Horoscopul zilei de 5 Decembrie 2024

Horoscop Special zilei de 5 Decembrie 2024 Horoscop Urania 2024. Vezi ce spune horoscopul zilnic pentru zodiile Berbec, Taur, Ge...

luni, 25 februarie 2013

Trăsăturile generale ale nativului din zodia Scorpion


Trăsături generale ale nativului din Scorpion

Chiar şi astrologii se minunează în faţa acestei zodii. în tabloul omenesc al Scorpionului vor fi pregnante, întotdeauna, atât caracteristicile pozitive, cât şi cele negative. Altfel spus, Scorpionul înseamnă, în mod obişnuit, o sumă de trăsături extrem de apăsat conturate. Cu firea sa puternică, de stăpân al vieţii, Scorpionul va fi, în toate datele sale, o natură puternică, atotcuprinzătoare, agresivă şi dominantă. Dispunând, totodată, de o imaginaţie bogată, de o remarcabilă intuiţie privind evoluţiile proceselor şi fenomenelor, de un ascuţit simţ al realului, Scorpionul este capabil, de pe acest textură densă, să lanseze, oricând, artificii de spirit şi lumină. Nu va lipsi din personalitatea nativului în zodia Scorpionului latura întunecată, ascunsă, acea intimitate plină de necunoaştere, de temeri, de credinţe oarbe, de idei măreţe sau îndrăzneţe şi greu de adus la lu­mina zilei poate şi pentru faptul că ar şoca. Vorbirea directă,verde-n faţă, a nativului Scorpion, îi poate spori acestuia charisma, ajutându-1 mult în dorinţa sa de a urca sus, sus de tot pe scara socială. Corect de felul său, nativul Scorpion poate fi lesne tulburat dacă cei din juru-i nu stau în pătrăţica lor şi, mai mult decât atât, îl incomodează, îl deranjează. Scorpionul îşi va plăti, cu scrupulozitate, datoriile, şi încă la timp şi fară crâcnire, şi de aceea va dori ca şi alţii să procedeze la fel.

Dacă nu se va întâmpla aşa ceva, Marele Scorpion va fi frustrat, puternic frustrat, şi mult prea uşor va putea exploda. Sarcasmul şi încăpăţânarea în a produce şi efectua, vizavi de orice cauză, o demonstraţie logică, îl vor face pe nativul în Scorpion mai puţin agreat şi, din acest motiv, nu de puţine ori va avea relaţii sociale ceva mai complicate.
în mod obişnuit, Scorpionul are idei clare despre ceea ce înseamnă bine şi rău, ecartul dintre bine şi rău fiind, în cazul său, uriaş. Pe acest ecart se vor găsi fel de fel de nuanţe şi atitudini, fapt ce oferă nativului în Scorpion o partitură consistentă pentru o certă afirmare socială şi o adresabilitate foarte bogată. Interesant este de observat faptul că un nativ atât de pu­ternic, aşa cum este cel aflat sub semnele Scorpionului - cel mai puternic din tot cercul zodiacal - va şti, mai mereu, nu numai să câştige, ci să şi piardă. Chiar dacă va fi perdant, Scorpionul va fi gata, oricând, s-o ia de la capăt şi să recupereze, el dispunând de foarte multă energie, mentală şi nu numai. Scorpionul se aseamănă, în bună parte, cu Pasărea Phoenix şi, precum aceasta, chiar lovit decisiv, el va găsi resurse să renască din propria-i cenuşă. Nativul Scorpion are puterea şi abilitatea de a-şi con­strui şi reconstrui personalitatea şi, din acest motiv, este foarte adaptabil şi integrabil. Totodată, Scorpionul îşi va asuma, în procesul de transfor­mare, de revoluţionare, nu numai datele şi faptele propriei persoane, ci şi pe acelea ale celor din cercul, din societatea în care trăieşte, asemenea unei mari puteri garante.
Ca lider, nativul în Scorpion va fi deosebit de puternic şi va avea atâta forţă încât îi va putea magnetiza şi pe ceilalţi, facându-i, nu o dată, să-l însoţească în aventurile sale de reorganizare a lumii. Profund în toate ges­turile sale, în fapte şi idei, Scorpionul va încerca să-i transforme şi pe cei din jurul său.
în toate demersurile sale, intime sau sociale, Scorpionul va dovedi rezistenţă şi răbdare, el dispreţuind lucrul făcut de mântuială, fapta dusă la îndeplinire cu superficialitate.

De asemenea, Scorpionul este un personaj dotat cu o foarte bună memo­rie. Poate că şi această memorie contribuie, într-un fel, la manifestarea acestui Scorpion ca un răzbunător consecvent în raport cu cei care s-au comportat faţă de el, sau chiar faţă de cei care-i sunt prieteni sau protejaţi, nedemn, arogant, discreţionar, în orice caz profund injust.
Scorpionul se dovedeşte, de obicei, un prieten de foarte bună calitate, un om dedicat prieteniei, un slujitor autentic al sentimentului camara­deresc. Foarte secretos de felul său, Scorpionul va dori, însă, foarte mult, să cunoască secretele celorlalţi şi să opereze cu ele în folosul său propriu, în ceea ce priveşte comportamentul său sentimental, Scorpionul va ţine la dragostea sa ca la un bun de nepreţuit, fiind un nativ care vede nu neapărat finalitatea iubirii sale, ci însăşi iubirea, însăşi relaţia de dragoste, puntea aceea dintre suflete pentru care el a depus eforturi s-o construiască şi să arate, nu-i aşa, pe gustul său. Grădinile cu dragostea Scorpionului vor fi asemenea celor ale Semiramidei, păzite fiind cu săbii de-oţel. Altfel spus, Scorpionul este cel mai pătimaş îndrăgostit din tot zodiacul şi va face dra­goste cu o profundă şi chiar brutală convingere de campion al iubirii pe pământ. Afirmaţia este valabilă atât pentru femeile Scorpion, cât şi pentru bărbaţii Scorpion, după cum valabile sunt, pentru toţi nativii în Scorpion, atât sentimentul apăsător al geloziei şi agresivitatea lor în relaţia de iubire şi în actul dragostei fizice, cât şi suspiciunea, egoismul, revanşismul. Din­colo de toate acestea însă, marele Scorpion va iubi cu efuziune, cu sen­zualitate, cu impulsivitate şi uitare de sine, ca într-o sărbătoare antică, în care sunt de neconceput piedicile comune ale societăţii contemporane - pudoarea, intimitatea exagerată, oprobriul, excluderea dintre oameni sau măcar din rândul lumii bune, toate în numele unor axiome de genul: nu-i frumos, nu se cade, nu se cuvine, vede lumea, vorbeşte lumea, e ruşine, nu suntem animale, nu suntem maimuţe, nici animalele nu procedează aşa. Când are prilejul să facă dragoste, nativul în Scorpion va fi cuprins de minunata sărbătoare a firii, a naturii, şi nimeni şi nimic nu-1 va mai putea opri, la o adică, să se manifeste în toată splendoarea sa.

1 comments:

Horoscop Urania Facebook

Termeni si condiții