Horoscop Urania săptămâna 25 – 31 decembrie 2021 în funcție de zodie
Horoscop Urania zilnic, săptămânal, lunar si anual
Site de astrologie cu informații complete despre orice tine de horoscop, de la horoscopul european zilnic, pana la cel anual. Horoscopul zilnic va informează despre cum va fi ziua dvs si la ce evenimente sa va așteptați. Vrei sa stii ce spun astrele despre viitor?În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești. Află ce-ți rezervă astrele săptămâna aceasta!Horoscop Urania săptămânal. În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.
Horoscop săptămânal Berbec 2021
Horoscop Urania Berbec
Între 25 și 26 decembrie după-amiaza, sănătatea va evolua în parametri normali, mai ales dacă Berbecii nu vor comite abuzuri și excese. Între 26 decembrie, după ora 18:24′, și sfârșitul zilei de 29 decembrie, relații parteneriale condiționate de statutul socio-profesional care îi obligă pe unii nativi să fie concesivi, toleranți și amabili, chiar dacă sufletul lor nu spre asta le dă ghes. Pe 29 decembrie, Jupiter va intra în zodia Peștilor, pe care o va traversa în două reprize: I) între 29 decembrie 2021 și 11 mai 2022 (patru luni și jumătate) și II) între 20 octombrie și 20 decembrie 2022 (52 de zile), adică în șase luni, respectiv jumătate din timpul de care Jupiter are nevoie, în mod obișnuit, ca să străbată o zodie. Un mers accelerat și fragmentat care nu va permite multor fapte și semnificații să se consolideze sau să fie duse până la capăt în misiunea și mesajul lor. Acest tranzit de excepție va susține valorile umane, credința, spiritualitatea, aspirațiile, morala și va permite dreptății să se manifeste în nobila și puternica ipostază de „dreptate imanentă”. Pentru nativii aparținând acestei zodii, Jupiter va lumina casa a XII-a a lucrurilor tăinuite și a suferințelor organice și psihice ale căror rădăcini se află în trecutul lor; posibile vindecări neconvenționale; lămuriri și descoperiri de sine; noroc mai greu de explicat prin argumente logice. Între 28 decembrie, după ora 23:17′, și începutul zilei de 31 decembrie, Berbecii trebuie să fie vigilenți pentru a nu permite unor oameni incorecți să abuzeze de buna lor credință sau de naivitatea lor în domeniul afacerilor și „învârtelilor”. Din 31 decembrie, după ora 1:09′, și 1 ianuarie 2022, posibil conflict dacă este vorba de trecerea graniței și de confruntarea cu oamenii legii din respectiva țară. Încurcături legate de regimul actelor; verificați informațiile privitoare la o situație în derulare.
Horoscop săptămânal Taur 2021
Horoscop Urania Taur
Între 25 și 26 decembrie după-amiaza, dorința de a petrece va fi trăită rezervat sau limitat în răsfățuri; între 26 decembrie, după ora 18:24′, și sfârșitul zilei de 29 decembrie, din punct de vedere organic, sănătatea pare să evolueze echilibrat și fără surprize; complicațiile vor veni de la universul de valori și convingeri care este bombardat cu tot felul de limitări, principii, argumente și pretexte care reduc drastic posibilitățile de exprimare ale unui nativ atât în plan personal, cât și profesional la locul de muncă. Pe 29 decembrie, Jupiter va intra în zodia Peștilor, pe care o va traversa în două reprize: I) între 29 decembrie 2021 și 11 mai 2022 (patru luni și jumătate) și II) între 20 octombrie și 20 decembrie 2022 (52 de zile), adică în șase luni, respectiv jumătate din timpul de care Jupiter are nevoie, în mod obișnuit, ca să străbată o zodie. Un mers accelerat și fragmentat care nu va permite multor fapte și semnificații să se consolideze sau să fie duse până la capăt în misiunea și mesajul lor. Acest tranzit de excepție va susține valorile umane, credința, spiritualitatea, aspirațiile, morala și va permite dreptății să se manifeste în nobila și puternica ipostază de „dreptate imanentă”. Pentru nativii aparținând acestei zodii, Jupiter va lumina casa a XI-a, a relațiilor cu prietenii care vor evolua armonios sau profitabil, nativii beneficiind de un ajutor sau de o susținere morală și personală din partea unei persoane apropiate sau a unui grup alături de care acesta desfășoară o seamă de activități. Între 28 decembrie, după ora 23:17′, și începutul zilei de 31 decembrie, relații cu partenerul de viață marcate de nemulțumiri, ostilități și reproșuri. Din 31 decembrie, după ora 1:09′, și 1 ianuarie 2022, situație critică din punct de vedere bănesc sau posibil conflict generat de relația nativilor cu o instituție (loc de muncă, bancă, magazin).
Horoscop săptămânal Gemeni 2021
Horoscop Urania Gemeni
Între 25 și 26 decembrie după-amiaza, relațiile de familie vor evolua normal, fără excese, fără emoții și tulburări interioare, dar și fără prea mari satisfacții. Între 26 decembrie, după ora 18:24′, și sfârșitul zilei de 29 decembrie, comportament capricios; cei tineri vor exprima puncte de vedere sau vor lansa opinii care nu vor întruni acordul și acceptul celor dragi. Nativii vor simți nevoia să se elibereze de obligațiile sau de cenzurile pe care o persoană apropiată încearcă să le impună cu forța: „fac ce vreau”, „nu sunt obligat să ascult de nimeni”, „mie nu-mi dictează nimeni”. Pe 29 decembrie, Jupiter va intra în zodia Peștilor, pe care o va traversa în două reprize: I) între 29 decembrie 2021 și 11 mai 2022 (patru luni și jumătate) și II) între 20 octombrie și 20 decembrie 2022 (52 de zile), adică în șase luni, respectiv jumătate din timpul de care Jupiter are nevoie, în mod obișnuit, ca să străbată o zodie. Un mers accelerat și fragmentat care nu va permite multor fapte și semnificații să se consolideze sau să fie duse până la capăt în misiunea și mesajul lor. Acest tranzit va susține valorile umane, credința, spiritualitatea, aspirațiile, morala și va permite dreptății să se manifeste în nobila și puternica ipostază de „dreptate imanentă”. Pentru nativii aparținând acestei zodii, Jupiter va lumina casa a X-a a carierei și a imaginii publice, fiind un susținător important pe calea afirmării și a succesului. Între 28 decembrie, după ora 23:17′, și începutul zilei de 31 decembrie, solicitări la locul de muncă ce nu intră în atribuțiile lor, de unde și o stare de revoltă sau de năduf exprimat verbal doar pe jumătate, ceea ce contribuie la accentuarea unei stări speciale, de nervozitate. Din 31 decembrie, după ora 1:09′, și 1 ianuarie 2022, posibile tensiuni conjugale, certuri cu asociații, divergențe cu reprezentanții unor instituții chemate să aplice legea, reclamații.
Horoscop săptămânal Rac 2021
Horoscop Urania Rac
Între 25 și 26 decembrie după-amiaza, dialoguri cumpătate, fără excese și ambalări gratuite în disputele pe motive trecătoare. Între 26 decembrie, după ora 18:24′, și sfârșitul zilei de 29 decembrie, viață de familie tihnită, deși unii nativi vor acumula, în sinea lor, nemulțumiri legate de felul în care se desfășoară relațiile lor cu soțul sau cu soția ori de efectul pe care o întâlnire cu părinții sau cu socrii nativului/nativei îl va avea asupra unui moment festiv. Pe 29 decembrie, Jupiter va intra în zodia Peștilor, pe care o va traversa în două reprize: I) între 29 decembrie 2021 și 11 mai 2022 (patru luni și jumătate) și II) între 20 octombrie și 20 decembrie 2022 (52 de zile), adică în șase luni, respectiv jumătate din timpul de care Jupiter are nevoie, în mod obișnuit, ca să străbată o zodie. Un mers accelerat și fragmentat care nu va permite multor fapte și semnificații să se consolideze sau să fie duse până la capăt în misiunea și mesajul lor. Acest tranzit de excepție va susține valorile umane, credința, spiritualitatea, aspirațiile, morala și va permite dreptății să se manifeste în nobila și puternica ipostază de „dreptate imanentă”. Pentru nativii aparținând acestei zodii, Jupiter va lumina casa a IX-a a conștiinței superioare, a construcțiilor personale majore (educație, carieră, aspirații profesionale, statut public). Jupiter îi va ajuta pe Raci, în perioadele amintite, pe direcția relevării unor adevăruri pe care le vor asimila și în numele cărora vor acționa. Posibile atașamente față de artă, cultură, religie, spiritualitate într-o proporție mai mare decât au făcut-o până acum sau pentru care nu au manifestat vreun interers special. Între 28 decembrie, după ora 23:17′, și începutul zilei de 31 decembrie, nostalgii, emoții, amintiri, duioșii. Din 31 decembrie, după ora 1:09′, și 1 ianuarie 2022, discretă solicitare a segmentului locomotor, posibile traumatisme sau accidente în zona picioarelor.
Horoscop săptămânal Leu 2021
Horoscop Urania Leu
Între 25 și 26 decembrie după-amiaza, cheltuieli raționale, bună administrare a veniturilor. Între 26 decembrie, după ora 18:24′, și sfârșitul zilei de 29 decembrie, dialoguri plăcute, relaxate, posibile vizite, plimbări, mici excursii. Pe 29 decembrie, Jupiter va intra în zodia Peștilor, pe care o va traversa în două reprize: I) între 29 decembrie 2021 și 11 mai 2022 (patru luni și jumătate) și II) între 20 octombrie și 20 decembrie 2022 (52 de zile), adică în șase luni, respectiv jumătate din timpul de care Jupiter are nevoie, în mod obișnuit, ca să străbată o zodie. Un mers accelerat și fragmentat care nu va permite multor fapte și semnificații să se consolideze sau să fie duse până la capăt în misiunea și mesajul lor. Acest tranzit de excepție va susține valorile umane, credința, spiritualitatea, aspirațiile, morala și va permite dreptății să se manifeste în nobila și puternica ipostază de „dreptate imanentă”. Pentru nativii aparținând acestei zodii, Jupiter va lumina casa a VIII-a a beneficiilor financiare și materiale care provin din colaborarea cu o instituție sau cu o persoană particulară și care le vor permite Leilor să obțină un câștig. În perioadele amintite, nativilor li se poate face dreptate pe cale administrativă, juridică sau morală (reparație, uneori chiar cu plata unor despăgubiri). Între 28 decembrie, după ora 23:17′, și începutul zilei de 31 decembrie, răstimp încărcat de presiunea momentului (sfârșit de an la locul de muncă, obligații socio-profesionale, îndatoriri de familie, sărbători) care le va pune nativilor răbdarea la încercare. Din 31 decembrie, după ora 1:09′, și 1 ianuarie 2022, stare de jubilație, chef de a petrece; nativii vor simți nevoia să-și consume energia sau să se dedice unor activități care să-i rupă de peisajul cotidian precar. Posibile certuri între cei care se iubesc din ambiții, orgolii au răstălmăciri și neconcordanțe.
Horoscop săptămânal Fecioară 2021
Horoscop Urania Fecioara
Între 25 și 26 decembrie după-amiaza, disponibilitate interioară spre o abordare logică, corectă, practică și eliberată de speculațiile gratuite ale vieții curente. Între 26 decembrie, după ora 18:24′, și sfârșitul zilei de 29 decembrie, atitudine nuanțată față de cheltuieli, dar, atenție, nu toate soluțiile care le vor trece prin minte, cu privire la felul în care și-ar putea spori veniturile, sunt de pus în practică, pentru că acestea vor conține riscul, neidentificat încă, de a fi păcăliți sau de a intra în vreun bucluc. Pe 29 decembrie, Jupiter va intra în zodia Peștilor, pe care o va traversa în două reprize: I) între 29 decembrie 2021 și 11 mai 2022 (patru luni și jumătate) și II) între 20 octombrie și 20 decembrie 2022 (52 de zile), adică în șase luni, respectiv jumătate din timpul de care Jupiter are nevoie, în mod obișnuit, ca să străbată o zodie. Un mers accelerat și fragmentat care nu va permite multor fapte și semnificații să se consolideze sau să fie duse până la capăt în misiunea și mesajul lor. Acest tranzit va susține valorile umane, credința, spiritualitatea, aspirațiile, morala și va permite dreptății să se manifeste în ipostaza de „dreptate imanentă”. Jupiter va lumina casa a VII-a a relațiilor parteneriale și va patrona corectitudinea unor înțelegeri și contracte, căsătoriile și împăcările sau întâlnirea unor persoane cu care vor putea coopera. Susținere în cazul unor litigii și acuzații nedrepte. ADVERTISING Între 28 decembrie, după ora 23:17′, și începutul zilei de 31 decembrie, posibilă discuție enervantă sau care îl poate pune pe gânduri pe câte un nativ. Disfuncții în timpul unor deplasări. Din 31 decembrie, după ora 1:09′, și 1 ianuarie 2022, disconfort provocat de o rudă sau de un eveniment care se petrece în familia nativului. Atitudine rezervată față de cei dragi; unele persoane își pot face curaj și pot pune punct unei relații care nu merge bine.
Horoscop săptămânal Balanță 2021
Horoscop Urania Balanta
Între 25 și 26 decembrie după-amiaza, stare fizică și psihică normală, echilibrată, pozitivă. Între 26 decembrie, după ora 18:24′, și sfârșitul zilei de 29 decembrie, măsură, tact și intuiția gestului potrivit cu privire la relațiile de familie pentru care nativul va găsi cuvântul și atitudinea necesare pentru a tempera reacțiile subiective și exagerate ale aparținătorilor. Efort de a nu lua decizii radicale, așa cum îi motivează contextul astral, din teama de a nu greși față de cei dragi. Pe 29 decembrie, Jupiter va intra în zodia Peștilor, pe care o va traversa în două reprize: I) între 29 decembrie 2021 și 11 mai 2022 (patru luni și jumătate) și II) între 20 octombrie și 20 decembrie 2022 (52 de zile), adică în șase luni, respectiv jumătate din timpul de care Jupiter are nevoie, în mod obișnuit, ca să străbată o zodie. Un mers accelerat și fragmentat care nu va permite multor fapte și semnificații să se consolideze sau să fie duse până la capăt în misiunea și mesajul lor. Pentru Balanțe, Jupiter va lumina casa a VI-a a sănătății de fiecare zi și a activității la locul de muncă, permițându-le nativilor să se recupereze după o suferință organică sau să găsească un loc de muncă ori să nu fie lezați în interesele lor profesionale; alteori, unora li se poate face dreptate și li se poate acorda locul avut înaintea „tulburării apelor” de o reclamație, anchetă, suspendare sau demitere. Între 28 decembrie, după ora 23:17′, și începutul zilei de 31 decembrie, curent de opinie (informații, avertismente, comentarii colaterale, speculații) care privesc regimul banilor câștigați din muncă proprie care îl alarmează pe un nativ. Din 31 decembrie, după ora 1:09′, și 1 ianuarie 2022, dialoguri care pot scăpa de sub control, degenerând în contradicții acute, în conflicte și în afirmații categorice care vor dezvălui adevăratele sentimente nutrite de una sau de alta dintre părțile implicate.
Horoscop săptămânal Scorpion 2021
Horoscop Urania Scorpion
Între 25 și 26 decembrie, după-amiaza, relațiile cu prietenii vor fi temperate de interesele personale sau de dorința de a nu șubrezi un proiect comun care le permite să se afirme, să se bucure de viață ori să construiască o alternativă la viața profesională. Între 26 decembrie, după ora 18:24′, și sfârșitul zilei de 29 decembrie, evoluție în parametri normali a stării de sănătate a nativilor și a activității lor profesionale curente. Pe 29 decembrie, Jupiter va intra în zodia Peștilor, pe care o va traversa în două reprize: I) între 29 decembrie 2021 și 11 mai 2022 (patru luni și jumătate) și II) între 20 octombrie și 20 decembrie 2022 (52 de zile), adică în șase luni, respectiv jumătate din timpul de care Jupiter are nevoie, în mod obișnuit, ca să străbată o zodie. Un mers accelerat și fragmentat care nu va permite multor fapte și semnificații să se consolideze sau să fie duse până la capăt în misiunea și mesajul lor. Acest tranzit va susține valorile umane, credința, spiritualitatea, aspirațiile, morala și va permite dreptății să se manifeste în nobila și puternica ipostază de „dreptate imanentă”. Jupiter va lumina casa a V-a a vieții afective și a relațiilor Scorpionilor cu copiii lor, oferindu-le numeroase satisfacții celor care desfășoară activități de creație sau interpretative, dându-le forță creatoare, vigoare, viziuni generoase și șansa de a valorifica la maximum calitățile personale. Între 28 decembrie, după ora 23:17′, și începutul zilei de 31 decembrie, Luna va străbate zodia Scorpionului și se va plasa în casa I a celor care s-au născut în acest semn, rafinându-le simțurile și percepțiile și sporind intuiția și eficiența proceselor lor de gândire puse în slujba unei strategii. Din 31 decembrie, după ora 1:09′, și 1 ianuarie 2022, posibile accente de nemulțumire sau de revoltă față de o situație financiară precară ori abuzivă cu care se confruntă.
Horoscop săptămânal Săgetător 2021
Horoscop Urania Săgetător
Între 25 și 26 decembrie după-amiaza, activități de rutină, grijă pentru buna funcționare a vieții practice la sfârșit de an. Între 26 decembrie, după ora 18:24′, și sfârșitul zilei de 29 decembrie, relații plăcute, amabile, politicoase, echilibrate cu persoanele apropiate, indiferent de sentimentele, atașamentele și interesele care îi reunesc. Pe 29 decembrie, Jupiter va intra în zodia Peștilor, pe care o va traversa în două reprize: I) între 29 decembrie 2021 și 11 mai 2022 (patru luni și jumătate) și II) între 20 octombrie și 20 decembrie 2022 (52 de zile), adică în șase luni, respectiv jumătate din timpul de care Jupiter are nevoie, în mod obișnuit, ca să străbată o zodie. Un mers accelerat și fragmentat care nu va permite multor fapte și semnificații să se consolideze sau să fie duse până la capăt în misiunea și mesajul lor. Acest tranzit de excepție va susține valorile umane, credința, spiritualitatea, aspirațiile, morala și va permite dreptății să se manifeste în nobila și puternica ipostază de „dreptate imanentă”. Pentru nativii aparținând acestei zodii, Jupiter va lumina casa a IV-a, a relațiilor de familie, a aspectelor patrimoniale, a vieții domestice și a legăturilor cu trecutul și apartenența la un spațiu de viață (țară, limbă, cultură, educație, tradiție, strămoși). Între 28 decembrie, după ora 23:17′, și începutul zilei de 31 decembrie, axa celor două case ale sănătății va fi influențată de tranzitele momentului care se vor reflecta, din punct de vedere organic, la nivelul funcțiilor endocrine, al sistemului imunitar și, în plan psihic, la nivelul trăirilor, al reacțiilor și al tendințelor de comportament provocate de evenimentele care privesc munca și banii. Din 31 decembrie, după ora 1:09′, și 1 ianuarie 2022, Luna va traversa casa I a Săgetătorilor și le va insufla curaj, energie, optimism, determinare, chef de viață și mobilizare rapidă.
Horoscop săptămânal Capricorn 2021
Horoscop Urania Capricorn
Între 25 și 26 decembrie după-amiaza, activități curente menite să pună la punct detaliile legate de o călătorie, de relația cu străinătatea (telefoane, corespondență) sau de comunicarea cu instituțiile administrative. Între 26 decembrie, după ora 18:24′, și sfârșitul zilei de 29 decembrie, viață publică și activități cu caracter oficial, desfășurate în parametri confortabili, fără stres, ba chiar cu accente de bucurie, de satisfacție ori de relaxare. Pe 29 decembrie, Jupiter va intra în zodia Peștilor, pe care o va traversa în două reprize: I) între 29 decembrie 2021 și 11 mai 2022 (patru luni și jumătate) și II) între 20 octombrie și 20 decembrie 2022 (52 de zile), adică în șase luni, respectiv jumătate din timpul de care Jupiter are nevoie, în mod obișnuit, ca să străbată o zodie. Un mers accelerat și fragmentat care nu va permite multor fapte și semnificații să se consolideze sau să fie duse până la capăt în misiunea și mesajul lor. Acest tranzit va susține valorile umane, credința, spiritualitatea, aspirațiile, morala și va permite dreptății să se manifeste în nobila și puternica ipostază de „dreptate imanentă”. Pentru nativii aparținând acestei zodii, Jupiter va lumina casa a III-a a comunicării, a deplasărilor pe distanțe mici și a învățăturii, dându-le Capricornilor noroc la știri și la avertismentele necesare pentru a evita un pericol, la călătorii plăcute și utile și succes la examene. Între 28 decembrie, după ora 23:17′, și începutul zilei de 31 decembrie, relațiile cu prietenii vor fi tulburate de o hipersensibilitate sau de o mai veche nemulțumire a nativilor care îi vor face suspicioși, neîncrezători ori de-a dreptul ostili. Din 31 decembrie, după ora 1:09′, și 1 ianuarie 2022, solicitare a aparatului locomotor, a circulației arteriale, a funcțiilor hepatice; posibile mici accidente ale căror consecințe vor trece după o zi, două de îngrijire și repaus.
Horoscop săptămânal Vărsător 2021
Horoscop Urania Vărsător
Între 25 și 26 decembrie după-amiaza, cheltuieli curente, preocupări obișnuite legate de buna administrare a veniturilor sau a unui patrimoniu. Între 26 decembrie, după ora 18:24′, și sfârșitul zilei de 29 decembrie, concluzii temperate sau amânate până la deplina lămurire a nativului pe o temă majoră ce privește evoluția personală, atașamentele, preocupările superioare, crezurile și convingerile. Pe 29 decembrie, Jupiter va intra în zodia Peștilor, pe care o va traversa în două reprize: I) între 29 decembrie 2021 și 11 mai 2022 (patru luni și jumătate) și II) între 20 octombrie și 20 decembrie 2022 (52 de zile), adică în șase luni, respectiv jumătate din timpul de care Jupiter are nevoie, în mod obișnuit, ca să străbată o zodie. Un mers accelerat și fragmentat care nu va permite multor fapte și semnificații să se consolideze sau să fie duse până la capăt în misiunea și mesajul lor. Acest tranzit va susține valorile umane, credința, spiritualitatea, aspirațiile, morala și va permite dreptății să se manifeste în nobila și puternica ipostază de „dreptate imanentă”. Jupiter va lumina casa a II-a a banilor câștigați prin efort personal. Jupiter ar trebui să-i protejeze pe Vărsători de efectul negativ al schimbărilor de la locul de muncă asupra veniturilor lor, ar trebui să le deschidă un drum profitabil celor care vor să-și schimbe serviciul și să-i protejeze pe cei vulnerabili. Între 28 decembrie, după ora 23:17′, și începutul zilei de 31 decembrie, îngrijorare față de viitorul apropiat, nemulțumire stârnită de o situație profesională care îl pune în dificultate pe un nativ ori evoluție a evenimentelor publice care îl implică și îl responsabilizează. Din 31 decembrie, după ora 1:09′, și 1 ianuarie 2022, întâlniri, dialoguri, petrecere a timpului liber alături de prieteni, dar și posibile dispute și controverse care pot strica registrul agreabil și festiv al momentului.
Horoscop săptămânal Pești 2021
Horoscop Urania Pești
Între 25 și 26 decembrie după-amiaza, relații parteneriale corecte, activități desfășurate coerent și eficient alături de colegii de proiect sau de partenerii de afaceri conform planului de responsabilități și atribuții. Între 26 decembrie, după ora 18:24′, și sfârșitul zilei de 29 decembrie, posibile mici câștiguri, cadouri, gesturi de amabilitate care, deși nu vor avea o mare valoare financiară, le vor face plăcere nativului. Pe 29 decembrie, Jupiter va intra în zodia Peștilor, pe care o va traversa în două reprize: I) între 29 decembrie 2021 și 11 mai 2022 (patru luni și jumătate) și II) între 20 octombrie și 20 decembrie 2022 (52 de zile), adică în șase luni, respectiv jumătate din timpul de care Jupiter are nevoie, în mod obișnuit, ca să străbată o zodie. Un mers accelerat și fragmentat care nu va permite multor fapte și semnificații să se consolideze sau să fie duse până la capăt în misiunea și mesajul lor. Acest tranzit va susține valorile umane, credința, spiritualitatea, aspirațiile, morala și va permite dreptății să se manifeste în nobila și puternica ipostază de „dreptate imanentă”. Jupiter va lumina casa I, a personalității, a corpului fizic și a structurii psihice, exercitând un excelent patronaj astral din perspectiva posturii lui de Guvernator al Peștilor în registru nocturn. El îi va proteja pe nativi, le va da forță și rezistență fizică și o capacitate mentală și intelectuală sporită, care le va permite să evolueze rapid, precum și noroc în adevăratul sens al cuvântului. Între 28 decembrie, după ora 23:17′, și începutul zilei de 31 decembrie, Peștii vor simți nevoia să evadeze din cotidian prin preocupări superioare care să-i izoleze de factorii de stres. Din 31 decembrie, după ora 1:09′, și 1 ianuarie 2022, nativii vor formula motivații și ambiții profesionale pentru noul an în funcție de dificultățile și restanțele anului care se va încheia.
0 comments:
Trimiteți un comentariu