Mesaj Special luna iulie 2025

Horoscop Urania zilnic, săptămânal, lunar și anual . Site de astrologie cu informații complete despre orice tine de horoscop, de la hor...

sâmbătă, 17 august 2024

Horoscop Urania săptămâna 17 – 23 august 2024



Horoscop Urania săptămâna 17 – 23 august 2024 în funcție de zodie

Horoscop Urania zilnic, săptămânal, lunar si anual
Site de astrologie cu informații complete despre orice tine de horoscop, de la horoscopul european zilnic, pana la cel anual. Horoscopul zilnic va informează despre cum va fi ziua dvs si la ce evenimente sa va așteptați. Vrei sa stii ce spun astrele despre viitor?În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești. Află ce-ți rezervă astrele săptămâna aceasta!Horoscop Urania săptămânal. În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.

Horoscop Urania – Prezentare Generala 17 – 23 august 2024

Horoscop Urania săptămânal. Aflați care sunt previziunile astrale pentru săptămâna 17 – 23 august 2024 și previziuni detaliate pentru fiecare zodie. În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.

Horoscop săptămânal Berbec ♈️ 2024

Horoscop Urania Berbec

În ziua de 17 august, activități curente în plan profesional sau în contextul exercitării unor responsabilități publice care se desfășoară greoi din cauza unor piedici organizatorice sau din motive umane (neatenție, necoordonare, colaboratori care nu-și fac datoria). Între 18 august, după ora 0:45′, și începutul zilei de 20 august, relațiile de prietenie sau cu persoanele cu care nativii se cunoșteau până acum „din vedere” vor evolua în chip surprinzător, Berbecii având prilejul să se cunoască cu acestea într-o atmosferă relaxată și, în urma acestei apropieri și bune comunicări, să stabilească o legătură constantă pentru viitor. Situația mai puțin obișnuită în care se vor petrece aceste atașamente va fi posibilă grație influenței interesante a Lunii Pline în Vărsător, din 19 august. Surprizele pot apărea însă și în planul relațiilor de simpatie sau de dragoste unde dialogurile vor oferi momente de derută, punându-i pe nativi în situația de a reface mental dialogul și a reevalua afirmațiile sau explicațiile formulate. Între 20 august, după ora 1:52′, și noaptea de 22 august, componentă psihică marcată de oboseală, de suprasolicitare și, prin asta, de nevoia de a se izola de factorii de stres, precum și aspecte neplăcute în plan digestiv ori hepatobiliar. Fără a fi vorba de afecțiuni clare, aceste disfuncții se vor menține într-un registru „surd”, dar sesizabil, din 22 august, când Soarele va intra în zodia Fecioarei, timp de o lună. În planul relațiilor de serviciu însă, prezența Soarelui reprezintă o șansă și, deopotrivă, o protecție față de eventualele evenimente sau posturi neplăcute în care nativii se vor afla, rolul Soarelui fiind acela de a le da puterea de a se lupta și a rezista. Între 22 august, după ora 2:02′, și 23 august, Luna se va afla în casa I a personalității Berbecilor, dându-le energie, ambiție, reacții rapide, uneori chiar imprudente.

Horoscop săptămânal Taur ♉️ 2024

Horoscop Urania Taur

În ziua de 17 august, unele persoane vor face analiza unor idei, tendințe, curente de opinii sau comandamente cu care se confruntă în activitatea profesională sau în viața socială și asupra cărora, până acum, nu și-au format o idee clară, dar, sub imperiul unor constrângeri, înțeleg că trebuie să se lămurească despre ce este vorba înainte să ia o decizie sau să formuleze un răspuns; pentru asta, se vor informa, vor medita și vor face evaluări ale riscurilor și avantajelor acceptării sau respingerii lor. Între 18 august, după ora 0:45′, și începutul zilei de 20 august, impresii neplăcute, alarme provocate de informații sau situații la care nativii au asistat și care îi pun pe gânduri cu privire la cariera și postura lor publică (dacă e cazul); contextul nu e tocmai calm și el poate fi destabilizant pe fondul Lunii Pline în Vărsător, din 19 august, care controlează casa a X-a a puterii și a carierei lor. Reluarea unor discuții în familie pe chestiuni de interes comun; eventuală răzgândire a rudelor. Între 20 august, după ora 1:52′, și noaptea de 22 august, sentimente amestecate, impresii neclare cu privire la unul sau la mai mulți prieteni care îi dau semnale ambigui; de exemplu: amabilitate, cumsecădenie, dar și mici viclenii sau egoisme care îl fac pe câte un nativ să nu mai știe cum să se poarte sau cum să reacționeze în fața acestor relații neclare. Pentru că, pe 22 august, Soarele va intra în zodia Fecioarei, e de așteptat ca, în sectorul relațiilor sentimentale, să se producă niște așezări de idei, precum și o atitudine rezonabilă în vederea unei limpeziri prin fapte clare cu privire la natura relației lor, dar și cu privire la calitatea umană a celui implicat. Intențiile de a acționa autoritar vor fi reprimate sau amânate. Între 22 august, după ora 2:02′, și 23 august, neliniști interioare, revenire insistentă asupra unui fapt de viață insuficient înțeles.



Horoscop săptămânal Gemeni ♊️ 2024

Horoscop Urania Gemeni

În ziua de 17 august, context astral mai puțin expresiv pentru sectorul intereselor financiare și patrimoniale ale nativilor. Între 18 august, după ora 0:45′, și începutul zilei de 20 august, cele două case ale comunicării, învățării sau ale circulației prin țară și străinătate se vor afla sub influența Lunii Pline în Vărsător, din 19 august, ceea ce poate să le provoce Gemenilor o surpriză născută din nevoia de a participa la o ședință (întrunire, congres, consultare, dezbatere) în care se vor aborda idei de ultimă oră care vor fi reformulare ori la al căror statut de argument fundamental s-ar putea renunța din motive ideologice. Nu știu dacă toți nativii vor fi de acord cu aceste modificări de viziune și de înțelegere a unei realități, a unui program sau a unei strategii. Posibile controverse sonore inițiate sau susținute de către nativi în plan personal în care se vor respinge presiunile exercitate asupra lor ori dorința unora de a-i convinge neapărat pe Gemeni de nevoia alinierii lor la un curent de opinie. Între 20 august, după ora 1:52′, și noaptea de 22 august, îndoieli și nehotărâri în activitatea profesională, tendința de a evita aparițiile publice ori de a nu se angaja energic într-o situație complicată, conflictuală sau riscantă. Abordări diplomatice. Între 22 august, după ora 2:02′, și 23 august, reacții bruște, afirmații lipsite de menajamente, încăpățânare, ostilitate față de o persoană din cercul lor de apropiați. În după-amiaza zilei de 22 august, Soarele va intra în zodia Fecioarei și, timp de o lună, va susține treburile gospodărești, activitățile casnice (reparații, amenajări, curățenie) și relațiile Gemenilor cu instituțiile publice. Atenție la fisurile care pot apărea în relațiile de familie între 19 și 25 august. Întreaga săptămână, Gemenii vor avea energie și o mare mobilitate interioară care le va permite să accepte unele transformări personale.



Horoscop săptămânal Rac ♋️ 2024

Horoscop Urania Rac

În ziua de 17 august, posibil blocaj într-o relație partenerială care trece prin momente dificile sau imposibilitatea obiectivă de a întreprinde ceva concret (dialoguri, consultări, oferte) care să permită reluarea normală a unui parteneriat. Între 18 august, după ora 0:45′, și începutul zilei de 20 august, cele două sectoare ale banilor și bunurilor obținute în varii condiții (muncă și, respectiv, salarizare, pensie, indemnizații, burse și avantaje venite de la o persoană sau de la o instituție – sponsorizări, finanțări, împrumuturi) vor funcționa sub influența intensă a Lunii Pline în Vărsător, din 19 august, care va crea un culoar astral favorabil demersurilor energice ori ipostazelor și circumstanțelor favorabile rezolvării unor situații încurcate; surprize sau precipitare a evenimentelor. Între 20 august, după ora 1:52′, și noaptea de 22 august, unele persoane, fie ele tinere sau mature, se pot pregăti în vederea unui examen sau a unui concurs, pot studia intens; alții se pot ocupa de plasamentul lor în cadrul unei instituții în care să-și poată continua pregătirea profesională. Comunicarea lor va fi corectă și eficientă, mai ales din 22 august, când Soarele va intra în zodia Fecioarei, și timp de o lună le va insufla metodă, logică în abordare, atenție pe detaliile unei teme de discuție și chiar metodă. Atenție, în perioada 19-25 august, că temerile interioare sau timiditatea lor înnăscută le-ar putea tempera avântul, făcându-i astfel vulnerabili prin impresia de nesiguranță sau de pregătire insuficientă pe care o vor lăsa mai ales în cazul probelor orale sau în situația unui interviu de angajare. Între 22 august, după ora 2:02′, și 23 august, Racii vor fi solicitați la locul de muncă sau vor trebui să se implice în acțiunile ce decurg din funcțiile și responsabilitățile pe care trebuie să le controleze sau să le coordoneze, ceea ce îi va solicita și îi va obosi.

Horoscop săptămânal Leu ♌️ 2024

Horoscop Urania Leu

În ziua de 17 august, stare de sănătate echilibrată. Leii își vor desfășura activitatea profesională fără tragere de inimă, formulând observații critice și nemulțumiri. Între 18 august, după ora 0:45′, și începutul zilei de 20 august, relațiile parteneriale vor evolua sub cupola de influxuri astrale ale Lunii Pline în Vărsător, din 19 august, care va avea un efect provocator asupra relațiilor parteneriale, de asociere, de colaborare, de afaceri. În parcursul lor ar putea interveni brusc, uneori fără o explicație logică, schimbări de atitudine, de-o parte și de cealaltă a acestor asocieri. Leii pot lua o hotărâre intempestivă, punându-i pe ceilalți în dificultate. Uneori, aceste inițiative pot avea un rol constructiv (o împăcare, o concesie, acceptarea unei soluții, renunțarea la ostilități), alteori, dimpotrivă, ele pot deteriora respectivul parteneriat. Această fază construită și cu ajutorul Soarelui, în tranzit prin casa I a personalității lor, va avea asupra Leilor efectul favorabil de ieșire din penumbră (afirmare, împlinire, succes, strălucire personală sau socială). Între 20 august, după ora 1:52′, și noaptea de 22 august, cele două case ale banilor, bunurilor, câștigurilor și avantajelor materiale vor avea parte de un parcurs astral limpede conturat și corect înțeles și în această notă va rămâne timp de o lună, începând cu 22 august, când Soarele va intra în zodia Fecioarei și va accentua latura pragmatică a evaluărilor și deciziilor luate de către cei născuți în zodia Leului. Totuși, e de reținut răstimpul defavorabil relației prieteni/bani între 19 și 25 august. Între 22 august, după ora 2:02′, și 23 august, comunicarea interumană nu va fi punctul forte al acestor nativi care se vor enerva și vor intra în dispute, nu întotdeauna utile sau înțelepte, context în care vor spune și ce nu trebuie, asumându-și riscuri inutile și stârnind replici acide.

Horoscop săptămânal Fecioară ♍️ 2024

Horoscop Urania Fecioara

În ziua de 17 august, dezinteres pentru chestiunile afective. Între 18 august, după ora 0:45′, și începutul zilei de 20 august, cele două case ale sănătății vor primi influența Lunii Pline în Vărsător, din 19 august, pe direcția cardiovasculară, Soarele, parte activă în construcția acestei faze, aflându-se în zodia Leului, care controlează inima, iar Luna, în Vărsător, influențând sistemul venos, nervos central și periferic. Prima măsură preventivă presupune prudența și autocontrolul; nu orice își doresc unii nativi trebuie pus în practică, cu orice preț, chiar în aceste zile încărcate de stres astral, deși, în cazul celor tineri, dorința de afirmare, „grozăveala”, o ia, de obicei, înaintea grijii pentru trup și sănătate, iar imprudența și consecințele nu sunt întotdeauna corect evaluate. O semnificație aparte poate avea această fază a Lunii în planul muncii, unde surprizele nu sunt excluse; vestea unor schimbări, restructurări sau alinierea instituției unde lucrează la niște măsuri impuse prin acte legislative nou-intrate în vigoare îi poate pune pe nativi în situația de a se (re)orienta repede, pentru că nu vor avea timpul necesar pentru consultări și evaluări relaxate, Fecioarele fiind puse în situația de a evalua logic și realist situația „din teren”. Între 20 august, după ora 1:52′, și noaptea de 22 august, relațiile parteneriale vor sta, pentru început, sub semnul nehotărârii, al ambiguității pentru ca, din după-amiaza zilei de 22 august, când Soarele va intra în zodia Fecioarei, ele să devină mult mai simple și mai clare în mintea nativilor care nu se vor mai complica și cu false probleme din categoria „dar dacă”, „dar nu cumva să…”. Între 22 august, după ora 2:02′, și 23 august, mici probleme financiare care pot fi amânate; rezolvarea grăbită, pe moment, sub semnul enervării, s-ar putea să nu-i conducă pe cei născuți în Fecioară la cea mai bună soluție.



Horoscop săptămânal Balanță ♎️ 2024

Horoscop Urania Balanta

În ziua de 17 august, Balanțele nici că vor dori să audă de treburi casnice, de obligații de familie sau de alte preocupări domestice și/sau administrative. Vor dori să fie lăsați în pace și să uite „că au îndatoriri”. Între 18 august, după ora 00:45′, și începutul zilei de 20 august, relațiile personale, de prietenie, de atracție și simpatie sau de dragoste pentru copiii lor vor evolua sub influența puternică a Lunii Pline în Vărsător, din 19 august, care le va răscoli și, în unele situații, le va reformula brusc. O stare de intoleranță se va accentua în planul atitudinii nativilor față de una sau mai multe persoane din cercul lor de prieteni pentru ale căror „derapaje” de conduită Balanțele nu vor (mai) avea nici răbdare și nici îngăduință, astfel că, în timp unii pot să dispară din cercul lor de prieteni, alții pot să se instaleze repede, în postură de persoane simpatizate. Între 20 august, după ora 01:52′, și noaptea de 22 august, relația nativilor cu locul de muncă va fi, în continuare, nesigură iar ei nu vor putea evalua corect situația pentru că nu vor avea informațiile necesare, ci doar niște relatări parțiale, niște presimțiri, niște intuiții dar, cu toatele, la un loc, insuficiente pentru a-i determina pe nativi să ia o decizie, aceștia rămânând în așteptarea unor evenimente explicite. Sănătatea va beneficia, din după-amiaza zilei de 22 august, când Soarele va intra în zodia Fecioarei, de un sprijin astral important atât în plan organic cât și psihic, pe fond fiind vorba de o învigorare. Între 22 august, după ora 02:02′, și 23 august, evitați întâlnirile și dialogurile cu partenerii cu care aveți relații deteriorate: schimburile de replici încărcate de năduf vor amplifica discordia iar ambițiile unora sau ale altora ar putea radicaliza disputa până la pragul intoleranței și al recursului la justiție. Între 19 și 25 august contradicții de crez și conștiință.



Horoscop săptămânal Scorpion ♏️ 2024

Horoscop Urania Scorpion

În ziua de 17 august, nativii nu vor dori să-și piardă timpul cu discuții inutile, obositoare, care le vor abate atenția de la lucrurile importante în acest moment pentru ei; pentru unii, ar fi vorba, de exemplu, de studiu. Între 18 august, după-amiaza zilei de 22 august, ora 00:45′, și începutul zilei de 20 august, viața de familie este vizată de o furtună: ea va fi declanșată de Luna Plină în Vărsător, din 19 august, care ar putea da naștere la dispute în familie, pe teme mai degrabă minore sau foarte greu de rezolvat, în acest moment, ținând cont de profilul temei în discuție care le depășește Scorpionilor capacitatea de a interveni în rezolvarea lor în chip eficient așa că, degeaba reproșurile rudelor apropiate (părinți, dacă este cazul). Demnă de interes va fi influența acestei faze, grație Soarelui, parte activă în construirea Lunii Pline despre care vorbim, plasat în casa a X-a, a carierei și a succesului ceea ce presupune un impact, până la un punct favorabil, manifestat sub forma unei surprize sau al unui eveniment brusc mai greu de anticipat ca motivație. Între 20 august, după ora 01:52′, și noaptea de 22 august, sentimentele pot fi confuze mai ales în cazul celor maturi care sunt și prudenți și întrucâtva dezamăgiți de direcția pe care a luat-o o relație afectivă dar căreia nu au curajul să-i pună punct. Relațiile de prietenie se pot lămuri și se pot așeza într-un context avantajos ambelor părți, mai ales după 22 august, când Soarele va intra în zodia Fecioarei, și va accentua latura pragmatică a preocupărilor lor comune. Între 22 august, după ora 02:02′, și 23 august, oboseală, stres, solicitări, neconcordanțe la locul de muncă. Combinațiile financiare cu prietenii nu sunt indicate.

Horoscop săptămânal Săgetător ♐️ 2024

Horoscop Urania Săgetător

În ziua de 17 august, va funcționa sloganul „azi nu mă gândesc la bani”. Între 18 august, după ora 00:45′, și începutul zilei de 20 august, comunicarea, învățătura, deplasările vor sta sub semnul Lunii Pline în Vărsător, din 19 august, și, în acest context, nu se poate anticipa că totul va decurge, lin, blând, calm, plăcut. S-ar putea, pe ici, pe colo, să mai fie surprize, să mai fie reacții bruște, să mai fie neconcordanțe sau neînțelegeri ori provocări de la care nativii nu se vor putea sustrage. Interesantă va fi postura Soarelui în casa a IX-a a conștiinței și a atașamentelor superioare care, în postura de coparticipant la faza de Lună Plină poate să le dea unora ridicare într-un statut profesional sau public prin ceea ce vor rosti, declara sau întreprinde. E de ținut cont că Luna Plină, mai ales în Vărsător, va crea condiții pentru accidente rutiere sau accidente casnice ori într-un loc de muncă, provocate de mânuirea incorectă a unei aparaturi care folosește curentul electric ori a unor utilaje stricate care prezintă un pericol evident pentru orice utilizator. Între 20 august, după ora 01:52′, și noaptea de 22 august, răstimpul nu e diferit de profilul ultimelor două-trei săptămână în ce privește viața de familie și problemele casnice, în schimb, din 22 august, când Soarele va intra în zodia Fecioarei și, respectiv, în sectorul carierei, se va crea un cadru astral favorabil pentru o frumoasă dezvoltare profesională, pentru obținerea unei numiri într-o funcție (rang, demnitate, titlu onorific) binemeritată. Între 22 august, după ora 02:02′, și 23 august, agitație sentimentală, tulburări relaționale născute dintr-un spirit critic manifestat în exces de către Săgetători și motivate de derapajele unor apropiați (prieteni, persoane dragi). Rivalități, șicane, ostilități între un nativi și colaboratorii apropriați sau partenerii lor de muncă și viață între 20 și 25 august.



Horoscop săptămânal Capricorn ♑️ 2024

Horoscop Urania Capricorn

În ziua de 17 august, preocupări banale desfășurate fără mare interes sau satisfacție; rutină, izolare de activitățile solicitante. Între 18 august, după ora 00:45′, și începutul zilei de 20 august, preocupările bănești curente (salariu, venituri modice, plăți banale) dar și cele de importanță majoră (sume mari, avere, moșteniri, partaje cu sau fără acțiuni în justiție) vor sta sub semnul Lunii Pline în Vărsător, din ziua de 19 august, timp în care va crea un turbion de situații dar și de stări de spirit ca o consecință a impactului pe care îl vor avea știrile, discuțiile, evenimente care au o conexiune directă sau indirectă cu situația lor. Capricornii vor trebui să facă față cu bărbăție și curaj unor momente solicitante în care vor trebui „să se bată” pentru bunurile sau câștigurile și drepturile lor cu metode corecte; artificiile ar putea crea un mare dezavantaj mai târziu. Între 20 august, după ora 01:52′, și noaptea de 22 august, cele două case ale comunicării vor funcționa mai puțin eficient, în funcție de subiect și de interlocutor dar se vor echilibra, din 22 august, când Soarele va intra în casa a IX-a și va introduce ordine în gândire, proprietatea ideilor și a cuvintelor, utilitatea unor afirmații, adecvarea unui dialog față de tema dată (personală, oficială, publică etc). Acest tranzit, care va dura o lună, le va fi favorabil tuturor celor care desfășoară activități superioare de înțelegere și cunoaștere cu scopul de a evolua spiritual sau profesional și a se pune în slujba unei meserii de orientare umanistă. Între 22 august, după ora 02:02′, și 23 august, nativii vor trăi în tiparul configurat în ultima vreme ori de câte ori casa a IV-a a fost traversată de Lună prin Berbec; așadar, posibile tensiuni, mici (mari?) controverse pe teme minore dar susținute de una dintre părți din ambiție și de cealaltă dintr-o evidentă cunoaștere a realității.


Horoscop săptămânal Vărsător ♒️ 2024

Horoscop Urania Vărsător

În ziua de 17 august, context astral privitor la casa a XII-a a sănătății mai puțin expresiv pentru a putea formula o anticipare. Probabil că va fi vorba de o perioadă obișnuită; rutină. Între 18 august, după ora 00:45′, și începutul zilei de 20 august, Vărsătorii vor trăi un eveniment astral care ar trebui să fie deosebit de bogat în satisfacții din perspectiva Lunii Pline în semnul lor natal care va avea loc în ziua de 19 august. Aspectele care se vor construi în momentul de apogeu al Lunii Pline va fi plin de semnificații. Pe fond, va fi vorba de o dublă cuadratură între Uranus (27°11′ Taur) cu Soarele (27°15′ Leu) și cu Mercur (26°00′ Leu), ambele aflate în opoziție cu Luna Plină (27°15′ Vărsător). Luna Plină va privi casa I a personalității de unde și posibilitatea unor schimbări bruște, a unor surprize, a unor evenimente care, în viitor, vor constitui motivul pentru care nativii vor lua o anumită decizie iar prin Soare, faza va influența sectorul relațiilor parteneriale unde importante vor fi discuțiile, răspunsurile, comentariile și reacțiile personale. Și, în sfârșit, prin Uranus, în joc vor intra cu un rol, mai mic sau mai mare, în funcție de vârsta nativilor, familia, casa, patrimoniul comun, moștenirea care a contribuit la structurarea lor ca indivizi conștienți de niște legături indestructibile: țară, limba, cultura, religia, obiceiurile, relațiile de rudenie cărora le aparțin. Între 20 august, după ora 01:52′, și noaptea de 22 august, posibilă nehotărâre cu privire la felul în care ar trebui să fie gestionați niște bani. Din 22 august, însă, când Soarele va intra în zodia Fecioarei, aceste ezitări vor dispărea, Vărsătorii având la dispoziție o lună pentru a se informa și a face evaluările corecte. Între 22 august, după ora 02:02′, și 23 august, mici neînțelegeri în discuțiile comune, știri trunchiate, dezinformări, neatenție în asimilarea unor informații. Citește și horoscop Urania săptămânal, pre



Horoscop săptămânal Pești ♓️ 2024

Horoscop Urania Pești

În ziua de 17 august, atitudine indiferentă față unul sau mai mulți prieteni; concentrare pe o chestiune importantă care nu le permite abaterea atenției pe aspecte de viață neesențiale. Între 18 august, după ora 00:45′, și începutul zilei de 20 august, cele două case ale sănătății se vor afla sub influenția Lunii Pline în Vărsător, din 19 august, care se va îndreptate spre zona venoasă, spre sistemul nervos central și periferic, spre zona anatomică a picioarelor cuprinsă între rotulă și gleznă și, secundar, spre funcția inimii. Intuim și o posibilă tulburare a circulației periferice afectate de căldură și de influxurile fazei sau tulburări de vorbire și de exprimare de unde și ideea protejării zonelor expuse căldurii și-a menținerii organismului la o temperatură care să nu provoace insolație, migrene, presiune arterială ridicată, tulburări de vedere, de concentrare, îngreunarea reflexelor. În ziua de 19 august, atât plaja cât și sporturile ori distracțiile care solicită organismul ar trebui reduse sau chiar abandonate. Între 20 august, după ora 01:52′, și noaptea de 22 august, Luna, în tranzit prin casa I a personalității Peștilor, va crea premize astrale propice pentru ca nativii să se ocupe de ei, de sufletul și de mintea lor, de nevoile culturale sau religioase care le aduc echilibru, liniște sau sănătate morală. Între 22 august, după ora 02:02′, și 23 august, nici o schimbare în plan financiar, poate, ceva mai multe drumuri decât în alte zile pentru a face plăți. În după-amiaza zilei de 22 august, Soarele va intra în zodia Fecioarei și, pentru o lună de zile, se va afla în sectorul relațiilor parteneriale, permițându-le nativilor să stabilească noi contacte umane, să poarte dialoguri în vederea stabilirii unui cadru de colaborare sau condițiile unui contract. Peștii vor avea o gândire practică, logică, adecvată și o prezentare onestă, argumentată și convingătoare.

SURSA: https://www.youtube.com/channel/UCi-edpUjtqD7YzmukwxG72Q

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Horoscop Urania Facebook

Termeni si condiții