Horoscop Urania săptămâna 10 - 16 septembrie 2022 în funcție de zodie
Horoscop Urania zilnic, săptămânal, lunar si anual
Site de astrologie cu informații complete despre orice tine de horoscop, de la horoscopul european zilnic, pana la cel anual. Horoscopul zilnic va informează despre cum va fi ziua dvs si la ce evenimente sa va așteptați. Vrei sa stii ce spun astrele despre viitor?În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești. Află ce-ți rezervă astrele săptămâna aceasta!Horoscop Urania săptămânal. În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.
Horoscop săptămânal Berbec 2022
Horoscop Urania Berbec
Între 10 și 11 septembrie dimineața, sănătatea va sta sub semnul Lunii Pline în Pești, care va avea loc în ziua de 10 septembrie. Momentul va fi bun pentru spirit, suflet, psihic și profitabil pentru echilibrul fiziologic. Nu este exclusă conturarea unei situații în legătură cu regimul muncii sau cu exercitarea unei meserii. Între 11 septembrie, după ora 9:47′, și 13 septembrie, după prânz, Luna va tranzita zodia Berbecului și le va da nativilor determinare, capacitate de mobilizare rapidă pentru a rezolva treburile curente. Slabă capacitate de a se abține atunci când va fi vorba de o controversă, Berbecii grăbindu-se să dea o replică clară celor care îi contrazic sau îi „deranjează”. Pe 11 septembrie, Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă, timp în care se va întoarce în zodia Fecioarei. Pe 11 octombrie va reveni în Balanță, reluând activitățile și proiectele puse în discuție în această primă parte a lunii septembrie. Dar până va intra în zodia Fecioarei, Mercur va introduce nuanțe de ambiguitate sau va proiecta o umbră de îndoială asupra partenerilor de dialog ai nativilor care vor începe să aibă îndoieli cu privire la seriozitatea sau la onestitatea acelora. Unele promisiuni pot fi retractate sau se vor introduce condiții care schimbă datele primei înţelegeri ce s-a conturat în ultimele zile. Între 13 septembrie, după ora 14:40′, și sfârșitul zilei de 15 septembrie, mecanismele bănești vor funcționa pe baza acelorași principii astrale instaurate cu mai multe luni în urmă; nouă pare a fi intervenţia prietenilor, care poate complica o situație financiară. Din 16 septembrie și, ulterior, până în dimineața zilei de 18 septembrie, numeroase dialoguri pe chestiuni mai puțin importante, agitație, scurte deplasări, instabilitate interioară, nerăbdare; nativii se pot enerva și pot menține o atmosferă ostilă în relațiile cu vecinii și cunoştinţele ocazionale.
Horoscop săptămânal Taur 2022
Horoscop Urania Taur
Între 10 și 11 septembrie dimineața, mecanisme astrale favorabile consolidării unei prietenii mai vechi care acum, prin forța unor împrejurări speciale, poate dezvălui activitatea unui apropiat. Șansa de a primi ajutor de la o persoană ce nu poate fi numită prieten, din perspectiva vârstei, a distanței sociale sau a diferențelor de statut profesional, dar care găseşte de cuviință să se implice în evoluția celor născuți în acest semn zodiacal. Forţa Lunii Pline în Pești, din 10 septembrie, va avea, în acest context, un rol important, ea netezind drumul spre comunicare interumană și regăsire pe aceleaşi coordonate superioare de construcție interioară (aspirație, talent, simpatii, gusturi, intenții, atașamente). Între 11 septembrie, după ora 9:47′, și 13 septembrie, după prânz, posibile destabilizări de scurtă durată, tulburări ale percepțiilor sau ale funcțiilor cerebrale care nu le vor permite unora dintre nativi să se manifeste, mai ales dacă aceia au deja instalate niște afecțiuni care le afectează memoria, atenția, puterea de concentrare, capacitatea de a rezita la stres. Pe 11 septembrie, Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă, timp în care se va întoarce în zodia Fecioarei; pe 11 octombrie va reveni în Balanță, reluând activitățile și proiectele puse în discuție în această primă parte a lunii septembrie, în legătură cu locul de muncă sau cu salarizarea. Între 13 septembrie, după ora 14:40′, și 15 septembrie, Luna va traversa zodia Taurului și le va da celor care s-au născut în acest semn stabilitate interioară, mental echilibrat și epurat de emoții și tărie de caracter în fața unor parteneri care exercită presiuni asupra lor. Din 16 septembrie și, ulterior, până în dimineața zilei de 18 septembrie, reacții prompte în fața unor informații care privesc veniturile obținute din muncă și care par sau pot, în lumina unor decizii de dată recentă, să fie reformulate.
Horoscop săptămânal Gemeni 2022
Horoscop Urania Gemeni
Între 10 și 11 septembrie dimineața se va consuma un moment spectaculos din perspectiva ascensiunii sociale și a progresului sau a succesului profesional pe fondul Lunii Pline în Pești din 10 septembrie. Multe dintre eforturile făcute de către nativi în ultima vreme vor putea fi încununate de succes; unii vor străluci într-o ipostază publică, alții vor cuceri asistența de specialitate, într-un domeniu profesional riguros, prin felul în care vor aborda o temă sau se vor plasa în contextul unor dispute; moment al afirmării în cazul celor tineri. Între 11 septembrie, după ora 9:47′, și 13 septembrie, după prânz, se vor menține tensiuni născute cu ceva vreme în urmă între nativi și unele cunoștințe; alteori, se pot contura animozități între Gemeni și persoanele cu care se întretaie din perspectiva unor activități comune unde viziunile acestora nu se pot opune de acord. Pe 11 septembrie, Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă, timp în care se va întoarce în zodia Fecioarei și pe 11 octombrie va reveni în Balanță, reluând activitățile și proiectele puse în discuție în această primă parte a lunii septembrie. Între 13 septembrie, după ora 14:40′, și 15 septembrie, posibilitate de a controla o stare organică neplăcută cu voință și răbdare; totuși, dacă va fi vorba de infecții, numai răbdarea nu va fi suficientă, ci, firește, va trebui urmat tratamentul adecvat; nu minimalizați suferințele care provoacă inflamații și durere, mai ales dacă cu unele dintre acestea v-ați confruntat și în trecut. Din 16 septembrie și până în dimineața zilei de 18 septembrie, Luna va străbate zodia Gemenilor și va accentua calitățile nativilor, dar va scoate la iveală și o serie de disfuncţii la nivelul vieții casnice, obișnuite; confruntate cu consecințele unor neglijenţe sau amânări în activitățile concrete sau la nivelul relațiilor cu părinții și cu rudele în vârstă.
Horoscop săptămânal Rac 2021
Horoscop Urania Rac
Între 10 și 11 septembrie dimineața, idei interesante care pot veni ca o sugestie, ca o propunere sau ca o consecință firească a unor ipostaze publice (conferințe, sesiuni de comunicări, întruniri) la care nativul participă și care îi pot deschide o nouă perspectivă profesională. Pe fondul influenţei Lunii Pline în Peşti, din 10 septembrie, se pot clarifica nişte situaţii confuze, se poate interveni în corectarea unor erori, se pot face demersuri profitabile pe lângă instituţiile statului, se pot face deplasări la capătul cărora să se rezolve o chestiune ce trena de mult timp. Între 11 septembrie, după ora 9:47′, și 13 septembrie, după prânz, ipostaze presante în plan profesional (termene de predare ale unor lucrări care se apropie și care îl pun pe câte un nativ în situația să li se dedice lor în totalitate). Posibile dialoguri complicate de greutatea și importanța unor evenimente și decizii ce trebuie luate în regim de urgență. Pe 11 septembrie, Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă, timp în care se va întoarce în zodia Fecioarei, creând o stare de aparentă relaxare a conflictelor și disputelor pe temele curente ce au avut loc în familie, dar, pe 11 octombrie, el va reveni în Balanță și va relua activitățile și proiectele puse în discuție în această primă parte a lunii septembrie; atunci va trebui făcut un efort pentru depășirea unor ambiţii și opoziţii venite din partea celor în vârstă care vor să-şi impună punctul de vedere din perspectiva autorităţii pe care le-o dă vârsta și locul lor în ierarhia familială. Între 13 septembrie, după ora 14:40′, și 15 septembrie, noaptea târziu, Racii s-ar putea confrunta cu felul ambiguu și nu întotdeauna corect al unor persoane pe care le simpatizează sau care le sunt dragi, dar care îi pot dezamăgi destul de ușor. Din 16 septembrie și, ulterior, până în dimineața zilei de 18 septembrie, stare de relaxare interioară.
Horoscop săptămânal Leu 2022
Horoscop Urania Leu
Între 10 și 11 septembrie dimineața, situație specială în plan material (financiar, patrimonial): o promisiune, rezolvare favorabilă, finalizarea unei dispute, obținerea concretă a unui avantaj, surpriză plăcută, intervenție salutară a cuiva care poate rezolva o temă dificilă de viață pentru un nativ grație influenței profund benefice și ordonatoare (repunere în drepturi, reparație materială, gest filantropic, intrare în normalitate) a Lunii Pline în Peşti, din 10 septembrie, pe axa celor două case ale banilor și câştigurilor de orice fel. Posibilă confruntare între dorință și putința de a realiza sau de a obține un statut material, între speranță și realitatea care se conturează pe 16/17 septembrie. Între 11 septembrie, după ora 9:47′, și 13 septembrie, după prânz, contradicții, controverse, dialoguri marcate de superficialitate, de nervozitate, de neînțelegerea corectă a unui fapt, de exagerări și deformări subiective. Pe 11 septembrie, Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă, timp în care se va întoarce în zodia Fecioarei. Pe 11 octombrie va reveni în Balanță, reluând activități și proiecte puse în discuție în această primă parte a lunii septembrie, ba mai mult, reeditând și disputele în conținut și formă de manifestare din această perioadă, doar că atunci ar trebui să se facă un efort de maturitate, de răbdare și înțelepciune pentru a li se pune capăt. Între 13 septembrie, după ora 14:40′, și 15 septembrie, posibil stres profesional, dar și constrângeri care provin de la colaboratori, de la partenerii de orice fel ori chiar din partea soțului/soției (conflicte conjugale care pot avea ecou sau consecințe neplăcute la capitolul imagine, credibilitate, prestanță, respectabilitate). Din 16 septembrie și, ulterior, până în dimineața zilei de 18 septembrie, numeroase întâlniri și conversații sau dialoguri pe teme serioase cu prietenii, cunoscuții și apropiați.
Horoscop săptămânal Fecioară 2022
Horoscop Urania Fecioara
Între 10 și 11 septembrie dimineața, sectorul relațiilor parteneriale va sta sub semnul Lunii Pline în Pești, care se va plasa, ca influență principală, în casa a VII-a a relațiilor parteneriale, a contractelor sau a dușmăniilor și proceselor. Se conturează un noroc surprinzător mai ales în cazul celor care nu mai sperau într-o rezolvare; și totuși, se va face dreptate sau se va petrece o schimbare semnificativă. Din perspectiva casei I, Luna Plină va avea o influență secundară, dar reală asupra felului de a fi lucid, rațional, logic și fără reproș, de a se purta, de a reacționa cu demnitate, poate puțin prea rigid și principial, dar, pe fond, corect, ceea ce le va permite poate să obțină un câștig de cauză într-o dispută. Între 11 septembrie, după ora 9:47′, și 13 septembrie, după prânz, stres provocat de neînțelegeri financiare sau procedurale. Pe 11 septembrie, Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă, timp în care se va întoarce în zodia Fecioarei. Pe 11 octombrie va reveni în Balanță, reluând temele de discuție conturate în această primă parte a lunii septembrie, doar că atunci ele vor fi complicate, ceva mai conflictuale, iar pentru rezolvarea lor va fi nevoie de capacitate de negociere, de disponibilitatea de a face niște concesii, dar și de a rezista la presiuni și constrângeri de orice fel, posibile atunci mai mult decât acum. Între 13 septembrie, după ora 14:40′, și 15 septembrie, situații care se destabilizează brusc sau informații care îl pun pe gânduri pe câte un nativ care ajunge la concluzia că trebuie să ia niște decizii: fie își consolidează statutul actual, fie deschide un nou culoar de viață și activitate în plan social și profesional ca o alternativă sau ca o soluție de criză. Din 16 septembrie și, ulterior, până în dimineața zilei de 18 septembrie, posibil succes de importanță modestă, dar flatant pentru câte un nativ (laude, felicitări).
Horoscop săptămânal Balanță 2022
Horoscop Urania Balanta
Între 10 și 11 septembrie dimineața, cele două case ale sănătății vor sta sub semnul influenței exercitate de Luna Plină în Pești din 10 septembrie. Aceasta va aduce o stare de bine și de calm sau șansa unei reacții organice favorabile unei vindecări prin intermediul uneia dintre numeroasele metode și abordări din perspectiva medicinii alternative. Și din punctul de vedere al relațiilor nativului cu locul de muncă, contextul este armonios, momentul asociindu-se cu ipoteza găsirii unui plasament profesional nou, mai bun, mai bine plătit, mai convenabil ca deschidere profesională sau ca alternativă fericită pentru afirmare personală și câştig bănesc. Între 11 septembrie, după ora 9:47′, și 13 septembrie, după prânz, relațiile parteneriale se vor afla din nou într-o stare neplăcută: controverse, lipsă de amabilitate, indisponibilitate pentru un dialog constructiv, ostilități venite din partea partenerului de viață, de afaceri, de contract sau a concurenților și a dușmanilor. Pe 11 septembrie, Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă, timp în care se va întoarce în zodia Fecioarei și, pe 11 octombrie, va reveni în Balanță, reluând activitățile și proiectele puse în discuție în această primă parte a lunii septembrie în plan partenerial, doar că atunci se va adăuga presiunea timpului ori mecanismele astrale care vor veni dinspre Balanță; acelea vor fi favorabile nativului, dar vor creşte și gradul de ostilitate.Între 13 septembrie, după ora 14:40′, și 15 septembrie, noaptea târziu, concentrare pe o temă de viață cu o importantă componentă financiară sau patrimonială ce îi poate da o siguranță materială nativului. Din 16 septembrie și, ulterior, până în dimineața zilei de 18 septembrie, discuții interesante, schimb de experiență, beneficiu de informații necesar exercitării profesiei, contexte de viață care permit învățarea (cursuri, experimente, stagii de pregătire).
Horoscop săptămânal Scorpion 2022
Horoscop Urania Scorpion
Între 10 și 11 septembrie dimineața, relațiile sentimentale vor cunoaște cote amețitoare de trăiri subiective și de explozii afective pe fondul Lunii Pline în Pești din 10 septembrie, care va crea un cadru astral favorabil dezvoltării și exprimării degajate a trăirilor interioare. Vor fi avantajate poveștile de dragoste, relațiile dintre părinți și copii, dar și creativitatea, artiștii și interpreții trăind câteva zile de mare inspirație și sensibilitate care vor fi valorificate în performanțele lor artistice. Între 11 septembrie, după ora 9:47′, și 13 septembrie, după prânz, axa celor două case ale sănătății va sta sub semnul stresului, al enervărilor minore, dar frecvente, al efortului profesional, al conflictelor la locul de muncă, al încurcăturilor profesionale care se vor reflecta și asupra stării curente de sănătate (nervozitate, dureri de cap, agitație, incapacitate de a se concentra ori de a face față unor activități prelungite). Pe 11 septembrie, Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă, timp în care se va întoarce în zodia Fecioarei, eliberând sectorul casei a XII-a de factorii subiectivi: gânduri, păreri, convingeri, exprimare a unui punct de vedere care au constituit până acum prilejuri de conflict și de nemulțumire. Pe 11 octombrie, el va reveni în Balanță și va reedita aceste momente, readucând în discuţie aspectele de viață profesională contradictorii ce nu au putut fi rezolvate până atunci.Între 13 septembrie, după ora 14:40′, și 15 septembrie, noaptea târziu, se va menține, ba chiar se va aprofunda, o atitudine refractară dialogului și bunei înțelegeri între parteneri, iar pe fond, ambele părți își vor consolida opiniile și pretențiile. Din 16 septembrie și, ulterior, până în dimineața zilei de 18 septembrie, stoc important de informații privitoare la o problemă de interes bănesc sau litigios (patrimonial). Discuții și consultări destul de utile.
Horoscop săptămânal Săgetător 2022
Horoscop Urania Săgetător
Între 10 și 11 septembrie dimineața, Luna Plină în Pești, din 10 septembrie, pare să fie utilă pentru relațiile de familie, pentru că va permite atenuarea unor ostilități, reluarea dialogului, o „îmblânzire” a reacțiilor, făcându-i atât pe nativi, cât și pe cei din familie mai cooperanți, mai amabili, mai dispuși să se împace ori să treacă peste niște animozități. Pentru viața profesională, ea va contribui la netezirea unui drum, la consolidarea unei etape în care nativul va avea de rezolvat treburi importante pentru care va avea nevoie de calm, de liniște, de împăcare interioară și de mulțumire sufletească. Între 11 septembrie, după ora 9:47′, și 13 septembrie, după prânz, stres emoțional, abordări cam bruște ale unor chestiuni minore în plan afectiv, reacții disproporționate în fața unor obiecții, critici sau observații venite din partea unor prieteni. Pe 11 septembrie, Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă, timp în care se va întoarce în zodia Fecioarei și va permite o relaxare a dialogurilor cu cei dragi sau cu cei apropiați în plan socio-uman. Pe 11 octombrie, el va reveni în Balanță, va readuce în discuție temele acestei perioade, dar la o cotă de trăire mai intensă, vecină cu conflictul deschis care ar putea permite chiar ruperea relațiilor sentimentale. Între 13 septembrie, după ora 14:40′, și 15 septembrie, starea de sănătate va evolua în parametrii ultimelor două-trei săptămâni. Totuși, chiar dacă unele persoane se vor simți în formă și vor avea chef de muncă sau vor fi solicitate mai intens este bine să se respecte legea de aur a repaosului pentru a permite organismului să se refacă. Din 16 septembrie și, ulterior, până în dimineața zilei de 18 septembrie, nativii ar putea primi multe informații, din surse diferite, referitoare la un partener. Unele vor conține adevăruri utile și le vor permite să afle detalii interesante despre acela.
Horoscop săptămânal Capricorn 2022
Horoscop Urania Capricorn
Între 10 și 11 septembrie dimineața, informații care fac plăcere, îi bucură, îi liniștesc sau le deschid nativilor noi perspective de viață. Context favorabil pentru soluționarea unor probleme legate de procesul de învățare și perfecționare a pregătirii lor profesionale. Pe aceeași direcție este bine să se mențină atenția concentrată pe toate aspectele vieții active în preajma zilelor de 16 și 17 septembrie. Partea profitabilă și chiar nesperat de bună va veni ﹘ dacă va veni! ﹘ de la Luna Plină în Pești din ziua de 10 septembrie. Între 11 septembrie, după ora 9:47′, și 13 septembrie, după prânz, Capricornii se vor confrunta cu aceleaşi probleme familiale care au constituit motiv de dispută în ultimele săptămâni. Pe 11 septembrie, Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă, timp în care se va întoarce în zodia Fecioarei și va elibera cât de cât sectorul vieții de familie de acești factori de stres. Dar, pe 11 octombrie, el va reveni în Balanță și va repune în discuție toate motivele abordate în această primă parte a lunii septembrie, însă la un nivel de stres, de urgență sau de dizarmonie sporit. Între 13 septembrie, după ora 14:40′, și 15 septembrie, noaptea târziu, cheltuieli legate de creșterea și educarea copiilor; unele dintre acestea vor avea un caracter mai puțin obișnuit, vor constitui o surpriză și vor crea o problemă bănească pentru a putea fi onorate. Eventuale discuții și conflicte între părinți și copii pe această temă. Din 16 septembrie și, ulterior, până în dimineața zilei de 18 septembrie, numeroase dialoguri la locul de muncă în legătură cu un posibil (viitor) plasament profesional sau în legătură cu un contract. Atenție sporită în cazul celor care au funcții sau depun activități profesionale „cu expunere publică” pentru că latura comunicare/impresie nu le este favorabilă, ei putând fi deseori înțeleși greșit sau judecați după detalii și aparențe.
Horoscop săptămânal Vărsător 2022
Horoscop Urania Vărsător
Între 10 și 11 septembrie dimineața, Luna Plină în Pești, din 10 septembrie, poate aduce o intrare în normalitate a plăților, șansa de a găsi un plasament profesional după o pauză îndelungată în urma unei demisii, concedieri, restructurări. Momentul poate fi util prin felul în care le va ordona intențiile, le va coordona inițiativele și va determina luarea celor mai bune măsuri pentru a primi un ajutor, a recupera un bun sau o sumă de bani. Între 11 septembrie, după ora 9:47′, și 13 septembrie, după prânz, comunicare marcată de neînțelegeri sau de neadevăruri care complică o situație. Pe 11 septembrie, Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă, se va întoarce în zodia Fecioarei și va destinde sectorul comunicării pe direcția relațiilor oficiale ale nativilor sau în postura lor de persoană publică. Pe 11 octombrie, el va reveni în Balanță și va reedita atât motivele de neînțelegere, cât și factorii de stres cu care acestea s-au însoțit în prima parte a lunii septembrie, doar că atunci va fi vorba de niște elemente în plus care vor angaja în chip destabilizator convingerile, ideile fundamentale despre lume și viață, atașamentele și idealurile lor personale ori profesionale. Între 13 septembrie, după ora 14:40′, și 15 septembrie, sectorul relațiilor de familie și al treburilor domestice va fi marcat de niște intervenții necesare în gospodărie. În relația Vărsătorilor cu rudele, lucrurile vor intra pe culoarul dificil al schimbărilor de atitudine a celor din familie față de nativi în chip mai puțin logic, dar destabilizator. Din 16 septembrie și, ulterior, până în dimineața zilei de 18 septembrie, dialoguri, conversații, schimb de impresii, întrebări puse și răspunsuri primite de către nativi în legătură cu o problemă afectivă, dar și numeroase discuții între părinții născuți în Vărsător și copiii lor cu rost pedagogic, însă cu puțin spor sau efect educativ concret.
Horoscop săptămânal Pești 2022
Horoscop Urania Pești
Între 10 și 11 septembrie dimineața, casa I a personalității celor despre care vorbim acum și aici se va afla sub semnul Lunii Pline în Pești, din 10 septembrie, ceea ce, pe lângă faptul că reprezintă un eveniment astrologic, le va restructura pentru următorul an logica evoluției personale. Va fi o etapă plăcută, relaxată, pentru unii chiar profitabilă sau aducătoare de noroc, pentru alții doar de speranță sau de putere de a se ridica deasupra necazurilor. Moment al unor confruntări între speranță și realitate, în care rolul principal îl vor avea relațiile parteneriale, fapt ce va fi resimțit cu mai multă pregnanță pe 16 și 17 septembrie. E bine să se țină cont de trăirile și ideile cu care se vor confrunta și de impulsurile pe care le vor simți în zona lor de conștiință. Între 11 septembrie, după ora 9:47′, și 13 septembrie, după prânz, p Pe 11 septembrie, Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă, se va întoarce în zodia Fecioarei și va stopa aceste consultări sau va amâna unele decizii, dar pe 11 octombrie, el va reveni în Balanță și le va readuce în prim-planul atenției lor cu mai multă vigoare sau chiar cu o notă în plus de urgență față de această primă parte a lunii septembrie. Între 13 septembrie, după ora 14:40′, și 15 septembrie, tot felul de informații vin să șubrezească niște cunoștințe, solide altfel, ale nativilor, mai ales în plan profesional, de unde și nevoia Peștilor de a verifica și studia oportunitatea acceptării lor. Din 16 septembrie, relații de familie susținute pe calea dialogurilor față-n față (vizite) sau prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare, pe fondul unei situații speciale care trebuie să-i mențină într-o strânsă legătură.
SURSA: https://www.youtube.com/channel/UCi-edpUjtqD7YzmukwxG72Q



0 comments:
Trimiteți un comentariu