
Nu se ajunge usor la succes, dar atat timp cat crezi in tinta ta finala si in fortele proprii, vei observa progrese majore catre scopul ales. Azi poti face pasi mari inainte, iar roadele bune care se ivesc pe parcurs devin startul catre etape si mai importante in planurile tale. Reusita vine urcand treapta cu treapta spre ceea ce visezi sa atingi iar azi vei mai face un pas mai sus catre visul tau cel mare. Esti un exemplu de ambitie, de rezistenta si de optimism pentru cei care nu au curaj sa-si depaseasca limitele.
Confortul trebuie intretinut cu investitii masive, dar meriti aceste cheltuieli pentru un trai mai bun. Mediul tau familiar va cunoaste azi unele imbunatatiri costisitoare, ce-i drept, dar pe deplin justificate, pentru ca ai facut suficiente economii in ultimele luni pentru a ti le permite. Ca schimbi ceva in locuinta sau chiar a venit vremea sa cumperi o casa noua, esti fericit, pentru ca adeseori calculezi fericirea in functie de bunurile pe care le detii si de roadele financiare la care ai ajuns. Nu stai rau din acest punct de vedere.
Este o zi ca de sarbatoare, in care ai suficiente motive sa razi, sa zambesti, sa te distrezi alaturi de cei dragi. Orele petrecute in compania persoanei iubite ti se par cele mai de pret, pentru ca stati mai mult de vorba si puneti tara la cale pentru perioada urmatoare. Daca iesi undeva in lume, nu este exclus sa se iveasca sansa unei idile, si daca te gaseste pregatit, de aici ar putea incepe o frumoasa relatie de dragoste. Totul e sa nu tratezi aceasta sansa ca pe o simpla distractie sau aventura!
Este un moment perfect pentru a lua initiativa si a te pune intr-o lumina buna in ochii tuturor. Ai un as in maneca de care merita sa te folosesti din plin pentru a atrage succesul de partea ta. Unde exista succes, imediat se vor ivi si invidiile, dar nu trebuie sa te lasi influentat de ele, ci dimpotriva. Daca lumea te invidiaza pentru ceea ce faci, e semn ca ai cu ce te lauda si merita sa te afirmi cu mai multa incredere in valoarea proprie. Nu te lasa intimidat de altii, ci fa un pas in fata, mandru de tine insuti!
Nu iti poti pastra prietenii pentru toata viata, ci uneori, in momente critice, unii dintre ei pleaca de langa tine. Ca vrei sau ca nu vrei, azi ti-ai putea lua ramas bun de la un om cu care ai avut in trecut o relatie destul de buna, dar ati ajuns la neintelegeri majore peste care nu mai puteti trece. E neplacuta situatia, pentru ca despartirea nu are loc in termeni amiabili ci intr-o stare de tensiune, de stres sau de energii negative descatusate ce scot la iveala adevaratele intentii ale celui pe care nu il mai doresti in preajma ta.
Ai stat tu cat ai stat cautand o solutie, dar iata ca toata asteptarea ta a meritat deoarece azi primesti exact informatia de care aveai nevoie. Te convingi inca o data ca lucrurile bune sunt cele care se ridica in timp indelungat si nicicecum cele care se ivesc peste noapte si tot peste noapte pot sa dispara. Ai acumulat experienta in acest timp, ai studiat si te-ai informat din diverse surse, iar acum iata, ai ajuns la rezultatul pe care il visai. E o lectie buna pentru tine, dar si pentru altii, ca timpul le rezolva pe toate. Evident, la momentul potrivit!
Nu pleca urechea la criticile si comentariile acide ale celor de pe margine care niciodata nu vor fi multumiti. Tu ai un scop foarte clar in minte pe care vrei sa-l atingi prin forte proprii, dar pe parcurs vei intalni o multime de opozitii de la cei alaturi de care muncesti. Daca vezi ca nimeni nu e de acord cu tine, mai bine te apuci singur de treaba si incerci sa ajungi la rezultatele finale pe cont propriu. Nu ai cu cine colabora eficient astazi, de parca toti s-au aliat impotriva ta, dar poti demonstra ca poti si singur!
Nu stii unde sa mergi, pentru ca ai avea la dispozitie doua destinatii la fel de tentante. E greu sa ajungi si intr-o parte si-n alta in aceeasi zi, desi vei incerca, pentru ca daca trebuie sa renunti la una din ele, vei ramane mereu cu gandul la aceasta, intrebandu-te daca nu ar fi fost mai buna. Nu fugi dupa doi iepuri in acelasi timp, pentru ca stii ca s-ar putea sa nu-l prinzi pe niciunul, ca atare cantareste atent care dintre cele doua cai ti se potriveste si alege-o pe aceea!
Candva nu ti-a iesit un proiect asa cum ai dorit si esti inca puternic afectat de acel esec. Daca data trecuta n-a iesit, nu inseamna ca se repeta situatia si acum. Intre timp ai mai invatat cate ceva si vei sti cum sa actionezi ca sa nu repeti greseala, ca atare concentreaza-te asupra prezentului, fara sa te tot intorci cu gandul la trecut. Amintirile negative sunt de multe ori cel mai mare dusman al prezentului, pentru ca ai tendinta de a privi lucrurile doar prin prisma vechilor erori. Gata, trecutul ramane la locul lui, aratand ca stii acum ce e de facut!
Ai de ales pntrre doua optiuni la fel de proaste, dar dintre doua rele, poti sa il alegi pe cel mai putin rau. Un prim pas ar fi sa iesi din mediul sumbru in care ai nimerit si care te influenteaza negativ. Ai nevoie de alt anturaj, de alti colaboratori alaturi, pentru ca cei cu care lucrezi te trag mult inapoi si te influenteaza negativ cu zvonuri nefaste si cu povesti triste. Daca ti-ai concentra atentia asupra altor planuri, fara a asculta de cei din jur, ai putea salva ziua fara a te lasa coplesit de necazuri.
In orice colectiv, cineva trebuie sa-si asume rolul de lider pentru ca are ceva mai mult curaj. De data aceasta tu ai putea fi omul potrivit pentru a trasa directia. Tosi iti vor recunoaste valoarea, superioritatea si autoritatea si te simti bine in aceasta postura de sef, mai ales ca nimeni nu te contrazice ci ti se supune cu respect. Intr-o astfel de atmosfera, va veti uni cu totii fortele intr-un scop comun pe care il puteti atinge doar daca liderul isi indruma supusii cu talent si pricepere
Vestea care soseste azi nu e deloc pe placul tau, dar trebuie s-o accepti ca atare, pentru ca deocamdata nu ai alternative mai bune. E un compromis de moment care isi va arata totusi si latura pozitiva. Esti zodia care tolereaza cel mai usor compromisurile si conditiile defavorabile doar cu gandul ca intr-o zi iti vei lua revansa si vei obtine ce ti se cuvine. Deocamdata taci si inghiti, fara a pune la suflet emotiile negative, doar pentru ca undeva in adancul sufletului ai speranta ca sacrificiul tau va duce la implinirea unui vis, deci merita efortul.