Mesaj Special luna iulie 2025

Horoscop Urania zilnic, săptămânal, lunar și anual . Site de astrologie cu informații complete despre orice tine de horoscop, de la hor...

duminică, 9 iunie 2013

Horoscop Gemeni Iunie 2013


Horoscop zodia Gemeni, luna Iunie 2013

La începutul lunii iunie îi găsim pe gemeni acţionând în formă spre un scop clar definit, cu obiective formulate simplu, concis, limpede şi probând cu o eficienţă de zile mari ceea ce au tot spus până acum. Bucuria lor va fi mai intensă pentru că numai ei ştiu prin ce momente de deruta au putut trece, câtă neîncredere în sine au dezvoltat, cât s-au mai îndoit de ceea ce acum probează şi cât de mult au considerat că viaţa lor va fi de acum încolo marcată de modificări substanţiale în privinţa relaţiilor interumane sau a gestionării unor resurse.

În iunie gemenii renasc, se ridică din propria cenuşă şi o fac mult mai repede şi mai eficient decât alte semne zodiacale. Ei vin primii cu un discurs, sunt primii care investesc într-un domeniu nou, sunt cei mai buni în ceea ce aleg să facă, nu-i poate opri nimeni să spună, să demonstreze ori să desfiinţeze pe cineva, iar acest lucru îl vor face cu o supleţe aparte. Narcisist chiar și atunci când nu-şi acceptă liniile corpul sau nu-şi poate auzi vocea înregistrată, nativul acestei zodii îşi va lua în luna iunie chipul unui filantrop rănind cu aceeaşi generozitate cu care laudă ori promovează interesul unui grup în alte medii. Deşi unii vor critica metodele lor, au şansa de a deveni personaje controversate care să rămână în istorie cu gesturile din această lună pentru că pot deschide uşi de care alţii nu doresc să se atingă.


Luând totul în uşor sau privind doar aspectul practic, fără să simtă vreo emoţie, nativulacestei zodii se poate apropia de focurile cele mai intense şi nu va simţi că acestea îi pârjolesc hainele, îi ard părul şi îi înroşesc pielea, de vreme ce contrastul care se realizează între lumina focului şi culoarea corpului său este una specială, nouă, unică.

În a doua parte a lunii, când Chiron şi Neptun, care-i fac să fie atât de disperaţi acum după o realizare socială şi în egală măsură atât de dezamăgiţi de ceea ce primesc, îi va pune pe gemeni în postura de a-şi aminti de afecţiuni mai vechi, de a se întâlni cu oameni care îi pot pune şi pe ei la punct, poate alţi gemeni mai puternici şi care le vor lăsa acestora impresia că sacrificiul pe care-l fac, efortul pe care-l depun, muncile prestate le-au făcut în zadar pentru că alţii, se bucură de beneficiile care le erau atribuite. Acesta este începutul unor convulsii generate de intrarea lui Lilith în casa banilor, în sectorul hrănirii, a aceea ce corpul, mintea sufletul cere pentru a se menţine în funcţiune.

Aceste mesaje, aceste valori nu sunt pentru gemeni neapărat negative, doar că ei nu vor reuşi să le găsească rostul, însemnătatea. Mănâncă şi nu ştiu de ce le trebuie atâta mâncare, citesc şi nu le mai place nimic, urmăresc mai multe emisiuni în paralel, reţin tot, dar nu le este de niciun folos pentru că acestea nu reprezintă decât informaţii pe care, într-o altă formă le ştiu deja. Spre finalul lunii, când Jupiter le intră în casa a II-a, succesul le dă târcoale, le vin propuneri şi bune şi rele într-un amestec foarte îndrăzneţ şi ciudat.



Cei care au experienţa afacerilor, care ştiu să-şi vândă marfa, să se pună în valoare şi prin tot ceea ce fac să atingă un anumit grad de satisfacţie vor reuşi să valorifice ce știu, alţii vor alege prost şi luna iulie îi va pune în postura să se tortureze singuri fie că nu vor putea ieşi din acest mecanism, fie că au înghiţit ceva care le-a afectat viaţa pentru totdeauna şi nu mai au cum să schimbe.

Toate acestea sunt menţinute însă la suprafaţă, la vedere, prin gesturi care devin cu atât de ample cu cât auditoriul este mai bogat. Dacă s-ar îndrepta spre interior, ar vedea că acolo totul este la fel ca la începutul anului. Că nimic nu s-a schimbat în esenţă şi ar începe să-şi pună întrebări complicate care să producă o undă în adâncimile sufletului în vederea unei schimbări profunde. Îndreptarea privirii spre interior constituie şansa pe care nu toţi gemenii o vor avea, ci doar cei din tipul superior.

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Horoscop Urania Facebook

Termeni si condiții