Mesaj Special luna iulie 2025

Horoscop Urania zilnic, săptămânal, lunar și anual . Site de astrologie cu informații complete despre orice tine de horoscop, de la hor...

duminică, 22 ianuarie 2012

Horoscop Varsator saptamana 22 - 28 Ianuarie 2012






Horoscop Varsator saptamana 22 - 28 Ianuarie 2012


Ne ocupăm de Vărsători, care sunt, fără dar şi poate, vedetele zodiacului. Trăiesc momente intense, palpitante, sunt în prim-planul vieţii publice, dacă este cazul, dar privind dintr-o altă perspectivă, de partea cealaltă, se poate spune că ei înşişi îşi fac viaţa un spectacol. Îşi pun singuri piedică pentru a-şi dovedi tot lor înşişi că reuşesc să o depăşească, să o treacă sau să o păcălească. Îşi pun bariere pe care vor să le înfrângă pentru a dovedi celor din afară cât sunt de puternici. Ridică ştacheta unor pretenţii sau idealuri şi, uneori, culmea, le şi iese. Este momentul demonstraţiilor de forţă, al virtuozităţii, al spectaculosului şi Vărsătorii, indiferent de vârstă, pot să facă impresie, în principal bună.

La un moment dat intră şi Mercur în semnul lor zodiacal, aşa încât în afară de Soare au şi planeta comunicării care îi ajută să fie foarte expresivi, foarte convingători. Este momentul când multe persoane pot să realizeze cuceriri nu cu fapta, ci cu vorba. Cuvântul este o armă, un instrument, o cale, un mijloc, un scop, o glorie şi un loc de onoare. Când vorbeşte un Vărsător nu mai vorbeşte nimeni în această perioadă şi chiar nu o spun ironic. Nota generală a contextui astrologic al săptămânii viitoare este de început, de debut al lucrurilor, de noutate, de eveniment surpriză, de turnură a existenţei cotidiene sau de schimbare de opţiuni şi ţel în viaţă. Adică un fel de răsturnare de destin.

Nu toată lumea va fi chiar atât de bulversată, nu toată lumea va trăi momente esenţiale, dar toată lumea va trăi un pic mai bine în forul interior, un pic mai intens la nivelul palpitaţiilor, trăirilor şi reacţiilor. Nu se vor simţi moleşiţi, nu vor avea senzaţia că viaţa îi ocoleşte, nu vor trăi banal, aşa încât Vărsătorii se pot bucura de tot ceea ce li se oferă. Cât priveşte momentul esenţial, Luna nouă, aceasta poate să opereze cam în aceeaşi direcţie sau să marcheze începutul unei stări de lucruri vizibil diferită faţă de ceea ce a fost existenţa lor. Fie se decid să pună capăt unui lucru, fie se decid să înceapă o relaţie, o afacere şi aşa mai departe. Interesant este că planetele sunt ordonate pentru aceşti nativi de aşa natură încât existenţa lor personală este profund marcată şi mai puţin existenţa lor socială sau partea de ecou în lume.

Zilele de 25 şi 26 ianuarie vin cu un beneficiu material, cu satisfacţie, cu surpriză, cu stabilitate. Drămuiţi-vă banii aşa cum spuneam şi săptămâna trecută, pentru că vin vremuri mai complicate. Acum e bine-binişor, dar s-ar putea ca în februarie lucrurile să se dea peste cap şi să se complice ori o serie de plăţi, atenţie, care ar trebui să fie făcute în mod curent, firesc, la termen fix, de acum încolo să nu mai poată fi onorate. Să se producă întârzieri sau chiar blocări ale unor plăţi către dumneavoastră şi, implicit, să vă pună la rândul dumneavoastră în situaţia de a nu putea efectua toate plăţile la timpul lor.

Un lanţ întreg de neşanse, de false vinovăţii care au o motivaţie, o cauză reală într-un mecanism economic dat peste cap, dar pe care nu aveţi dumneavoastră cum să-l corectaţi şi să-l repuneţi pe picioare. 24 ianuarie este o zi încărcată de sugestie, de ambiţii, de provocări, de inspiraţie şi de iniţiativă. Multe decizii pot să fie luate pe un astfel context astral în beneficiul celor care sunt mai în vârstă şi care vor să-şi ducă la îndeplinire un plan, un vis, o dorinţă secrete. Dar aceste dorinţe nu sunt întotdeauna legate de construcţia mare a personalităţii, ci de viaţa de fiecare zi. Cineva, de exemplu, doreşte neapărat să-şi cumpere un obiect în casă, un tablou, să facă o călătorie, să facă lucruri într-un beneficiu personal pe termen scurt. Dar nu e nimic rău în asta.

Într-un plan familial se pot naşte divergenţe, schimburi de opinii sau confruntări de idealuri, ambiţii şi interese. În seara zilei de 28 ianuarie, de exemplu, Mercur, deja la 2 grade, face cuadratură la 2 grade, deci la grad perfect, cu Jupiter care se află în Taur în Casa a IV-a. Şi alături şade şi Luna neagră. Ipostazele sunt multiple. Există un prim palier, cel juridic, hârtii, acte, documente, înscrisuri, contradicţii sau contracarări în justiţie ale unor acte menite să confinţească un drept, o proprietate, intrarea în posesie sau legitima deţinere a unui patrimoniu. Împărţelile şi învoielile din familie cad în faţa unor realităţi juridice sau în faţa unor procese intentate de terţi.

Discuţiile în contradictoriu de pe urma cărora nimeni nu se alege cu niciun beneficiu, nimeni nu-l convinge pe celălalt, discuţii sterile pe un ton mai mult saumai puţin ridicat, dar cu argumente care nu pot să fie aduse la un numitor comun marchează sfârşit acestei săptămâni şi întreaga perioadă cu care începe Luna februarie. Nu sunt de neglijat toate aspectele juridice, economice, patrimoniale sau, pur şi simplu, relaţionale atunci când este vorba de moşteniri, de implicare în legaturi, donaţii, cadouri, tranzacţii şi beneficii.



0 comments:

Trimiteți un comentariu

Horoscop Urania Facebook

Termeni si condiții