
Nevăzut, neştiut, necunoscut şi tainic este drumul Domnului, aceasta este nota comună în care se desfăşoară săptămâna viitoare. Chiar dacă Mercur intră în Vărsător, intră într-un loc ascuns şi tăinuit. Poate că unii Peşti intră în posesia unor informaţii secrete, discrete, subtile, dar alţii poate că nu înţeleg nimic, trece informaţia pe lângă ei, alţii se sperie, se şochează, nici nu vor să audă, îşi astupă urechile şi vor ca adevărul, sub forma unei informaţii, a unui lanţ de cuvinte, să treacă pe lângă ei, cum trece apa pe penele unei gâşte, nu se prinde, nu rămâne nimic de pe urma acestei întâlniri cu informaţia înseşi.
Vine apoi momentul de Lună nouă, care pentru cei născuţi în Peşti înseamnă foarte puţin, poate să reprezinte un factor de destabilizare dacă este vorba despre o latură organică, de o stare fiziologică şi de un impact pe sistemul neurovegetativ, de un ecou asupra cordului sau de un răsunet la nivelul circulaţiei periferice. Noaptea de 22 ianuarie şi întreaga zi de 23 ianuarie poate să fie trăită în mod diferit în funcţie de vârstă şi stare de sănătate. Unii vor fi mai emotivi, mai impresionabili, vor răspunde disproporţionat la stimuli. Alţii, dimpotrivă pot să înregistreze o nejustificată stare de bine, de veselie, de optimism, de entuziasm, de chef de viaţă.
După-amiaza zilei de 25 ianuarie şi apoi, următoarele două zile, 26 şi 27, reprezintă pentru aceşti un potenţial crescut, e vorba de alt registru, Luna străbate Semnul Peştilor şi le activează tot ceea ce reprezintă semnificaţie solară şi apoi în tranzit cu Chiron şi cu Venus alcătuieşte un complex întreg de vibraţii care îi transformă în nişte fiinţe subtile şi fericite. Se petrec în viaţa lor tot felul de situaţii agerabile, notabile sau de natură să le permită lor să se dezvolte.
Cea mai importantă dimensiune astrologică a săptămânii viitoare rămâne, pentru cei născuţi în Peşti, această luptă cu necunoscutul, cu taina din sufletul lor, cu misterele vieţii, cu încifrările destinului şi cu efortul lor de a străpunge această pânză care le deformează realitatea, le modifică percepţiile şi le nuanţează uneori într-un chip mai puţin inspirat o serie de acţiuni şi atitutindi. Efortul lor este unul spre luciditate. Culmea, un semn zodiacal bazat pe abur, fum, impresie şi visare, pe lipsă de adecvare şi de concreteţe. Acum, acest tăvălug de senzaţii şi provocări care vine dinspre Vărsător este fundamental rău.
Are funcţia unei locomotive care împinge o garnitură de tren ce va trebui să se manifeste în săptămânile următoare când vom intra în Zodia Peştilor, un soi de antrenament, e o pregătire, e o anticipare şi este o avanpremieră. O serie de senzaţii sau de stimuli, de sugestii şi de presimţiri se vor adeveri, se vor confirma sau se vor aşeza într-o logică, e o grafică pentru fiecare în parte, după ce Soarele va intra în Zodia Peştilor. Atunci însă se va intra şi într-o combinaţie mai dură, mai drastică, în care Marte va juca un rol important, configurator.
0 comments:
Trimiteți un comentariu