Horoscop Urania săptămâna 19 - 25 septembrie 2026 în funcție de zodie
Horoscop Urania zilnic, săptămânal, lunar si anual
Site de astrologie cu informații complete despre orice tine de horoscop, de la horoscopul european zilnic, pana la cel anual. Horoscopul zilnic va informează despre cum va fi ziua dvs si la ce evenimente sa va așteptați. Vrei sa stii ce spun astrele despre viitor?În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești. Află ce-ți rezervă astrele săptămâna aceasta!Horoscop Urania săptămânal. În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.
Horoscop Urania – Prezentare Generala 19 - 25 septembrie 2026
Horoscop săptămânal Berbec 2026
Horoscop Urania Berbec
Pe 19 septembrie, informații care pot schimba datele unei călătorii, dacă oamenii se află într-o excursie ori se pregătesc să facă o deplasare, care, în lumina veștilor de ultimă oră, ar putea să-i facă să ia decizii în consecință. Între 19 septembrie, după ora 7:55, și seara zilei de 21 septembrie, nu este exclus să apară primele semne ale unor disfuncții în exercitarea meseriei, prin atribuții, răspundere sau funcții, care să fie alimentate de o neînțelegere sau de o diferență discrepantă între realitate și dorințele, iluziile și speranțele pe care oamenii le nutresc. Contextul va rămâne activ întreaga săptămână și se va accentua odată cu intrarea Soarelui în zodia Balanței, care va permite funcționarea unor astre în regim drastic în casa a X-a (ranguri, funcții, succes, autoritate).. Între 21 septembrie, după ora 20:15, și 24 septembrie, dimineața, relațiile de prietenie ar putea fi tulburate de tranzitul Lunii, care ar putea scoate la iveală lipsa de soliditate a unor relații bazate pe impresii de moment, atracție, simpatie și apropiere, care se pot transforma în opusul acestora (reticențe, indiferență, spirit critic, desolidarizare). În seara zilei de 23 septembrie, Soarele va intra în zodia Balanței și, până pe 23 octombrie, va tranzita casa a VII-a a relațiilor parteneriale și, pe fond, va avea un rol pozitiv facilitând împăcarea părților aflate în conflict sau ajungerea la o înțelegere de comun acord și avantaj, șansa de a câștiga un proces ori de a obține câștig de cauză într-un litigiu dar, atenție, va rupe vălul de pe niște iluzii false dezvăluindu-le nativilor adevărata față a unui partener, a unei afaceri sau miza ascunsă a unor înțelegeri. Între 24 septembrie, după ora 05:24, și 25 septembrie, moment de respiro interior; Berbecii vor avea șansa să se odihnească, să se liniștească și să se recupereze după zile încărcate sau pline de evenimente solicitante.
Horoscop săptămânal Taur 2026
Horoscop Urania Taur
Pe 19 septembrie, unii nativi vor căuta soluții pentru o chestiune patrimonială care trebuie rezolvată pe cale legală (notarială, procesuală, prin mediere sau cu ajutorul unor experți). Între 19 septembrie, după ora 7:55, și seara zilei de 21 septembrie, posibile disensiuni în familie, născute din viziunea diferită a nativilor față de cea a părinților sau a rudelor în vârstă, apropiate de interese generale (ideologice, culturale, religioase, profesionale). Între 21 septembrie, după ora 20:15, și 24 septembrie, dimineața devreme, vor avea loc evenimente cu tentă bizară, greu explicabilă sau neînțeleasă, ascunse voitor de către unii adevărate motivații, care le vor pune probleme celor născuți în zodia Taurului, în plan profesional sau social (dacă e cazul). În seara zilei de 23 septembrie, Soarele va intra în zodia Balanței și, până pe 23 octombrie, va tranzita sectorul muncii și al sănătății „de zi cu zi”. Va funcționa protectiv pentru activitățile profesionale curente precum și revitalizant în plan fiziologic. Taurii se vor putea recupera după o afecțiune și vor depăși mai ușor un eventual accident minor sau o intervenție terapeutică invazivă.. Pentru început, el va putea zdruncina însă încrederea în ceva sau în cineva prin felul în care va topi valul de umbră sau de ceață care a acoperit tot felul de ipoteze despre realitate, ceea ce le-a permis nativilor să-și construiască reprezentări false despre lume sau despre unele persoane și situații. Între 24 septembrie, după ora 05:24, și 25 septembrie, momente plăcute petrecute alături de prieteni sau de cei apropiați, prin gusturi și preocupări comune. Atenție, între 23 și 25 septembrie, la tensiunile care s-ar putea naște la locul de muncă în urma unor afirmații sau a exprimării unor opinii contrare celor cu care își desfășoară activitatea, care ar putea da naștere nu doar la dispute, ci și la manifestarea unei antipatii.
Horoscop săptămânal Gemeni 2026
Horoscop Urania Gemeni
Pe 19 septembrie, dimineața, posibile mesaje la prima oră a dimineții, prin care nativii vor lua act de dorința unui parteneriat sau asociat ori de evenimentele care vor avea un efect clar asupra unei relații matrimoniale și asupra tipului de relație în care Gemenii se vor afla cu soțul sau soția (ceartă, despărțire, divorț, împăcare). Între 19 septembrie, după ora 7:55, și seara zilei de 21 septembrie, primele semnale ale prezenței Lunii Negre în casa a VIII-a a beneficiilor materiale sau financiare (griji, frică de viitor, dorință de a conserva anumite bunuri sau de a le administra mai judicios, pentru a face economie sau pentru a obține un venit în plus).. Între 21 septembrie, după ora 20:15, și 24 septembrie, dimineața devreme, destule contradicții sau situații incomode îi vor pune pe nativi în situația de a apela la întregul lor arsenal de mecanisme de apărare sau de ieșire din impas, prin metode diplomate („învăluire”, diplomație, ambiguitate, devierea spre altă direcție a unei situații). În seara zilei de 23 septembrie, Soarele va intra în zodia Balanței și, până pe 23 octombrie, va tranzita sectorul relațiilor afective, al creativității și al relațiilor dintre părinții Gemeni și copiii lor. Soarele va avea efectul unui „încălzitor” al sufletului, dornic de relaxare, de a se bucura de plăcerile vieții, de a trăi emoții intense ori de a se exprima prin intermediul unei activități de creație sau de interpretare artistică. El le va da vitalitate și lipsă de prejudecăți. Între 23 și 25 septembrie, Soarele va face opoziție cu Neptun pe direcția relațiilor personale, ceea ce ar putea să-i conducă pe Gemeni la concluzii dezamăgitoare. Între 24 septembrie, după ora 05:24, și 25 septembrie, moment plăcut sau flatant, prin succesul pe care îl poate avea un nativ ori prin felul în care se va afirma sau se va impune în fața publicului larg ori a unor colegi și specialiști.
Horoscop săptămânal Rac 2026
Horoscop Urania Rac
Pe 19 septembrie, dimineața, Racii își vor desfășura activitatea profesională fără să se confrunte cu situații care să le tulbure ritmul de viață, preocupările sau activitățile specifice. Sănătatea va evolua în parametri optimi cu excepția celor care au probleme personale mai vechi, nerezolvate, care îi țin cuplați la niște factori de stres (amintiri, reproșuri, regrete), menținând o stare de stres și agitație. Între 19 septembrie, după ora 7:55, și seara zilei de 21 septembrie, primele semne ale unei nereguli în viața și activitatea socio-profesională mai ales în cazul celor care au funcții și răspunderea unor decizii sau activități pe care trebuie să le gestioneze, deși condițiile nu sunt de partea lor, sabotându-le inițiativele legitime sau necesare, de unde și o stare de revoltă față de persoanele care le pun „bețe în roate”. Între 21 septembrie, după ora 20:15, și 24 septembrie, dimineața devreme, efort de a rezolva pe cale legală o problemă salarială sau de recuperare a unor venituri cuvenite. Pe 23 septembrie, seara, Soarele va intra în zodia Balanței și, până pe 23 octombrie, va tranzita casa relațiilor de familie, a grijilor domestice și a legăturilor cu țara de origine, care vor fi trăite mai intens de cei care trăiesc departe de casă sau de țară. Între 23 și 25 septembrie, Soarele va face o opoziție cu Neptun, aflat în tranzit prin casa a X-a a profesiei, funcției sau a succesului, care va pune în evidență contradicții sau ipostaze greu de acceptat în relațiile cu părinții sau cu rudele. Posibil litigiu pe o temă imobiliară sau locativă. Soarele va face, din 23 septembrie, o cuadratură cu Luna Neagră, indicând un conflict cu un partener. Între 24 septembrie, după ora 05:24, și 25 septembrie, nevoia de a evada din viața curentă, prozaică, și de a se cufunda într-o lume a valorilor culturale, artistice de orice gen, a religiei și a spiritualității.
Horoscop săptămânal Leu 2026
Horoscop Urania Leu
Pe 19 septembrie, relațiile personale vor fi mai intense, dar și mai schimbătoare, în ceea ce privește starea de spirit, atmosfera și așteptările. Între 19 septembrie, după ora 7:55, și seara zilei de 21 septembrie, primele semne ale prezenței Lunii Negre în sectorul muncii: posibile modificări de program, de atribuții ori noi reguli care îi vor nemulțumi pe nativi. Mecanismele organice vor fi puse la încercare de aceeași postură astrală, mai ales pe segmentul osos, articular și dermatologic, sau la nivelul regimului mineralelor din organism. Între 21 septembrie, după ora 20:15, și 24 septembrie, dimineața devreme, relațiile partenere vor fi dinamice, provocatoare uneori și vor impune atenție, concentrare pe tema respectivă și control al unor tendințe personale (aroganță, ambiție, nevoia de a controla o situație, interese).. Pe 23 septembrie, seara, Soarele va intra în zodia Balanței și, până pe 23 octombrie, va tranzita casa a III-a a comunicării, învățăturii și deplasărilor sau a relațiilor cu persoanele întâlnite ocazional sau cu vecinii; pe fond, va avea un efect bun de temperare a unor excese doar că, între 23 și 25 septembrie, Soarele va face o conjuncție cu Neptun, din casa a XI-a, și va accentua discrepanțele dintre convingerile personale, planurile și atașamentele Leilor și realitatea cu care se confruntă în fiecare zi ori diferențele dintre opiniile lor și cele ale mediului în care își desfășoară activitatea. Va favoriza, în acest răstimp, efortul celor care învață și se pregătesc pentru un examen. Nu faceți alegeri profesionale dacă simțiți că acestea nu sunt potrivite pentru dvs. Între 24 septembrie, după ora 05:24, și 25 septembrie, mici recompense sau câștiguri ca urmare a bunăvoinței sau amabilității unor persoane cunoscute. În ziua de 25 septembrie, posibile contradicții la locul de muncă care pleacă de la o exagerare sau de la o răsturnare a adevărului.
Horoscop săptămânal Fecioară 2026
Horoscop Urania Fecioara
Pe 19 septembrie, nevoie de a face ordine în acte sau de a pune la punct relația cu o instituție (cereri și reclamații) în regimul unui imobil sau al taxelor aferente acestui sector. Între 19 septembrie, după ora 7:55, și seara zilei de 21 septembrie, mici neplăcerii la nivel sufletesc generate de întâmplările vieții de fiecare zi care le provoacă nativilor observații critice, nevoia de a analiza și reflecta pe tema unor afirmații sau a unor sugestii ori a unei conduite în neconcordanță cu relațiile de afecțiune, încredere și simpatie stabilite care ar trebui să funcționeze între ei și o persoană dragă sau între nativi și copiii lor. Între 21 septembrie, după ora 20:15, și 24 septembrie, dimineața devreme, nereguli, abuzuri și conflicte la locul de muncă pe care Soarele le va tempera, făcându-i pe nativi să apeleze, până pe 23 octombrie, la diplomație, tact și răbdare, pe fondul unei relații moderate cu Pluton din casa muncii, mai ales că, în acest răstimp, Soarele va străbate sectorul banilor câștigați prin efort personal (salariu), ceea ce reprezintă un prim indiciu al naturii acestor dispute și revendicări. Solicitare astrală moderată exercitată asupra axei cardiovasculare, care poate genera disfuncții pasagere la nivelul fiziologiei inimii, al arterelor și al venelor, precum și al circulației periferice. În ziua de 23 septembrie, Soarele va intra în zodia Balanței și, până pe 23 octombrie, va străbate sectorul banilor câștigați prin efort personal, având un rol pozitiv în clarificarea unor nereguli sau în susținerea nativilor în inițiativele legate de un contract de muncă.. Între 24 septembrie, după ora 05:24, și 25 septembrie, relațiile parteneriale vor fi, în general, plăcute, amabile, respectuoase sau prietenoase, în funcție de natura interesului care îi aduce pe nativi față în față cu una sau mai multe persoane, într-un dialog explicativ sau într-o negociere.
Horoscop săptămânal Balanță 2026
Horoscop Urania Balanta
În ziua de 19 septembrie, informații și contacte prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare cu unele instituții; posibile plecări pentru deplasare, excursie, călătorie sau vacanță. Între 19 septembrie, după ora 7:55, și seara zilei de 21 septembrie, neplăceri legate de o rudă apropiată (părinți), care îl vor obliga pe câte un nativ să se implice în susținerea lor și care îi provoacă alarmă, tristețe, îngrijorare sau preocupări. Între 21 septembrie, după ora 20:15, și 24 septembrie, dimineața devreme, relațiile personale, mai ales cele bazate pe emoții, afectivitate și complexitate sentimentală, vor fi străbătute de fiorii îndoielii și de întrebări justificate de observarea comportamentului cuiva drag sau de amintiri care au rol sau roluri de avertisment în legătură cu o persoană care ar putea fi indiferentă, interesată sau incorectă într-o relație personală. În seara zilei de 23 septembrie, Soarele va intra în zodia Balanței și, până pe 23 octombrie, va străbate casa I a personalității, oferindu-le celor despre care vorbim acum un suport astral care le va permite să se reechilibreze și să privească cu măsură și calm aspectele stresante ale vieții cotidiene.. Atenție: în perioada cuprinsă între 23 și 26 septembrie, când Soarele va intra în opoziție cu Neptun, și, una sau mai multe probleme contractuale sau procesuale, care s-au conturat anul trecut pe vremea asta, cu prilejul primei opoziții din iunie 1874, și care nu au fost rezolvate până acum, vor reveni în prim-plan. Între 24 septembrie, după ora 05:24, și 25 septembrie, paradoxal pentru o săptămână plină de provocări; în aceste zile, lucrurile ar putea evolua într-un mod profitabil sau mai puțin agitat, mai ales în plan profesional, la locul de muncă sau chiar în ceea ce privește sănătatea. Relație bună între Marte și Lună, pe 25 septembrie, pentru abordarea unei chestiuni de muncă (inițiativă, ofertă).
Horoscop săptămânal Scorpion 2026
Horoscop Urania Scorpion
Pe 19 septembrie, îngrijorări cu privire la evoluția unei situații conflictuale sau administrative, aducătoare de schimbări în regimul muncii, care ar putea afecta statutul profesional al nativilor. Între 19 septembrie, după ora 7:55, și seara zilei de 21 septembrie, vești neplăcute, dialoguri incomode, informații false, relații alterate de lipsa de educație, de agresivitatea verbală ori de o atitudine negativistă și refractară; nici nativii nu vor fi departe de aceste derapaje, mai ales dacă vor fi provocați. Complicații cu autoritățile din diverse instituții, mai ales în cazul plecărilor peste granița țării. Examenele vor conține o doză de risc la toate nivelurile și îi vor afecta pe nativi dacă nu se stă se în care și nu se concentrează la toate vârstele. Între 21 septembrie, după ora 20:15, și 24 septembrie, dimineața devreme, probleme domestice sau relaționale cu părinții ori cu rudele apropiate; atmosferă tensionată, ostilitate, refuz de cooperare în chestiuni de interes comun.. În ziua de 23 septembrie, Soarele va intra în zodia Balanței și, până pe 23 octombrie, va tranzita casa a XII-a a bolilor lungi, cronice sau genetice. Pe fond, Soarele va tempera unele simptome, va liniști spiritul pus la încercare de analize, expertize, diagnostice și consultații care vehiculează ipoteze ce-l pun pe gânduri pe câte un nativ. Soarele le va spori vitalitatea, le va da energie și curaj să treacă peste aceste încercări. Atenție, totuși, la răstimpul cuprins între 23 și 26 septembrie, când se va produce o opoziție între Soare și Neptun, care ar putea avea consecințe în sectorul muncii, în relațiile cu colegii și în evenimentele aparent fără explicație sau prezentate într-o lumină falsă, pentru a fi credibile. Între 24 septembrie, după ora 05:24, și 25 septembrie, relațiile personale vor evolua în mod favorabil, Scorpionii fiind plini de delicatețe, duioșie și tandrețe.
Horoscop săptămânal Săgetător 2026
Horoscop Urania Săgetător
Pe 19 septembrie, nativii vor da dovadă de optimism sau entuziasm, vor fi energici și motivați. Între 19 septembrie, după ora 7:55, și seara zilei de 21 septembrie, îngrijorări sau încurcături financiare ori nemulțumiri salariale, fie ca urmare a punerii în practică a unor decizii, fie doar ca un zvon alarmant. Între 21 septembrie, după ora 20:15, și 24 septembrie, dimineața devreme, comunicarea este dificilă; Săgetătorii s-ar putea afla în situații incomode, mai ales în public sau într-o adunare unde se dezbat chestiuni socio-profesionale, în care vor fi obligați să-și oficializeze intențiile sau opinia, și asta nu le conveni, pentru că va declanșa comentarii și ostilități din partea celor cu păreri contrare. În ziua de 23 septembrie, Soarele va intra în zodia Balanței și, până pe 23 octombrie, va tranzita sectorul relațiilor de prietenie pe care le va consolida dacă acestea vor fi oneste, serioase și profitabile pentru nativi.. Totuși, aceștia trebuie să țină cont de opoziția Soare/Neptun care va funcționa între 23 și 26 septembrie pe axa relațiilor personale și, astfel, ar putea produce tulburări de atitudine, reacții afective disproporționate în plan sentimental ori ar putea accentua diferențe de viziune și de interese asupra unor premize care stau la baza unor acțiuni comune întreprinse de către Săgetători împreună cu prietenii lor; în cazul din urmă, din motive diferite (respect, prudență, diplomație) nativii ar putea să nu formuleze răspunsuri care să stârnească replici în contradictoriu ori să stârnească supărare și decizii radicale. Între 24 septembrie, după ora 05:24, și 25 septembrie, atmosfera în relațiile cu părinții sau cu familia va fi calmă, destinsă și sinceră. Întreaga săptămână, cei care desfășoară activități artistice sau de creație vor fi nemulțumiți de rezultatul unor proiecte și, înainte să treacă la reabilitarea lor, se vor gândi să renunțe la ele.
Horoscop săptămânal Capricorn 2026
Horoscop Urania Capricorn
În ziua de 19 septembrie, oarecare agitație, în plan fiziologic sau psihic, născută din stres, oboseală, nesomn, epuizări nervoase sau supărări. Între 19 septembrie, după ora 7:55, și seara zilei de 21 septembrie, Luna va tranzita casa I a personalității Capricornilor și le va oferi ceva mai multă suplețe în abordarea unor teme dificile din viață, iar ei vor deveni mai înțelegători și mai sensibili. Dar primele semne ale „lucrării astrale” a Lunii Negre ar putea să se simtă deja: îngrijorări, situații neplăcute, ipostaze familiale sau profesionale încurcate și tensionate. Între 21 septembrie, după ora 20:15, și 24 septembrie, dimineața devreme, teme financiare mai vechi sau mai noi, efort de a rezolva o problemă financiară ce decurge din drepturile salariale sau din alte forme de câștig bănesc cuvenit lor.. În seara zilei de 23 septembrie, Soarele va intra în zodia Balanței și, până pe 23 octombrie, va tranzita sectorul vieții publice, al funcțiilor, al succesului, al imaginii și al puterii; el ar putea atenua niște dispute sau rivalități dar nu le va desființa după cum, el va fi și un factor care îi va face pe cei născuți în zodia Capricornului să-și reevalueze niște decizii, opinii sau păreri și să analizeze, încă o dată, pierderile sau vulnerabilitățile unor decizii, opinii sau atitudini. Între 23 și 26 septembrie, Soarele va face o opoziție cu Neptun, implicând temele specifice casei a X-a și relațiile de familie din perioada petrecută cu un an în urmă, în preajma datei de 23 septembrie 2025, și o cuadratură cu Luna Neagră, redeschizând sau continuând o problemă profesională sau personală din perioada noiembrie 2017 - august 2018. Între 24 septembrie, după ora 05:24, și 25 septembrie, comunicarea va fi politicoasă, uneori chiar destinsă, dar nu neapărat profitabilă pentru nativi: o pierdere de timp cu discuții facile, vesele, dar lipsite de conținut esențial.
Horoscop săptămânal Vărsător 2026
Horoscop Urania Vărsător
Pe 19 septembrie, Vărsătorii vor aduce în discuțiile cu prietenii argumente legate de normă, legitimitate, justificare și adecvare la realitate, atât în relațiile personale, cât și în desfășurarea unor activități comune. Între 19 septembrie, după ora 7:55, și seara zilei de 21 septembrie, univers interior apăsător, pentru cei în jur de 50 de ani care au dificultăți să se integreze în noi contexte de muncă sau de relații socio-profesionale care nu le sunt favorabile și pe care le resping în forma și fondul lor. Iritare și revoltă. Între 21 septembrie, după ora 20:15, și 24 septembrie, dimineața devreme, Vărsătorii vor trăi o stare de eliberare de stres și de constrângeri, nativii meditând la felul în care ar putea să elimine niște poveri din viața lor ori să-și ofere mai multe satisfacții și realizări, făcând schimbări în viața personală, profesională și socială. În ziua de 23 septembrie, Soarele va intra în zodia Balanței și, până pe 23 octombrie, vă va tranzita casa a IX-a a convingerilor personale, a formației profesionale, a atașamentelor, idealurilor sau credințelor și le va tempera excesele atât în cazul respingerii vehemente a unora, cât și în cel al entuziasmului exagerat față de altele.. Contextul va fi trăit mai intens de către cei care au în jur de 50 de ani, pentru că această conjuncție va fi susținută și de opoziția Soare/Neptun, pe axa comunicării, ceea ce presupune că procesul de care vorbeam ar putea fi activat de o discuție sau de o informație primită. Între 25 și 26 septembrie, Pluton va face un trigon cu Soarele, din acest sector, și va sublinia existența anumitor idei, opinii sau soluții de care Vărsătorii trebuie să țină cont dacă vor dori să progreseze. Între 24 septembrie, după ora 05:24, și 25 septembrie, mică rezolvare financiară, avantaj de moment sau abordare utilă a unei chestiuni de salarizare de (răs)plată a unei munci efectuate.
Horoscop săptămânal Pești 2026
Horoscop Urania Pești
Pe 19 septembrie, context public flatant, ipostaze în care Peștii vor apărea într-o „lumină” favorabilă lor pentru că își vor putea etala calitățile personale, profesionale sau imaginea. Între 19 septembrie, după ora 7:55, și seara zilei de 21 septembrie, un prieten sau un apropiat îl poate supăra pe un nativ prin felul în care se va purta, va vorbi, va comenta activitățile și proiectele comune ori își va dezvălui adevăratele interese. Între 21 septembrie, după ora 20:15, și 24 septembrie, dimineața devreme, axa celor două case ale sănătății va găzdui mai multe aspecte astrale care vor avea o influență delicată asupra funcțiilor inimii, ale sistemului vascular, ale circulației periferice și ale funcțiilor neurologice. Episoade dizarmonice la locul de muncă, deși vorbesc despre măsuri care ar trebui să optimizeze activitatea; principalul sector vizat va fi cel salarial; nu sunt excluse discuțiile aprinse și contestațiile. În ziua de 23 septembrie, Soarele va intra în zodia Balanței și, până pe 23 octombrie, va străbate sectorul veniturilor, al câștigurilor și al avantajelor financiare sau materiale, care vor avea legătură cu persoanele sau instituțiile care acționează în favoarea lor. Până când latura pozitivă se va materializa, între 23 și 26 septembrie, când Soarele va face opoziție cu Neptun care va genera o mică (mare?) dezamăgire, o contradicție între dorință și punerea ei în practică, care va implica un aspect al muncii și al salarizării și care va trebui gestionat cu atenție și diplomație iar ele două planete vor forma două cuadraturi cu Luna Neagră care vor antrena într-o relație negativă banii și relațiile de prietenie.. Între 24 septembrie, după ora 05:24, și 25 septembrie, Luna va tranzita zodia Peștilor, plasându-se în casa I a personalității lor și oferindu-le un mare „respiro astral” necesar și binevenit pentru reabilitarea lor fizică și psihică.



0 comments:
Trimiteți un comentariu