Horoscop Urania săptămâna 15 – 21 octombrie 2022 în funcție de zodie
Horoscop Urania zilnic, săptămânal, lunar si anual
Site de astrologie cu informații complete despre orice tine de horoscop, de la horoscopul european zilnic, pana la cel anual. Horoscopul zilnic va informează despre cum va fi ziua dvs si la ce evenimente sa va așteptați. Vrei sa stii ce spun astrele despre viitor?În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești. Află ce-ți rezervă astrele săptămâna aceasta!Horoscop Urania săptămânal. În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.
Horoscop săptămânal Berbec 2022
Horoscop Urania Berbec
Pe 15 octombrie, întâlniri numeroase, informații care vin spre nativ uneori în chip obositor, obligându-l nu numai să ia act de ele, ci și să mediteze asupra lor și, eventual, să-și modifice o opinie; unii Berbeci s-ar putea afla în împrejurări oficiale (ședințe, sesiuni de comunicări, conferințe, consfătuiri), unde vor trebui să ia cuvântul, să susțină un anume punct de vedere, care ar putea să nască controverse și dezbateri intense. Între 15 octombrie, după ora 19:11′, și dimineața zilei de 18 octombrie, stresul personal îi poate face pe unii nativi ființe dificile în relația lor cu părinții sau cu rudele în vârstă; refuz al unor soluții practice ce trebuie puse în aplicare în gospodărie sau în legătură cu bunurile patrimoniale. Între 18 octombrie, după ora 7:45′, și seara zilei de 20 octombrie, relații sentimentale cultivate cu interes; Berbecii, mai ales cei tineri, se vor lăsa seduși de farmecul unor aventuri și de emoțiile care le vor oferi un univers afectiv incitant și le vor lăsa impresia că trăiesc viața din plin. Nevoie de provocare pentru a se putea afirma, pentru a cuceri, pentru a se convinge că sunt plini de calități care să-i facă simpatici și atrăgători. Nevoie de succes în planul activității de creație sau de interpretare artistică pentru care vor aborda teme dificile și își vor propune țeluri ambițioase. Între 20 octombrie, după ora 19:26′, și 21 octombrie, stabilitate în plan organic, armonie între fiziologie și universul interior populat de speranțe, de meditație, de preocupări superioare. Hărnicie și atitudine corectă față de sarcinile de serviciu, chiar dacă acestea sunt mai dificile sau mai solicitante decât în alte dăți. Bună și utilă rezolvării unor chestiuni patrimoniale va fi întreaga săptămână în planul relațiilor parteneriale pentru că vor primi un mănunchi de influxuri pozitive: onestitate, răbdare, calm, echilibru interior.
Horoscop săptămânal Taur 2022
Horoscop Urania Taur
Pe 15 octombrie, abordări ale unor teme financiare cu cei implicați în posibila lor rezolvare (funcționari ai statului, angajatori). Efort de a face față mai multor plăți care trebuie să fie onorate în regim (relativ) urgent; nevoie de informații coerente, de aducere la zi a unor argumente pentru a lua deciziile necesare în legătură cu plățile și condițiile contractuale în care sunt implicați. Posibile deplasări în vederea desfășurării unor activități curente, personale sau profesionale, nu însă și pentru relaxare sau plăcere. Context destul de bun prin încărcătura de energie și de mobilitate intelectuală pe care o va transmite nativilor care vor susține teste, probe de verificare a competențelor, examene teoretice sau practice, indiferent de vârstă. Între 15 octombrie, după ora 19:11′, și dimineața zilei de 18 octombrie, sectorul comunicării va rămâne la fel de delicat și, de multe ori, nemulțumitor, din cauza unor discrepanțe survenite în schimbul de idei sau din cauza unor informații care îi pot destabiliza pe cei născuți în zodia Taurului. E nevoie de discernământ și de circumspecție în însușirea unor argumente, explicații, teorii, puncte de vedere care vor veni spre ei pe diferite căi și care, dacă nu vor fi atent verificate, îi pot deruta sau dezinforma. Între 18 octombrie, după ora 7:45′, și seara zilei de 20 octombrie, abordări autoritare, energice ale unor aspecte de viață de familie, în ciuda rezistenței unuia sau mai multor rude față de soluția propusă de ei. Între 20 octombrie, după ora 19:26′, și 21 octombrie, sentimente stabile, corecte, exprimate onest și coerent în relația nativilor cu persoanele dragi; metodă și răbdare cu copiii în procesul de educare și formare a acestora pentru viață. Atenție la semnificația, aparent minoră, a unor fapte de viață care au valoare de avertisment ori de reper la care să se raporteze, în situații similare, în viitor.
Horoscop săptămânal Gemeni 2022
Horoscop Urania Gemeni
Pe 15 octombrie, Gemenii vor continua să fie în formă, grație influenței pozitive exercitate asupra lor de tranzitul Lunii prin semnul lor zodiacal, care le va da spontaneitate, abilități mentale sporite, voioșie, comportament degajat, dorință de a se manifesta nestingherit de constrângeri, inițiativă. Între 15 octombrie, după ora 19:11′, și dimineața zilei de 18 octombrie, axa celor două case ale banilor va fi la fel de neproductivă, pe fond, ea fiind neschimbată în statutul ei astral și în semnificație de mai multe săptămâni și luni. Evitați riscurile inutile și angajarea în inițiative despre care nu știți decât lucruri aproximative sau pentru care nu aveți vreo competență reală; simpla dorință de a câștiga bani nu va fi suficientă. Între 18 octombrie, după ora 7:45′, și seara zilei de 20 octombrie, nativii ar putea să se afirme energic și autoritar în spațiul socio-profesional, în cadrul unor întruniri sau dezbateri unde pot dezvolta o teorie, o argumentație, o demonstrație care să câștige încrederea, simpatia și respectul asistenței și specialiștilor care vor lua cunoștință de fondul de idei lansate de către nativi. Chiar dacă acestea vor stârni dezbateri aprinse și controverse, ele vor contribui la progresul în lămurirea unor detalii. Între 20 octombrie, după ora 19:26′, și 21 octombrie, spirit gospodăresc, administrare corectă a treburilor casnice, hărnicie și dedicare unor activități care obosesc și nu dau altă satisfacție decât mulțumirea susținerii bunului mers al vieții și activității curente. Utile le vor fi Gemenilor care dezvoltă activități de creație artistică sau interpretativă numeroasele trigoane regale pe cele trei semne de Aer care le vor da „aripi”, inspirație, intuiția gestului necesar, soluții moderne, îndrăznețe și abilități de comunicare. Atenție la o situație cu valoare de avertisment pentru relația cu un prieten sau cu un grup de apropiați.
Horoscop săptămânal Rac 2021
Horoscop Urania Rac
Pe 15 octombrie, univers interior bogat în idei, în efort de înțelegere pentru care Racii vor reevalua o serie de convingeri personale pentru a vedea în ce măsură ele mai corespund prezentului ori le mai sunt utile ca repere importante pentru deciziile curente. Nevoie de schimbare în gânduri, în mentalitate, în soluții; efort de a se desprinde de trecut, de a se adapta la nou; procese mentale (destul) de intense îndreptate spre autocunoaștere. Între 15 octombrie, după ora 19:11′, și dimineața zilei de 18 octombrie, Luna va traversa zodia Racului și, aflându-se în domiciliul ei, va fi puternică, etalându-se toate calitățile în beneficiul celor care s-au născut în acest semn zodiacal. Nu va fi, poate, o perioadă destinsă, pe fondul disonanțelor bine știute care le grevează axa caselor I/VII și al presiunii puse de cuadraturile de pe axa caselor IV/X, dar le va spori sensibilitatea și inteligența emoțională. Între 18 octombrie, după ora 7:45′, și seara zilei de 20 octombrie, fermitate și indisponibilitate spre compromisuri și acceptare a unor situații tulburi, riscante în plan bănesc (în viața de fiecare zi), financiar (la nivelul sumelor mari de bani) sau patrimonial. Racii își vor cere drepturile cu fermitate și cu argumente de necontestat. Între 20 octombrie, după ora 19:26′, și 21 octombrie, nevoie de clarificare a unor nelămuriri, de consolidare a unei impresii, păreri sau atitudini printr-un plus de informații pertinente; perioadă bună pentru învățare și asimilarea corectă a cunoștințelor; autocontrol. Unele persoane se vor putea baza, până pe 23 octombrie, pe protecția venită din partea familiei; reevaluare a unor dispute mai vechi care i-au ținut pe nativi departe de rudele și/sau părinții lor. Răbdare necesară, până pe 28 octombrie, când, în urma întoarcerii planetei Jupiter în zodia Peștilor, sectorul carierei nu va mai fi la fel de controversat.
Horoscop săptămânal Leu 2022
Horoscop Urania Leu
Pe 15 octombrie, numeroase contacte cu prietenii, revederi, consfătuiri, inițiative de interes comun, cooperare, planuri, uneori dispute amicale, puncte de vedere divergente fără a crea însă „răcirea” relațiilor de prietenie ale nativilor cu unul sau mai mulți prieteni ce fac parte din același grup unit prin gusturi și preocupări comune. Între 15 octombrie, după ora 19:11′, și dimineața zilei de 18 octombrie, axa celor două case ale sănătății va evolua sub semnul aceluiași context care s-a instalat cu multe săptămâni în urmă; evoluție normală sau lipsită de surprize. Între 18 octombrie, după ora 7:45′, și seara zilei de 20 octombrie, Luna se va afla în tranzit prin zodia Leului și le va da celor care s-au născut în acest semn vitalitate, optimism; le va imprima un comportament energic, autoritar și mai puțin tolerant cu derapajele partenerilor moment în care se pot reedita, la o scară mai atenuată sau mai intensă, provocări mai vechi care îl vor obliga pe nativul pus în această situație să se regrupeze în jurul unei preocupări ce are legătură cu profesia, cariera, renumele, imaginea sau cu succesul personal. Între 20 octombrie, după ora 19:26′, și 21 octombrie, cheltuieli făcute cu rost, în urma unei atente ierarhii a priorităților și a nevoilor reale (mai ales dacă nativii nu dispun de sume importante de bani care să le ofere siguranță în fața unui moment delicat din punct de vedere financiar). Sectorul comunicării, al achizițiilor de informații utile, al învățăturii și al deplasărilor este bine aspectat, dându-le nativilor posibilitatea să-și îmbogățească bagajul de cunoștințe, să învețe cu spor (chiar dacă nu mai sunt la vârsta școlarității sau a formării profesionale). Atenție la o observație, o concluzie sau un raționament formulate de cineva și transmise celui născut în zodia Leului de care trebuie să țină cont ca de un reper necesar pentru perioada următoare.
Horoscop săptămânal Fecioară 2022
Horoscop Urania Fecioara
Pe 15 octombrie, răstimp în care Fecioarele ar putea fi puse în situația de a se exprima în public, de a participa la activități mediatizate așa încât va fi justificată atitudinea de supraveghere a felului lor de a se comporta, de a vorbi atât pentru a face o impresie bună, cât și pentru a se feri de capcanele relației lor cu publicul care le-ar putea împinge să comită greșeli de abordare (stil de a vorbi, inițiative mai puțin prizate de public, lansarea unor idei care pot nemulțumi o categorie de persoane, atitudine excesiv de critică). De asemenea, vehemența în susținerea unui punct de vedere va trebui temperată. Între 15 octombrie, după ora 19:11′, și 18 octombrie dimineața, posibile momente mai puțin armonioase în relația nativilor cu unele persoane apropiate lor. Contextul nu e nou, ba chiar aceste dizarmonii ar putea fi provocate de aceleași persoane cu care Fecioarele s-au mai întâlnit și cu care nu au reușit să stabilească nici atunci un dialog politicos și acceptabil în ton și conținut. Între 18 octombrie, după ora 7:45′, și seara zilei de 20 octombrie, discretă solicitare a axei cardio-vasculare care impune un ritm de muncă și un regim de viață supravegheate, mai puțin riscante și mai puțin solicitante. Între 20 octombrie, după ora 19:26′, și 21 octombrie, echilibru, calm, răbdare, hărnicie, abordări practice, responsabile și atente la detalii. Până pe 23 octombrie,va funcționa în chip armonios și profitabil, pentru regimul banilor câștigați prin efort personal, un context astral care le va putea permite să valorifice un talent, o vocație, o abilitate specială într-un mod diferit de salarizare (colaborare, stipendii, onorarii, plăți ocazionale, recompense) sau să găsească metoda de a ieși dintr-un impas financiar. Atenție la un posibil avertisment sau la o împrejurare care ar trebui să le dea de gândit cu privire la un avantaj material scontat.
Horoscop săptămânal Balanță 2022
Horoscop Urania Balanta
Pe 15 octombrie, posibilă afirmare într-un context elevat din punct de vedere socio-profesional pentru cei care se află la începutul carierei și doresc să-și facă „un nume”. Posibile relații cu persoanele și instituțiile din străinătate menținute cu asiduitate mai ales dacă se va pune problema strămutării din țară. Între 15 octombrie, după ora 19:11′, și dimineața zilei de 18 octombrie, e nevoie de autocontrol, de prudență și de o înțelegere superioară a momentelor delicate sau periculoase pentru autoritate, încredere și respectul celor din jur (subalterni, colaboratori, specialiști din domeniul lor profesional, public). Situația se va menține la aceleași cote de alarmă ca și în ultimele săptămâni. Între 18 octombrie, după ora 7:45′, și seara zilei de 20 octombrie, posibile întâlniri cu persoane importante prin funcție, statut socio-profesional, calități umane care le pot oferi nativilor tineri susținere și încurajare. Pe de altă parte, nu este exclus ca vreun prieten, altfel cumsecade până nu de mult, să înceapă să-și „dea aere” de șef față de un nativ, încercând să-l subordoneze intereselor lui, de unde și previzibilele reacții de protest și nemulțumire (reproșuri, atenționări, schimbare radicală de comportament). Între 20 octombrie, după ora 19:26′, și 21 octombrie, răstimp echilibrat pentru sănătate: cumpătare, măsură, atitudine sănătoasă față de riscurile și excesele culinare, medicamentoase, etc. Cel mai important aspect rămâne cel oferit, timp de patru zile (19 – 22/23 octombrie), de tripla conjuncție Soare/Venus/Mercur, care va opera în sectorul casei I a Balanțelor; acestea vor beneficia de forță vitală, de motivație, de protecție, de șansă (noroc) în funcție de vârstă și de contextul biografic. Dar aceste premise nu se vor reflecta și în relațiile parteneriale, acestea păstrându-și caracterul nejustificat și, deseori, nedrept (abuziv).
Horoscop săptămânal Scorpion 2022
Horoscop Urania Scorpion
Pe 15 octombrie, intervenții necesare pe lângă instituțiile statului pentru a se rezolva sau grăbi un parcurs birocratic în vederea obținerii unui avantaj material (revendicare, recuperare, despăgubire, ajutor, partaj). E de ținut cont de unele informații care le pot parveni pe căi speciale (mărturisire, indiscreție, dezvăluire, sugerare a unei stări de fapt), ceea ce le va permite să ajungă mai ușor la un document sau, pur și simplu, la un adevăr care, corect invocat și speculat, le poate fi de ajutor. Nativii trebuie să-și asculte instinctul și să nu ignore nici o sugestie sau alternativă pentru a-și duce la bun sfârșit acest demers. Între 15 octombrie, după ora 19:11′, și dimineața zilei de 18 octombrie, cele două case ale comunicării, învățăturii și ale deplasărilor nu vor funcționa nici mai bine, nici mai rău ca până acum; nota generală va fi de dificultăți, de piedici, de lipsă a unei reacții în fața eforturilor Scorpionilor de a intra în dialog, de a explica, de a argumenta un proiect și chiar dacă unul dintre aspectele de viață curentă se vor finaliza, într-un târziu, nu va fi un motiv de bucurie și de eliberare, ci de ușurare, ca și cum ar fi scăpat de o povară. Între 18 octombrie, după ora 7:45′, și seara zilei de 20 octombrie, moment al ambițiilor profesionale, al conturării unei strategii menite să-i propulseze pe nativi în fruntea unei activități publice (postură de lider). Relațiile parteneriale continuă să fie obositoare și pline de surprize și să ridice condiții greu de acceptat de către nativi. Între 20 octombrie, după ora 19:26′, și 21 octombrie, relații corecte, reciproc avantajoase, constructive cu acei prieteni pe care nativul știe că se poate baza. Întreaga săptămână va funcționa un context favorabil proceselor interioare de cunoaștere și ecoului laturii active a vieții curente pe care Scorpionii o vor putea evalua corect și fără patimă.
Horoscop săptămânal Săgetător 2022
Horoscop Urania Săgetător
Pe 15 octombrie, posibile dialoguri, întrevederi, în care se vor dezbate, se vor negocia intenții, inițiative, conflicte, proiecte sau contracte. Șansa ca acestea să fie definitiv tranșate este modestă, în schimb, consumul nervos, investiția de inteligență, pierderea de timp și risipirea în vorbe, cuvinte, explicații și argumente vor fi importante. Între 15 octombrie, după ora 19:11′, și dimineața zilei de 18 octombrie, evenimentele legate de funcționarea celor două case ale banilor și bunurilor câștigate în varii ipostaze vor evolua în nota obișnuită: plină de piedici și fără o coerență a demersurilor. Între 18 octombrie, după ora 7:45′, și seara zilei de 20 octombrie, perioadă interesantă prin capacitatea nativilor de a se replia pe fondul unor provocări profesionale în care intuiesc șansa unui succes sau a unei deschideri esențiale pentru viața profesională. Decizii care nu lasă loc la comentarii, dubii și interogări personale. Săgetătorii vor acționa în cunoștință de cauză, vor fi convinși de importanța aspirației lor și siguri pe sine. Contextul poate fi definit prin celebra formulă „celor curajoși Dumnezeu le deschide ușa”. Motivații puternice, crezuri de nestrămutat în dezbateri, conflicte ideologice, opțiuni politice, cauze majore care trebuie apărate: Săgetătorii se vor purta ca niște soldați la datorie. Între 20 octombrie, după ora 19:26′, și 21 octombrie, moment al credibilității profesionale, al consolidării unui statut public. Fără a fi vorba (neapărat) de succes, contextul astral va construi oportunități pentru afirmarea și confirmarea unor calități personale în ochii publicului, ai specialiștilor, ba chiar și ai rivalilor care nu-i vor putea nega nativului valoarea personală. E de speculat șansa de a reface o relație de prietenie după o lungă absență sau după o înstrăinare printr-un gest elegant, de amabilitate, care să permită reluarea dialogului.
Horoscop săptămânal Capricorn 2022
Horoscop Urania Capricorn
Pe 15 octombrie, activitate curentă intensă, în jurul căreia se desfășoară întâlniri, dialoguri, contacte umane prin intermediul tehnologiei moderne, discuții aprinse, schimb de impresii, propuneri. Din punctul de vedere al sănătății, momentul poate solicita brațele și mâinile prin intermediul sistemului nervos periferic și al musculaturii/osaturii, mai ales dacă se vor face excese. Sistemul respirator va fi mai sensibil ca în alte momente, mai ales la frig, la curent, la schimbarea de presiune și la factorii alergeni. Între 15 octombrie, după ora 19:11′, și dimineața zilei de 18 octombrie, relațiile parteneriale vor evolua sub același cer astral ca și până acum. Planetele în tranzit prin Balanță (casa a VII), deși pozitive pe fond, vor fi contracarate de aspectele din semnele cardinale, ceea ce le va îngrădi acestora capacitatea de a provoca o schimbare în bine, mai ales că vor funcționa și posibilele contradicții între sectorul părinților, cel al relațiilor dintre soți ori al carierei, permițând ca o serie de complicații și factori de stres să se condiționeze reciproc. Totuși, până în dimineața zilei de 23 octombrie, cele trei planete din sectorul carierei le vor permite unora, în ciuda complicațiilor venite din varii sectoare, să-și netezească imaginea, să câștige simpatia și protecția unor persoane importante, superioare lor prin rang și statut public. Între 18 octombrie, după ora 7:45′, și seara zilei de 20 octombrie, principii ferme cu privire la bani, bunuri patrimoniale, drepturi cuvenite pe care nativii nu le vor negocia, rezistând în fața ofertelor, presiunilor, constrângerilor sau alternativelor ademenitoare. Între 20 octombrie, după ora 19:26′, și 21 octombrie, răstimp al limpezirilor cu privire la interesele personale, la priorități, la stilul de a acționa pentru consolidarea unui statut profesional în care nevoia de a se apuca de învățat este prezentă.
Horoscop săptămânal Vărsător 2022
Horoscop Urania Vărsător
Pe 15 octombrie, univers afectiv mobilat de aspirații, dorințe, proiecții personale în aventuri și trăiri de excepție; nevoie de noutate, de provocare, de senzațional. Moment foarte bun pentru cei care desfășoară activități de creație sau de interpretare și care vor fi ajutați de un spor de inteligență, de intuiție, de fler, de capacitate de exprimare specifică genului pe care îl practică (teatru, film, muzică, spectacole media, în primul rând, secundar, arte plastice, literatură sau domenii în care este necesar și un procent important de inventică ﹘ design, arhitectură, urbanism, scenografie, modă). Între 15 octombrie, după ora 19:11′, și dimineața zilei de 18 octombrie, starea de sănătate va evolua în nota de până acum, cu accentele specifice fiecărui nativ, în funcție de vârstă și de tablou clinic general. Între 18 octombrie, după ora 7:45′, și 20 octombrie, se pot reedita niște întâlniri organizate cu niște săptămâni în urmă cu intenția de a discuta, negocia, tranzacționa ceva. Contextul astral al acestui moment nu va fi superior ipostazelor anterioare, așa că dialogurile vor fi mai mult sau mai puțin încordate, în funcție de natura temei abordate, dar vor avea menirea să consolideze în conștiința partenerilor atitudinea Vărsătorilor, dorințele, pretențiile și motivele pentru care aceștia resping o anumită formulă de împăcare sau de asociere. Depășirea reală a acestui impas va fi posibilă după sfârșitul lunii martie 2023. Între 20 octombrie, după ora 19:26′, și 21 octombrie, echilibru între dorință, proiecte, vise, planuri și posibilitățile reale ca acestea să fie puse în practică în funcție de venituri, câștiguri, obligații materiale. Răstimp interesant, activ, în această ipostază, până pe 23 octombrie dimineața, care le va permite unor Vărsători să se salveze de stres, depresie și rutină prin evadarea în preocupări superioare, alternative meseriei lor de bază.
Horoscop săptămânal Pești 2022
Horoscop Urania Pești
Pe 15 octombrie, obligații de familie (vizite, asistență, susținere morală, implicare în activitățile practice ale celor în vârstă care au nevoie de ajutor); vechile probleme materiale și/sau patrimoniale nu se vor rezolva nici în această perioadă, simpla lor evocare creând valuri de ostilitate față de subiect ori revoltă și refuz al soluțiilor propuse de câte un nativ, altfel, mânat de intenții corecte și, evident, în cunoștință de cauză. De aceea, nu este bine să se insiste dacă vor vedea că părinții sau alte rude sunt susceptibile la argumentele lor, că nu au încredere în ei ori că nu înțeleg cu adevărat despre ce este vorba, aceia nemaifiind cuplați la realitatea în plină desfășurare și la evenimentele care modifică în permanență condițiile de trai, de plăți, de obligații. Între 15 octombrie, după ora 19:11′, și dimineața zilei de 18 octombrie, stare de spirit marcată de tristeți și de regrete trăite exagerat, uneori în funcție de vârstă și de contextul biografic real. Între 18 octombrie, după ora 7:45′, și seara zilei de 20 octombrie, axa celor două case ale sănătății va fi străbătută de un fior astral, care se va îndrepta spre zona cardio-vasculară și fiziologia sistemului nervos central și periferic, provocând disfuncții trecătoare, dar deranjante, dacă nu vor fi atenuate prin regim, medicație și o conduită adecvată. Între 20 octombrie, după ora 19:26′, și 21 octombrie, abordare pragmatică a unor înțelegeri, contracte sau colaborări. Echilibru între dorințele personale, aspirațiile nativului și condițiile materiale reale, concrete; abordare inteligentă, protectivă față de interesele personale, vădind o corectă evaluare de sine (capacitate de a munci, randament, experiență, pregătire, performanță, credibilitate, renume), argumente care vor fi invocate pentru a stabili reperele privitoare la cotele-părți sau la veniturile ce i se vor întoarce sub formă de beneficiu.
SURSA: https://www.youtube.com/channel/UCi-edpUjtqD7YzmukwxG72Q
0 comments:
Trimiteți un comentariu