
Horoscop zodia Berbec, luna aprilie 2013
Greu de suportat în intimitate, berbecul va reuşi să-i mulţumească însă pe toţi dacă aceştia sunt suficient de abili încât să-l implice pe acesta în proiecte care au nevoie de spaţiu mare de desfăşurare. Astfel, de la începutul lunii și până pe 20 aprilie, când Marte va trece în Taur, neputinţa berbecului de a-şi iubi consoarta, copiii, mai mult decât să-şi dorească ridicarea în sferele înalte, îl va consuma teribil și va încerca să gândească pentru alţii, va inventa, construi şi aşeza pentru cei din jur cât pentru un an întreg. El va şti că acum se va implica în ceea ce poate constitui în timp o contragreutate la sărăcie, o forţă care neagă suferinţa și asta pentru că este atât de concentrat pe ceea ce are de făcut încât nici nu o mai percepe la adevărata valoare.
Ştiind numai el cât de mult s-a consumat şi, de asemenea, ştiind că nu doreşte să ceară ajutor de vreme ce urmăreşte să-şi adjudece totul şi deci să nu împartă ceea ce ar putea obţine, va fi rezervat în faţa acestor elemente novatoare. Totuşi, ziua de 21 aprilie pentru berbeci poate fi o zi în care îşi pierd luciditatea, nu văd, nu aud, nu mai ştiu şi nici nu-şi amintesc nimic din ceea ce şi-au propus să nu uite niciodată. Acceptă ceea ce nu le este de folos şi se procopsesc, când nu se aşteptau la aşa ceva, cu un pietroi legatde gât, cu o mare greutate socială, una complicată, care le inspiră teamă şi lipsa de perspectivă. În felul acesta, vor înclina foarte mult balanţa spre ceea ce au reuşit anterior pentru a merge totuşi pe un teren cunoscut.
Spre finalul lui aprilie, Marte, guvernatorul lor, intră în Taur şi în invită la cheltuieli şi, deopotrivă, la justificarea lor, la desfăşurarea într-un registru al costurilor, judecând totul după cât de valoros este, cât de multe are de oferit, câtă energie. În acelaşi timp finalul lunii aprilie este pentru berbeci şi unul nostalgic. Regretă mult că au pierdut forţa activă şi deschiderea pe care au avut-o în ultimele aproximativ 40 de zile şi unii vor încerca, acolo unde contextul personal permite, să reediteze un succes, o legătură, un tip de activitate sau chiar o formă de descindere socială. Viaţa este plină de surprize şi ei sunt, cu Uranus pe semnul lor, dispuşi să-şi depăşească extrem de uşor limitele, să iasă din specificul pe care nu l-au părăsit niciodată, nici chiar acela de oameni dezinvolţi care nu se încadrează în reguli, care nu le respectă şi le sfidează, fără să se preocupe câtuşi de puţin de consecinţe.


0 comments:
Trimiteți un comentariu