Horoscop săptămâna 19-25 iulie 2021 în funcție de zodie
Horoscop Urania zilnic, săptămânal, lunar si anual
Site de astrologie cu informații complete despre orice tine de horoscop, de la horoscopul european zilnic, pana la cel anual. Horoscopul zilnic va informează despre cum va fi ziua dvs si la ce evenimente sa va așteptați. Vrei sa stii ce spun astrele despre viitor?În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești. Horoscop saptamanal 19-25 Iulie 2021: Citiți rândurile următoare și aflați la ce să vă așteptați în această săptămână, în funcție de zodie! Vedeți care sunt principalele evenimente care vă vor marca această perioadă, citind horoscopul saptamanal pentru zodia voastră! În această săptămână fecioarele şi-ar putea întâlni sufletul pereche, berbecii sunt împliniţi din toate punctele de vedere iar taurii doresc să se dezvolte personal şi să afle cât mai multe lucruri despre ei.
Horoscop săptămânal Berbec 2021
Horoscop Berbec
In aceasta saptamana, incepi sa te simti mult mai increzator, in special cu situatii in care simti ca, in sfarsit, ai reusit sa inveti ceva despre tine in ultimul timp. Este vorba de acele cazuri in care inainte aveai indoieli. Ceva incepe sa se contureze care va duce la situatii bune pentru tine din toamna incolo. De aceea, este important sa ramai concentrat cu energia ta doar pe prioritati, oricat de dificil ti se pare.Noutăți neașteptate în familie sau în casa, și care presupun discuții despre bani, achiziții, curățenie urgenta sau ceva cheltuiala daca aveți un musafir sau se anunța cineva, daca un membru al familiei are o problema ori daca se strică ceva… Ar fi bine să nu dați buzna să acționați haotic, înainte de a vedea corect miezul problemei, ca să mergeți exact la tintă, eficient. Spre sfârșitul săptămânii oarecare emoții pricinuite de copii, de participarea la un eveniment festiv sau de programarea făcută pentru o mica vacanta. Probabil ceva satisfacții din munca sau întâmplări plăcute unde munciți; ori pofte diverse și chef de a trage un pic chiulul; în regula, dar nu exagerați.
Horoscop săptămânal Taur 2021
Horoscop Taur
Asteptarile pe care altii le tot au de la tine te pot pune sub asa de multa presiune incat sa iti fie dificil sa gandesti clar, drept, echilibrat. Cel mai important pentru tine in aceasta saptamana este sa iti gasesti un ritm de pace si echilibru sufletesc care sa se rasfranga benefic asupra activitatilor zilnice. Vei aduna multa satisfactie din a te ocupa de lucrurile normale de rutina si a nu le lasa scapate din mana datorita neatentiei sau concentrarii pe altele.Vesti surpriză, o tranzacție importanta pentru voi, noutăți de la sau privind oameni apropiați, sau voi sunteți cei care surprind pe aceștia printr-o atitudine diferita, o schimbare majoră, o doza de răzvrătire sau dorință de independență. Cele de mai sus pot să însemne sau să marcheze împlinirea unui vis mai vechi. Spre sfârșitul săptămânii ceva legat de cariera vă cam irită daca exista niste șefi sau autorități care vă incomodează, și ar fi bine să vă țineți cumpătul pentru că știți că la nervi faceți urât și vă poate costa. Exista o tendință de dărnicie excesiva sau de cheltuieli exagerate pentru activități distractive, concediu…Momente semnificative legate de dragoste, de copii, dar și multa creativitate de fructificat.
Horoscop săptămânal Gemeni 2021
Horoscop Gemeni
Unii dintre cei tineri, care sunt la vârsta în care pun bazele viitorului, ar putea simți destul de mult nevoia să plece de acasă, sau să se delimiteze cumva de familie, să afirme sau sugereze clar că sunt pe picioarele lor, poate să-și întemeieze propriul cămin. Alții poate sunt în curs de a redefini modul în care-și asigura traiul de zi cu zi, în care fac bani prin munca lor. Pe de-o parte, in aceasta saptamana vei avea de-a face cu alti oameni care te incanta pentru ca ei sunt in acord cu prioritatile tale. Insa in egala masura, ai putea detecta si faptul ca exista si alte situatii ce se intampla sau construiesc acum si care sunt opuse fata ce vrei sau ai tu nevoie. Acestea din urma pot avea un efect oarecare asupra rutinei tale de viata de zi cu zi. Ai insa mare noroc ca simturile tale te vor atentiona sa fii pe faza, insa tot va fi nevoie sa astepti ca lucrurile sa iasa la suprafata. Pentru oricare succesul pare a fi garantat cu condiția ca totul să fie gândit cu atenție și seriozitate. Sfârșitul de săptămână poate aduce noutăți care pot provoca tensiune și grija pentru oameni apropiați sau nu, ori legat de o călătorie, de viitoarele studii, de justețea unor păreri proprii.
Horoscop săptămânal Rac 2021
Horoscop Rac
Întâlniri surpriza cu cunoștinte sau prieteni mai vechi, noutăți din partea acestora, pe care după ce le “procesați” ca să vă dați seama daca sunt corecte, de luat în seama, de încredere, pot să vă dea idei, o viziune schimbata și mai pozitiva, inspirație, intuiție. Posibile planuri de călătorie, mai aproape sau mai departe de casa, mai putine sau mai multe zile, după cum e cazul la fiecare. Stai prudent si linistit cand vine vorba de finante si cu siguranta nu iti asuma niciun risc financiar unde nu ai experienta si expertiza in aceasta saptamana. Se pot intampla anumite schimbari pe care chiar nu ai cum sa le controlezi dar in valtoarea lor este bine sa retii sa nu sari sa rezolvi tu lucrurile pentru altcineva. Te afli in pozitia puternica de a mentine un echilibru pe termen lung tocmai prin a nu reactiona si raspunde cererilor sau necunoscutilor. Pentru unii ar putea să urmeze o perioada în care au tendința de a cheltui mai cu larghețe. Încercați să nu exagerați sau să vă încarcați de lucruri care nu vă sunt necesare. Bugetul familiei vă poate da emoții spre sfârșitul săptămânii sau poate va fi dificultatea de a vă obișnui cu gândul că vă despărțiți de cineva…
Horoscop săptămânal Leu 2021
Horoscop Leu
Rebeliunea altor oameni te poate pune sub o mare presiune in aceasta saptamana atunci cand vine vorba de a structura anumite aspecte de care te ocupi. Pentru ca lucrezi cu altii si pentru ca fiecare are propriile abordari, opinii si drept de razgandire – cu totii ne aflam sub aceleasi influente puternice astrale, nu uita – fie ca iti place sau nu, va trebui sa regandesti anumite angajamente si lucruri stabilite si in care esti deja implicat, iar asta ai de facut pana la inceputul lui august. Trebuie sa accepti ca prioritatile tale nu sunt neaparat si ale altora. După o perioada în care probabil nu ați fost în totalitate în apele voastre, în care poate că nu prea ați putut să vă ocupați de lucruri care vă interesează cu adevărat și vă plac, sau în care ați fost mai mult concentrați pe trecut, s-ar putea ca odată cu intrarea Soarelui în Leu să vă mai vina apa la moara: să vă simțiți mai bine, să vă ocupați de prezent, de voi înșivă și de lucrurile care vă sunt în perioada asta în atenție. Mai sunt posibile la începutul săptămânii oarecare accente neplăcute pe sănătate sau regimul muncii, sau în preajma Lunii pline emoții sau nervi cauzate de cineva din preajma voastră. Atenție la reacții! Posibil succes financiar, sau cheltuiala mai mare pentru ceva ce vă place, ori poate se ivește vreo oferta.
Horoscop săptămânal Fecioară 2021
Horoscop Fecioara
In aceasta saptamana, astrele iti fac un mare cadou. Iti ofera modalitati mult mai inovatoare si benefice pentru viitoarele tale obiective, dar ele pot iesi in calea ta in maniere surprinzatoare si neasteptate. Este important sa le recunosti desi vei avea tendinta sa fii ezitant in fata ideilor si informatiilor noi. Fii pregatit, asadar, sa revizuiesti lucruri din viata ta pana la inceputul lui august. Sa stii ca solutiile pot aparea o data cu asumarea unor angajamente despre care te-ai simtit neclar si nesigur. Ai incredere in ce iti aduce necunoscutul.O noutate care vă poate deschide o oportunitate, o șansă să ajungeți mai aproape de un deziderat, poate o înțelegere cu cineva din cercul social, un contract profitabil daca știți sigur că persoana e de încredere și că vă puteți baza pe ea. Celor care au motive să-și facă griji, puțin mai multa atenție la sănătate, în special spre sfârșitul săptămânii. Pentru restul motive de enervare sau revolta acolo unde muncesc; de aceea e bine să aveți grija la ce spuneți. Venus începe să tranziteze zodia voastră și vă poate aduce mici șanse, o stare de bine, dorință de a arăta bine ca să fiți la înălțimea exigentelor celor din jur, sau a unei persoane speciale de lângă voi. Momente semnificative în relații.
Horoscop săptămânal Balanță 2021
Horoscop Balanta
In aceasta saptamana te poti afla inapoi in anumite situatii cu oameni din trecut care implica anumite drame emotionale intr-o forma sau alta. Diferenta intre atunci si acum este ca acum aceste persoane trebuie sa accepte ca ceva anume nu mai poate fi mentinut. Asta va diminua o aroganta pe care inainte au tot manifestat-o. Nu te simti ca si cum esti zorit. Stai si contempla cu atentie, observa ce se intampla si ia deciziile potrivite pentru binele tau, luandu-ti puterea inapoi acolo unde candva ai cedat-o.Probabil o săptămână cu ceva mai mult efort mental sau deplasări pentru a rezolva ce este nevoie înainte de o schimbare mai mare de ocupație sau de program. Soarele intra în zona responsabila cu proiectele de viitor și cu socializarea, așa că fie veți fi mai mult înclinați să vă faceți planuri pentru viitor, fie veți dori să fiți mai mult în mijlocul oamenilor sau să participați la diverse evenimente. Totuși, cu Venus în Fecioara e bine să nu vă uitați îndatoririle pe care vi le-ați asumat, să nu vă focusati prea mult numai pe lucrurile plăcute. Nu pierdeți copiii din vedere! Unii dintre ei pot provoca emoții sau motive de îngrijorare și enervare.
Horoscop săptămânal Scorpion 2021
Horoscop Scorpion
Ceea ce ai de facut si ti se recomanda in aceasta saptamana astrala speciala este sa ramai focusat pe tine insuti si sa mentii o atmosfera si situatie pasnica pentru tot ce este in jurul tau. Nu permite nimanui sa proiecteze nesiguranta in viata ta si sa devii cumva sclavul care sa rezolve problemele altora. Fiecare este cu experienta si lectiile sale de viata si nu esti aici pentru a fi salvatorul nimanui. In tot cazul, in spatele scenei, in culise se construiesc tot felul de viitoare situatii si va fi nevoie de ceva timp inainte ca totul sa se manifeste la suprafata si sa intelegi ce e de inteles.Posibile surprize cu ocazia unei călătorii sau a unui drum mai lung, dar care par a se rezolva daca sunteți gata să renunțați la ceva – la compania cuiva, la un anumit grad de confort – sau sunteți deschiși să acceptați o alternativa. Intrarea Soarelui în Leu poate marca începutul unei perioade când mai toți din jur văd ce faceți sau prin ce ieșiți în evidenta, sau când sunteți mai mult în vizorul unor autorități. În preajma Lunii pline sunt posibile griji pentru casa sau cineva din familie, sau posibilitatea ca cineva să vă conteste, să vă revolte sau pune piedica. Momente semnificative în dragoste sau în privința copiilor.
Horoscop săptămânal Săgetător 2021
Horoscop Săgetător
In aceasta saptamana, miscarea unica a astrelor te poate pune intr-o situatie in care sa fii nevoit sa iei o pauza necesara pentru gandire. Aceasta se intampla urmare a unei schimbari bruste de directie pe care altcineva din viata ta o face sau vrea sa o faca. Vei vedea o fateta a acestei persoane din viata ta pe care nu ai vazut-o pana acum. Oricat de dificil iti poate parea ca este, e mult mai bine sa stai pe loc pur si simplu ca observator si sa vezi ce urmeaza sa se dezvolte de aici in continuare.Ar fi destul de greu să vă ocolească succesul, dar depinde de trecutul fiecăruia, și de ceea ce înțelege fiecare prin succes. Pentru că acesta poate însemna în unele cazuri atracția pe care-o exercita uneori fară să vrea asupra altora, în altele a se dedica unor activități plăcute, gen distracție, amuzament, flirt, dragoste, ori a profita de ocazia de a-și îmbunătăți cariera și statutul social. Posibile șanse în obținerea de finanțare pentru proiecte imobiliare, sau în rezolvarea unor probleme de sănătate ale cuiva din familie. Pentru unii dor de duca, să vadă și alte meleaguri mai îndepărtate, sau preocupare intensa pentru autoperfecționare, studii… Nu vă urcați nervoși la volan și aveti mila de pedala aia de accelerație!
Horoscop săptămânal Capricorn 2021
Horoscop Capricorn
In aceasta saptamana extraordinara, provocarea ta este ca ai putea sa ai indoieli si ganduri noi despre o tema despre care credeai ca ai clasat-o cu o decizie finala si clara. Astrele te pun sa te reintorci si sa revizuiesti anumite decizii iar aceasta este cea mai buna strategie pentru tine pana la inceputul lui august, sub Mercur direct. Foarte important pentru tine acum este sa faci orice esti in stare pentru a mentine armonia ca ingredient la baza oricaror lucruri ce implica familia. Ai obligatii asumate si nu sunt dubii despre asta.Planuri împreună cu partenerul de viață pentru o mica escapada undeva prin împrejurimi ca să vă relaxați puțin, sau dorință de a vizita niste rude apropiate sau prieteni. Schimb fructuos de informații, succes în ceea ce implica comunicare, documentare, învățare, susținerea vreunui interviu sau proba, examen. Soarele în Leu poate să marcheze o perioada în care vedeți mai bine ce trebuie să schimbați ca să evoluați, în care niste temeri se risipesc, ori în care sunteți optimiști și faceți planuri pentru bugetul familiei. Nu sunt excluse totuși și ceva motive de îngrijorare sau nemulțumiri în privință propriului venit, mai ales spre sfârșitul săptămânii.
Horoscop săptămânal Vărsător 2021
Horoscop Vărsător
Daca traiesti situatii de insatisfactie legat de autoritati sau persoane cu rol oficial in viata ta, daca simti ca se asteapta prea mult de la tine si ca ai multa presiune pe tine pentru care trebuie sa iti asumi raspunderea, va fi imposibil sa ignori aceste trairi si constatari. Te vei putea confrunta cu aceste angoase insa recomandarea saptamanii este sa continui pentru moment sa mergi pe drumul pe care te afli. Trebuie sa incetezi sa te ingrijorezi. Fii pregatit sa stai drept si demn pentru a primi solutii neprevazute dar benefice pentru viitorul tau ce vin la momentul potrivit.Posibile discuții legate de salarizare; poate o cerere de mărire, sau negociere cu un angajator pentru serviciile voastre; totodată succes în munca prin folosirea unor însușiri sau talente proprii, ori daca sunteți creativi și inventivi, atenți și înțelegători cu toată lumea.Poate vor fi și cu folos, pentru că se preconizează oricum o stare de confort financiar, o tendință de a vă face planuri ce mai cumpărați pentru voi, pentru confortul familiei. Ceva mai multa atenție spre sfârșitul săptămânii, când Luna plina din zodia voastră vă poate face prea greu de mulțumit în general, când vi se poate părea că toată lumea dispune de voi și vă îngrădește libertatea. Poate e doar o părere…
Horoscop săptămânal Pești 2021
Horoscop Pești
Astrele si Cosmosul continua sa iti dea si in aceasta saptamana doua influente aflate in conflict : atat Soarele cat si Venus sunt in prim plan in aceasta saptamana. Ceea ce inseamna ca vrei sa te retragi cumva din tot ce inseamna treburi si afaceri din jurul tau. Te vei bucura de solitudine in medii frumoase. Iti plac si gustarele delicioase, insa nu manca pana te saturi. Aceeasi influenta astrala incurajeaza si treburile amoroase derulate in intimitate, departe de lumea dezlantuita. Cu toate acestea, in puternic contrast cu asta, curajosul Marte este in Leu ! Marte trezeste multa activitate si te vrea muncind din plin si greu, sa te asumi si sa te afirmi. Marte iti creste energia fizica si te face sa te duci intens sa obtii ceea ce vrei. Vei simti pe pielea ta aceste doua influente diferite si vei alege la fiecare moment care ti se pare mai potrivita. Pentru mulți dintre voi satisfacții prin copii, prin dragoste sau prin activități creative. De asemenea placeri oferite de momente de relaxare, de concediu… Numai că astea din urma trec, și se pare că odată cu creșterea interesului pentru programul zilnic, serviciu, apar și ceva emoții, sau probleme de rezolvat daca pare că cineva care v-a ținut locul v-a stricat imaginea, sau a făcut ceva greșit și voi trebuie să reparați. Cred totuși că norocul nu vă ocolește și se rezolva ori prin priceperea voastră, ori cu ajutorul unui colaborator ori partener binevoitor. Atenție mai mare celor care au probleme de sănătate. Fiți ponderați și nu exagerați cu nimic.
0 comments:
Trimiteți un comentariu