
Horoscop zodia Fecioara, luna Iunie 2013
Nu este exclus ca luna iunie să vină cu o nouă serie de promisiuni pentru fecioare. Ca şi cum pot să uite repede ceea ce li s-a-ntâmplat, deşi, în realitate, nu uita niciodată aşa ceva, se vor comporta ca şi cum pot să o ia de la capăt. Se adaptează rapid situaţiei, îşi îndreaptă atenţia spre ceea ce le poate pune mai uşor în valoare şi mimează că pot avea cu persoanele acela un schimb afectiv. Ceea ce este demn deremarcat şi, evident, de lăudat este o anume înţelepciune pe care fecioarele o vor dovedi în luna iunie. Vor reuşi să facă faţă cu mai multă putere minciunilor şi caracterului tendenţios al evenimentelor, căutând să privească doar partea bună, doar cele câteva elemente benefice aducând acestora un strop de misticism, de moralitate, de decență în aşa fel încât să transmită în jur o aromă plăcută, o savoare aparte care îi relaxează pe ceilalţi şi îi ajută să le înţeleagă mai bine. În realitate, acesta este elementul intuitiv de care se folosesc fecioarele pentru a se integra din nou în societate şi în acelaşi timp de a se proteja de şocuri emoţionale, așa cum sunt cele pe care le-au avut în luna mai.
Spre finalul lunii, vor putea extinde aceasta dinamică relaţională consolidându-şi asocierile şi câştigând încrederea celor din jur prin tactul pe care l-au probat. Va fi însă greu să se menţină această plajă comportamentală, mai ales tipul inferior care cere atenţie, care nu ţine cont de interlocutor şi care, în realitate, nu conversează, ci monologhează. Tipul superior va fi un mare beneficiu pentru mediul, pentru anturaj, un balsam pentru sufletele celor care vor avea nevoie la greu să-i fie cineva devotat în preajmă. Fecioara poate fi devotată, doar dacă este educată şi îşi poate oferi de-a lungul vieţii sieşi explicaţii referitoare la faptul că este bine, corect şi moral să fii aşa.
0 comments:
Trimiteți un comentariu