către părinți în legătură cu copiii lor. Celor tineri, care trăiesc o poveste de dragoste, actualul stres existențial le poate amplifica stări de spirit mai greu de controlat: nerăbdare, furie, gelozie.
Horoscop Capricorn pentru săptămâna 11-17 Aprilie 2020
Horoscop Urania Capricorn
Între 11 și începutul zilei de 13 aprilie, axa celor două case ale sănătății va fi supusă unei influențe blânde din partea planetelor de natură feminină care vor atenua stările organice resimțite în chip neplăcut sau prea intens, la un moment dat. Între 13 aprilie, după ora 02:06′, și dimineața zilei de 15 aprilie, Luna se va afla în tranzit prin Capricorn și le va da celor care s-au născut în acest semn zodiacal un mesaj mai greu de acceptat sau cu ale cărui sugestii nu vor rezona armonic: stări de spirit apăsătoare, nemulțumiri legate de conjuncturi complicate, lipsă de orizont, perspective și planuri de viață blocate de împrejurări dintre care cele legate de actuala stare de epidemie reprezintă doar o cauză. În alte cazuri, responsabilitatea față de familie și copii devine o preocupare permanentă dar cu rezultate care nemulțumitoare pentru ei. Între 15 aprilie, după ora 09:37′, și seara zilei de 20:30, informații care miră, care sunt de domeniul ineditului, care îl vor pune în încurcătură pe câte un nativ care se va vedea obligat să acționeze imediat, fără să aibă posibilitatea să se consulte, să se documenteze, să ceară ajutor sau să primească explicații suplimentare de unde și riscul unor decizii luate la mânie, pe fondul spaimei dar, mai ales, a necunoașterii în totalitate a detaliilor care au condus la respectiva stare de lucruri. Modificări la locul de muncă privitoare la orarul, atribuțiile, funcția, gradul de răspundere și implicare în activități pe care nu le-au mai desfășurat dar care i se impun, acum, ca o necesitate. Din 17 aprilie, după ora 20:30′, dialoguri plăcute, schimb de impresii util, spor de cunoaștere prin studiu individual, lecturi, activități de educare, formare și rafinare a minții și a spiritului. Se va menține, întreaga săptămână, activ, marcajul riscant privitor la casă, gospodărie sau familie, cu un accent pe 16/17 aprilie.
Horoscop Vărsător pentru săptămâna 11-17 Aprilie 2020
Horoscop Urania Vărsător
Între 11 și începutul zilei de 13 aprilie, comunicare – în limita posibilităților, cooperare – în limita posibilităților, manifestate mai degrabă în planul unor activități umanitare interne sau internaționale (cooperare) alături de un grup de persoane cu care nativul s-a întâlnit pe baricade comune și altă-dată (grupuri de acțiune, de inițiativă, de sprijin, voluntariat, ajutor umanitar, implicare civică, etc). Între 13 aprilie, după ora 02:06′, și dimineața zilei de 15 aprilie, univers interior blocat de informații sau de secvențe de viață la care nativul asistă și care îi trezesc amintiri sau care îl obligă să mediteze pe teme fundamentale: viață, boală, sănătate, moarte, destin, etc. O chestiune de conștiință se poate impune în atenția celor care s-au născut în zodia Vărsătorului; moment al unei posibile tulburări interioare care îl poate face pe câte un nativ să ajungă la concluzii sau chiar la decizii nebănuite, greu de înțeles pentru cei dinafară. Între 15 aprilie, după ora 09:37′, și seara zilei de 20:30, Luna va traversa zodia Vărsătorului și le va da celor care aparțin acestui semn o mai mare deschidere spre lumea din jur ba, mai mult, luați de valul entuziasmului sau al unor convingeri, aceștia se pot hotărî să facă lucruri speciale care le stau în putere și care reprezintă pentru ei o adevărată provocare. Din 17 aprilie, după ora 20:30′, tranzitul nu este important pentru sectorul banilor pe care îl va tranzita Luna dar el poate accentua tendința spre autoliniștire ori nevoia de iluzionare pentru a scăpa de presiunea momentului care îi pune pe nativi în fața unor perspective îngrijorătoare. Dizarmonie între propria persoană cu întregul univers de gânduri și preocupări și sectorul casei și al familiei care este privit ca o corvoadă, ca o pedeapsă sau, în cel mai bun caz, ca o piedică, de unde și explicația pentru refuzul de a se dedica activităților domestice. Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 11 – 17 aprilie 2020. Soarele face aspecte importante cu Jupiter și Pluton
Horoscop Pești pentru săptămâna 11-17 Aprilie 2020
Horoscop Urania Pești
Între 11 și începutul zilei de 13 aprilie, posibilă problemă de autoritate profesională, de apărare sau de consolidare a unei funcții, de punere în practică a principiilor care stau la baza activității pe care o depun sau a asumării de noi sarcini și atribuții de serviciu (numire în funcție, primire de responsabilități publice, etc.). Între 13 aprilie, după ora 02:06′, și dimineața zilei de 15 aprilie, amărăciuni privitoare la un prieten, la un grup de apropiați sau la o activitate desfășurară alături de un colectiv care nu mai poate fi continuată din varii motive (umane, sociale, economice, etc.). O relație care s-a tocmit prost în anul 2008 se poate afla, acum, în pragul falimentului: neîncrederea, descoperirile care nu fac cinste, îndepărtarea continuă a părților prin viziune și atitudine față de lume și viață, carențele de comportament și mentalitate, de scop și metodă pentru a obține ceva (bani, succes, faimă, funcție, loc în ierarhia socială) i-au adus pe poziții de neîmpăcat care nu-i mai fac compatibili în logica prieteniei. Între 15 aprilie, după ora 09:37′, și seara zilei de 20:30, forfotă interioară: planuri, gânduri, concluzii, iluminări, trăiri speciale, revolte și transformări în planul conștiinței subtile. Accent pe fiziologia sistemului nervos central și periferic și a circulației venoase. Posibilă agitație nervoasă, aparent, fără un motiv real deși substratul real al acestui tremolo interior vine de la transformările personale prin care trec cei încă tineri care trebuie să se adapteze la nou. Cei maturi sau în vârstă vor trăi acest moment mai temperat sau poate chiar deloc sesizabil ca modificare fiziologică ori de comportament. Din 17 aprilie, după ora 20:30′, Luna va traversa semnul zodiacal al celor născuți în Pești și le va da multă liniște, capacitate de detașare de factorii de stres și înfățișare plăcută.


0 comments:
Trimiteți un comentariu