Horoscop Urania săptămâna 2 – 8 decembrie 2023 în funcție de zodie
Horoscop Urania zilnic, săptămânal, lunar si anual
Site de astrologie cu informații complete despre orice tine de horoscop, de la horoscopul european zilnic, pana la cel anual. Horoscopul zilnic va informează despre cum va fi ziua dvs si la ce evenimente sa va așteptați. Vrei sa stii ce spun astrele despre viitor?În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești. Află ce-ți rezervă astrele săptămâna aceasta!Horoscop Urania săptămânal. În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.
Horoscop Urania – Prezentare Generala 2 – 8 decembrie 2023
Horoscop săptămânal Berbec 2023
Horoscop Urania Berbec
Între 2 și 4 decembrie dimineața, perioadă convenabilă pentru entuziaștii Berbeci, care vor putea trage foloase de pe urma unor Trigoane regale pe semnele de Foc care le pot da „aripi”: optimism, încredere în forțele proprii, dorință de afirmare, mobilizare rapidă. Între 4 decembrie, după ora 5:51′, și după-amiaza zilei de 6 decembrie, cele două case ale sănătății vor funcționa diferit: casa sănătății curente ar putea fi marcată de stări organice destabilizate de alimentație sau de un tratament care pare să nu le priască; casa bolilor lungi și cronice va fi controlată de Saturn și Neptun, care vor solicita latura psihică și vor chema la conștientizare idei, gânduri sau chiar vise care au fost „îngropate” în abisul uitării de către nativi pentru a se proteja de emoțiile produse de retrăirea lor. În ziua de 4 decembrie, planeta Venus va intra în zodia Scorpionului și, până pe 30 decembrie 2023, va traversa casa a VIII-a a beneficiilor materiale obținute prin intermediul sau cu concursul unor persoane sau instituții menite să arbitreze un conflict sau pretențiile lor. „Ce bine!”, se vor grăbi să exclame unii. Doar că opoziția între Marele și Micul Benefic va reduce șansele unei soluții pe deplin convenabile pentru ei sau chiar va ridica serioase aspecte de legalitate și de procedură; acest context va funcționa, în același registru, de la sfârșitul acestei săptămâni până pe 11 decembrie. Între 6 decembrie, după ora 18:35′, și 8 decembrie, premise pentru dezechilibrarea unui dialog, și așa precar, din cauza unor emoții, a unei abordări subiective în plan partenerial; ziua de 8 decembrie fiind cea mai delicată pentru dialoguri, negocieri și abordări concrete. Pe 7 decembrie, Neptun va reveni la mersul direct, ceea ce va permite o limpezire a gândurilor sau o risipire a confuziilor, permițându-le nativilor o raportare (mai) adecvată cu privire la o speranță ori la un ideal.
Horoscop săptămânal Taur 2023
Horoscop Urania Taur
Între 2 și 4 decembrie dimineața, motive de adoptare a unei conduite autoritare sau a unei soluții care necesită curaj și experiență în problemele de familie. Între 4 decembrie, după ora 5:51′, și după-amiaza zilei de 6 decembrie, stări de spirit amestecate, explicabile prin influxurile (relativ) bune din casa I a personalității și a celor spinoase, dar temperate de logica și rigoarea oferite de tranzitul planetei Mercur și de neliniștea sau de complicațiile presărate de Luna Neagră în plan emoțional, sentimental, parental sau referitoare la proiecte și convingeri personale și profesionale. În ciuda unor destabilizări, bunul-simț și logica par să funcționeze. În ziua de 4 decembrie, planeta Venus va intra în zodia Scorpionului și, până pe 30 decembrie 2023, va evolua în sectorul relațiilor parteneriale, unde va crea impresii false și amăgiri sau jocuri de umbre și lumini înșelătoare asupra unei persoane sau a unei teme de lucru (condițiile unei împăcări, ale unui contract, argumentele invocate într-o dispută, colaborare). Perioadă delicată între seara zilei de 7 decembrie și 11 decembrie, timp în care cei doi Benefici, în opoziție, nu vor putea bloca nici derapajele nativilor, nici pe ale celor cu care aceștia se vor confrunta. Între 6 decembrie, după ora 18:35′, și 8 decembrie, stări organice dezagreabile, dar în registru minor; ele vor fi trecătoare și vor privi, cel mai adesea, o stare de spirit, o disponibilitate interioară (neliniște, ritm inegal de muncă, rezistență scăzută la efort fizic sau mental). Pe 7 decembrie, Neptun va reveni la mersul direct, ceea ce va permite o relaxare a relațiilor de prietenie, o viziune mai înțeleaptă asupra naturii umane, care tinde să greșească sau să fie egoistă, de unde și ceva mai multă liniște interioară, pentru că nativii nu se vor mai enerva la tot pasul de ceea ce fac, cred sau afirmă unii dintre prietenii lor.
Horoscop săptămânal Gemeni 2023
Horoscop Urania Gemeni
Între 2 și 4 decembrie dimineața, unele persoane vor fi puse în situația de a face un efort intens, pe termen scurt, pentru a se pregăti în vederea participării la o întâlnire importantă pentru ei (audiență, întrevedere cu o persoană de a cărei decizie depinde un proiect personal, sesiune de comunicări, ședință în care se vor dezbate probleme spinoase) și unde doresc să facă o figură frumoasă, să aibă succes și să impresioneze din motive personale (mândrie, ambiție, vanitate, nevoia de a face o demonstrație de forță). Între 4 decembrie, după ora 5:51′, și după-amiaza zilei de 6 decembrie, nemulțumiri personale, născute dintr-un dialog nefericit cu un părinte, dar și din cauza unor eventuale nereguli și complicații administrative care implică și interesele lui, nu doar ale familiei, într-o problemă legată de casă, gospodărie, locuință, valorificare a unui bun imobiliar sau funciar aflat în regim de coproprietate. În ziua de 4 decembrie, planeta Venus va intra în zodia Scorpionului și, până pe 30 decembrie 2023, va tranzita casa sănătății de fiecare zi, unde nu-și va putea exercita vocația de mic protector decât în mică măsură, pentru că nu va putea împiedica unele disfuncții legate de fiziologia aparatului genital, urinar sau al sistemului endocrin. În cadrul relațiilor de muncă, între 8 și 11 decembrie va urma o perioadă în care nativii, din grabă, din neatenție sau din lipsa unei informații solide, vor face evaluări greșite, luându-se aparențe. Între 6 decembrie, după ora 18:35′, și 8 decembrie, deși vor fi provocați sau vor fi nemulțumiți de felul în care evoluează o relație de prietenie, Gemenii se vor abține să „spună lucrurilor pe nume”. Pe 7 decembrie, Neptun va reveni la mersul direct, ceea ce va permite o reluare a planurilor mai vechi care, din cauza unor condiții socioprofesionale mai puțin favorabile sau a altor urgențe din viața personală, au fost abandonate.
Horoscop săptămânal Rac 2023
Horoscop Urania Rac
Între 2 și 4 decembrie dimineața, nativii se vor adresa prin viu grai sau prin contestații, petiții, cereri, reclamații sau acțiuni în instanță în vederea reglementării în conformitate cu criteriile legale în vigoare a unei chestiuni salariale și a bonificațiilor ce decurg de aici sau din chiar recalcularea unor pensii. Între 4 decembrie, după ora 5:51′, și după-amiaza zilei de 6 decembrie, vești care nu fac plăcere, dialoguri care scot din sărite, dezinformări sau insinuări care le vor modifica nativilor starea de spirit. Până la deplina lor lămurire, cel mai înțelept lucru este ca Racii să nu formuleze replici deranjante sau să intre în dispute gratuite. Călătoriile de scurtă durată sau pe distanțe mici se vor desfășura în împrejurări complicate de condițiile meteo, de reglementările de ultimă oră, de modificarea unor trasee, de condiția mijloacelor de transport. Pe 4 decembrie, planeta Venus va intra în zodia Scorpionului și va tranzita casa a V-a a sentimentelor. Aflându-se, până pe 30 decembrie 2023, într-un semn care îi va reduce și îi va modifica vocația fundamentală, Venus nu va fi o aliată a poveștilor de dragoste pentru că va permite (sau nu va putea împiedica) manifestările care alterează exprimarea emoțiilor și a trăirilor afective prin accente de gelozie, prin hipersensibilitate, prin subiectivism etc. Între 8 și 11 decembrie se pot produce exteriorizări ale unor îndoieli, nemulțumiri sau pretenții în chip intens, punând într-o ecuație riscantă relația însăși a nativilor cu cei dragi lor. Între 6 decembrie, după ora 18:35′, și 8 decembrie, Racii vor face efortul să mențină echilibrul, liniștea și cât de câta armonie în familia din care provin. Pe 7 decembrie, Neptun va reveni la mersul direct, ceea ce va permite reluarea unor planuri ce păreau greu de pus în practică în trecut și care azi par posibile cu ajustările de rigoare impuse de Saturn.
Horoscop săptămânal Leu 2023
Horoscop Urania Leu
Între 2 și 4 decembrie dimineața, Leii vor avea voință, ambiție, determinare și energie, pe care le vor folosi pentru a rezolva problemele de viață personală, profesională sau socială. Între 4 decembrie, după ora 5:51′, și după-amiaza zilei de 6 decembrie, o grijă financiară, o nemulțumire bănească, o situație care nu le convine, o informație în legătură cu regimul de muncă sau cu evenimentele care se petrec în spațiul lor profesional îi pot provoca pe nativi, dar nu este cazul ca aceștia să reacționeze, ci doar să observe, să aștepte și să înțeleagă exact despre ce e vorba. ADVERTISING Pe 4 decembrie, planeta Venus va intra în zodia Scorpionului și, până pe 30 decembrie 2023, va tranzita sectorul relațiilor de familie și al preocupărilor domestice. Această postură indică o relație dificilă cu mama, care se poate accentua sau ipostaze ce presupun chestiunile care privesc familia din care provine nativul și vor genera mecanisme de apărare și/sau protejare față de certuri, acuzații, dependențe pe care nativul nu le poate împiedica. Între 8 decembrie și 11 decembrie, Venus se va afla în opoziție cu Jupiter, pe direcția Scorpion/Taur, și va crea situații care vor trebui gestionate atent și cu măsură oricât de deranjante sau de complicate ar fi. E bine să se evite înstrăinarea unor bunuri de familie pentru a se rezolva o problemă profesională sau socială. Între 6 decembrie, după ora 18:35′, și 8 decembrie, Leii nu vor fi siguri că informațiile sau explicațiile care le sunt oferite în legătură cu o situație de viață sunt adevărate ori sunt singurele care operează în acea cauză și pentru că, instinctiv, vor simți că lipsește ceva, că informația e „prelucrată”, că e manipulată, vor ezita să ia atitudine. Pe 7 decembrie, Neptun va reveni la mersul direct, ceea ce va permite reevaluarea unor demersuri în vederea obținerii unui ajutor, unei finanțări, unei susțineri materiale necesare.
Horoscop săptămânal Fecioară 2023
Horoscop Urania Fecioara
Între 2 și 4 decembrie dimineața, context mai puțin semnificativ pentru specificul casei a XII-a; probabil că evoluția aspectelor de viață și sănătate va avea un parcurs obișnuit. Între 4 decembrie, după ora 5:51′, și după-amiaza zilei de 6 decembrie, Luna se va afla în tranzit prin zodia Fecioarei și le va da celor care s-au născut în acest semn un suport astral real prin intensificarea trăsăturilor specifice zodiei lor: stabilitate, răbdare, hărnicie, logică, metodă, spirit practic, atenție la detalii. Ceea ce le va fi util și în abordarea relațiilor parteneriale le va fi oferit nativilor ca o provocare; totuși, pentru că, în acest răstimp, va funcționa și un aspect șubred, generat de prezența Lunii Negre în zodia Fecioarelor, sugerăm nevoia unui autocontrol sporit, care să nu le permită nativilor să cadă pradă destabilizărilor și blocării lor în dezgust, plictiseală, dezamăgire, refuz al dialogului, pe fondul unor evenimente care vor scoate în evidență carențele de caracter ale unui partener sau deficiențele unei colaborări. Pe 4 decembrie, planeta Venus va intra în zodia Scorpionului și, până pe 30 decembrie 2023, va tranzita sectorul comunicării curente, al deplasărilor pe distanțe mici sau de scurtă durată, al învățături și al informațiilor. Din păcate, având un mers rapid, la sfârșitul acestei săptămâni, ea se va afla deja în opoziție cu Jupiter, iar această confruntare între cei doi benefici le va destabiliza convingerile socio-profesionale. Între 6 decembrie, după ora 18:35′, și 8 decembrie, cheltuieli ce nu pot fi evitate. Pe 7 decembrie, Neptun va reveni la mersul direct, ceea ce va permite o abordare mai flexibilă a unor oferte sau chiar reluarea unui plan mai vechi de colaborare. Totuși, nativii nu trebuie să-și facă prea multe iluzii cu privire la restabilirea legăturilor cu una sau mai multe persoane de care s-au despărțit în condiții neplăcute.
Horoscop săptămânal Balanță 2023
Horoscop Urania Balanta
Între 2 și 4 decembrie dimineața, cei născuți în zodia Balanței, în ciuda proverbialei lor diplomații, vor manifesta o atitudine clară, răspicată și deloc îngăduitoare cu persoanele din cercul lor de apropiați, respingând derapajele de comportament sau de limbaj ale acelora. Între 4 decembrie, după ora 5:51′, și după-amiaza zilei de 6 decembrie, cele două case ale sănătății vor evolua în nota instalată de mai multe luni și doar tranzitul Lunii va introduce o oarecare schimbare în registrul vieții interioare (psihic, subconștient). Pe 7 decembrie, Neptun va reveni la mersul direct și va crea premisele confortabile ale unei atitudini dispuse să pună ordine în ideile și în aspirațiile legate de felul în care nativii s-ar putea „realiza” prin muncă, profesional sau material. În ziua de 4 decembrie, planeta Venus va intra în zodia Scorpionului și, până pe 30 decembrie 2023, va străbate casa a II-a a banilor și va susține un joc între dorință, speranță, iluzie și trezirea la realitate în multe dintre abordările bănești. În plus, din 8 decembrie, ea va intra, până pe 11 decembrie, în opoziție cu Jupiter, iar contradicția între cei doi Benefici, pe axa celor două case ale banilor și beneficiilor materiale, nu va aduce vreo soluție practică, ci doar va sublinia deficiențele de gândire, de acțiune ori de nivel la care vor funcționa, în realitate, piedicile umane și instituționale ori reglementările juridice care nu le vor permite să ajungă la o rezoluție și, ținând cont de ele, să-și schimbe strategia. Între 6 decembrie, după ora 18:35′, și 8 decembrie, Luna se va afla în tranzit prin casa I a Balanțelor și le va oferi nativilor șansa de a se detașa de provocările cotidiene și de ipostazele enervante, refugiindu-se în zonele de confort existențial specifice personalității fiecăruia. Foarte dinamică și provocatoare, întreaga săptămână, casa comunicării și a deplasărilor.
Horoscop săptămânal Scorpion 2023
Horoscop Urania Scorpion
Între 2 și 4 decembrie dimineața, momente speciale când persoanele active, cu funcție sau cu responsabilități sociale, vor trebui să depășească secvențele incomode profesional, social sau se vor vedea obligate să-și apere imaginea și să-și impună autoritatea. Între 4 decembrie, după ora 5:51′, și după-amiaza zilei de 6 decembrie, dizarmonii în relația nativilor cu prietenii lor; impresie proastă pe care i-o va face Scorpionului un apropiat de-al său care „își va da în petic”, dezvăluindu-și astfel carențele de educație, de caracter sau de mentalitate. Pe 4 decembrie, planeta Venus va intra în zodia Scorpionului și, până pe 30 decembrie 2023, va străbate casa I a personalității celor despre care vorbim acum. Lor, și numai lor, acest tranzit le va fi favorabil prin felul în care Venus va reuși performanța să canalizeze energiile subtile spre zonele de interes discret ori spre sporirea unor calități și capacități de înțelegere, de cunoaștere sau de acțiune: subtilitate, abilitate, intuiție, mediumnitate, răbdare, discreție, tăcere, strategie, autocontrol, putere de convingere.Totuși, e de ținut cont că, între 8 și 11 decembrie, Venus se va afla în opoziție cu Jupiter, plasat în sectorul relațiilor parteneriale, ceea ce ar putea alimenta ipostaze de viață de tipul demascare, dezvăluire, descoperire neplăcută, incomodă ori riscantă pentru relațiile între soți sau pentru nativi și colaboratorii săi. Între 6 decembrie, după ora 18:35′, și 8 decembrie, axa celor două case ale sănătății va introduce o notă de instabilitate, fiziologia celor născuți în Scorpion alternând între echilibru și o tulburare ignorată sau temperată prin autocontrol. Pe 7 decembrie, Neptun va reveni la mersul direct, ceea ce le va permite celor care desfășoară activități artistice de creație sau de interpretare să dezvolte proiectele mai vechi sau să elaboreze premise noi bazate pe o ideație bogată.
Horoscop săptămânal Săgetător 2023
Horoscop Urania Săgetător
Între 2 și 4 decembrie dimineața, Săgetătorii vor trăi un moment de entuziasm sau de încredere în puterea lor de judecată, în gândirea și în logica lor și vor aborda subiecte dificile cu siguranță și autoritate profesională. Între 4 decembrie, după ora 5:51′, și după-amiaza zilei de 6 decembrie, unii nativi ar putea trăi momente de disconfort pe fondul comentariilor sau disputelor în care vor fi angrenați în plan socioprofesional care le vor impune nevoia de a se apăra, de a da explicații, de a participa la activități care, prost organizate și conduse, pot degenera, aducându-le un prejudiciu de imagine; Săgetătorii nu trebuie „să rămână datori” lăsând impresia că sunt vulnerabil sau că observațiile critice aduse lor sunt justificate. Pe 4 decembrie, planeta Venus va intra în zodia Scorpionului și, până pe 30 decembrie 2023, va tranzita cea de-a doua casă a sănătății, cea care patronează universul interior (conștient, subconștient, instincte, motivații ascunse, psihic disimulat), pe care o va alimenta cu percepții și intuiții interesante de care Săgetătorii trebuie să țină cont, dar care nu le vor însenina zilele. Între 8 și 11 decembrie, Venus se va afla în opoziție cu Jupiter, plasat în prima casă a sănătății de fiecare zi; opoziția Beneficilor nu este un fapt astral armonic; dimpotrivă, unele funcții organice se pot deteriora în chip greu explicabil medical, generând un fel de „grevă” a organismului și de rezistență la tentativele de calmare sau de eliminare a disfuncțiilor organice. La locul de muncă se pot petrece conflicte nemotivate, sancțiuni, măsuri abuzive, nereguli. Între 6 decembrie, după ora 18:35′, și 8 decembrie, relațiile de prietenie vor funcționa inegal, ambiguu până la derută, superficial, nemotivat sau subiectiv, ceea ce nu le va plăcea „transparenților” Săgetători construiți pe logică și adevăr. Dinamism și voință fermă, întreaga săptămână.
Horoscop săptămânal Capricorn 2023
Horoscop Urania Capricorn
Între 2 și 4 decembrie dimineața, principialitate, tărie de caracter și rezistență la presiuni morale în discuțiile și abordările temelor importante financiare sau patrimoniale. Între 4 decembrie, după ora 5:51′, și după-amiaza zilei de 6 decembrie, sectorul comunicării nu va fi armonios sau, mai bine zis, va fi la fel de derutant și de greu de gestionat cum se prezintă de câteva luni încoace. E vorba de o serie de idei și principii care sunt contestate, zdruncinate sau la care nativii nu mai pot apela în abordările publice și socioprofesionale, ceea ce le creează o stare de precaritate a ideilor care se rezumă acum la câteva indicații sau comandamente ce trebuie puse în practică. În ziua de 4 decembrie, planeta Venus va intra în zodia Scorpionului și, până pe 30 decembrie 2023, va tranzita sectorul relațiilor de prietenie sau posibilitatea unei realizări prin ajutorul și bunele intenții ale unei persoane apropiate. E cam modest statutul planetei Venus din această perspectivă: promisiuni, speranțe conturate voalat fără a fi urmate de o implicare reală, eficientă. În plus, între 8 și 11 decembrie, planeta Venus se va afla în opoziție cu Jupiter și va permite identificarea unor fisuri în relațiile de prietenie (dedublare, nesinceritate, dorință de manipulare sau de păcălire ori de obținere a unui profit de pe urma speculării vocațiilor nativilor). Între 6 decembrie, după ora 18:35′, și 8 decembrie, satisfacție în plan public sau social ca urmare a rezistenței nativilor în fața unor încercări de abatere a atenției nativului de la un scop sau un adevăr esențial pentru activitatea profesională. Pe 7 decembrie, Neptun va reveni la mersul direct și le va permite astfel Capricornilor să reia preocupările mai vechi care, pentru a funcționa corect, va trebui să fie aduse la zi prin studiu, învățare, perfecționare, acumulare de cunoștințe și informații necesare.
Horoscop săptămânal Vărsător 2023
Horoscop Urania Vărsător
Între 2 și 4 decembrie dimineața, posibile confruntări între nativi și unul sau mai mulți parteneri în diferite planuri existențiale; și unii, și alții își vor etala ambițiile și voința fermă de a demonstra „cine e mai tare”. A nu intra în acest tip de competiție cu reprezentanții statului. Între 4 decembrie, după ora 5:51′, și după-amiaza zilei de 6 decembrie, regimul reglementării banilor și bunurilor materiale sau al obținerii unor avantaje ar putea cunoaște o nedorită pauză (întârziere) sau ar putea fi încurcat de o inițiativă neinspirată ori de o strategie stângace. În ziua de 4 decembrie, planeta Venus va intra în zodia Scorpionului și, până pe 30 decembrie 2023, va tranzita casa a X-a a valorificării superioare a profesiei prin exercitarea unor funcții și responsabilități publice. Deși este vorba de Micul Protector, totuși, tranzitul lui nu va fi atât de profitabil pe cât și-ar dori sau s-ar iluziona Vărsătorii, fiindcă, din cauza vulnerabilităților pe care le va introduce zodia Scorpionului, el va „ține” mai mult cu rivalii, cu invidioșii sau cu competitorii cu care nativii se vor întâlni pe coordonatele de viață și muncă și mai puțin cu el. În plus, între 8 și 11 decembrie, se vor construi bazele unor disfuncții cu consecințe pe termen (mai) lung (până în primăvară) ca efect al opoziției Venus/Jupiter ce va limita drastic puterea celor două planete de a-și exercita funcția lor benefică. Între 6 decembrie, după ora 18:35′, și 8 decembrie, idei și informații contradictorii, atitudini neconsolidate care îl pot pune pe câte un nativ mai tânăr în fața unei dileme sau a unei opțiuni dificile din cauza reperelor inexacte. Vărsătorii să revizuiască un plan de viață sau de activitate vocațională (artă, creație, interpretare) pe care l-au abandonat din cauza lipsei fondurilor necesare.
Horoscop săptămânal Pești 2023
Horoscop Urania Pești
Intre 25 și 27 noiembrie, Peștii se vor confrunta cu tot felul de dubii și neîncrederi în informațiile care le parvin, având tendința să le verifice pe toate. între 27 noiembrie, după ora 2:40’, și dimineața zilei de 29 noiembrie, relațiile de familie și relațiile socioprofesionale vor evolua pe fondul influențelor generate de faza Lunii Pline în Gemeni, din 27 noiembrie, ceea ce presupune o (oarecare) instabilitate sau teama nativilor de posibila lor degradare ca o consecință a măsurilor organizatorice sau a punerii în aplicare a unor acte normative care pot modifica în chip drastic pentru ei niște condiții de muncă și viață, între 29 noiembrie și 1 decembrie după-amiaza, mici slăbiciuni afective, emoții puternice; Peștii vor simți nevoia să se îmbăieze într-o atmosferă plăcută care poate fi, de la caz la caz, universul familial, un eveniment artistic, o activitate relaxantă sau cultivarea unor preocupări alternative care să le ofere satisfacții profunde și să-i izoleze de stresul cotidian. Din 1 decembrie, după ora 18, dorință de afirmare profesională sau de demonstrare a nivelului de performanță la care se află. Pe 1 decembrie, Mercur va intra în Capricorn, semn în care va rămâne până pe 12 decembrie, când va intra în mișcare retrogradă; abia pe 14 ianuarie 2024 va reveni în Capricorn, zodie pe care o va părăsi pe 5 februarie 2024. Acest tranzit va juca un rol important, în cazul relațiilor de prietenie față de care el va funcționa ca un factor de limpezire a nativilor cu privire la natura unor persoane, dându-le Peștilor instrumentele necesare de cunoaștere, înțelegere și evaluare. Tranzitele momentului prin casa a X-a a ascensiunii, a afirmării profesionale sau a succesului și a consacrării îi pot avantaja pe cei născuți în zodia Peștilor printr-o reparație morală, o reabilitare, o dezvăluire a adevărului care să-i (re)așeze la locul cuvenit
SURSA: https://www.youtube.com/channel/UCi-edpUjtqD7YzmukwxG72Q



0 comments:
Trimiteți un comentariu