Horoscopul zilei de 26 Ianuarie 2026

Horoscop Special zilei de 26 Ianuarie 2026 Horoscop Urania 2026. Vezi ce spune horoscopul zilnic pentru zodiile Berbec, Taur, Ge...

duminică, 25 ianuarie 2026

Horoscop Urania săptămânal 24 – 30 ianuarie 2026



Horoscop Urania săptămâna 24 – 30 ianuarie 2026 în funcție de zodie

Horoscop Urania zilnic, săptămânal, lunar si anual
Site de astrologie cu informații complete despre orice tine de horoscop, de la horoscopul european zilnic, pana la cel anual. Horoscopul zilnic va informează despre cum va fi ziua dvs si la ce evenimente sa va așteptați. Vrei sa stii ce spun astrele despre viitor?În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești. Află ce-ți rezervă astrele săptămâna aceasta!Horoscop Urania săptămânal. În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.

Horoscop Urania – Prezentare Generala 24 – 30 ianuarie 2026

Horoscop Urania săptămânal. Aflați care sunt previziunile astrale pentru săptămâna 24 – 30 ianuarie 2026 și previziuni detaliate pentru fiecare zodie. În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.

Horoscop săptămânal Berbec ♈️ 2026

Horoscop Urania Berbec

Între 24 și seara zilei de 25 ianuarie, efort de mobilizare pentru diferitele activități care au revenit la normal după o perioadă de vacanță sau de relaxare. Între 25 ianuarie, după ora 20:06′, și seara zilei de 27 ianuarie, evaluări lucide ale unei situații financiare și corelarea ei cu diferitele cheltuieli care vor trebui făcute pe termen scurt sau mediu, cel târziu până pe 26 aprilie. Între 27 ianuarie, după ora 22:55′, și începutul zilei de 30 ianuarie, dialoguri și consultări în vederea abordării unei noi direcții pedagogice sau profesionale pe care nativii, încă tineri, ar trebui să o parcurgă pentru a obține confirmarea unor competențe necesare continuării altor forme de studiu sau a concurării pentru un post ce necesită o pregătire superioară corespunzătoare. Într-o primă etapă, informațiile venite de la niște instituții li se vor părea că ridică prea multe condiții. Din 30 ianuarie, după ora 0:32′, Luna puternică, în tranzit prin zodia Racului și, respectiv, a familiei, în conjuncție cu Jupiter, poate pune în fața nativilor una sau mai multe chestiuni ce trebuie rezolvate pe cale administrativă, dar, deși nevoia abordării și rezolvării lor va fi evidentă, unii Berbeci se vor lovi de rezistența celor în vârstă din familia din care provin, direct implicați în statutul acelor premise patrimoniale (teren, culturi agricole, locuințe), interesul acelora dictându-le tot felul de argumente sau soluții în contrapartidă, care, din păcate, nefiind realiste și nici posibil de pus în aplicare, vor constitui motive de dispută fără sfârșit. Poate că, pentru tranșarea lor, nativii ar fi bine să nu mai piardă timpul cu discuțiile inutile și să recurgă la autoritatea unui specialist sau a instituției de resort care să le comunice condițiile legale ale intrării în normalitate. Întreaga săptămână, relațiile cu prietenii de toate categoriile vor fi mai intense ca în alte perioade.

Horoscop săptămânal Taur ♉️ 2026

Horoscop Urania Taur

Între 24 și seara zilei de 25 ianuarie, gânduri, neliniști trecătoare, amintiri care răscolesc, recuplări la regimul vieții curente (îndatoriri, obligații, asumarea unor secvențe de viață personală mai puțin plăcute). Între 25 ianuarie, după ora 20:06′, și seara zilei de 27 ianuarie, nativii din Taur vor avea echilibru interior, mai mult calm și mai mult spirit practic în analiza și efortul lor de a găsi soluții concrete la treburile zilnice; dar, atenție, totodată, vor ieși în evidență o serie de premise din viața profesională care vor impune o mobilizare rapidă și un răspuns coerent la provocările care îi vor solicita pe nativi, nu doar în aceste două-trei zile, ci întreaga săptămână și, ulterior, până spre 20 februarie. Între 27 ianuarie, după ora 22:55′, și începutul zilei de 30 ianuarie, s-ar putea contura rezolvarea unei chestiuni financiare. Din 30 ianuarie, după ora 0:32′, dialogurile întrerupte cu persoane sau instituții înaintea sărbătorilor de iarnă vor fi reluate, încetul cu încetul, dar intrarea în normalitate va cere timp și răbdare pentru a se restabili toate condițiile necesare. Unele persoane pot fi implicate în activitățile specifice unui proces de învățare sau de formare profesională și vor constata că sunt în urmă față de niște termene de predare ale unor lucrări sau că susținerea unor examene, colocvii „parțiale” sau evaluări bate la ușă, motiv pentru care vor trebui să-și modifice programul de viață și activitate în funcție de aceste priorități. Un rol important îl vor juca, întreaga săptămână, cele cinci planete în tranzit prin Vărsător, care își vor exercita influența în sectorul casei a X-a a carierei, a puterii, a imaginii publice sau a succesului, permițându-le nativilor să se afirme sau să se impună autoritar. Pe unii, cota de risc a acestor provocări nu-i va intimida, dimpotrivă, aceia vor intui șansa de a face un salt socioprofesional.



Horoscop săptămânal Gemeni ♊️ 2026

Horoscop Urania Gemeni

Între 24 și seara zilei de 25 ianuarie pot apărea mici divergențe între nativi și prietenii lor și cum nici unii, nici alții nu vor dori să cedeze, tensiunea acestor dispute va continua până spre 20 martie, când interesele și atașamentele divergente vor împinge ambele părți la certuri deschise sau la despărțiri de moment ori definitive. Pentru a le gestiona atunci cât mai ușor și cu pierderi socioumane cât mai reduse, nativii trebuie să ia aminte la derapajele care se vor produce până atunci în cadrul unor discuții serioase, pe teme majore, privind îndeosebi idealurile și atașamentele față de oameni, idei și proiecte. Între 25 ianuarie, după ora 20:06′, și seara zilei de 27 ianuarie, stabilitate organică; echilibru interior. Între 27 ianuarie, după ora 22:55′, și începutul zilei de 30 ianuarie, Luna va străbate casa I a personalității celor care s-au născut în zodia Gemenilor și le va spori vioiciunea mentală, nativii fiind mai intuitivi, mai imaginativi, mai perspicace. Din 30 ianuarie, după ora 0:32′, efort de a face economii. Posibilă modificare a regimului unor venituri ce decurg din activitățile profesionale sau ocazionale (drept de autor, onorariu, indemnizații); unele pot fi micșorate, altele pot fi amânate sau anulate. Întreaga săptămână, cele cinci planete care traversează zodia Vărsătorului vor da casei a IX-a a conștiinței și a preocupărilor superioare o forță specială, insuflându-le nativilor motivația de a se concentra pe procesele de învățare și evoluție personală pentru a face un salt de înțelegere și abordare a meseriei prin experiențe profitabile alături de profesorii, modelele și maeștrii care îi „șlefuiesc”. Contextul va continua, în această notă, până pe 18 februarie, oferindu-le Gemenilor și șansa de a aborda noi căi de exprimare profesională.



Horoscop săptămânal Rac ♋️ 2026

Horoscop Urania Rac

Între 24 și seara zilei de 25 ianuarie, evenimente contradictorii care îi vor obliga pe nativi să facă un efort de adaptare la condițiile și argumentele momentului și de a intra în siajul unor ordine, indicații sau nevoi reale în plan profesional chiar dacă Racilor nu le va face plăcere, ei având impresia să sunt constrânși să pună în aplicare niște sarcini (misiuni) în a căror logică ei nu cred. Între 25 ianuarie, după ora 20:06′, și seara zilei de 27 ianuarie, relațiile cu prietenii vor evolua normal; stabilitate. Între 27 ianuarie, după ora 22:55′, și începutul zilei de 30 ianuarie, cele două case ale sănătății vor fi străbătute de un tranzit superficial, așa încât consecințele lui asupra organismului vor fi modeste și nederanjante. Ceea ce vor simți poate unii va fi o instabilitate în gândurile sau în concluziile la care vor ajunge, de unde și nevoia de a le verifica temeinicia. Ceea ce îi va preocupa în aceste zile va fi, în mod special, evoluția unei situații la locul de muncă, unde aceștia vor sesiza un număr mare de „vești” și de speculații nu toate reale sau credibile. Din 30 ianuarie, după ora 0:32′, Luna va traversa casa I a personalității celor care s-au născut în zodia Racului și, alături de Jupiter, va crea un context astral favorabil vieții interioare, emoțiilor, speranțelor și percepțiilor subtile, rafinându-le nativilor gândurile și emoțiile și făcându-i sensibili la mesajele care vin de la Saturn, în tranzit prin zodia Peștilor, ceea ce va constitui un factor de asumare a unor idei noi, chiar dacă, în sinea lor, nativii se tem că nu dispun de toate resursele necesare pentru a opera transformări în plan personal sau a onora șansa altui parcurs profesional. Întreaga săptămână, sectorul banilor și al bunurilor, pentru a căror rezolvare va fi nevoie de înțelegerea sau de cooperarea cu alte persoane și instituții, va fi plin de neprevăzut.

Horoscop săptămânal Leu ♌️ 2026

Horoscop Urania Leu

Între 24 și seara zilei de 25 ianuarie, comentarii în contradictoriu, dezbateri, întruniri în cadrul cărora nativii vor trebui să formuleze un răspuns clar cu privire la opinia lor referitoare la anumite inițiative care urmează să fie puse în aplicare în câmpul profesional. Nu va fi o postură ușor de gestionat, pe fond, Leii nedorind să păcălească sau să „umble cu jumătăți de măsură”. Între 25 ianuarie, după ora 20:06′, și seara zilei de 27 ianuarie, stabilitate profesională pe direcția atribuțiilor și funcțiilor cunoscute. Între 27 ianuarie, după ora 22:55′, și începutul zilei de 30 ianuarie, întâlniri, vizite, participare susținută la o serie de activități organizate și cu ajutorul lor în care nativii se vor implicata cu entuziasm chiar dacă se vor confrunta cu tot felul de piedici mărunte. Din 30 ianuarie, după ora 0:32′, stare organică normală, cu excepția unor ipostaze deranjante, suportate de către unele persoane care au o sensibilitate gastrică, digestivă sau metabolică mai veche care acum s-ar putea intensifica. Întreaga săptămână, registrul relațiilor parteneriale va evolua din surpriză în surpriză, provocările ținându-se lanț. În fine, și o singură ipostază ieșită din tiparul de comportament relațional poate fi suficientă pentru a da o nouă coloratură dialogurilor și cooperării nativilor. Deși nota generală este provocatoare, Leii ar fi indicat să rămână circumspecți și să nu ia nici o decizie până pe 18 februarie, când acest context se va risipi. Răstimpul încărcat de particularitățile induse de cele cinci planete în tranzit prin Vărsător nu va fi unul indicat pentru semnarea „dintr-un foc” a unor documente, înțelegeri, rezoluții, contracte sau asocieri, pe fond fiind lesne de bănuit că o persoană cu greu le va putea controla pe toate, după cum e de așteptat ca într-un sector partenerial să izbucnească o criză (dispută, ruptură, abandon al proiectului).

Horoscop săptămânal Fecioară ♍️ 2026

Horoscop Urania Fecioara

Între 24 și seara zilei de 25 ianuarie, planurile personale vor trebui modificate în funcție de costul lor, de puterea de a face bani a nativului și de utilitatea respectivului proiect într-un moment complicat în plan personal, național sau conjunctural. Între 25 ianuarie, după ora 20:06′, și seara zilei de 27 ianuarie, dorința nativilor va fi de calm interior, de echilibru în gândire, de ordine și logică în argumentația unui proiect, de putere de convingere în prezentarea unui punct de vedere sau în apărarea unor adevăruri într-o luare de poziție publică sau în mediul profesional. Între 27 ianuarie, după ora 22:55′, și începutul zilei de 30 ianuarie, posibile activități care angajează numele sau autoritatea unui nativ, în general, binevenite, dacă respectivele întrunirii vor fi energic controlate de către nativi care nu vor lăsa lucrurile la voia întâmplării. Atenție totuși la unele tentative ale colaboratorilor de a le submina prestația sub masca indiferenței, naivității sau ignoranței. Din 30 ianuarie, după ora 0:32′, relațiile cu prietenii vor trece prin momente în care ar putea să fie nevoie ca Fecioarele să se delimiteze de exagerări, să traseze o linie de respect și politețe în cazul unor derapaje; a fi prieten cu cineva nu presupune a-i permite aceluia un comportament abuziv. Nu puneți patimă într-o discuție care poate transforma dialogul într-o dispută sonoră. Întreaga săptămână, în casa a VI-a a sănătății, vor acționa cinci planete care, prin patronajul Vărsătorului, vor solicita sistemul nervos central și periferic, fiziologia aparatului locomotor și sistemul venos. În alt plan existențial, la locul de muncă, se pot petrece schimbări neprevăzute sau transformări care îl vor obliga pe fiecare nativ să-și cântărească puterea de muncă, experiența, competența și motivația salarială. Nu vă lăsați impresionați de dramatismul aparent al unor evenimente.



Horoscop săptămânal Balanță ♎️ 2026

Horoscop Urania Balanta

Între 24 și seara zilei de 25 ianuarie, unele relații parteneriale vor deveni deranjante, într-o măsură mai mică sau mai mare, dar într-un fel care va impune atât o observare atentă, cât și luarea unor măsuri necesare în funcție de natura parteneriatului. Vorbim însă doar de o situație care se conturează aici, fiind prezente, deocamdată, planetele Neptun și Kiron, dar peste câteva săptămâni, în acest sector va începe să-și exercite influența și planeta Saturn; acestora, în răstimpul martie-aprilie, li se vor adăuga și alte planete, construind una dintre cele mai spectaculoase ipostaze ale anului, fapt de care Balanțele trebuie să țină cont în mod special, pentru că la primăvară se vor petrece mari schimbări. Între 25 ianuarie, după ora 20:06′, și seara zilei de 27 ianuarie, echilibru financiar sau material. Între 27 ianuarie, după ora 22:55′, și începutul zilei de 30 ianuarie, posibile știri de importanță modestă care enervează pentru moment; deplasări presărate cu mici incidente. Din 30 ianuarie, după ora 0:32′, Balanțele pot deveni temătoare sau bănuitoare, în funcție de informațiile care ajung la urechile lor sau de situațiile la care asistă și care le dau de gândit cu privire la felul în care vor trebui să se raporteze când situația socioprofesională se va complica (în mod normal în primăvară). Întreaga săptămână, cele cinci planete care tranzitează zodia Vărsătorului vor da o strălucire aparte casei a V-a a sentimentelor, introducând o disponibilitate specială pentru romantism, evadare, aventură, în care nativii se vor cufunda ca într-o mult dorită baie de emoții, trăiri intense și plăceri. Contextul poate să le aducă artiștilor, creatorilor și interpreților un noian de oferte sau de ipostaze artistice în care ei ar putea străluci și avea succes. Evenimentele solicitante în relațiile dintre părinți și copii vor trebui abordate cu metodă pedagogică și înțelepciune.



Horoscop săptămânal Scorpion ♏️ 2026

Horoscop Urania Scorpion

Între 24 și seara zilei de 25 ianuarie, oarecare stare generală dezagreabilă (agitație, nervozitate, insomnie, enervări rapide, calmare dificilă, migrene), unele dintre aceste stări pot fi efectul unei suprasolicitări, altele ale unui efort fizic disproporționat (inclusiv exerciții de întreținere). Posibile alarme născute din informațiile care circulă la locul de muncă cu privire la posibilele măsuri organizatorice luate de conducerea instituției. Între 25 ianuarie, după ora 20:06′, și seara zilei de 27 ianuarie, Scorpionii vor dori să limpezească și să stabilizeze relațiile parteneriale. Pe fond, nu este greu de realizat asta, pentru că, în prezent, casa a VII-a este tranzitată doar de Uranus, dar, după 26 aprilie, acesta va intra definitiv în zodia Gemenilor și va părăsi acest sector, ceea ce înseamnă că nativii trebuie să se ocupe în mod serios de ducerea la bun sfârșit a demersurilor începute în ultimii șapte ani și nefinalizate până acum. Între 27 ianuarie, după ora 22:55′, și începutul zilei de 30 ianuarie, dialoguri, lecturi, consultarea unor specialiști cu privire la cea mai indicată abordare a unor probleme financiare, fiscale, bancare, patrimoniale, juridice (procese de partaj, de moștenire, de ieșire din indiviziune, pretenții). Din 30 ianuarie, după ora 0:32′, posibilă mică criză de conștiință, născută din disonanțele între propriile convingeri ale nativilor și diferitele curente de opinii de care vor lua cunoștință. Cele cinci planete care tranzitează zodia Vărsătorului vor marca relațiile Scorpionilor cu părinții sau, în general, cu familia din care provin. Se poate estima producerea unuia sau mai multor evenimente care îi vor privi pe aceia și care vor modifica tiparul relațional de până acum. Mai sunt posibile situații speciale (urgențe, accidente, îmbolnăviri, stricăciuni locative) care vor impune pierdere de timp și bani pentru remedierea lor.

Horoscop săptămânal Săgetător ♐️ 2026

Horoscop Urania Săgetător

Între 24 și seara zilei de 25 ianuarie, disconfort interior născut din concluziile referitoare la relația cu o persoană dragă lor sau cu copiii lor. Între 25 ianuarie, după ora 20:06′, și seara zilei de 27 ianuarie, sănătate în parametri normali. Efort de securizare a locului de muncă sau a unei activități profesionale pentru care Săgetătorii sunt plătiți. Nativii trebuie să facă diligențele necesare pentru a-și consolida statutul de angajat, mai ales între 6 februarie, când Uranus va reveni la mersul direct, și 26 aprilie, când va părăsi definitiv casa a VI-a a muncii, timp în care va fi un factor activ și util pentru schimbările modului de a câștiga bani prin efort personal. Între 27 ianuarie, după ora 22:55′, și începutul zilei de 30 ianuarie, relațiile parteneriale vor fi marcate de numeroase contacte și dialoguri pe diferite căi de comunicare pe o anume temă de interes comun, fără să se ajungă la rezolvarea lor, iar negativiștii sau dificilii vor fi chiar Săgetătorii, care, știind că nu dețin toate informațiile necesare, nu vor dori să riște. Din 30 ianuarie, după ora 0:32′, efort de a înțelege niște prevederi legale prin care s-ar putea rezolva pretențiile lor materiale sau financiare, de unde și întârzierea nativilor în a aborda o anume strategie de rezolvare a dorințelor lor. Cele cinci planete care tranzitează casa a III-a a comunicării, a deplasărilor și a învățăturii îi pot împinge pe nativi într-un vârtej de activități publice (viață socială activă, participarea la acțiuni profesionale sau oficiale) în care vor trebui să se pronunțe pe tema dezbaterii. Săgetătorii vor dori să se afirme, să se facă remarcați, să impresioneze sau să convingă în luările lor de cuvânt, printr-o atitudine neconformistă de înțelegere a evenimentelor, prin soluțiile curajoase propuse sau prin formulările îndrăznețe exprimate în fața unui public larg sau mai restrâns de specialiști.



Horoscop săptămânal Capricorn ♑️ 2026

Horoscop Urania Capricorn

Între 24 și seara zilei de 25 ianuarie, relații tensionate cu părinții sau rudele în vârstă; nemulțumiri domestice (nevoia de a remedia o defecțiune, de a înlocui un obiect din dotarea gospodăriei care nu mai funcționează corect); activități obositoare, dacă este vorba de relațiile administrative. Între 25 ianuarie, după ora 20:06′, și seara zilei de 27 ianuarie, relațiile afective vor evolua în nota obișnuită, instalată în preajma datei de 8 noiembrie 2025, când Uranus, retrograd, a revenit, pentru ultima dată, în zodia Taurului, oferind, până pe 26 aprilie, posibilitatea rezolvării unor situații confuze, complicate, supărătoare sau abuzive în plan sentimental. Între 27 ianuarie, după ora 22:55′, și începutul zilei de 30 ianuarie, stare de sănătate bună, în general, dar instabilă, cu frecvente schimbări ale stării de spirit. Cele cinci planete care tranzitează casa a II-a a banilor câștigați prin muncă vor genera cinci Trigoane cu Luna, în tranzit prin casa a VI-a, și vor readuce în prim-planul atenției nativilor una sau mai multe chestiuni legate de modul în care se desfășoară activitatea profesională (sarcini de serviciu, volum de muncă, responsabilități, statut în cadrul instituției, salarizare, condiții contractuale). Probabil că mare parte dintre nativi vor fi obligați să analizeze actuala situație, eventualele transformări în cadrul instituției și măsurile legislative ce abia au fost lansate ori care urmează să fie promulgate și să decidă atent și responsabil cu privire la viitorul lor profesional. Din 30 ianuarie, după ora 0:32′, context astral prea crispat pentru a da curs unei discuții, negocieri, consultări pe teme parteneriale. Cel puțin, Jupiter, retrograd din casa a VII-a, este un indiciu astral suficient de convingător pentru ca nativii să rămână rezervați în privința răspunsului dat unei oferte, propuneri de asociere sau semnării unui contract.


Horoscop săptămânal Vărsător ♒️ 2026

Horoscop Urania Vărsător

Între 24 și seara zilei de 25 ianuarie, dialoguri incomode, vești tendențioase, incomplete sau știri trunchiate care mai mult îi derutează pe nativi decât îi lămuresc sau îi informează la zi; deplasări asociate unor incidente minore care pot provoca întârzieri. Între 25 ianuarie, după ora 20:06′, și seara zilei de 27 ianuarie, relațiile de familie par a fi stabile deși nu poate fi vorba despre vreun progres, lămurire sau rezolvare domestică. Lucrurile rămase nerezolvate de la începutul lunii iunie 2025, când Uranus a intrat, pentru câteva luni, în zodia Gemenilor și apoi în retrogradare, nu au permis soluții definitive, dar după 6 februarie și până atunci, nu mai e mult! Acestea vor trebui gestionate energic pentru a fi duse la bun sfârșit, planeta urmând să părăsească definitiv sectorul familial și domestic pe 26 aprilie 2026. Între 27 ianuarie, după ora 22:55′, și începutul zilei de 30 ianuarie, univers afectiv instabil, reacții trecătoare, superficiale și de multe ori nemotivate. Perioadă în care nativii nu trebuie să aibă reacții sau decizii definitive bazate pe impresii trecătoare și neverificate care îi pot face lesne să greșească sau să exagereze. Din 30 ianuarie, după ora 0:32′, sensibilități gastrice, metabolice sau digestive; intoleranță la unele alimente. Capacitate redusă de lucru, nativii simțindu-se goliți de energie, apatici și fără chef de muncă sau de activități solicitante fizic. Cele cinci planete care traversează în prezent casa I a personalității Vărsătorilor vor avea menirea să-i pregătească pe nativi pentru anul care va urma și pentru care aceștia trebuie să fie „antrenați” psihic ca să facă față unor evenimente solicitante, deloc ușor de gestionat, și să ia deciziile necesare. Pe fond, se conturează nevoia unor transformări sau adaptări (în cazul celor mai în vârstă) necesare alinierii lor la niște comandamente sociale.



Horoscop săptămânal Pești ♓️ 2026

Horoscop Urania Pești

Între 24 și seara zilei de 25 ianuarie, preocupări financiare curente (plăți, cumpărături). Între 25 ianuarie, după ora 20:06′, și seara zilei de 27 ianuarie, Peștii vor căuta argumente pentru echilibrul interior în informațiile corecte, nerăstălmăcite sau deformate de comentariile tendențioase sau neprofesioniste, prin informare, consultare, verificare, analiză obiectivă, concluzii juste și la obiect. Între 27 ianuarie, după ora 22:55′, și începutul zilei de 30 ianuarie, conversații în care nativii pot fi atrași de rudele cu care intră în legătură și care nu sunt profitabile nici unei părți: pierdere de timp, abatere a atenției, intoxicare cu știri false (bârfe, exagerări, invenții). Din 30 ianuarie, după ora 0:32′, univers afectiv hipersensibil și hiperreactiv. Peștii vor da dovadă de vulnerabilitate în fața unor evenimente sau informații, reacționând disproporționat la mesajul sau la semnificația acestora. Această slăbiciune emoțională i-ar putea face pe cei apropiați, care îi cunosc, să încerce să obțină de la ei un favor, o concesie, o promisiune, speculând slaba lor rezistență la argumente sentimentale sau apelând la șantajul afectiv al lacrimilor, al amintirilor și al reproșurilor. Peștii trebuie să-și tempereze și să-și cenzureze aceste momente de labilitate afectivă și să nu cadă pradă intereselor și manevrelor unor rude lacome și fără scrupule. Cele cinci planete care tranzitează casa a XII-a a sănătății vor suprasolicita sistemul nervos central și periferic, fiziologia aparatului locomotor inferior (de la rotulă la gleznă, din punct de vedere osos și muscular) și sistemul venos. Organic, nu va fi o perioadă ușor de suportat de către nativi, dar ea poate fi profitabilă prin hiperfuncția creierului și intensitatea proceselor logico-raționale care pot juca un rol creativ (imaginație, fantezie, spirit novator, viziuni originale, gândire rapidă, hiperideație).

SURSA: https://www.youtube.com/channel/UCi-edpUjtqD7YzmukwxG72Q

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Horoscop Urania Facebook

Termeni si condiții