Horoscop Urania săptămânal 2024

Horoscop Urania săptămâna 26 octombrie – 1 noiembrie 2024 în funcție de zodie Horoscop Urania zilnic, săptămânal, lunar si anual Sit...

duminică, 27 octombrie 2024

Horoscop Urania săptămânal 2024



Horoscop Urania săptămâna 26 octombrie – 1 noiembrie 2024 în funcție de zodie

Horoscop Urania zilnic, săptămânal, lunar si anual
Site de astrologie cu informații complete despre orice tine de horoscop, de la horoscopul european zilnic, pana la cel anual. Horoscopul zilnic va informează despre cum va fi ziua dvs si la ce evenimente sa va așteptați. Vrei sa stii ce spun astrele despre viitor?În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești. Află ce-ți rezervă astrele săptămâna aceasta!Horoscop Urania săptămânal. În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.

Horoscop Urania – Prezentare Generala 26 octombrie – 1 noiembrie Luna Nouă în Scorpion 2024

Horoscop Urania săptămânal. Aflați care sunt previziunile astrale pentru săptămâna 26 octombrie – 1 noiembrie 2024 și previziuni detaliate pentru fiecare zodie. În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.

Horoscop săptămânal Berbec ♈️ 2024

Horoscop Urania Berbec

Pe 26 octombrie se va menține starea de bună dispoziție care îi va face pe Berbeci să-și dorească să trăiască momente frumoase, speciale, în planul vieții sentimentale sau ca ipostaze personale (succese într-o competiție, performanțe artistice, creativitate). Între 26 octombrie, după ora 18:48′, și 29 octombrie dimineața, obligațiile profesionale sau poate chiar unele restanțe îi vor pune pe nativi în situația de a munci mai mult ca în alte dăți. Între 29 octombrie, după ora 7:00′, și 31 octombrie seara, context astral nepotrivit pentru dialogurile cu partenerii cu care Berbecii sunt în relații proaste, conflictuale sau procesuale. Indisponibilitatea de a găsi o soluție amiabilă va funcționa de ambele părți. Între 31 octombrie, după ora 20:30′, și 1 noiembrie, cele două case ale banilor și bunurilor vor fi marcate de opoziția Mercur/Uranus din 30 octombrie, care îi va obliga pe nativi să ia act de o realitate de care nu aveau cunoștință, ceea ce îi va face să reevalueze un angajament (punerea în practică a unei intenții sau a unei strategii) care atunci nu li se va mai părea potrivit; pe 1 noiembrie, Luna Nouă în Scorpion ar putea scoate la iveală manevrele incorecte ale părții adverse cu care un nativ își dispută un beneficiu, un drept material cuvenit, o cotă-parte dintr-un partaj sau un avantaj patrimonial. Atenție la răstimpul cuprins între 27 și 29 octombrie, când relația specială dintre Marte și Neptun îi poate face pe cei nerăbdători sau insuficient lămuriți să adopte o atitudine ciudată, aparent nemotivată, dar, cu siguranță, deranjantă pentru membrii familiei din care provin și care îi pot da replici aspre, deși, atenție, dacă vom ține cont de trigonul regal pe semnele de Apă care se formează atunci, intuim ipoteza dezvăluirii unor tactici de manipulare, de constrângere sau de trunchiere a adevărului la care a recurs ruda unui Berbec.

Horoscop săptămânal Taur ♉️ 2024

Horoscop Urania Taur

În prima parte a zilei de 26 octombrie, efort de a ține o situație sub control în mediul familial, cu șanse slabe de a reuși să rezolve ceva: sentimente răscolite, atitudini ostile, incapacitate de a se înțelege cu vorbă bună cu cei apropiați. Între 26 octombrie, după ora 18:48′, și 29 octombrie dimineața, dezinteres pentru treburile afective, abandon de moment al limpezirii unei situații în relația Taurilor cu cei dragi sau cu copiii lor. Între 29 octombrie, după ora 7:00′, și 31 octombrie seara, stare de spirit precară; insomnie, dureri de cap, irascibilitate, comportament refractar la observații, sugestii, rugăminți sau atenționări mai ales în relațiile de muncă. Între 31 octombrie, după ora 20:30′, și 1 noiembrie, relațiile parteneriale despre care am vorbit în ultima vreme, ca fiind încărcate de neîncredere sau viciate de intenții ascunse, și de-o parte, și de alta a dialogului, ar putea fi demascate în adevărata lor premisă de forța Lunii Noi în Scorpion, din 1 noiembrie, ceea ce ar impune o schimbare de atitudine pe fondul acestei dezvăluiri provocate de o terță persoană sau născute din caruselul evenimentelor ce nu pot fi controlate de nici una dintre părți. Dincolo de neajunsurile aflării unui adevăr, partea bună a acestei influențe astrale stă chiar în valoarea acestei constatări, care îi va feri pe nativi să persiste în eroare sau să continue să facă jocul părții cu care se află în dispută. Posibilă dezamăgire provocată de un prieten, între 27 și 29 octombrie. Tentația de a rezolva o chestiune bănească recurgând la „artificii”. Context astral defavorabil inițiativelor de a prezenta o ofertă, o soluție sau provocarea unei întâlniri „față-n față”. Începând cu ziua de 1 noiembrie, opoziția drastică Marte/Pluton va vicia cele două case ale comunicării, ale relațiilor instituționale, oficiale sau conjuncturale, precum și ale deplasărilor de orice fel.



Horoscop săptămânal Gemeni ♊️ 2024

Horoscop Urania Gemeni

Pe 26 octombrie, regrupare de forțe mentale în cazul în care nativii vor trebui să se prezinte într-un cadru oficial în fața unor specialiști sau a unui public avizat în care vor trebui să-și susțină punctul de vedere, să dea o explicație credibilă sau să se impună într-o adunare publică ori de interes profesional. Între 26 octombrie, după ora 18:48′, și 29 octombrie dimineața, încurcături fără mare efect în plan personal sau familial, dar enervante prin acumularea sau repetarea lor; situații confuze, nerăbdare. Între 29 octombrie, după ora 7:00′, și 31 octombrie seara, universul de trăiri interioare (emoții și sentimente) va fi tulburat de reacțiile subiective ale celor născuți în zodia Taurului. Între 31 octombrie, după ora 20:30′, și 1 noiembrie, cele două case ale sănătății vor evolua sub influența Lunii Noi în Scorpion, din 1 noiembrie, care poate slăbi sistemul imunitar, de unde și riscul unor răceli sau gripe sezoniere ori tulburări ale aparatului genital (pentru femei) sau ale sistemului renal și urinar (mai ales în cazul bărbaților). Situație la locul de muncă deloc convenabilă, ca o consecință a măsurilor inițiate în instituția unde își desfășoară activitatea; informații primite pe căi discrete cu privire la un eveniment care se pregătește fără a fi adus la cunoștința angajaților, de unde și o firească temere în fața viitorului incert care le poate aduce un prejudiciu la locul de muncă. Pe acest fundal, Gemenii ar putea fi tentați să o ia înaintea evenimentelor și să ia decizii la mânie sau la enervare. Mai există o provocare, pe relația funcție/bani, care poate spori riscul ca Gemenilor să li se forțeze mâna; ea reprezintă un factor important pe care trebuie să-l ia în calcul înainte ca el să se producă. Evitați disputele și afirmațiile riscante, gesturile care vă pot pune într-o lumină nefavorabilă și care ar putea stârni antipatia superiorilor.



Horoscop săptămânal Rac ♋️ 2024

Horoscop Urania Rac

În prima parte a zilei de 26 octombrie, fermitate în situațiile în care se pune problema banilor, iar nativii nu cedează, nu fac compromisuri și își susțin pretențiile bănești în conformitate cu nivelul pregătirii și performanței lor profesionale. Între 26 octombrie, după ora 18:48′, și 29 octombrie dimineața, numeroase probleme administrative; posibile dispute – ceea ce nu ar fi un lucru nou pentru acești nativi! – doar că, spre deosebire de alte dăți, Racii nu vor mai intra în dispute gratuite. Între 29 octombrie, după ora 7:00′, și 31 octombrie seara, Racii se vor enerva din te miri ce și vor face un caz disproporționat față de situațiile prin care trec. În ziua de 30 octombrie, lucrurile se pot complica pe fondul unei configurații astrale pe care am conturat-o, ca un avertisment, în previziunile anterioare și care presupune acutizarea unui conflict într-o relație partenerială care, în funcție de statutul socioprofesional al fiecărui nativ, poate privi acte, procese, dispute. Racii se vor crampona de argumentele lor, crezând că dacă „rezistă”, cei din jurul lor vor ceda și astfel vor avea câștig de cauză. Doar că lucrurile se pot petrece exact invers, de exemplu, preopinenții lor să ia anumite decizii care nu le vor conveni: să rupă legătura, să nu se mai vadă, să nu-și mai vorbească, să nu-i mai ajute, dacă așa se pune problema în relația lor. Dar și mai complicată poate fi relația Racilor cu copiii pe fondul Lunii Noi în Scorpion, din 1 noiembrie, în casa a V-a, care ar putea agrava o animozitate mai veche, nativii dând glas reproșurilor și pretențiilor lor, ceea ce va stârni riposte nefericite. Chiar și în plan afectiv, Racii se pot confrunta, între 31 octombrie, după ora 20:30′, și 1 noiembrie, cu situații speciale. Între 27 și 29 octombrie, conflicte majore, profesionale, care au la bază viziuni socioprofesionale și idealuri sau aspirații divergente.

Horoscop săptămânal Leu ♌️ 2024

Horoscop Urania Leu

În prima parte a zilei de 26 octombrie, Luna își va continua stagiul prin zodia Leului, dându-le unora capacitatea de a se lupta cu o problemă personală, susținându-i, mai ales, în plan afectiv. Între 26 octombrie, după ora 18:48′, și 29 octombrie dimineața, calcule financiare, nesiguranță cu privire la o decizie, mai ales dacă o abordare pieptișă nu este posibilă. Între 29 octombrie, după ora 7:00′, și 31 octombrie seara, informații care nu fac plăcere, indispun, neliniștesc sau nasc alte ipoteze și interpretări. Pentru cei tineri, blocaje în privința acceptării lor la forme de învățământ în țară sau în străinătate ori care pun condiții pe care nativii nu le întrunesc. Între 31 octombrie, după ora 20:30′, și 1 noiembrie, probleme de familie delicate; Luna Nouă în Scorpion, din 1 noiembrie, le poate pune Leilor, în relația cu o rudă apropiată (părinți), nevoia de a aborda o temă în urma căreia vor trebui să ia o decizie; informații care complică un plan inițial privitor la casă, bunuri, terenuri, patrimoniu personal sau în devălmășie. Nu este exclus ca nativii să se confrunte cu o situație specială (oficială, administrativă, juridică) de care trebuie să țină cont. Cei care au funcții, ranguri și demnități ar putea fi puși în situația să dea un răspuns cu privire la o ofertă; deși nu vor avea prea mult timp la dispoziție, e de evitat un astfel de dialog, între 27 și 29 octombrie. În cazul celor maturi, Luna Nouă, în sectorul apartenenței la o țară și la o familie, poate ridica aspecte importante de identitate și de integrare. Cei care locuiesc în străinătate, în varii condiții legale și juridice, se vor confrunta cu măsurile din țara în care trăiesc și/sau muncesc care nu le vor conveni. Între 1 și 4 noiembrie, mecanisme astrale care privesc o chestiune de sănătate sau o relație de muncă. Comunicare defectuoasă cu prietenii (nu cu toți!) sau cu un fiu (fiică).

Horoscop săptămânal Fecioară ♍️ 2024

Horoscop Urania Fecioara

Pe 26 octombrie, motivații interioare puternice, născute din orgoliu sau din conștiința valorii care nu le permite să abandoneze o cauză sau să se lase înfrânți. Între 26 octombrie, după ora 18:48′, și 29 octombrie dimineața, mod de a aborda o chestiune personală, cotidiană sau chiar una importantă, cu răbdare, cu metodă și cu atenție pe detalii, ceea ce le va permite să observe aspectele care poate, inițial, nu li s-au părut relevante. Dar, în relațiile parteneriale, care nu mai depind în totalitate doar de voința și putința lor, situația se va schimba și nedumerirea sau neîncrederea se va menține activă în câmpul lor de opinii și evaluări ale unei situații deloc limpezi. Între 29 octombrie, după ora 7:00′, și 31 octombrie seara, posibilă accentuare a unei disfuncții financiare sau a unui demers care se va lovi de condițiile absurde, în afara cadrului legal, juridic sau notarial, ale celor cu care Fecioarele se confruntă pe aceleași scopuri bănești sau patrimoniale. Între 31 octombrie, după ora 20:30′, și 1 noiembrie, activitățile specifice legate de cele două case ale comunicării, ale învățăturii și ale deplasărilor vor fi influențate de Luna Nouă în Scorpion, din 1 noiembrie, care va introduce factori perturbatori de natură să le zdruncine încrederea nativilor în unele persoane, evenimente sau interese; în principal, ascunse. De aceea, îi rugăm pe cei despre care vorbim aici să privească cu scepticism comentariile, informațiile, explicațiile și afirmațiile unor persoane pe care nu le cunosc de mult timp și în care, tocmai de aceea, nu trebuie să aibă încredere. Teoretic, chiar și un document oficial care li se va elibera de către o instituție trebuie atent verificat, ca să nu se strecoare erori care să-l facă nul sau inutilizabil. Posibile tentative de deturnare a atenției de la o evidență care nu îi avantajează pe cei cu care nativii vor purta dialoguri.



Horoscop săptămânal Balanță ♎️ 2024

Horoscop Urania Balanta

Pe 26 octombrie, Balanțele pot face dintr-un fleac o chestiune de mândrie sau de orgoliu ori de ambiție într-o relație de prietenie. Între 26 octombrie, după ora 18:48′, și 29 octombrie, dimineața, peisajul astral nu este nou și nu va aduce provocări sau necunoscute, tendința Lunii, în tranzit prin Fecioară, din acest răstimp, va fi favorabilă punerii gândurilor în ordine și analizei lor pragmatice, logice și fără emoții. Între 29 octombrie, după ora 07:0′, și 31 octombrie, seara, Luna va tranzita casa I a personalității celor despre care vorbim aici și va tempera derapajele Lunii Negre precum și starea de permanent conflict care stă să izbucnească. Nu va fi o influență spectaculoasă dar va aduce mai multă măsură, mai multă diplomație în abordări și (ceva) mai multă capacitate a nativilor de a se distanța de factorii perturbatori ai vieții cotidiene. Între 31 octombrie, după ora 20:30′, și 1 noiembrie, cele două case ale banilor (salarii, venituri și câștiguri materiale) se vor afla sub influența Lunii Noi în Scorpion, din 1 noiembrie. Tranzitul va fi unul plin de capcane iar prezența ei în casa banilor obținuți prin efort personal indică ipoteza ca unele evenimente care se vor petrece la locul de muncă îi vor alarma pe nativi cu privire la stabilitatea locului lor de muncă sau a nivelului salarial la care ar urma să fie încadrați după punerea în practică a respectivelor schimbări. Cu siguranță, teama nu este un sfetnic bun dar nici totala indiferență nu e o soluție iar perioada 27 – 29 octombrie s-ar putea asocia, pentru unii, cu vești îngrijorătoare, cu decizii care îi vor pune pe drumuri pentru lămurirea sau remedierea lor. Aceste evenimente, care pot modifica un venit, se pot petrece și în cazul celor care au funcții, ranguri sau demnități și care se vor vedea cu veniturile revizuite sau chiar anulate (mai ales bonificațiile). Dezinformări pe 30 octombrie.



Horoscop săptămânal Scorpion ♏️ 2024

Horoscop Urania Scorpion

În prima parte a zilei de 26 octombrie, o chestiune de imagine, de autoritate pentru cei maturi, de afirmare sau de succes în plan socio-profesional în cazul celor tineri. Între 26 octombrie, după ora 18:48′, și 29 octombrie, dimineața, vor fi cultivate mai ales relațiile de prietenie care le vor permite nativilor să-și pună în practică un proiect pentru care au nevoie de susținerea unei persoane competente sau dedicate unei activități ce le va permite să-și pună în aplicare un talent, o vocație, o calitate intelectuală. Între 29 octombrie, după ora 07:0′, și 31 octombrie, seara, cele două case ale sănătății vor traversa o perioadă ce va provoca o destabilizare interioară (nervi, concentrare dificilă, exprimare anevoioasă și deseori incorectă sau incompletă). Între 31 octombrie, după ora 20:30′, și 1 noiembrie, casa I a personalității celor despre care vorbim aici va fi gazda Lunii Noi în Scorpion, din 1 noiembrie, care, pe fond, are valoarea începerii unui nou ciclu existențial de un an. Ei, și numai ei, vor fi beneficiarii unui context subtil, profund, regenerator. Atenție, totuși că, pe 30 octombrie, sub impactul ultimei opoziții ce îl aduce pe Pluton în dialog astral cu Mercur, relațiile parteneriale pot cunoaște un soi „lepădare”, Scorpionii acceptând provocarea astrală nu doar a unei schimbări în plan personal ci și partenerial. Săptămâna alimentează cu speranțe, unele disproporționate, mai ales în cazul celor tineri, precum și funcționarea unui trigon regal pe semnele de Apă, între 27 și 29 octombrie, care le va fi favorabil în măsura în care Balanțele au o bogată experiență de viață. De altfel, și trigonul Marte/Neptun este, sine, un eveniment ce trebuie trăit cu toate capacitățile mentale, intelectuale, sufletești, emoționale treze și cu atenție pentru a efectua ultima corectură existențială, cele două planete reîntâlnindu-se, în acest context, abia în 2177.

Horoscop săptămânal Săgetător ♐️ 2024

Horoscop Urania Săgetător

Pe 26 octombrie, vanități în funcție de vârsta și de statutul profesional al Săgetătorilor. Între 26 octombrie, după ora 18:48′, și 29 octombrie, dimineața, accentuat simț al datoriei, implicare activă, eficientă în activități publice dacă asta i se va cere nativului sau, dacă, el însuși, s-a înregimentat în forme de viață publică care impun asumarea, transformarea și susținerea unor valori fundamentale pentru bunul mers al societății; în această situație, nativii nu vor fi persoanele care să părăsească un proiect la primul obstacol, ei fiind, prin natura lor astrală, niște luptători. Între 29 octombrie, după ora 07:0′, și 31 octombrie, seara, amestec de stări de spirit dar și de circumstanțe cam enervante, în ipostaza întâlnirii lor cu prieteni, cunoscuți, apropiați care nu fac o impresie bună și, mai mult, îi vor încurca pe nativi cu inițiativele sau cu felul lor de a înțelege punerea în practică a unei teme de interes comun (strică sau complică inutil lucrurile, comit indiscreții etc). Între 31 octombrie, după ora 20:30′, și 1 noiembrie, cele două case ale sănătății se vor afla sub influența Lunii Noi în Scorpion, din 1 noiembrie. Cea mai tulburată, de acest tranzit, va fi casa a XII-a unde vor avea loc tot felul de alchimii sufletești și de mecanisme ale universului interior care nu le asigură un cadru de viață degajat și eficient, Săgetătorilor, semn masculin, de Foc, energic și pozitiv, acest fel de cufundare în amintiri, regrete, lacrimi și reticențe nu le priește. Probabil că, pentru a scăpa de aceste tendințe, Săgetătorii vor căuta refugiul în preocupări care să le dea un sentiment tonic. Posibile reactivări ale unor suferințe de natură karmică, genetică care se vor reflecta în afecțiuni greu de descifrat în mecanismul lor organic. De altfel, nici trigonul regal pe semne de Apă, susținut de mai multe planete, nu va fi pentru ei un substrat astral confortabil.



Horoscop săptămânal Capricorn ♑️ 2024

Horoscop Urania Capricorn

Pe 26 octombrie, atitudini (ușor) megalomane în negocieri sau tranzacții cu scopul de a-și timora partenerul de dialog. Între 26 octombrie, după ora 18:48′, și 29 octombrie, dimineața, cei care doresc să-și continue studiile în țară sau în străinătate, cu sau fără bursă, se vor lovi de clauze și pretenții care, celor despre care vorbim acum, li se vor părea inutile, absurde sau de-a dreptul niște șicane. În ciuda răbdării și a eforturilor depuse, Capricornii nu vor avea un rezultat mulțumitor. Între 29 octombrie, după ora 07:0′, și 31 octombrie, seara, tulburări ale statutului public sau al posturii câte unui Capricorn la locul de muncă. Posibile situații care îi pot pune pe unii nativi într-o lumină proastă (critici, acuzații, comentarii negative în cerc restrâns sau chiar în public). E nevoie de mult autocontrol și de refuzul de a da frâu liber nemulțumirilor pe un ton agresiv sau folosind cuvinte și argumente sancționabile. Între 31 octombrie, după ora 20:30′, și 1 noiembrie, cele două case ale relațiilor personale de prietenie sau de afecțiune ori ale părinților cu copiii fi influențate de Luna Nouă în Scorpion, din 1 noiembrie, și nu într-un chip elegant, util sau exemplar; dimpotrivă! Mai ales că, Mercur, în tranzit prin același semn, se va afla, pe 30 octombrie, în opoziție cu Uranus, ceea ce va funcționa ca un factor destabilizator. Evitați discuțiile și întâlnirile cu cei cu care nu sunteți în relații cordiale sau care, la un moment dat, v-au supărat ori v-au dezamăgit. Inutil veți formula reproșuri, probabil că aparențele înșală iar ceea ce ar putea scoate la iveală această Lună Nouă nu va avea darul să împace părțile ori să dea posibilitatea aflării adevărului. Atenție, între 1 și 4 noiembrie, la relația între casa I a personalității și casa a VII-a a conflictelor, a proceselor sau a dușmăniilor care va fi măcinată de opoziția maleficilor Marte/Pluton.


Horoscop săptămânal Vărsător ♒️ 2024

Horoscop Urania Vărsător

Pe 26 octombrie, posibile presiuni exercitate autoritar de un partener nemulțumit de colaborarea, de conviețuirea sau de afacerea ori de felul în care decurge un proiect desfășurat împreună cu un Vărsător. Între 26 octombrie, după ora 18:48′, și 29 octombrie, dimineața, nativii vor continua să se confrunte cu nesiguranța de a se lansa în cheltuieli (mai) importante pe fondul unei concluzii la care a ajuns în urma unei analize personale, obiective sau a expertizei făcute de un specialist. Atenție la ofertele convenabile (un loc de muncă mai bine plătit, o postură flatantă în prezumptivul colectiv). Între 29 octombrie, după ora 07:0′, și 31 octombrie, seara, comunicare dezordonată (nu este o noutate): conflicte care pleacă de la aspecte nesemnificative dar care îl pot pune un nativ, mai tânăr și mai puțin abil în a evita situațiile delicate, în posturi pe care, acum, sau mai târziu, un „binevoitor” le-ar putea specula în detrimentul Vărsătorului. Nu faceți declarații publice hazardate pe 30 octombrie în speranța că veți impresiona o asistență. Între 31 octombrie, după ora 20:30′, și 1 noiembrie, sectorul carierei va fi pus în valoare dar și la încercare de Luna Nouă în Scorpion, din 1 noiembrie. Nota generală va fi de capcane, de provocări, de lingușiri, de promisiuni deșarte. Nu este momentul renunțării la vechia postură (funcție) și nici al salturilor spectaculoase pe ideea că așa pot face carieră; nu răspundeți la presiunile morale și nu acceptați să vi se cumpere bunăvoința. Răstimp vulnerabil, între 1 și 4 noiembrie, pentru locul de muncă și pentru veniturile, cât de cât stabile, chiar dacă nu avantajoase. Relațiile de prietenie se îndreaptă spre niște derapaje și niște ipostaze relaționale care vor arunca o lumină dezavantajoasă asupra celor cu care Vărsătorul comunică și se afișează în public. Neseriozitatea acelora se va răsfrânge și asupra nativilor.



Horoscop săptămânal Pești ♓️ 2024

Horoscop Urania Pești

Pe 26 octombrie, efort de afirmare în spațiul profesional, dorință de a epata în cazul celor tineri, de a face lucruri importante care să-i consolideze unui Pește imaginea, credibilitatea profesională, competența sau excelența ori să compenseze o situație neplăcută în care s-a aflat, la un moment dat. Între 26 octombrie, după ora 18:48′, și 29 octombrie, dimineața, nu se poate spune că nu e bine ca Peștii să se întâlnească cu un partener mai vechi sau cu un potențial partener alături de care să dezvolte un proiect dar discuțiile vor „pluti” în ambiguitate, în nesiguranță, în neimplicare, în tatonare așa că, înțelept ar fi, ca acești nativi să nu forțeze lucrurile și să se grăbească pentru a fi siguri că nu „scapă” o oportunitate. Între 29 octombrie, după ora 07:0′, și 31 octombrie, seara, vești amestecate, sfaturi neconcludente, confuzii de principii sau necunoaștere completă a unei realități financiare cu care Peștii se confruntă de mai mult timp și, oricum, nu ei sunt așii riscurilor ci, cel mult, al imprudențelor și al credulității. Între 31 octombrie, după ora 20:30′, și 1 noiembrie, cele două case ale comunicării, ale învățăturii și ale deplasărilor vor fi influențate de puternicul accent astral instaurat în casa a IX-a de Luna Nouă în Scorpion, din 1 noiembrie. Pentru că, întreaga săptămână, va funcționa un trigon regal pe semnele de Apă, Peștii ar putea avea, în acest răstimp, niște intuiții care, dacă vor fi profund și corect înțelese, le-ar putea deschide nebănuite uși pentru dezvoltarea personală, alta decât cea dobândită în școli, universități și cursuri de specializare pe lângă maeștrii. Depinde, acum, și ce vor ei înșiși de la viață, pentru că există riscul unor iluzii deșarte. Posibile despărțiri sau evenimente care vor scoate la suprafață aspecte neștiute din viața unei persoane de care nativii s-au legat afectiv ori, chiar, a copiilor lor.

SURSA: https://www.youtube.com/channel/UCi-edpUjtqD7YzmukwxG72Q

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Horoscop Urania Facebook

Termeni si condiții