Horoscop Urania săptămânal 2025
Horoscop Urania săptămâna 25 – 31 octombrie 2025 în funcție de zodie Horoscop Urania zilnic, săptămânal, lunar si anual Site de astr...
luni, 27 octombrie 2025
Horoscop Urania săptămânal 2025
08:32
află ce-ți rezervă astrele.previziuni astrologice, astrologie, enigmele uraniei, horoscop pentru săptămâna 25 octombrie – 31 octombrie 2025, horoscop urania video, horoscopul saptamani
No comments
Horoscop Urania săptămâna 25 – 31 octombrie 2025 în funcție de zodie
Horoscop Urania zilnic, săptămânal, lunar si anual
Site de astrologie cu informații complete despre orice tine de horoscop, de la horoscopul european zilnic, pana la cel anual. Horoscopul zilnic va informează despre cum va fi ziua dvs si la ce evenimente sa va așteptați. Vrei sa stii ce spun astrele despre viitor?În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești. Află ce-ți rezervă astrele săptămâna aceasta!Horoscop Urania săptămânal. În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.
Horoscop Urania – Prezentare Generala Mercur va intra în zodia Săgetătorului 2025
Horoscop Urania săptămânal. Aflați care sunt previziunile astrale pentru săptămâna 25 – 31 octombrie 2025 și previziuni detaliate pentru fiecare zodie. În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.
Horoscop săptămânal Berbec ♈️ 2025
Horoscop Urania Berbec
Între 25 și 26 octombrie după-amiaza, Berbecii vor avea intenția să contacteze niște instituții (asociații, organizații) cu intenția de a primi informații referitoare la un proiect personal (efectuarea unei călătorii, participarea la un concurs sau un festival în țară sau în străinătate) sau la desfășurarea unor activități profesionale. Între 26 octombrie, după ora 18:53′, și 29 octombrie dimineața, sarcini de serviciu cu un grad sporit de responsabilitate, dar și de dificultate, care îi vor obliga pe nativi să rezolve posibilele piedici generate de un Pătrat mistic la grad perfect (cele patru plante implicate în construcția lui se vor afla, la gradul 24, în cele patru zodii Cardinale, iar cei doi „Benefici” se vor afla în cuadratură), ceea ce indică una sau mai multe circumstanțe delicate, aparent mai puțin justificate, de unde și senzația de exagerare; provocări alimentate de o persoană sau de un grup cu interese contrare. Între 29 octombrie, după ora 5:56′, și 31 octombrie la prânz, posibile tulburări ale unei relații de prietenie: impresii neplăcute; reacții neadecvate. Pe 29 octombrie, Mercur va intra în zodia Săgetătorului, pe care o va părăsi definitiv pe 1 ianuarie 2026, dar până atunci, el va reveni în zodia Scorpionului și, între 19 noiembrie și 12 decembrie, va relua problemele conturate cu prilejul primei treceri prin casa a VII-a a banilor și bunurilor în a căror rezolvare intervin persoane sau instituții. Dispute pe 29/30 octombrie. Mercur în Săgetător va fi expansiv și-i va face pe nativi vorbăreți, comunicativi, dornici să stabilească contacte umane, să călătorească, dar îi va face și hiperreactivi, imprudenți sau vehemenți în situațiile în care ar trebui să rămână niște simpli spectatori. Din 31 octombrie, după ora 13:45′, univers interior pus la încercare de amintirile asupra cărora nativii nu sunt încă lămuriți; analize, reevaluări.
Horoscop săptămânal Taur ♉️ 2025
Horoscop Urania Taur
Între 25 și 26 octombrie după-amiaza, context modest ca semnificație astrală pentru mecanismele instituționale și inițiativele personale referitoare la statutul unor bani sau bunuri pretinse de către nativi sau facilitate de terțe persoane prin acțiunile și deciziile lor. Între 26 octombrie, după ora 18:53′, și 29 octombrie dimineața, nativii vor da dovadă de reținere în fața provocărilor născute de unele știri sau evenimente; înainte să formuleze o observație personală, ei vor aștepta să se calmeze lucrurile și să se limpezească primele impresii ale unei surprize. Între 29 octombrie, după ora 5:56′, și 31 octombrie la prânz, situații mai rar întâlnite sau trăite de către nativi în planul activităților socioprofesionale care îi vor pune în situații mai greu de gestionat prin gradul sporit de dificultate în luarea unor decizii care să stârnească comentarii negative sau să atragă opoziții la punerea lor în aplicare, în ipoteza în care Taurii dețin funcții, ranguri și autorități publice. Pe 29 octombrie, Mercur va intra în zodia Săgetătorului, pe care o va părăsi definitiv pe 1 ianuarie 2026, după ce, între timp, va reveni în zodia Scorpionului, între 19 noiembrie și 12 decembrie, pe fondul unei mișcări aparent retrograde în care va relua problemele conturate în această lună octombrie. În tranzitul său pin Săgetător, Mercur se va colora cu multă dezinvoltură, insuflând o gândire cutezătoare, un comportament îndrăzneț, simpatic și aventurist uneori, imprudent alteori; pentru că Mercur este plasat în casa administrării sau a recuperării banilor și bunurilor materiale de mare valoare, aceste ipostaze vor funcționa mai mult ca factorii de risc și de nesiguranță decât de înțelepciune și prevedere. Din 31 octombrie, după ora 13:45′, momente plăcute, născute din buna înțelegere și comunicare cu prietenii. Misiuni comune asumate de unii Tauri și apropiații lor.
Horoscop săptămânal Gemeni ♊️ 2025
Horoscop Urania Gemeni
Între 25 și 26 octombrie după-amiaza, tentative de a relua o discuție, de a stabili o întrevedere cu partenerii în vederea rezolvării unei chestiuni minore. Între 26 octombrie, după ora 18:53′, și 29 octombrie dimineața, stare de spirit neprielnică luării unei decizii în planul administrării unor bani sau bunuri de valoare. Nativii nu vor dori să-și strice echilibrul interior zăbovind asupra acestor teme care se asociază cu griji, enervări, stres sau dificultăți; indisponibilitate față de unele inițiative necesare tradusă prin amânare, tergiversare, nehotărâre. Între 29 octombrie, după ora 5:56′, și 31 octombrie la prânz, stare de spirit neliniștită, lesne iritabilă la auzul unor afirmații sau la aflarea unor vești; intoleranță față de ideile și deciziile unor colegi sau colaboratori contrare opiniilor și convingerilor lor; confruntări verbale. În ziua de 29 octombrie, Mercur va intra în zodia Săgetătorului, pe care o va părăsi definitiv pe 1 ianuarie 2026, după ce va reveni în zodia Scorpionului, între 19 noiembrie și 12 decembrie, pe fondul unei mișcări aparent retrograde în care va relua problemele conturate în această lună octombrie. Tranzitul lui Mercur prin Săgetător va fi favorabil relațiilor parteneriale în planul schimburilor de idei, consultărilor, efortului comun de a găsi soluții sau cadre legale de acțiune într-un proiect comun, dar nu va instaura și armonia în cooperare. Mercur va accentua unele divergențe și va alimenta orgoliul fiecărei părți în a-și susține punctul de vedere, interesul sau convingerea pe o temă comună la care se va adăuga, în primele zile, și o posibilă tulburare născută din opoziția Uranus/Mercur; reacții intempestive asociate cu un grad sporit de risc sau de exagerare. Din 31 octombrie, după ora 13:45′, posibilă șansă de afirmare în cazul celor tineri, ipostaze flatante în planul activităților publice, în cazul celor maturi.
Horoscop săptămânal Rac ♋️ 2025
Horoscop Urania Rac
Între 25 și 26 octombrie după-amiaza, instabilitate, neatenție, pierdere de timp, sustragere de la activitățile profesionale care cer atenție, concentrare și răbdare. Între 26 octombrie, după ora 18:53′, și 29 octombrie dimineața, reticență în a aborda direct o nemulțumire partenerială. Nativii vor respinge ori vor amâna orice întâlnire care ar conduce la discuții neplăcute. Între 29 octombrie, după ora 5:56′, și 31 octombrie la prânz, posibilă secvență mai puțin obișnuită în evoluția revendicării unor bani, bunuri sau avantaje materiale pe care cei născuți în zodia Racului consideră că li se cuvin; abordări nerealiste care încearcă să ocolească parcursul direct al unei rezolvări patrimoniale. Pe 29 octombrie, Mercur va intra în zodia Săgetătorului, pe care o va părăsi definitiv pe 1 ianuarie 2026, asta după ce va reveni în zodia Scorpionului, între 19 noiembrie și 12 decembrie, pe fondul unei mișcări aparent retrograde în care va relua problemele conturate în luna octombrie. În tranzitul său prin zodia Săgetătorului, Mercur va susține discuțiile (negocierile) referitoare la un contract de muncă, inițiativele menite să le apere un drept salarial sau un avantaj bănesc în conformitate cu o prevedere legală. În alt plan existențial, unii dintre cei născuți în zodia Racului ar putea să se confrunte cu o problemă de comunicare într-o limbă străină pe fondul desfășurării activității profesionale curente. Din 31 octombrie, după ora 13:45′, relațiile parteneriale vor fi marcate de tăceri, de răceală afectivă, de indisponibilitate pentru cooperare, de reacții ostile și de izolare. Trăiri interioare intense, dar nu întotdeauna armonioase pe fondul multor Trigoane regale pe cele trei semne de Apă. Emoții, sensibilitate, reacții exagerate, născute din evenimentele care îi obligă pe nativi să-și reevalueze niște sentimente. Nu luați decizii la mânie, la tristețe sau la revoltă.
Horoscop săptămânal Leu ♌️ 2025
Horoscop Urania Leu
În prima parte a zilei de 26 octombrie, Luna își va continua stagiul prin zodia Leului, dându-le unora capacitatea de a se lupta cu o problemă personală, susținându-i, mai ales, în plan afectiv. Între 26 octombrie, după ora 18:48′, și 29 octombrie dimineața, calcule financiare, nesiguranță cu privire la o decizie, mai ales dacă o abordare pieptișă nu este posibilă. Între 29 octombrie, după ora 7:00′, și 31 octombrie seara, informații care nu fac plăcere, indispun, neliniștesc sau nasc alte ipoteze și interpretări. Pentru cei tineri, blocaje în privința acceptării lor la forme de învățământ în țară sau în străinătate ori care pun condiții pe care nativii nu le întrunesc. Între 31 octombrie, după ora 20:30′, și 1 noiembrie, probleme de familie delicate; Luna Nouă în Scorpion, din 1 noiembrie, le poate pune Leilor, în relația cu o rudă apropiată (părinți), nevoia de a aborda o temă în urma căreia vor trebui să ia o decizie; informații care complică un plan inițial privitor la casă, bunuri, terenuri, patrimoniu personal sau în devălmășie. Nu este exclus ca nativii să se confrunte cu o situație specială (oficială, administrativă, juridică) de care trebuie să țină cont. Cei care au funcții, ranguri și demnități ar putea fi puși în situația să dea un răspuns cu privire la o ofertă; deși nu vor avea prea mult timp la dispoziție, e de evitat un astfel de dialog, între 27 și 29 octombrie. În cazul celor maturi, Luna Nouă, în sectorul apartenenței la o țară și la o familie, poate ridica aspecte importante de identitate și de integrare. Cei care locuiesc în străinătate, în varii condiții legale și juridice, se vor confrunta cu măsurile din țara în care trăiesc și/sau muncesc care nu le vor conveni. Între 1 și 4 noiembrie, mecanisme astrale care privesc o chestiune de sănătate sau o relație de muncă. Comunicare defectuoasă cu prietenii (nu cu toți!) sau cu un fiu (fiică).
Horoscop săptămânal Fecioară ♍️ 2025
Horoscop Urania Fecioara
Pe 26 octombrie, motivații interioare puternice, născute din orgoliu sau din conștiința valorii care nu le permite să abandoneze o cauză sau să se lase înfrânți. Între 26 octombrie, după ora 18:48′, și 29 octombrie dimineața, mod de a aborda o chestiune personală, cotidiană sau chiar una importantă, cu răbdare, cu metodă și cu atenție pe detalii, ceea ce le va permite să observe aspectele care poate, inițial, nu li s-au părut relevante. Dar, în relațiile parteneriale, care nu mai depind în totalitate doar de voința și putința lor, situația se va schimba și nedumerirea sau neîncrederea se va menține activă în câmpul lor de opinii și evaluări ale unei situații deloc limpezi. Între 29 octombrie, după ora 7:00′, și 31 octombrie seara, posibilă accentuare a unei disfuncții financiare sau a unui demers care se va lovi de condițiile absurde, în afara cadrului legal, juridic sau notarial, ale celor cu care Fecioarele se confruntă pe aceleași scopuri bănești sau patrimoniale. Între 31 octombrie, după ora 20:30′, și 1 noiembrie, activitățile specifice legate de cele două case ale comunicării, ale învățăturii și ale deplasărilor vor fi influențate de Luna Nouă în Scorpion, din 1 noiembrie, care va introduce factori perturbatori de natură să le zdruncine încrederea nativilor în unele persoane, evenimente sau interese; în principal, ascunse. De aceea, îi rugăm pe cei despre care vorbim aici să privească cu scepticism comentariile, informațiile, explicațiile și afirmațiile unor persoane pe care nu le cunosc de mult timp și în care, tocmai de aceea, nu trebuie să aibă încredere. Teoretic, chiar și un document oficial care li se va elibera de către o instituție trebuie atent verificat, ca să nu se strecoare erori care să-l facă nul sau inutilizabil. Posibile tentative de deturnare a atenției de la o evidență care nu îi avantajează pe cei cu care nativii vor purta dialoguri.
Horoscop săptămânal Balanță ♎️ 2025
Horoscop Urania Balanta
Pe 26 octombrie, Balanțele pot face dintr-un fleac o chestiune de mândrie sau de orgoliu ori de ambiție într-o relație de prietenie. Între 26 octombrie, după ora 18:48′, și 29 octombrie, dimineața, peisajul astral nu este nou și nu va aduce provocări sau necunoscute, tendința Lunii, în tranzit prin Fecioară, din acest răstimp, va fi favorabilă punerii gândurilor în ordine și analizei lor pragmatice, logice și fără emoții. Între 29 octombrie, după ora 07:0′, și 31 octombrie, seara, Luna va tranzita casa I a personalității celor despre care vorbim aici și va tempera derapajele Lunii Negre precum și starea de permanent conflict care stă să izbucnească. Nu va fi o influență spectaculoasă dar va aduce mai multă măsură, mai multă diplomație în abordări și (ceva) mai multă capacitate a nativilor de a se distanța de factorii perturbatori ai vieții cotidiene. Între 31 octombrie, după ora 20:30′, și 1 noiembrie, cele două case ale banilor (salarii, venituri și câștiguri materiale) se vor afla sub influența Lunii Noi în Scorpion, din 1 noiembrie. Tranzitul va fi unul plin de capcane iar prezența ei în casa banilor obținuți prin efort personal indică ipoteza ca unele evenimente care se vor petrece la locul de muncă îi vor alarma pe nativi cu privire la stabilitatea locului lor de muncă sau a nivelului salarial la care ar urma să fie încadrați după punerea în practică a respectivelor schimbări. Cu siguranță, teama nu este un sfetnic bun dar nici totala indiferență nu e o soluție iar perioada 27 – 29 octombrie s-ar putea asocia, pentru unii, cu vești îngrijorătoare, cu decizii care îi vor pune pe drumuri pentru lămurirea sau remedierea lor. Aceste evenimente, care pot modifica un venit, se pot petrece și în cazul celor care au funcții, ranguri sau demnități și care se vor vedea cu veniturile revizuite sau chiar anulate (mai ales bonificațiile). Dezinformări pe 30 octombrie.
Horoscop săptămânal Scorpion ♏️ 2025
Horoscop Urania Scorpion
În prima parte a zilei de 26 octombrie, o chestiune de imagine, de autoritate pentru cei maturi, de afirmare sau de succes în plan socio-profesional în cazul celor tineri. Între 26 octombrie, după ora 18:48′, și 29 octombrie, dimineața, vor fi cultivate mai ales relațiile de prietenie care le vor permite nativilor să-și pună în practică un proiect pentru care au nevoie de susținerea unei persoane competente sau dedicate unei activități ce le va permite să-și pună în aplicare un talent, o vocație, o calitate intelectuală. Între 29 octombrie, după ora 07:0′, și 31 octombrie, seara, cele două case ale sănătății vor traversa o perioadă ce va provoca o destabilizare interioară (nervi, concentrare dificilă, exprimare anevoioasă și deseori incorectă sau incompletă). Între 31 octombrie, după ora 20:30′, și 1 noiembrie, casa I a personalității celor despre care vorbim aici va fi gazda Lunii Noi în Scorpion, din 1 noiembrie, care, pe fond, are valoarea începerii unui nou ciclu existențial de un an. Ei, și numai ei, vor fi beneficiarii unui context subtil, profund, regenerator. Atenție, totuși că, pe 30 octombrie, sub impactul ultimei opoziții ce îl aduce pe Pluton în dialog astral cu Mercur, relațiile parteneriale pot cunoaște un soi „lepădare”, Scorpionii acceptând provocarea astrală nu doar a unei schimbări în plan personal ci și partenerial. Săptămâna alimentează cu speranțe, unele disproporționate, mai ales în cazul celor tineri, precum și funcționarea unui trigon regal pe semnele de Apă, între 27 și 29 octombrie, care le va fi favorabil în măsura în care Balanțele au o bogată experiență de viață. De altfel, și trigonul Marte/Neptun este, sine, un eveniment ce trebuie trăit cu toate capacitățile mentale, intelectuale, sufletești, emoționale treze și cu atenție pentru a efectua ultima corectură existențială, cele două planete reîntâlnindu-se, în acest context, abia în 2177.
Horoscop săptămânal Săgetător ♐️ 2025
Horoscop Urania Săgetător
Pe 26 octombrie, vanități în funcție de vârsta și de statutul profesional al Săgetătorilor. Între 26 octombrie, după ora 18:48′, și 29 octombrie, dimineața, accentuat simț al datoriei, implicare activă, eficientă în activități publice dacă asta i se va cere nativului sau, dacă, el însuși, s-a înregimentat în forme de viață publică care impun asumarea, transformarea și susținerea unor valori fundamentale pentru bunul mers al societății; în această situație, nativii nu vor fi persoanele care să părăsească un proiect la primul obstacol, ei fiind, prin natura lor astrală, niște luptători. Între 29 octombrie, după ora 07:0′, și 31 octombrie, seara, amestec de stări de spirit dar și de circumstanțe cam enervante, în ipostaza întâlnirii lor cu prieteni, cunoscuți, apropiați care nu fac o impresie bună și, mai mult, îi vor încurca pe nativi cu inițiativele sau cu felul lor de a înțelege punerea în practică a unei teme de interes comun (strică sau complică inutil lucrurile, comit indiscreții etc). Între 31 octombrie, după ora 20:30′, și 1 noiembrie, cele două case ale sănătății se vor afla sub influența Lunii Noi în Scorpion, din 1 noiembrie. Cea mai tulburată, de acest tranzit, va fi casa a XII-a unde vor avea loc tot felul de alchimii sufletești și de mecanisme ale universului interior care nu le asigură un cadru de viață degajat și eficient, Săgetătorilor, semn masculin, de Foc, energic și pozitiv, acest fel de cufundare în amintiri, regrete, lacrimi și reticențe nu le priește. Probabil că, pentru a scăpa de aceste tendințe, Săgetătorii vor căuta refugiul în preocupări care să le dea un sentiment tonic. Posibile reactivări ale unor suferințe de natură karmică, genetică care se vor reflecta în afecțiuni greu de descifrat în mecanismul lor organic. De altfel, nici trigonul regal pe semne de Apă, susținut de mai multe planete, nu va fi pentru ei un substrat astral confortabil.
Horoscop săptămânal Capricorn ♑️ 2025
Horoscop Urania Capricorn
Pe 26 octombrie, atitudini (ușor) megalomane în negocieri sau tranzacții cu scopul de a-și timora partenerul de dialog. Între 26 octombrie, după ora 18:48′, și 29 octombrie, dimineața, cei care doresc să-și continue studiile în țară sau în străinătate, cu sau fără bursă, se vor lovi de clauze și pretenții care, celor despre care vorbim acum, li se vor părea inutile, absurde sau de-a dreptul niște șicane. În ciuda răbdării și a eforturilor depuse, Capricornii nu vor avea un rezultat mulțumitor. Între 29 octombrie, după ora 07:0′, și 31 octombrie, seara, tulburări ale statutului public sau al posturii câte unui Capricorn la locul de muncă. Posibile situații care îi pot pune pe unii nativi într-o lumină proastă (critici, acuzații, comentarii negative în cerc restrâns sau chiar în public). E nevoie de mult autocontrol și de refuzul de a da frâu liber nemulțumirilor pe un ton agresiv sau folosind cuvinte și argumente sancționabile. Între 31 octombrie, după ora 20:30′, și 1 noiembrie, cele două case ale relațiilor personale de prietenie sau de afecțiune ori ale părinților cu copiii fi influențate de Luna Nouă în Scorpion, din 1 noiembrie, și nu într-un chip elegant, util sau exemplar; dimpotrivă! Mai ales că, Mercur, în tranzit prin același semn, se va afla, pe 30 octombrie, în opoziție cu Uranus, ceea ce va funcționa ca un factor destabilizator. Evitați discuțiile și întâlnirile cu cei cu care nu sunteți în relații cordiale sau care, la un moment dat, v-au supărat ori v-au dezamăgit. Inutil veți formula reproșuri, probabil că aparențele înșală iar ceea ce ar putea scoate la iveală această Lună Nouă nu va avea darul să împace părțile ori să dea posibilitatea aflării adevărului. Atenție, între 1 și 4 noiembrie, la relația între casa I a personalității și casa a VII-a a conflictelor, a proceselor sau a dușmăniilor care va fi măcinată de opoziția maleficilor Marte/Pluton.
Horoscop săptămânal Vărsător ♒️ 2025
Horoscop Urania Vărsător
Pe 26 octombrie, posibile presiuni exercitate autoritar de un partener nemulțumit de colaborarea, de conviețuirea sau de afacerea ori de felul în care decurge un proiect desfășurat împreună cu un Vărsător. Între 26 octombrie, după ora 18:48′, și 29 octombrie, dimineața, nativii vor continua să se confrunte cu nesiguranța de a se lansa în cheltuieli (mai) importante pe fondul unei concluzii la care a ajuns în urma unei analize personale, obiective sau a expertizei făcute de un specialist. Atenție la ofertele convenabile (un loc de muncă mai bine plătit, o postură flatantă în prezumptivul colectiv). Între 29 octombrie, după ora 07:0′, și 31 octombrie, seara, comunicare dezordonată (nu este o noutate): conflicte care pleacă de la aspecte nesemnificative dar care îl pot pune un nativ, mai tânăr și mai puțin abil în a evita situațiile delicate, în posturi pe care, acum, sau mai târziu, un „binevoitor” le-ar putea specula în detrimentul Vărsătorului. Nu faceți declarații publice hazardate pe 30 octombrie în speranța că veți impresiona o asistență. Între 31 octombrie, după ora 20:30′, și 1 noiembrie, sectorul carierei va fi pus în valoare dar și la încercare de Luna Nouă în Scorpion, din 1 noiembrie. Nota generală va fi de capcane, de provocări, de lingușiri, de promisiuni deșarte. Nu este momentul renunțării la vechia postură (funcție) și nici al salturilor spectaculoase pe ideea că așa pot face carieră; nu răspundeți la presiunile morale și nu acceptați să vi se cumpere bunăvoința. Răstimp vulnerabil, între 1 și 4 noiembrie, pentru locul de muncă și pentru veniturile, cât de cât stabile, chiar dacă nu avantajoase. Relațiile de prietenie se îndreaptă spre niște derapaje și niște ipostaze relaționale care vor arunca o lumină dezavantajoasă asupra celor cu care Vărsătorul comunică și se afișează în public. Neseriozitatea acelora se va răsfrânge și asupra nativilor.
Horoscop săptămânal Pești ♓️ 2025
Horoscop Urania Pești
Pe 26 octombrie, efort de afirmare în spațiul profesional, dorință de a epata în cazul celor tineri, de a face lucruri importante care să-i consolideze unui Pește imaginea, credibilitatea profesională, competența sau excelența ori să compenseze o situație neplăcută în care s-a aflat, la un moment dat. Între 26 octombrie, după ora 18:48′, și 29 octombrie, dimineața, nu se poate spune că nu e bine ca Peștii să se întâlnească cu un partener mai vechi sau cu un potențial partener alături de care să dezvolte un proiect dar discuțiile vor „pluti” în ambiguitate, în nesiguranță, în neimplicare, în tatonare așa că, înțelept ar fi, ca acești nativi să nu forțeze lucrurile și să se grăbească pentru a fi siguri că nu „scapă” o oportunitate. Între 29 octombrie, după ora 07:0′, și 31 octombrie, seara, vești amestecate, sfaturi neconcludente, confuzii de principii sau necunoaștere completă a unei realități financiare cu care Peștii se confruntă de mai mult timp și, oricum, nu ei sunt așii riscurilor ci, cel mult, al imprudențelor și al credulității. Între 31 octombrie, după ora 20:30′, și 1 noiembrie, cele două case ale comunicării, ale învățăturii și ale deplasărilor vor fi influențate de puternicul accent astral instaurat în casa a IX-a de Luna Nouă în Scorpion, din 1 noiembrie. Pentru că, întreaga săptămână, va funcționa un trigon regal pe semnele de Apă, Peștii ar putea avea, în acest răstimp, niște intuiții care, dacă vor fi profund și corect înțelese, le-ar putea deschide nebănuite uși pentru dezvoltarea personală, alta decât cea dobândită în școli, universități și cursuri de specializare pe lângă maeștrii. Depinde, acum, și ce vor ei înșiși de la viață, pentru că există riscul unor iluzii deșarte. Posibile despărțiri sau evenimente care vor scoate la suprafață aspecte neștiute din viața unei persoane de care nativii s-au legat afectiv ori, chiar, a copiilor lor.
SURSA: https://www.youtube.com/channel/UCi-edpUjtqD7YzmukwxG72Q
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)


0 comments:
Trimiteți un comentariu